Civil recourse for damages: certainty of proof for residual amount and procedural deadline for litigation costs claims

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la 30 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii prejudiciului material înregistrat urmare activităţii infracţionale desfăşurate de pârâtă, constituit din următoarele sume: 29.234,17 USD; 467.838,88 RON; 78.475,32 GBP şi 361.915,80 EUR; obligarea pârâtei la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 11.000 RON, pe care reclamanta a achitat-o în calitate de parte responsabilă civilmente în dosarul nr. x/62.2016; menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse de instanţa penală asupra bunurilor pârâtei, potrivit art. 397 C. proc. pen.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 27-28 C. proc. pen., art. 1357-1359, art. 1369 şi art. 1384 alin. (1) C. civ.

Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă a depus cerere de chemare în garanţie a terţului C., prin care a solicitat ca, în situaţia în care va cădea în pretenţii faţă de reclamantă, să se dispună obligarea chematului în garanţie la plata sumei de 172.150 EUR, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plăţii şi a sumei de 211.490 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, prin care a invocat tardivitatea depunerii acesteia.

C., chemat în garanţie, a formulat note de şedinţă prin care a invocat – în etapa verificării admisibilităţii în principiu – admiterea următoarelor excepţii: netimbrarea cererii de chemare în garanţie, tardivitatea formulării cererii, inadmisibilitatea acesteia pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. proc. civ.. În situaţia admiterii în principiu şi judecarea fondului cererii, a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu consecinţa respingerii acesteia ca prescrisă, iar pe fond, respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanţie şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat.

La termenul de judecată din 11 ianuarie 2019, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în garanţie, constatându-se depunerea tardivă a acesteia.

2. Hotărârea Tribunalului Braşov

Prin sentinţa nr. 235 din 3 noiembrie 2021, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B.; a obligat pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: 467.262 RON, 29.234, 71 USD, 361.915,80 EUR şi 78.475, 32 GBP, reprezentând prejudiciul material înregistrat de reclamantă ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de pârâtă; a obligat pârâta la plata către reclamantă a contravalorii cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 11.000 RON, achitate de către reclamantă în calitate de parte responsabilă civilmente în dosarul penal nr. x/2016 al Tribunalului Braşov; a respins solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la plata sumei de 576,88 RON (diferenţa până la 467.838,88 RON), ca neîntemeiată; a respins petitul având ca obiect menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse de instanţa penală asupra bunurilor pârâtei, potrivit art. 397 C. proc. pen., ca lipsit de interes; a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezentul litigiu; a obligat pârâta să plătească terţului intervenient C. suma de 2.618 RON, reprezentând onorariu avocat; în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, a stabilit ca suma în cuantum de 13.742 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie, formulată de pârâtă, să rămână în sarcina statului.

3. Hotărârea Curţii de Apel Braşov

Prin decizia nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.A., împotriva sentinţei nr. 235 din 3 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, pe care a păstrat-o.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs reclamanta A. S.A.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că soluţia instanţei de apel este nelegală, fiind pronunţată cu neobservarea completă a datelor şi a înscrisurilor de la dosar şi cu aplicarea eronată a textelor de lege în materie.

A menţionat că, în dosarul penal nr. x/2016 al Tribunalului Braşov (soluţionat definitiv la 05.07.2018), intimata B. a fost condamnată pentru săvârşirea multor infracţiuni prevăzute de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 5 C. pen. art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 5 din C. pen., art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A invocat dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi art. 1365 C. civ., arătând că, în cadrul dosarului penal nr. x/2016, cu privire la latura civilă a procesului penal, prin sentinţa penală nr. 49/S/24.03.2017, Tribunalul Braşov a reţinut că intimata a avut calitatea de prepus al comitentei A. S.A. - Sucursala Braşov, aceasta din urmă fiind parte responsabilă civilmente, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 1373 C. civ. întrucât banca a achitat integral prejudiciile cauzate părţilor civile. În sarcina părţii responsabile civilmente A. S.A. nu s-a reţinut existenţa vreunei culpe în producerea prejudiciului.

Dat fiind că în procesul penal recurenta a fost în imposibilitatea legală de a se constitui parte civilă, fiind menţinută în cauză numai în calitate de parte responsabilă civilmente (această soluţie rămânând definitivă la 5.07.2018, prin decizia nr. 482/05.07.2018 a Curţii de Apel Braşov), s-a adresat instanţei civile pentru repararea prejudiciului suferit.

A susţinut că prejudiciul suferit de recurentă constă în sumele cu care aceasta i-a despăgubit pe clienţii prejudiciaţi, fiind dovedit prin probele administrate în dosarul penal nr. x/2016, dar şi prin înscrisurile suplimentare depuse în prezentul dosar.

În condiţiile în care recurenta a procedat la despăgubirea clienţilor săi, a apreciat că beneficiază de dreptul de regres prevăzut de art. 1384 alin. (1) C. civ., fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 -1359 coroborate cu art. 1369 C. civ. (există o faptă ilicită, săvârşita de către intimată, fapta a fost săvârşita de intimată cu vinovăţie, prin fapta ilicita săvârşita s-a cauzat recurentei un prejudiciu, există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită săvârşita şi prejudiciu).

În cazul de faţă există hotărâri penale, pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Braşov, cu putere de lucru judecat, care atestă faptele ilicite (de natură penală) săvârşite de intimată, care au avut drept consecinţă prejudicierea recurentei.

În privinţa prejudiciului, recurenta a arătat că acesta este cert, existenţa sa rezultând din actele de urmărire penală şi din înscrisurile depuse în probaţiune, este determinat şi s-a produs în urma activităţii infracţionale desfăşurate de intimată, între infracţiunile reţinute în sarcina sa şi prejudiciu existând o strânsă legătură de cauzalitate. Aceasta legătură de cauzalitate constă în aceea că, în lipsa faptelor intimatei, nu ar fi existat prejudiciul recurentei.

Prin sentinţa penală nr. 49/S/2017, Tribunalul Braşov a dispus obligarea intimatei, în solidar cu recurenta, să plătească suma de 11.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, speze ce au fost achitate de recurentă.

Recurenta a susţinut că, în lipsa activităţii infracţionale desfăşurate de intimată, nu avea vreo obligaţie de despăgubire a clienţilor, astfel încât prejudiciul suferit este urmarea imediată a faptelor penale săvârşite de intimată. Aceasta este şi legătura de cauzalitate între faptele ilicite ale intimatei şi prejudiciul cauzat recurentei.

A învederat că toate aceste aspecte au fost avute în vedere atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel la momentul deliberării, însă au concluzionat că se impune numai admiterea parţială a acţiunii recurentei, respingând cererea în privinţa prejudiciului declarat în RON, pentru suma de 576,88 RON, ca neîntemeiată, doar pentru considerentul că, prin expertiza contabilă efectuată în cauză, s-a stabilit că suma cu care recurenta a despăgubit clienţii ar fi fost de numai 467.262 RON, nu de 467.838,88 RON.

A apreciat recurenta că rezultatele expertizei contabile nu pot fi elocvente, în mod singular, ci numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu înscrisurile depuse în probaţiune, precizând că a înaintat la dosar extrasele de cont care atestă sumele restituite fiecăruia dintre clienţii prejudiciaţi şi, implicit, cuantumul total al prejudiciului invocat. A mai susţinut că prejudiciul pretins este atestat şi de documentele contabile, de cele interne ale A. S.A. şi de rapoartele Direcţiei Conformitate şi Antifraudă din cadrul A. S.A. Prin raportul de expertiză contabilă efectuat de expert D. (completat cu răspunsul la obiecţiunile formulate de recurentă) se confirmă că sumele pretinse prin prezenta acţiune au fost achitate clienţilor prejudiciaţi.

Recurenta a arătat că, în mod eronat, s-a dispus respingerea acţiunii sale în privinţa sumei de 576,88 RON, ca neîntemeiată.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate la fond, a susţinut că, în mod nelegal, instanţele de judecată din ciclurile procesuale anterioare au refuzat să le acorde.

Prin concluziile scrise formulate, recurenta a reiterat că a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară, ale cărei costuri au fost suportate integral de către aceasta, dovezile de achitare a onorariului expertului în sumă totală de 7.631 RON (1500 RON -avans, plus diferenţa de 6131 RON) fiind depuse la dosar anterior închiderii dezbaterilor, iar partea adversă având cunoştinţa despre acestea.

Ca atare, nu se poate pune problema încălcării principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii, câtă vreme costurile generate de expertiza contabilă au fost cunoscute de ambele părţi procesuale anterior dezbaterii pe fond a cauzei.

În condiţiile în care a fost admisă aproape integral acţiunea recurentei, iar dovada efectuării cheltuielilor de judecată au fost depuse la dosar, potrivit art. 452 C. proc. civ., anterior dezbaterii în fond a cauzei, partea adversă având cunoştinţa despre acestea, a apreciat că erau îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 453 din cod pentru acordarea acestor cheltuieli.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Intimata nu a depus întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 februarie 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a fost fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-o primă critică formulată, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că este nelegală soluţia instanţei de apel, care a validat raţionamentul primei instanţe, cu privire la diferenţa de prejudiciu solicitată, în cuantum de 576,88 RON.

În acest sens a învederat că acest prejudiciu este cert, existenţa sa rezultând din actele de urmărire penală şi din înscrisurile depuse în probaţiune, este determinat şi s-a produs în urma activităţii infracţionale desfăşurate de intimată, susţinând că rezultatele expertizei contabile nu pot fi elocvente, în mod singular, ci numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu înscrisurile depuse în probaţiune.

Înalta Curte notează că reclamanta a învestit prima instanţă cu o acţiune în regres, întemeiată pe dispoziţiile art. 1384 alin. (1) C. civ., prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului material înregistrat de A. S.A. ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurată de pârâtă, constituit din următoarele sume: 29.234,17 USD; 467.838,88 RON; 78.475,32 GBP şi 361,915,80 EUR, precum şi la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 11.000 RON, pe care reclamanta a fost nevoită să o achite în calitate de parte responsabilă civilmente în dosarul nr. x/2016.

Instanţa de apel, confirmând soluţia tribunalului, a reţinut că apelanta reclamantă A. S.A. nu are nicio culpă în producerea prejudiciilor cauzate de intimata pârâtă prin activităţile frauduloase desfăşurate pe conturile clienţilor băncii, aspect reţinut cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 49/S/24.03.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 482/2018 din 5.07.2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, fiind îndreptăţită, în calitate de comitent al intimatei, la recuperarea integrală a sumelor plătite persoanelor prejudiciate prin faptele săvârşite de intimată, în calitate de prepus al băncii.

În privinţa prejudiciului, răspunzând criticilor apelantei cu privire la diferenţa de 576,88 RON, neacordată de instanţa de fond, Curtea de Apel Braşov a reţinut că expertiza tehnică judiciară în specialitatea contabilitate a fost efectuată tocmai în baza înscrisurilor invocate de apelantă, anexate raportului de expertiză.

Astfel, instanţa de apel a avut în vedere că expertul desemnat în cauză, răspunzând obiecţiunii nr. 1 formulată de apelanta reclamantă, a precizat că, "pentru a răspunde la această obiecţiune, a examinat următoarele documente: centralizatorul de operaţiuni bancare depus de A. şi extrasele de cont" şi a concluzionat că nu există diferenţe între sumele menţionate în centralizatorul de operaţiuni şi extrasele de cont.

Totodată, a reţinut că experţii desemnaţi de părţi, unul comparând sumele menţionate în centralizatorul plăţilor efectuate de A. S.A. cu cele menţionate în extrasele de cont, iar celălalt comparând sumele cuprinse în tranzacţiile neautorizate desfăşurate de pârâtă cu sumele cuprinse în extrasele de cont bancare, au ajuns la aceeaşi concluzie şi anume că suma în RON plătită clienţilor de către bancă, în vederea reparării prejudiciului produs de intimată, în calitate de prepus al său, este de 467.262,00 RON, această concluzie nefiind contestată de apelantă în faţa primei instanţe.

Referitor la suma de 576,88 RON, a constatat că, în înscrisul intitulat centralizator prejudiciu B., este menţionată această sumă reprezentând creditarea contului deschis pe numele societăţii E. S.R.L. din contul de debitori deschis pe numele fostei salariate B., însă plata a fost efectuată fără implicarea băncii, iar creditarea a avut loc la 23 august 2016, în condiţiile în care plăţile pentru repararea prejudiciilor produse clienţilor băncii prin faptele ilicite ale intimatei s-au efectuat în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014, conform aceluiaşi centralizator.

Se reţine că în materia prejudiciului, prevederile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparaţiei şi impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Art. 1384 C. civ. statuează că cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.

Potrivit dispoziţiilor răspunderii civile delictuale şi ale acţiunii în regres precitate, comitentul poate să beneficieze de plata de la propriul prepus a întregii sume achitate, fiind necesar, însă, ca prejudiciul pretins să fie cert, atât ca existenţă, cât şi ca posibilitate de evaluare. Incertitudinea prejudiciului operează nu numai când se pune în discuţie existenţa acestuia, dar şi atunci când nu poate fi stabilită valoarea creanţei ce urmează a fi reclamată.

În speţă, în raport de circumstanţele factuale reţinute de instanţa de apel cu privire la nedovedirea sumei reclamate de recurentă, aspecte ce ies din sfera controlului de legalitate al instanţei de recurs, Înalta Curte reţine că, în mod corect au fost aplicate dispoziţiile legale incidente, prevăzute de art. 1384 şi art. 1385 C. civ., nefiind dovedit caracterul cert al prejudiciului.

Cea de-a doua critică formulată, ce vizează soluţia privind cheltuielile de judecată, este nefondată.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia,"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ.,"Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Se reţine că, pentru acordarea cheltuielilor de judecată, nu este suficient să existe o parte căzută în pretenţii, ci este necesar să fie formulată de către partea potrivnică, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor, cerere de acordarea a acestor cheltuieli, însoţită de dovada privind sumele solicitate cu acest titlu.

În cauza pendinte, recurenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin concluziile scrise depuse la dosar la 7 octombrie 2021, ulterior termenului din 4 octombrie 2021 când au avut loc dezbaterile asupra fondului şi cauza a fost reţinută spre soluţionare, termen de judecată la care reprezentantul recurentei a menţionat expres că nu solicită cheltuieli de judecată, aspect reţinut în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată.

Astfel, nu se poate reţine legala învestire a instanţei de fond cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta nefiind formulată in limine litis, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, soluţia instanţei fiind legală şi sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 316/Ap din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2023.