Pension bonuses claim fails as annulment motion void for lack of statutory grounds.

Şedinţa publică din data de 2 mai 2023

Asupra căii de atac formulate, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Locală de Pensii Sector 4 Bucureşti, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze decizia de pensie pentru limită de vârsta nr. x din 13 decembrie 2018, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 Bucureşti şi să oblige pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să emită o nouă decizie, prin care să îi fie stabilite drepturile de pensie începând cu 1 februarie 2016 şi valorificate veniturile menţionate în adeverinţa nr. x din 11 octombrie 2018, emisă de Progresul S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 2911 din 22 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin încheierea din 23 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin decizia civilă nr. 2333 din 21 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis apelul reclamantei, fiind schimbată în tot sentinţa apelată şi admisă în parte acţiunea.

A fost anulată decizia de pensie nr. x din 13 decembrie 2018, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 Bucureşti.

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă, prin care să valorifice, la stabilirea cuantumului drepturilor de pensie, începând cu data de 1 noiembrie 2018, pe lângă veniturile deja valorificate, sumele din adeverinţa nr. x din 11 octombrie 2018, emisă de Progresul S.A., reprezentând salariul acordat şi sumele aferente sporului de vechime pentru intervalul cuprins între 1 octombrie 1992 şi 30 martie 2001.

Au fost respinse celelalte pretenţii ca nefondate.

Împotriva încheierii din 23 iunie 2020 şi deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, a formulat recurs reclamanta A..

Prin decizia nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 23 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

De asemenea, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de îndreptare, lămurire şi completare, precum şi a cererii de revizuire formulate împotriva aceleiaşi hotărâri.

La data de 15 martie 2023, reclamanta A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

În cuprinsul contestaţiei în anulare, în esenţă, s-au adus critici referitoare la fondul litigiului, au fost reiterate o serie de excepţii de neconstituţionalitate invocate începând cu cererea de chemare în judecată, fiind evidenţiate dispoziţii legale din Constituţia României, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii contestaţiei în anulare formulate de reclamanta A., invocată din oficiu, urmând a anula cererea având ca obiect contestaţie în anulare, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, dispoziţiile legale care reglementează această cale de atac fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Conform dispoziţiilor art. 506 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia se motivează în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, sub sancţiunea nulităţii acesteia.

În acord cu aceste prevederi legale, nemotivarea cererii atrage sancţiunea nulităţii contestaţiei în anulare, având în vedere că, fiind în prezenţa unei căi extraordinare de atac, aceasta nu poate să fie judecată în lipsa motivelor expres prevăzute de lege.

În cauză, contestaţia în anulare este formulată împotriva deciziei nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503-508 C. proc. civ.

Prin decizia atacată a fost respins ca tardiv recursul formulat împotriva încheierii din 23 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins ca inadmisibil recursul împotriva deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, pronunţate de aceeaşi curte de apel şi, totodată, a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de îndreptare, lămurire şi completare, precum şi a cererii de revizuire formulate împotriva aceleiaşi hotărâri.

În cuprinsul cererii având ca obiect contestaţia în anulare, contestatoarea nu indică niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 503 C. proc. civ. şi nici nu dezvoltă, în privinţa deciziei atacate, vreo critică aptă să fie încadrată în ipotezele reglementate de acest text de lege.

Dimpotrivă, contestatoarea repune în discuţie aspecte ce ţin de fondul litigiului, reiterează cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu o serie de excepţii de neconstituţionalitate invocate în faţa instantelor devolutive şi îşi exprimă dezacordul în raport cu soluţiile instanţelor anterioare, solicitând practic instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare să reformeze hotărârile pronunţate în cauză.

Prin urmare, contestatoarea a indicat în mod formal dispoziţiile art. 503 - 508 C. proc. civ.

Simpla invocare generică a temeiului de drept nu constituie o motivare a căii de atac conform exigenţelor legii, contestatoarea având obligaţia să arate şi să dezvolte unul sau mai multe motive dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Având în vedere că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai pentru motivele anume reglementate lege, în absenţa unei motivări corespunzătoare din punct de vedere procedural, Înalta Curte nu poate proceda la verificarea legalităţii deciziei atacate prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile.

Prin urmare, instanţa supremă urmează a anula contestaţia în anulare.

Ca o consecinţă a nulităţii contestaţiei în anulare, nu se mai impune analiza tardivităţii căii extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente, faţă de dispoziţiile art. 506 alin. (2) raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2396 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2023.