Waiver of claim during appeal phase triggers annulment of prior judgments and extinguishment of counter-appeal

Şedinţa publică din data de 2 mai 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 25 august 2017 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună constatarea caracterului abuziv al clauzelor art. 4 pct. 4.1 şi pct. 4.3 din contractul de credit nr. x din data de 20 decembrie 2006 şi art. I din Actul adiţional încheiat la data de 13 septembrie 2010, referitoare la dobânda variabilă, obligarea pârâtei la aplicarea marjei băncii de 2,35%, compensarea sumelor plătite contractual cu titlu de rată a dobânzii cu soldul de achitat, obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare, precum şi al clauzei de la pct. 6.1. referitoare la comisionul de administrare, înlăturarea acestei clauze şi compensarea sumelor plătite cu acest titlu cu soldul creditului.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 7 februarie 2018 reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat compensarea sumelor plătite cu titlu de rată a dobânzii şi comision de administrare, actualizate cu dobânda legală şi rata inflaţiei, cu sumele reprezentând soldul creditului.

Prin sentinţa civilă nr. 1024 din 7 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 7 martie 2018 sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1184 din 20 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A..

A fost constatată nulitatea absolută parţială a clauzei contractuale cuprinse în art. 4.3 din contractul de credit în ceea ce priveşte dreptul băncii de a modifica rata dobânzii curente în funcţie de evoluţia pieţei financiare.

A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

Totodată, s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel principal reclamantul A. şi pârâta B. S.A.

Totodată, reclamantul a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 985 A din 2 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis excepţia tardivităţii apelului principal formulat de reclamant.

A fost respins, ca tardiv, apelul principal formulat de reclamantul A..

A fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de pârâta B. S.A.

De asemenea, a fost respins, ca nefondat, apelul incident formulat de reclamant.

S-a dispus majorarea onorariului de expert de la suma de 2.000 RON la suma de 3.000 RON, diferenţa de 1.000 RON fiind stabilită în sarcina reclamantului.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs principal pârâta B. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare a apelului pârâtei, cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, s-a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, prin analizarea în mod eronat a condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) şi neanalizarea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (6) pentru constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale.

Recurenta a arătat că soluţia instanţei de apel în sensul constatării caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei cuprinse la art. 4.3 în partea privitoare la criteriul de modificare a ratei anuale a dobânzii revizuibile, respectiv «în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii» este greşită, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

S-a mai învederat că prevederile contractuale prin care s-a stabilit o dobândă variabilă în funcţie de evoluţia pieţei financiare au respectat întocmai dispoziţiile legale în vigoare la data de 20 decembrie 2006, moment la care nu exista obligaţia legală ca nivelul dobânzii variabile să fie precizat în contract în funcţie de un anumit indice de referinţă, cu menţionarea formulei de calcul în funcţie de acesta. Dimpotrivă, la acea dată trebuia să fie prezentat doar motivul care generează modificarea dobânzii - Anexa alin. (1) lit. a) din Legea nr. 193/2000, în speţă fiind îndeplinită condiţia prin utilizarea sintagmei de la 3.3. teza a doua.

La data de 25 iulie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de reclamantul A., prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat.

La aceeaşi dată a fost înregistrat recursul incident formulat de reclamant, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

În motivarea recursului, s-a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 193/2000 cu privire la solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor de la art. 4 pct. 4.1 şi pct. 4.3 din contractul de credit nr. x din data de 20 decembrie 2006 şi art. I din Actul adiţional încheiat la data de 13 septembrie 2010, referitoare la dobânda variabilă.

S-a susţinut că prevederile contractuale contestate nu au fost negociate, nu sunt exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil şi dau dreptul băncii să modifice unilateral nivelul dobânzii, fiind necesar ca, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei la aplicarea marjei băncii de 2,35%, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să se constate compensarea sumelor plătite contractual cu titlu de rată a dobânzii, pentru diferenţa plătită în plus, cu soldul rămas de achitat şi să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare.

Totodată, s-a învederat că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material din Legea nr. 193/2000 cu privire la solicitarea reclamantului de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la pct. 6.1. din contract, cu privire la comisionul de administrare. Clauza disputată este lovită de nulitate, impunându-se înlăturarea acestei clauze şi compensarea sumelor plătite în baza clauzei nule cu soldul creditului.

La data de 25 august 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de pârâta B. S.A., prin care s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului incident.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 28 februarie 2023, s-a admis în principiu recursul principal formulat de pârâta B. S.A. şi recursul incident formulat de reclamantul A., fiind stabilit termen de judecată în şedinţă publică la data de 2 mai 2023.

La data de 28 aprilie 2023 a fost înregistrată cererea reclamantului A. de renunţare la cererea de chemare în judecată.

4. Înalta Curte, având în vedere cererea recurentului-reclamant de renunţare la cererea de chemare în judecată, reţine următoarele considerente:

Înstanţa supremă constată că, în calea de atac a recursului, a intervenit manifestarea de voinţă a recurentului-reclamant A. în sensul renunţării la judecarea cererii de chemare în judecată.

Raţiunea acestui act de dispoziţie rezultă din principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut la art. 9 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia, în condiţiile legii, partea poate renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată.

Astfel, dacă reclamantul este cel care a demarat procesul, tot acesta este în măsură să îi pună capăt, în calitate de titular al cererii introductive, fără ca actul său de dispoziţie să poată fi supus cenzurii instanţei.

În consecinţă, renunţarea la judecată este un incident procedural care se opune judecării recursurilor formulate în cauză. Ca urmare a actului procesual de dispoziţie emanând de la reclamant, se impune ca părţile litigiului să fie repuse în situaţia anterioară demarării procedurii judiciare. Intervenind în calea extraordinară de atac a recursului, renunţarea atrage anularea hotărârilor pronunţate anterior în cauză.

Conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă.

Se constată că cererea de renunţare la judecata procesului a fost formulată în scris de către recurent, originalul acesteia fiind depus la dosarului de recurs, precum şi faptul că a fost comunicată recurentei-pârâte, conform dovezii aflate la fila nr. x. Aceasta nu s-a opus manifestării de voinţă exprimate de reclamant şi nici nu s-a prezentat la termenul acordat pentru judecarea recursului, aşa încât, cerinţa existenţei acordului tacit la renunţare, prevăzută la art. 406 alin. (4) teza finală C. proc. civ., este îndeplinită.

În acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanţa trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără a se depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 406 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul incident formulat de reclamantul A. şi, luând act de cererea de renunţare la judecată a acestuia, va dispune anularea hotărârilor pronunţate în cauză, respectiv a deciziei civile nr. 985 A din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a sentinţei civile nr. 1184 din 20 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.

De asemenea, în raport cu renunţarea recurentului-reclamant la judecata cererii de chemare în judecată şi soluţia de anulare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, văzând că recursul principal a rămas fără obiect, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul principal formulat de recurenta-pârâtă B. S.A. ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 985 A din 2 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Ia act de cererea de renunţare formulată de reclamant la judecarea cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă:

Anulează decizia civilă nr. 985 A din 2 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi sentinţa civilă nr. 1184 din 20 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca rămas fără obiect recursul principal declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2023.