Breach-of-contract award upheld; appeal annulled as void and costs ordered

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 7 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata echivalentului în RON a sumei de 3.350 euro, reprezentând sumele achitate de reclamantă pe seama pârâtei în vederea efectuării documentaţiilor stabilite prin contractul nr. x/15.03.2018; echivalentului în RON a sumei de 39.000 euro + TVA, reprezentând costul activităţilor realizate de reclamantă conform contractului nr. x/15.03.2018; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 801/PI din 3 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele: a fost admisă cererea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39.000 euro + T.V.A., reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă, conform contractului nr. x/15.03.2018, precum şi suma de 15.396 RON, reprezentând sume achitate de reclamantă pe seama pârâtei în vederea efectuării documentaţiilor stabilite prin contractul menţionat; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.502,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 324/A din 23 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 801/PI din 3 decembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă societatea A. S.R.L.; a fost obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată, parţiale, către intimată, în sumă de 4.000 RON.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurenta-pârâtă precizează că, prin cererea de apel, a solicitat în mod expres încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu expertiza în specialitatea arhitectură şi a formulat cerere de înscriere în fals, conform art. 470, coroborat cu art. 194 lit. e) C. proc. civ.

În raport de art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel poate "încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezulta din dezbateri"' şi, de asemenea, poate "dispune refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţa, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2)".

Prin urmare, în opinia sa, motivarea deciziei pronunţate de către instanţa de apel este contradictorie, deoarece pe de o parte a respins proba solicitată, cea referitoare la efectuarea expertizei în specialitatea arhitectură prin care ar fi putut a dovedi faptul că intimata nu a putut să finalizeze obligaţiile asumate în perioada contractuală stabilită, că recurenta a rămas cu un aviz de oportunitate şi un certificat de urbanism ce îi sunt inutile, o dată pentru că nu s-a atins finalitatea contractului, acela de obţinere P.U.Z. şi a doua oară pentru că documentele amintite anterior au expirat fiind inutilizabile la momentul actual, pentru ca, pe de altă parte, să motivează decizia pe considerentul că susţinerile părţii sunt nefondate şi nedovedite cu nici un mijloc de probă, apelanta nefăcând decât să reia argumentele prezentate în faţa primei instanţe şi care au fost corect analizate şi asupra cărora s-a statuat în mod temeinic şi legal.

Recurenta-pârâtă arată că a reluat argumente prezentate şi în faţa primei instanţe pentru a motiva necesitatea administrării probelor solicitate a fi încuviinţate.

O altă critică este aceea referitoare la utilizarea unor falsuri în probaţiune în susţinerea acţiunii, recurenta-pârâtă susţinând că a adus în atenţia instanţei faptul că niciuna dintre comunicările depuse în instanţă şi făcute de către intimata-reclamantă nu a ajuns în posesia sa, iar pe confirmările de primire de la dosar apare o persoană care a primit adresa x "C..", urmată de o semnătură. Pe confirmarea de la fila x din vol. I, apare numele unei persoane ce începe cu lit. J), persoană ce nu are nici o legătură cu societatea, iar pe confirmarea de primire de la fila x apare "C.". Recurenta-pârâtă menţionează că singura persoană pe care o cunoaşte şi care să poarte numele de C. este dna. contabil C., aceasta neavând nici un alt prenume care să înceapă cu lit. M). sau I., că aceasta are funcţia de contabil şi nicidecum de administrator, astfel cum greşit este trecut pe confirmările de primire.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susţine că semnătura de primire nu aparţine dnei. C. şi arată că acesta este motivul pentru care a solicitat instanţei să aplice prevederile art. 304 şi următoarele C. proc. civ. privind denunţarea înscrisurilor ca false şi să dispună prezentarea confirmărilor de primire în original.

Recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a respins solicitarea sa, întrucât aceasta a fost formulată în apel, însă arată că a luat cunoştinţă despre aceste înscrisuri doar ca urmare a studiului dosarului la arhivă când a pregătit cererea de apel, pentru că nu i-au fost comunicate alături de celelalte acte în probaţiune.

Un alt motiv de casare invocat vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că a încheiat contractul nr. x/15.03.2018 pe o perioadă de 12 luni, timp în care intimata-reclamantă avea obligaţia să realizeze toate cele 3 obligaţii majore pe care şi le-a asumat: A) faza de proiect aviz de oportunitate, B) faza demolare, cu b1) elaborare proiect de demolare şi b2) demolare efectivă, C) faza de PUZ, cu c1) unificare parcele şi c2) predarea avizelor şi acordurilor necesare PUZ şi predare PUZ.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că intimata-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile de la punctul bl) şi c2).

În ceea ce priveşte obligaţia de la punctul bl) - elaborare proiect de demolare, recurenta-pârâtă arată că şi această obligaţie era împărţită în două etape: obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor pentru autorizaţia de demolare şi elaborarea proiectului topografic şi cadastral. Plata sumei de 10 000 euro avea să se efectueze la momentul predării autorizaţiei de demolare. Or, în aceste condiţii, intimata-reclamantă nu a prezentat niciodată autorizaţia de demolare nefiind predată/prezentată nici părţii, nici instanţei. Recurenta-pârâtă arată că au fost efectuate demersuri în acest sens, dar dacă acestea nu s-au finalizat prin obţinerea unei autorizaţii de demolare, acestea au fost inutile. Cum obligaţia de la punctul bl) nu a fost îndeplinită, apreciază că nu poate fi obligată să efectueze plata.

În ceea ce priveşte obligaţia de la punctul c2), recurenta-pârâtă consideră că nici aceasta nu a fost îndeplinită în totalitate. Obligaţia intimatei-reclamate este aceea de a elabora proiecte tehnice şi obţinere PUZ pentru construire imobil de locuinţe colective în regim S+P+2E+M, iar această obligaţie se finaliza prin obţinerea şi predarea PUZ-ului aferent imobilului, iar această obligaţie nu a fost îndeplinită. Faptul că s-au obţinut avize şi a fost elaborat un proiect PUZ nu coincide cu obţinerea şi eliberarea unui PUZ.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susţine că nu a fost niciodată interesată să obţină doar avizele sau doar proiectul PUZ, dacă acestea nu ar fi fost folosite mai departe şi nu s-ar fi finalizat printr-un PUZ aprobat de către primărie, simpla existenţă a acestor acte nefiindu-i utilă.

În aceste condiţii, susţine că în mod nelegal instanţele au reţinut că obligaţiile intimatei-reclamante au fost îndeplinite.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că a solicitat instenţei să observe faptul că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 1.556 C. civ. privind excepţia de neexecutare a contractului. Ţinând cont de scopul final pentru care contractul x/15.03.2018 a fost încheiat şi atâta timp cât intimata-pârâtă nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate, recurenta-pârâtă arată că avea dreptul de a refuza executarea propriei obligaţii şi anume plata.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă arată că unele obligaţii au fost executate cu o întârziere majoră din partea intimatei, ceea ce a determinat imposibilitatea finalizării în termen a PUZ-ului. Deşi nu se prevede clar în contract termenul pentru fiecare dintre obligaţiile asumate, se prevede un termen total de 12 luni, în care intimata-reclamantă avea datoria să îşi îndeplinească toate obligaţiile asumate. Important de observat este, în opinia recurentei-pârâte, şi faptul că obligaţiile la care intimata-reclamantă s-a obligat aveau un caracter succesiv, fiind în mare legate între ele şi depinzând una de cealaltă. Astfel, obţinerea avizelor din partea intimatei-reclamante în lunile ianuarie- februarie 2019, în contextul în care contractul încheiat între părţi avea să expire la data de 15.03.2019, denotă o nepăsare şi o neîndeplinire conformă a obligaţiilor. În perioada de timp rămasă, intimata-reclamantă nu avea fizic cum să îşi mai finalizeze obligaţiile asumate, fapt ce s-a şi întâmplat.

De asemenea, recurenta-pârâtă solicită instanţei de recurs să observe că avizul de oportunitate nr. x din 15.11.2018 a fost eliberat în baza certificatului de urbanism nr. x din 08.06.2017, valabil timp de 12 luni şi prelungit o dată cu încă 12 luni, până la data de 07.06.2019. Certificatul de urbanism poate fi prelungit o singură dată, iar avizul de oportunitate are valabilitate atâta timp cât certificatul de urbanism ce a stat la baza emiterii sale mai este valabil. Or, având în vedere faptul că intimata-reclamantă nu a finalizat obligaţiile asumate în perioada contractuală stabilită, recurenta-pârâtă susţine că aceste documente nu îi sunt utile pentru că nu s-a atins finalitatea contractului, acela de obţinere PUZ şi că documentele amintite anterior au expirat.

Recurenta-pârâtă precizează că, pentru a dovedi aceste aspecte, a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza în specialitatea arhitectură, însă instaţa de apel a respins această probă, întrucât a considerat că din cererea în probaţiune nu rezultă utilitatea acestei probe iar partea, în calitate de apelantă, nu s-a prezentat în instanţa pentru a susţine utilitatea acesteia.

În aprecierea recurentei-pârâte, utilitatea administrării acestei probe rezultă clar din expunerea de motive din cadrul cererii de apel, şi mai mult, cum nu i s-a solicitat de către instanţa de apel să formuleze explicaţii asupra tezei probatorii, a considerat că a fost înţeleasă necesitatea administrării acestei probe.

Recurenta-pârâtă consideră că interpretarea potrivit căreia încuviinţarea probelor este îngăduită numai în măsura în care ele sunt detaliat descrise şi indicate în cererea de apel constituie un formalism excesiv, dat fiind faptul că legea procesuală oferă remedii pentru ipoteza în care instanţa se afla în fata unor cereri neclare ori lacunare, anume posibilitatea de a cere părţilor lămuririle necesare spre a se putea asigura aflarea adevărului în cauza dedusa judecăţii, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă susţine că obligaţia instanţei de a manifesta rol activ pentru aflarea adevărului, astfel cum transpare din norma procedurală enunţată şi din prevederile art. 22 alin. (7) C. proc. civ., corelată cu dreptul la un proces echitabil, conform art. 6 C. proc. civ., impunea ca instanţa de apel să aprecieze asupra utilităţii şi concludenţei probelor solicitate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepţia nulităţii, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă critică respingerea de către instanţa de apel a cererii de încuviinţare a probei cu expertiza specialitatea arhitectură şi soluţia de respingere ca tardivă a solicitării de denunţarea a înscrisurilor ca false.

Înalta Curte arată că argumentele expuse de recurenta-pârâtă nu se circumscriu motivului de casare invocat, criticile invocate vizând probele încuviinţate de instanţa de apel sau critici care au fost invocate în apel şi care au fost soluţionate de instanţa de prim control judiciar.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă face trimitere la modul de derulare a relaţiilor contractuale, la situaţia de fapt şi invocă modalitatea defectuoasă sau întârzierea executării obligaţiilor de către intimata-reclamantă.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulţumirea acesteia faţă de probele încuviinţate, de interpretarea probelor administrate şi de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, urmărind o nouă verificare a apărărilor sale.

Or, motivele de casare invocate implică raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuţie a fondului cauzei.

Recurenta-pârâtă tinde, prin expunerea acestor critici, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse, întrucât sancţiunea nulităţii căii de atac intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. va admite excepţia nulităţii şi, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va anula recursul declarat în cauză. Faţă de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 12.350,25 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 324/A din 23 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 12.350,25 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2023.