Validity of maintaining suspension of proceedings under Article 411(1)(2) of the Civil Procedure Code when party lacks request for judgment in absence

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a dispus menţinerea măsurii suspendării judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, privind pe apelanta A., în contradictoriu cu intimata CASA LOCALĂ DE PENSII SECTOR 6, în raport de prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs.

În motivare, recurenta arată că încheierea recurată este nulă, în raport de prevederile art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit susţinerilor recurentei, instanţa de apel a fost învestită cu o cerere incidentală şi, conform prevederilor art. 14 alin. (5), art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., instanţa avea obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.

Recurenta apreciază că art. 411 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil numai în cazul judecăţii în fond a cauzei, întrucât face referire la ambele părţi procesuale, nefiind incident în cazul cererii de repunere pe rol pe care a formulat-o. Astfel cum susţine recurenta, nu putea solicita ca judecarea cererii de repunere pe rol să se facă în lipsa sa de la dezbateri. În acest sens, arată că prezenţa părţii adverse nu era necesară, iar în ceea ce o priveşte, cererea a fost întemeiată în fapt şi în drept în formă scrisă, iar justiţiabililor, chiar fiind prezenţi, nu le este permis, din punct de vedere procedural, să pună concluzii.

Arată că îşi întemeiază cererea de recurs pe motivarea cererii de repunere pe rol, cu precădere pe excepţia de la pct. 6, respectiv pe nulitatea absolută, opozabilă în orice stare a procesului, conform art. 178 alin. (1), instanţa având obligaţia din oficiu să se pronunţe, în raport de prevederile art. 22 alin. (2), coroborat cu art. 251 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu a fost întemeiat în drept în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar, faţă de dezvoltarea criticilor din memoriul de recurs, se poate aprecia că acesta este fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă încălcarea unor norme de procedură.

Înalta Curte reţine că la termenul de judecată din data de 7 septembrie 2022, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând lipsa părţilor la termenul de judecată, în condiţiile în care, niciuna dintre acestea nu a formulat solicitare în scris de soluţionare a cauzei chiar şi în lipsă.

La termenul de judecată din 2 noiembrie 2022, curtea de apel, observând că nici pentru acest termen nu a fost formulată cerere de judecare a cauzei în lipsă, a constat că nu poate lua în discuţie cererea de reluare a judecăţii formulată de apelanta-reclamantă şi nici dispune sau efectua în cauză alte măsuri sau acte procedurale. Pentru acest motiv, a dispus menţinerea măsurii suspendării judecării cauzei.

Chestiunea de drept supusă analizei vizează menţinerea greşită a măsurii suspendării judecării cauzei dispusă în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei; cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.

Art. 411 alin. (1) C. proc. civ. reglementează cazurile de suspendare voluntară a procesului, aceasta intervenind ca urmare a manifestării de voinţă a părţilor, ce poate fi expresă sau tacită.

Prin edictarea acestor dispoziţii, legiuitorul a statuat că, în lipsa exprimării neechivoce a intenţiei de soluţionare a cauzei chiar şi în lipsa părţilor litigante, se prezumă că părţile s-au desistat, iar suspendarea soluţionării judecării cauzei în aceste condiţii nu apare ca o opţiune posibilă, ci ca o obligaţie legală, fiind instituită printr-o măsură imperativă.

Raţiunea normei enunţate rezidă în respectarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare al părţilor, care guvernează procesul civil şi care împiedică instanţa de judecată să procedeze la judecata cauzei în absenţa părţilor, în condiţiile în care niciuna nu a cerut soluţionarea în lipsă.

Astfel, judecătorul este obligat să suspende judecarea cauzei.

Instanţa este, însă, obligată să treacă la judecarea pricinii, chiar dacă părţile legal citate nu se prezintă, în cazul în care cel puţin una din ele a solicitat judecarea în lipsă.

Se impune a se arăta că, în raport de art. 411 alin. (2) C. proc. civ., cererea de judecată în lipsă formulată înaintea primei instanţe nu are eficienţă şi la judecata în căile de atac, astfel încât aceasta trebuie reiterată în faţa instanţei sesizate cu judecata căii de atac, în caz contrar, neprezentarea părţilor, deşi legal citate, atrage suspendarea judecăţii.

În conformitate cu prevederile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.

Pentru ca instanţa să poată proceda la judecarea cererii de reluare a judecăţii cauzei, partea trebuie să se prezinte în faţa instanţei de judecată sau, în cazul în care nu se prezintă, să solicite judecarea cererii în lipsa sa de la dezbateri.

Înalta Curte reţine că, în cauză, în raport de considerentele expuse mai sus, instanţa de apel, observând că prin cererea de reluare a judecăţii partea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în mod legal a constat că nu poate lua în discuţie această cerere şi a dispus menţinerea măsurii suspendării judecării cauzei.

Întrucât, astfel cum Înalta Curte a arătat mai sus, norma juridică prevăzută la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este de ordine publică, astfel încât, dacă sunt întrunite cerinţele acestui text instanţa are obligaţia de a suspenda judecata fără a mai efectua vreun alt act de procedură, nu pot fi reţinute criticile recurentei în sensul că instanţa de apel avea obligaţia de a analiza cererea sa, în raport de dispoziţiile art. 14 alin. (5), art. 22 alin. (6) şi, respectiv, art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întărziere a procesului, urmărind finalizarea acestuia.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2023.