Waiver of appellate evidentiary arguments and procedural exceptions as preclusion to challenging first-instance merit denial

Şedinţa publică din data de 2 mai 2023

Asupra recursului, faţă de actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 17 august 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă sub nr. x/2016, reclamantul Centrul Multifuncţional de Sănătate Sfântul Nectarie, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 271.483 RON, cu titlu de plată nedatorată, ca urmare a celor constatate prin procesul-verbal de constatare nr. x din 15.12.2015, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere de 71.658 RON.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 732 din 2 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - sectia A VI-a Civilă s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VI-a, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2016*.

Prin încheierea din 3 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost constatat conflictul negativ de competenţă, fiind trimis incidentul spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2152 din 7 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3676 din 12 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, fiind respinsă acţiunea formulată de reclamantul Centrul Multifuncţional de Sănătate "Sfântul Nectarie", ca urmare a constatării lipsei capacităţii sale procesuale de folosinţă.

S-a constatat că, în cauză, nu a operat transmisiunea calităţii procesuale active către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 3.241,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, în calitate de succesoare a Centrului Multifuncţional de Sănătate Sfântul Nectarie.

Prin decizia civilă nr. 1167 din 22 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Prin decizia nr. 2361 din 12 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-A civilă s-a admis recursul reclamantei, fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza instanţei de apel spre rejudecare.

4. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la 21.05.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2020.

Prin decizia civilă nr. 788 din 7 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis apelul formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi a fost anulată sentinţa atacată.

Evocându-se fondul, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

5. Împotriva acestei decizii, la data de 5 ianuarie 2021, a formulat recurs reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul nerespectării dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că instanţa nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate, cu consecinţa încălcării art. 14 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 224 din acelaşi cod.

Într-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de recurs, recurenta a invocat nerespectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 255 şi art. 258 C. proc. civ., cu privire la admisibilitatea probelor şi încuviinţarea acestora, susţinând că nu au fost puse în discuţie ori analizate cererile de probatorii ale părţilor.

Potrivit recurentei, instanţa de apel, la primul termen de judecată, după casare, a reţinut cauza pentru evocarea fondului, iar, apoi, a soluţionat pricina, fără a da posibilitatea părţilor să solicite şi să administreze probe în dovedirea pretenţiilor, producându-se, astfel, o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituţia României, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a reţinut, în considerentele sale, că reclamanta nu a probat pretenţia dedusă judecăţii.

În cele din urmă, recurenta a expus situaţia de fapt care a generat demersul său judiciar, arătând că, prin procesul-verbal nr. x din 15.12.2015, s-a identificat o plată nedatorată efectuată de reclamantă în beneficiul pârâtei iar, prin decizia nr. 28 din 14.01.2016, Curtea de Conturi a dispus în sarcina reclamantei înregistrarea în contabilitate şi recuperarea sumei de 271.483 RON, precum şi a dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente, neîndeplinirea obligaţiei trasate de organul de control constituind infracţiune.

La data de 26 martie 2021 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Prin rezoluţia din 8 februarie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data 13 octombrie 2021 a fost înregistrat punctul de vedere al intimatei cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021 a fost admis în principiul recursul, fiind stabilit termen de judecată, în şedinţă publică, la 22 februarie 2022.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022 a fost suspendată judecata recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La data de 22 martie 2023 recurenta a solicitat reluarea judecării recursului, ca urmare a soluţionării definitive a dosarului nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Înalta Curte, analizând recursul formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, din perspectiva criticilor formulate, reţine caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele considerente:

Recurenta invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea poate fi cerută când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Într-o primă critică, se invocă faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de pârâtă, prin întâmpinare, respectiv excepţiile prematurităţii cererii, lipsei capacităţii de folosinţă a Centrului Multifuncţional de Sănătate Sfântul Nectarie şi lipsei calităţii de reprezentant legal în ceea ce priveşte persoanele care au semnat cererea introductivă.

Potrivit recurentei, instanţa de apel, nepronunţându-se asupra excepţiilor invocate, ar fi încălcat dispoziţiile art. 248 alin. (1), art. 14 alin. (5) şi art. 224 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Înalta Curte reţine că, aşa cum reiese din practicaua hotărârii atacate, la termenul de judecată acordat pentru soluţionarea fondului cauzei, instanţa de apel a constatat că nu mai sunt cereri de formulat ori excepţii de invocat, putând păşi astfel la discutarea cererii pe fond, ambele părţi, prezente în şedinţă, prin reprezentant, neavând nicio obiecţiune în acest sens.

În concordanţă cu constatările instanţei de apel sunt şi susţinerile intimatei-pârâte din cadrul întâmpinării la recurs, potrivit cărora, în faza rejudecării apelului, aceasta nu a mai insistat în susţinerea excepţiilor invocate în primă instanţă cu privire la cererea de chemare în judecată.

Mai mult, cu privire la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Centrului Multifuncţional de Sănătate Sfântul Nectarie, excepţie de fond, vizând exerciţiul dreptului la acţiune al reclamantului, se constată că aceasta a fost admisă de prima instanţă, în primul ciclu procesual, respingându-se cererea, soluţia fiind apelată iar, ulterior, ca urmare a respingerii apelului, recurată de către reclamant.

Admiţând recursul împotriva deciziei din apel, instanţa supremă s-a pronunţat asupra calităţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 de succesoare a Centrului Multifuncţional de Sănătate Sfântul Nectarie şi a transmisiunii calităţii procesuale active intervenite în cauză, constatând că aceasta a fost preluată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Aşa fiind, asupra caracterului neîntemeiat al excepţiei s-a pronunţat chiar instanţa supremă.

Or, rejudecând apelul, având în vedere dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., cu respectarea celor dezlegate de Înalta Curte, instanţa de apel a admis apelul reclamantei împotriva soluţiei de admitere a excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă, constatând că prima instanţă, în mod greşit, a soluţionat cauza fără a intra în judecata fondului şi, dat fiind că părţile nu au solicitat trimiterea spre rejudecare primei instanţe, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a evocat fondul cauzei.

Critica recurentei-reclamante este deopotrivă lipsită de interes, faţă de dispoziţiile art. 33 şi 40 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care excepţiile au fost invocate de către pârâtă prin întâmpinare, cu scopul de a obţine anularea sau respingerea acţiunii reclamantei.

Pretinsa încălcare a regulilor de soluţionare a excepţiilor, se sancţionează cu nulitatea relativă, prin urmare, numai pârâta, ar fi avut, prin ipoteză, în calitate de parte ale cărei interese au fost vătămate, dreptul şi interesul să invoce eventuala omisiune a instanţei de a pune în discuţie şi de a se pronunţa asupra excepţiilor.

În raport cu caracterul peremptoriu al excepţiilor respectiv cu efectul pe care l-ar fi produs admiterea oricăreia dintre aceste excepţii, reclamanta nu a suferit nicio vătămare, astfel încât nu are interesul să invoce o eventuală neregularitate în privinţa soluţionării excepţiilor, cererea de chemare în judecată fiind analizată pe fond.

Potrivit unei a doua critici, subsumate aceluiaşi motiv de recurs, recurenta invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 255 şi 258 C. proc. civ. referitoare la admisibilitatea şi încuviinţarea probelor, susţinând că instanţa de apel ar fi trecut la analiza fondului cauzei fără a analiza probele propuse prin acţiune şi respectiv prin întâmpinare, prin urmare, fără a le da părţilor posibilitatea să administreze probe, cu consecinţa încălcării dreptului său la apărare, cu atât mai mult cu cât, în considerentele hotărârii atacate, instanţa de apel a reţinut că, deşi reclamantei îî revenea sarcina probei, aceasta nu a probat pretenţia dedusă judecăţii.

Şi această critică este nefondată.

Potrivit art. 254 coroborat cu art. 194 lit. e) C. proc. civ., reclamanta era ţinută, sub sancţiunea decăderii, să propună probe prin chiar cererea de chemare în judecată şi să depună ataşat cererii sale mijloacele de probă de care înţelege să se folosească, precum înscrisuri, interogatoriul pârâtei.

Apoi, având în vedere că tot reclamanta a exercitat apelul în cauză, conform art. 470 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) C. proc. civ., aceasta avea posibilitatea să propună, odată cu cererea de apel, orice alte probe de care ar fi înţeles să se folosească în calea de atac.

Nu mai puţin, aşa cum reiese din hotărârea atacată, la termenul de judecată din 7 iulie 2020, curtea de apel a reţinut cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul asupra apelului, constatând că nu mai sunt probe de administrat.

Părţile, prezente în şedinţă, prin reprezentant, inclusiv reclamanta, nu au formulat cereri prealabile discutării fondului şi nu au invocat necesitatea administrării vreunei alte probe.

Dimpotrivă, interpelată de instanţă, apelanta reclamantă, prin consilier juridic, a solicitat admiterea apelului formulat şi schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe, cu consecinţa admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin urmare, nu există niciun element din care să rezulte că, la termenul din 7 iulie 2020, reclamanta ar fi avut vreo cerere prealabilă sau vreo probă de administrat, pe care să o fi solicitat instanţei de apel şi pe care aceasta din urmă să fi refuzat să o încuviinţeze sau administreze.

Or, faţă de obligaţia părţilor de a-şi proba pretenţiile respectiv apărările, potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ., reclamanta nu poate invoca în mod valabil omisiunea instanţei de a ordona probe pe care ea însăşi nu le-a propus şi administrat în condiţiile legii.

În consecinţă, critica recurentei potrivit căreia nu i s-ar fi permis propunerea şi administrarea de probe în dovedirea cererii, cu consecinţa încălcării dreptului său la apărare, nu poate fi reţinută, în condiţiile în care aceasta se prevalează practic de propria culpă de a nu fi manifestat rol activ în exercitarea acestui drept.

Cu privire la lipsa încuviinţării şi administrării probatoriului propus de pârâtă, critica este lipsită de interes.

În finalul memoriului de recurs, recurenta reia situaţia de fapt, arătând că, prin acţiunea formulată, s-a solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 271.483 RON, cu titlu de plată nedatorată, ca urmare a celor constatate prin procesul-verbal de constatare nr. x/15.12.2015 şi decizia nr. 28/14.01.2016 a Curţii de Conturi, prin care s-a impus reclamantei recuperarea sumei de 271.483 RON şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente.

Înalta Curte constată că, prin aceste susţineri, recurenta evocă fondul pretenţiei sale, punând în discuţie, practic, temeinicia hotărârii atacate.

Or, în recurs nu se reia judecata în fond, ci se analizează legalitatea hotărârii, iar numai în eventualitatea neconformităţii acesteia cu legea, poate fi dispusă casarea, aşa încât, recurenta avea obligaţia să se raporteze la considerentele instanţele de apel, să le combată şi să expună un raţionament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 împotriva deciziei civile nr. 788 din 7 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În raport cu soluţia de respingere a recursului, având în vederea cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ale cărui dispoziţii sunt aplicabile şi în recurs, va obliga recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 la plata către intimata-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 2.900,34 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 împotriva deciziei civile nr. 788 din 7 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamanta la plata sumei de 2.900,34 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2023.