Classification of travel allowances as salary for calculating disability compensation in traffic accident claims

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu – secţia I civilă la 27.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de asigurător RCA, la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale pentru accidentul de circulaţie din 09.05.2014 provocat de prepusul asiguratului D. S.R.L., C.; obligarea aceleiaşi pârâte la plata unei indemnizaţii lunare în beneficiul reclamantului, în cuantumul salariului minim pe economie de la momentul formulării acţiunii, sumă ce va fi plătită retroactiv, de la data accidentului - 09.05.2014 şi în continuare, până la redobândirea capacităţii de muncă a reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1357 şi următ., art. 2223 şi următ. C. civ.

Pârâta B. S.A., prin întâmpinare, a invocat excepţia netimbrării cererii şi a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia. Ulterior, pârâta a formulat precizare a întâmpinării, arătând că, pe fondul cauzei a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, pentru lipsa elementelor răspunderii civile delictuale a intervenientului forţat şi a lipsei răspunderii contractuale a asiguratului.

Intervenientul forţat C., prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererilor reclamantului inserate în petitele 2 si 3, în principal, ca inadmisibile, iar în subsidiar, ca nefondate; a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

2. Judecata la Tribunalul Sibiu şi hotărârea acestei instanţe

Prin încheierea din 7 septembrie 2017, instanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu şi excepţia netimbrării cererii, judecata fiind suspendată până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauza penală ce face obiectul dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia.

În urma solicitării reclamantului, înregistrate la 22.06.2018, cauza a fost repusă pe rol, urmare emiterii în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia a ordonanţei de clasare, sub aspectul săvârşirii de către suspectul C. a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 alin. (1), (2) şi 3 C. pen.

Prin încheierea din 20 septembrie 2018, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intervenientul C., iar excepţia inadmisibilităţii cererii a fost calificată ca reprezentând o apărare de fond.

Prin sentinţa nr. 15 din 21 ianuarie 2021, Tribunalul Sibiu – secţia I civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul forţat C.; a obligat pe pârâta B. S.A. să plătească reclamantului suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale şi o indemnizaţie lunară în cuantum de 1.065 RON, datorată începând cu 09.05.2014, până în luna august 2020 inclusiv, şi în cuantum de 1.007 RON lunar, începând cu luna septembrie 2020, până în prezent şi în continuare, până la modificarea condiţiilor privind capacitatea de muncă a reclamantului; a obligat pe pârâta B. S.A. să plătească reclamantului suma de 8.432 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, proporţional pretenţiilor admise.

3. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia

Prin decizia nr. 1497 din 12 iulie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 15 din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte, numai în ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei lunare, stabilită la suma totală de 11.721,6 RON pentru perioada 9.05.2014-6.11.2014, începând cu 7.11.2014, până la redobândirea capacităţii de muncă, lunar, suma reprezentând diferenţa dintre venitul mediu lunar al reclamantului de 3.321 RON şi pensia de invaliditate (excluzând indemnizaţia de însoţitor); a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 4.500 RON, cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1497 din 12 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a declarat recurs pârâta B. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că răspunderea asiguratorului este una contractuală şi poate fi obligată la plata despăgubirii conform poliţei de asigurare şi a Legii nr. 136/1995, coroborat cu Ordinul CSA nr. 14/2011.

A susţinut încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 76 din Codul fiscal, prin stabilirea venitului net mediu cu luarea în considerare şi a diurnei obţinute de reclamant, sens în care a arătat că diurna nu reprezintă un venit întrucât este destinată acoperirii cheltuielilor legate de necesitatea cazării, hranei şi a disconfortului cauzat. Conform prevederilor art. 43 din Codul muncii, delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Astfel, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi de cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Conform art. 76 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură, obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, inclusiv a indemnizaţiilor, şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în tară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul maxim neimpozabil stabilit astfel (...).

Faptul că angajaţii societăţilor de transport acceptă să fie "plătiţi" în această manieră, atrage după sine şi aspectele nevaforabile ale acestei împrejurări. Aceste sume nu sunt impozitate întrucât reprezintă cheltuieli de deplasare şi nu sunt considerate venituri din muncă şi, prin urmare, nu pot fi luate în considerare ca fiind venituri realizate de reclamant sau la stabilirea pensiei pentru limita de vârstă a acestuia.

A apreciat recurenta că instanţa de apel a reţinut, în mod nelegal, diurna acordată de către angajator cu titlu de venit, deşi chiar aceasta a arătat că are o destinaţie specială şi a făcut referire, cu titlu de practică judiciară, la decizia nr. 1911 din 24 noiembrie 2017, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că noţiunea de "venit lunar net" nu include sumele plătite de către angajator cu titlu de diurnă externă şi nu are nicio influenţă asupra cuantumului pensiei de întreţinere ce urmează a fi stabilit întrucât sumele nu reprezintă venituri din salarii ori asimilate acestora şi, ca atare, nu se subsumează noţiunii de "venit", relevantă în contextul art. 527 şi art. 529 C. civ.

A solicitat desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 1497 din 12 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa întoarcerii executării, conform art. 723 şi următ. C. proc. civ.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

La 12 octombrie 2022, intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul C. nu a depus întâmpinare.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 9 martie 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1497 din 12 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, fiind fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru analiza recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta B. S.A. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin critica formulată, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că este nelegală soluţia instanţei de apel, care a validat raţionamentul primei instanţe şi a reţinut diurna obţinută de reclamant la cuantificarea venitului net mediu în raport de care a fost stabilită prestaţia lunară acordată.

În acest sens a învederat că diurna nu reprezintă un venit întrucât este destinată acoperirii cheltuielilor legate de necesitatea cazării, hranei şi a disconfortului cauzat, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 76 din Codul fiscal.

În limita criticii formulate, care vizează natura juridică a diurnei, Înalta Curte reţine că situaţia sumelor cu titlu de diurnă a fost analizată prin Decizia nr. 3/7.02.2022 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în considerentele căreia s-a făcut distincţie între indemnizaţia de delegare sau de deplasare (diurna) şi componenta rambursării cheltuielilor de transport şi a celor de cazare, având în vedere că şi acordarea fiecăruia dintre aceste drepturi are raţiuni distincte, fiind invocate dispoziţiile art. 44 alin. (2) şi ale art. 46 alin. (4) din Codul muncii.

Potrivit art. 43 şi art. 44 Codul muncii, delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Se statuează în decizia menţionată (par. 84-88), invocând jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie faptul că diurna "este destinată să asigure protecţia socială a lucrătorilor în cauză, compensând inconvenientele cauzate de detaşare, care constau în îndepărtarea persoanelor interesate de mediul lor obişnuit. Rezultă că o astfel de diurnă trebuie calificată drept "alocaţie specifică detaşării", în sensul art. 3 alin. (7) al doilea paragraf din Directiva 96/71. Or, în conformitate cu dispoziţia menţionată, această alocaţie este o parte a salariului minim. Atare dezlegare dată de instanţa Uniunii se reflectă în dispoziţiile anterior citate din dreptul naţional, norme care, la rândul lor, reglementează distinct indemnizaţia de delegare/detaşare, cheltuielile de transport şi cele de cazare".

În plus, prin Decizia nr. 85/20.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deşi a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea, în motivarea ei se arată că " 63. În doctrină, diurna este menţionată explicit printre veniturile cu caracter ocazional care, din acest motiv, nu trebuie luată în considerare la calcularea pensiei de întreţinere. 64. Chiar atunci când nu este indicată în mod expres, doctrina a avut în vedere implicit includerea diurnei în categoria veniturilor care nu au un caracter permanent."

Or, în cauza pendinte, situaţia de fapt stabilită de către instanţele fondului, pe baza probatoriului administrat, pe care se grefează controlul de legalitate realizat în recurs, relevă că sumele încasate cu titlu de diurnă au avut un caracter de continuitate, iar nu de venituri ocazionale, fiind obţinute de reclamant în mod constant anterior vătămării ca drepturi salariale cu afectaţiune specială.

De altfel, prevederile art. 55 alin. (1) şi alin. (2) lit. i) Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), în vigoare la data survenirii cazului asigurat, statuează că sunt venituri din salarii sau asimilate salariilor indemnizaţia şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice.

Raportat la acest cadru normativ, în mod legal instanţa de apel a reţinut că diurna se încadrează în noţiunea de drepturi salariale, chiar dacă au afectaţiune specială.

Referitor la solicitarea recurentei de desfiinţare a actelor de executare efectuate în baza deciziei atacate, se reţine că este neîntemeiată în raport de soluţia pronunţată în cauză, de respingere a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1497 din 12 iulie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 1500 RON către intimatul A., cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1497 din 12 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 1500 RON către intimatul A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2023.