Unilateral contract termination ineffective without valid notification to contractual correspondence address

Şedinţa publică din data de 29 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în data de 27 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 885.006,06 RON, din care 618.158,67 RON proveniţi de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 94.541,92 RON cofinanţare de la bugetul de stat şi 172.305,47 RON TVA; obligarea pârâtei, în baza art. 14 alin. (16) din contractul de finanţare nr. x/19.04.2012, la plata dobânzilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data scadentă de 28.06.2018 (respectiv data expirării termenului limită de 15 de zile pentru restituirea debitului, conform deciziei de reziliere nr. 3/12.06.2018), până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 8 alin. (2) şi art. 10 alin. (11) coroborat cu art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin încheierea din 26 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VI-a civile si a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi pe pârâta A., în favoarea uneia dintre Secţiile a III-a, a IV-a sau a V-a civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în data de 27.08.2019, sub nr. x/2018.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1183 din 12 august 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1168A din 20 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1168A din 20 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşt, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în urma rejudecării fondului, admiterea cererii de chemare în judecată.

În devoltarea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat că soluţia curţii de apel a fost pronunţată ca urmare a unei interpretări greşite a prevederilor legale aplicabile în speţă, fără a se ţine cont de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa din 22 septembrie 2015, emisă de intimata-pârâtă A., care indică atât în antet, cât şi în fraza de început, faptul că are sediul în Bucureşti, str. x, bl. R5b.

A arătat în continuare că între părţi au mai fost alte trei dosare care au vizat alte proiecte, respectiv dosarul nr. x/2018 şi dosarul nr. x/2018, în care pârâta a fost citată la sediul din Bucureşti str. x bl. R5b, etaj 8 ap. 71, precum şi dosarul nr. x/2018, în care pârâta a fost citată la sediul din Bucureşti, str. x. Iar din informaţiile cuprinse în bazele de date centrale ale Ministerului Finanţelor privind înregistrarea contribuabililor persoane juridice, reiese că sediul intimatei-pârâte este în Bucureşti, str. x, astfel că nu se putea efectua comunicarea deciziei de reziliere nr. 3/12.06.2018 la adresa indicată la art. 17 din contractul de finanţare nr. x/19.04.2012, respectiv la adresa din Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 70.

Instanţa de apel a reţinut că în ceea ce priveşte "confirmarea de primire, depusă la dosar, nu este în măsură a face dovada comunicării, întrucât, pe de o parte, a fost realizată la o altă adresă decât cea menţionată în contract, iar părţile nu au încheiat un act adiţional prin care să fie efectuate modificări sub aspectul sediului beneficiarei-pârâte, iar, pe de altă parte, chiar şi dacă ar fi avută în vedere noua adresă (care a fost menţionată şi în raportul din anul 2017), nu există niciun element prin care să se poată stabili că ceea ce s-a comunicat la data de 28.06.2018 este decizia de reziliere nr. 3/12.06.2018."

În combaterea acestor considerente, recurentul a arătat că a acţionat cu bună-credinţă potrivit art. 14 C. civ., comunicând prin poştă cu confirmare de primire decizia de reziliere a contractului de finanţare, iar considerentele instanţei de apel, în sensul că nu există date din care să rezulte că ceea ce s-a comunicat în 28.06.2018 este decizia de reziliere nr. 3/12.06.2018, excedează dispoziţiilor din C. civ., care statuează doar cu privire la procedura de trimitere a înscrisurilor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În acelaşi sens, art. 154 alin. (4) din C. proc. civ. statuează că citarea părţilor poate fi efectuată "prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, în plic închis", iar la art. 372 alin. (3) din acelaşi cod se prevede că "probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit, dacă natura probei impune aceasta. Părţile, prin avocaţi, sunt obligate să îşi comunice înscrisurile şi orice alte acte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură."

În continuare, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a ignorat neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către pârâtă, fapt ce a avut ca efect rezilierea contractului de finanţare, expunând pe larg situaţia de fapt a litigiului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 15 decembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei), împotriva deciziei civile nr. 1168A din 20 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 11 mai 2023, ora 9:00, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivul de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclmant a criticat, în esenţă, încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale incidente în speţă, ca urmare a neluării în considerare a adresei nr. x/22.09.2015, emisă de pârâta A., prin care aceasta însăşi a indicat că sediul său este în Bucureşti str. x, bl. R5b, dar şi a datelor oficiale din baza de informaţii a Ministerului Finanţelor, de unde rezultă că pârâta are sediul în Bucureşti, str. x sector 6, motiv pentru care decizia de reziliere a contractului nr. x/12.06.2018 nu putea fi comunicată pârâtei la adresa indicată în art. 17 din contractul de finanţare nr. x/19.04.2021, respectiv Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 70.

Situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, necontestată în cauză, relevă că, prin demersul judiciar ce a învestit instanţa de judecată, reclamantul a urmărit, în cadrul acţiunii în răspundere civilă contractuală, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 885.006,06 RON, în temeiul art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente, ca urmare a rezilierii contractului de finanţare din cauza nerespectării de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin contract în anii 3, 4 şi 5 de sustenabilitate.

Trebuie reţinut că între părţi a fost încheiat în data de 19.04.2012 contractul de finanţare nr. x, SMIS 28912, pentru implementarea proiectului cu titlul "B.." Contractul de finanţare a intrat în vigoare la data încheierii, respectiv 19.04.2012, şi a avut iniţial o perioadă de implementare de 8 luni, care a fost ulterior modificată la 14 luni prin actul adiţional nr. x, respectiv până în data de 19.06.2013, iar perioada de sustenabilitate a fost convenită la 5 ani după expirarea perioadei de implementare a proiectului, respectiv până la data de 19.06.2018.

Prin adresa nr. x/22.09.2015, emisă de pârâtă către Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism – Serviciul Monitorizare şi Verificare Proiecte, a arătat că în perioada 2011-2012 a început derularea a 9 proiecte de finanţare şi din cauza unor probleme de ordin financiar apărute la finele anului 2014 a fost nevoită să amâne respectarea angajamentelor asumate prin contractele de finanţare, în sensul că este în imposibilitate de a realiza sustenabilitatea proiectelor în perioadele asumate, propunând un plan de realizare a activităţilor pentru cele 9 proiecte, pentru proiectul ce face obiectul prezentei pricini propunând ca, pentru anii 4-5 de sustenabilitate, activităţile să fie realizate/finalizate până în data de 19.06.2018.

Prin decizia nr. 3/12.06.2018, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, s-a decis rezilierea contractului de finanţare nr. x/19.04.2012, cod SMIS 28912, pentru nerealizarea de către beneficiar, în perioada ex-post, a activităţilor prevăzute în cererea de finanţare, cu recuperarea integrală a sumelor plătite de AM POR în cadrul proiectului de finanţare.

Prin decizia recurată, apelul reclamantului a fost respins pe motiv că nu s-a făcut dovada comunicării către pârâtă a declaraţiei de rezoluţiune (deciziei de reziliere) în acord cu dispoziţiile contractuale, respectiv art. 17 din contractul părţilor, potrivit cu care întreaga corespondenţă legată de contract trebuia făcută în scris, cu menţionarea titlului proiectului precum şi a codului SMIS şi a numărului de înregistrare de intrare şi de ieşire, pentru beneficiar la adresa din Bucureşti.

În acest context factual, pentru a răspunde criticii recurentului privind greşita interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale incidente în speţă, norme legale pe care recurentul nu le-a indicat, respectiv a îndeplinirii condiţiilor de reziliere, sunt necesare următoarele precizări.

Înalta Curte reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1552 C. civ. care reglementează rezoluţiunea unilaterală, analizate şi în cuprinsul deciziei recurate, potrivit cu care "(1) Rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere (...)"

Din analiza textului de lege citat rezultă că pentru a opera rezoluţiunea unilaterală, trebuie întrunite condiţiile în care aceasta operează, respectiv (i) condiţia formală a existenţei unei puneri în întârziere, (ii) declaraţia de rezoluţiune care reprezintă actul central al mecanismului rezoluţiunii unilaterale şi (iii) condiţia de efectivitate a rezoluţiunii unilaterale şi anume notificarea rezoluţiunii, fiind vorba, de fapt, despre comunicarea declaraţiei de rezoluţiune către debitor.

În ceea ce priveşte prima condiţie, aceea a punerii în întârziere, se reţine că părţile au convenit la art. 20 pct. 13 din contract, că beneficiarul este de drept în întârziere prin simplul fapt al încălcării prevederilor contractului astfel încât nu este necesară formalitatea punerii în întârziere, iar referitor la declaraţia de rezoluţiune, aceasta este reprezentată de decizia nr. 3/12.06.2018, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale.

Cu privire la notificarea debitorului cu declaraţia de rezoluţiune, recurenta a înţeles să dovedească comunicarea cu înscrisurile de la dosarul de apel (confirmare de primire AR Poşta română la adresa din Bucureşti), fila x (prin e-mail) şi fila x (prin fax).

În raport cu aceste aspecte, nu poate fi primită critica recurentului cu privire la ignorarea faptului că prin adresa nr. x/22.09.2019, pârâta a indicat că are sediul în Bucureşti str. x bl. R5b, precum şi că în evidenţele Ministerului Finanţelor pârâta figurează cu sediul în Bucureşti.

Aceasta întrucât la art. 17 din contract, părţile au prevăzut expres că întreaga corespondenţă legată de contract trebuia făcută în scris, cu menţionarea titlului proiectului, a codului SMIS şi a numărului de înregistrare de intrare şi de ieşire, pentru beneficiar la adresa din Bucureşti.

Or, din cuprinsul confirmării de primire aflate la dosarul de apel nu rezultă ceea ce reclamantul a comunicat pârâtei, iar comunicarea s-a efectuat la o altă adresă decât cea indicată de părţi în contract.

Este adevărat că în C. proc. civ. înscrisurile/citaţia se comunică prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, fără alte formalităţi, însă, în cauza dedusă judecăţii, nu trebuie ignorată voinţa părţilor, care a fost în sensul ca, în corespondenţa dintre părţi, să fie trecute datele de identificare a contractului, beneficiarul alegându-şi o adresă de corespondenţă diferită de cea a sediului social, ceea ce nu contravine dispoziţiilor legale.

În acelaşi sens, nu se poate aprecia nici asupra faptul că declaraţia de rezoluţiune a fost valabil transmisă prin fax, deoarece în cuprinsul înscrisului de la fila x există menţiunea "no answer" ceea ce însemnă că înscrisul nu a fost transmis la destinatar, dar nici prin email, câtă vreme nu reiese ce documente au fost transmise, nu s-a făcut referire la titlul proiectului, codul SMIS, astfel cum este stipulat la art. 17 din contractul de finanţare.

Totodată, referirea recurentului la cele trei dosare derulate între părţi, în care pârâta a fost citată la sediul din Bucureşti str. x bl. R5b, sector 6 (în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018), respectiv la sediul din Bucureşti, str. x, sector 6 (în dosarul nr. x/2018), nu are relevanţă în speţă în condiţiile în care cele trei dosare vizează cu totul alte contracte de finanţare, iar nu contractul nr. x ce face obiectul cauzei pendinte.

Printr-o altă critică recurentul susţinut că a acţionat cu bună-credinţă, iar instanţa de apel a ignorat neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale. Critica este nefondată, în condiţiile în care pricina nu a fost soluţionată pe fond pentru a fi analizată conduita părţilor, ci prioritar a fost examinată îndeplinirea condiţiilor pentru a opera rezoluţiunea unilaterală a contractului, instituţie nou-introdusă în C. civ. din 2009, de esenţa căreia este transmiterea notificării către debitor.

Or, cum în speţă, recurentul-reclamant nu a făcut dovada comunicării către pârâtă a declaraţiei de rezoluţiune unilaterală la adresa indicată în contractul de finanţare, în mod corect instanţa de apel a respins apelul reclamantului, reţinând în esenţă că nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale şi cumulative pentru a opera rezilierea (rezoluţiunea) unilaterală, respectiv comunicarea declaraţiei de rezoluţiune către pârâtă.

În ceea ce priveşte celelalte susţineri ale recurentului relative la situaţia de fapt a litigiului, se reţine că nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că motivele de recurs sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei), împotriva deciziei civile nr. 1168A din 20 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2023.