Nullity of cassation appeal for failure to substantiate material law violations versus factual reassessment of statute of limitations commencement date

Şedinţa publică din data de 2 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 iunie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-Civilă sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat restituirea sumei de 500.000 de RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/24.08.2009, emis în favoarea doamnei B. şi actualizarea acesteia cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin încheierea din 15 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 5 ianuarie 2022 sub nr. x/2021*.

Prin sentinţa civilă nr. 671 din 1 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.).

Prin decizia civilă nr. 1232 din 19 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă.

3. Împotriva acestei decizii, la data de 19 octombrie 2022, a formulat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a deciziei atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, s-a invocat că, instanţa de apel, în mod greşit, a aplicat prevederile legale referitoare la prescripţie, în speţă fiind aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, care începe să curgă de la data la care s-a luat la cunoştinţă despre prejudiciu, respectiv după raportul C. S.R.L., întocmit la 05.11.2020.

Recurenta a reiterat situaţia de fapt, arătând că, prin Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat, cu ocazia unui control, că, în ceea ce priveşte rapoartele de evaluare întocmite în perioada 2007 - 2011, nu au fost respectate cerinţele internaţionale cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării, dispunând în sarcina autorităţii o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului ca urmare a evaluărilor necorespunzătoare.

În continuare, a precizat că termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, iniţial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, să fie modificat în mai multe etape. În cele din urmă, termenul a fost prelungit până la data de 28.06.2019.

A concluzionat că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când A.N.R.P. a luat la cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâtă în dosarul de despăgubire, respectiv 05.11.2020. A mai arătat că până la acest moment autoritatea nu a avut elementele necesare pentru a determina paguba, constând în nerealizarea scopului urmărit prin încheierea contractului şi persoana răspunzătoare.

S-a concluzionat că, instanţa de apel, apreciind asupra caracterului prescris al cererii şi menţinând hotărârea tribunalului, a aplicat greşit prevederile legale privind prescripţia extinctivă, impunându-se, astfel, casarea deciziei recurate.

La data de 5 ianuarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A. S.R.L., prin care s-a invocat caracterul nefondat al recursului, prescripţia şi tardivitatea cererii de chemare în judecată.

4. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanţial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa încalcă dreptul material atunci când nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deşi le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deşi le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situaţiei de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului şi scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii şi discordanţa acestei interpretări cu cea oferită de către instanţa de apel prin hotărârea recurată.

Aşadar, teza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situaţia de fapt reţinută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o semnificaţie juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanţelor de fond, care sunt suverane în ce le priveşte.

În cauză, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind relevate motive de nelegalitate în privinţa deciziei pronunţate în apel.

Demersul judiciar al reclamantei a vizat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000 de RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/24.08.2009, cu titlu de prejudiciu ca urmare a neexecutării obligaţiei de a livra raportul solicitat în acord cu standardele internaţionale de evaluare, acţiunea fiind respinsă ca prescrisă de tribunal, soluţie confirmată de curtea de apel, prin respingerea apelului A.N.R.P.

În calea extraordinară de atac autoritatea invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor privind prescripţia, arătând că, în speţă, termenul de prescripţie a început să curgă de la data când A.N.R.P. a luat la cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâtă în dosarul de despăgubire, respectiv 05.11.2020, până la această dată cursul prescripţiei fiind întrerupt.

Potrivit recurentei, numai la acest moment autoritatea a avut elementele necesare pentru a determina atât paguba, constând în nerealizarea scopului urmărit prin încheierea contractului, respectiv predarea unui raport care să respecte standardele internaţionale de evaluare şi persoana răspunzătoare, respectiv pârâta.

Deşi recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta doar a afirmat, generic, aplicarea greşită a prevederilor legale referitoare la prescripţie, fără însă a indica punctual dispoziţiile de drept material pe care instanţa le-ar fi aplicat greşit sau încălcat, cu ocazia rejudecării cauzei, în apel.

Înalta Curte notează astfel că, sub aparenţa aplicării greşite a legii, autoarea căii de atac critică decizia curţii de apel exclusiv din perspectiva momentului de la care, în acord cu ceea ce s-a dezlegat în fond, a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în răspundere civilă contractuală.

Practic, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripţie este altul decât cel stabilit în fazele procesuale anterioare, respectiv că ar coincide cu data la care A.N.R.P. a luat cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate şi dispuse de Curtea de Conturi.

Or, data la care a început să curgă termenul de prescripţie, când reclamanta, în calitate de beneficiar al serviciului prestat de pârâtă, a fost prejudiciată prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către cocontractant, reprezintă o împrejurare de fapt, care se determină de către judecătorii de fond, urmare a evaluării circumstanţelor concrete, pe baza analizei probatoriului, în recurs neputându-se proceda la reaprecierea situaţiei de fapt astfel stabilite.

Tot astfel, analiza eventualei incidenţe a unei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei implică verificări de fapt şi aprecieri punctuale ale probatoriului iar cele reţinute de către instanţele devolutive asupra situaţiei factuale se impun întocmai în faţa instanţei de recurs.

Rezultă că susţinerile recurentei privitoare la momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie în ceea ce priveşte dreptul său material la acţiune se referă, în realitate, la aspecte ce ţin de fondul cauzei, vizând temeinicia hotărârii, asupra cărora nu se mai poate reveni în prezenta cale extraordinară de atac.

Mai mult, Înalta Curte observă că A.N.R.P. reiterează în recurs motivele de apel formulate împotriva soluţiei tribunalului de respingere a cererii ca prescrisă. Or, curtea de apel, a analizat aceste motive, confirmând sentinţa primei instanţe şi expunând totodată propriile considerente, cu consecinţa respingerii apelului reclamantei ca nefondat.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, curtea de apel a validat raţionamentul primei instanţe referitor la intervenirea prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând deopotrivă lipsa relevanţei juridice a deciziei Curţii de Conturi în ceea ce priveşte curgerea şi eventuala întrerupere a termenului de prescripţie, în raport cu decizia nr. 19 din 3 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţieşi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

De asemenea, a reţinut curtea de apel, contrar celor stabilite de prima instanţă, că nu sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, ci ale art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ, în acord cu care termenul de prescripţie curge de la data naşterii dreptului la acţiune, în speţă acest moment fiind reprezentat de data când s-a produs paguba afirmată de reclamantă, iar nu data când a fost cunoscută această pagubă. A stabilit, astfel, instanţa de apel că nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei potrivit căreia ar fi început să cunoască paguba la momentul emiterii deciziei Curţii de Conturi.

Dat fiind că în apel au fost analizate susţinerile reclamantei privitor la data de început a termenului de prescripţie, rezultă că, pentru formularea unui veritabil motiv de recurs referitor la acelaşi aspect, respectiv intervenirea sancţiunii prescripţiei în raport cu momentul de la care a început să curgă dreptul la acţiune, recurenta trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor sale.

În alţi termeni, faţă de cerinţa legală de a motiva propriu-zis calea de atac, A.N.R.P. avea obligaţia să invoce, punctual, motivele de nelegalitate identificate prin raportare la judecata realizată de această instanţă, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel iar instanţa de recurs se pronunţă exclusiv din perspectiva legalităţii.

În cauză, nefiind relevate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate, se impune aplicarea sancţiunii nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) împotriva deciziei civile nr. 1232 din 19 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) împotriva deciziei civile nr. 1232 din 19 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2023.