Usucapion and accession claims upheld against State and Municipality in vacant succession dispute

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursurilor deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 19 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primar general, B. şi C., să se constate: 1.succesiunea vacantă cu privire la moştenirea defunctului D., pentru suprafaţa de teren de circa 200 mp, situată în Bucureşti, str. x, sector 3; 2. dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului situat în Bucureşti, str. x şi nr. 16, în suprafaţă de circa 438 mp (sau cât va rezulta din măsurători) ca urmare a intervenirii prescripţiei achizitive, în principal, prin uzucapiune de 10 ani, iar în secundar, de 30 ani prin joncţiunea posesiilor şi 3. dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcţiei edificate pe întregul teren în suprafaţă totală de 647 mp, compusă din S+P+E1+M, situată în Bucureşti, str. x, sau cât va rezulta din măsurători, prin accesiune imobiliară artificială.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti – secţia a V- a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 326 din 4 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. şi C. şi a respins cererea în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Bucureşti prin Primar general; a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiului Bucureşti prin Primar general; a constatat vacantă succesiunea defunctului D., decedat conform actului nr. 1114/9.04.2002 şi calitatea de moştenitor legal a Statului Român; a constatat că din masa succesorală face parte terenul în suprafaţă de 200 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 3; a constatat că reclamantul a dobândit, ca efect al uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 464 mp situat în Bucureşti, str. x, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar E., astfel cum a fost completat, în urma avizării de OCPI Bucureşti şi a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care se solicita a se constata că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei, prin accesiune imobiliară artificială.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A. precum şi pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti, prin Primar general.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia nr. 271 A din 2 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva sentinţei civile nr. 326/04.03.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018 şi a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis cererea, a constatat că reclamantul a dobândit şi dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate pe terenul situat în Bucureşti, str. x, parter cu suprafaţă utilă de 364,75 m.p., etaj cu suprafaţă utilă de 343,26 m.p. şi mansardă cu suprafaţă utilă de 74,26 m.p., astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză construcţii întocmit de expert ing. F., păstrând în rest sentinţa civilă apelată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 271 A din 2 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primar general.

4.1. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor arată că instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile legale aplicabile în speţă cu privire la primul capăt de cerere, prin care se solicita să se constate succesiunea vacantă de pe urma defunctului D.. Invocă dispoziţiile art. 680 C. civ., dar şi pe ale art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 731 din 4 iulie 2007 privind aprobarea Normei metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi arată că, în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, Statul Român este reprezentat de Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, în speţă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi nu de către Ministerul Finanţelor.

Arată că într-o cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune are calitate procesuală proprietarul care a stat în pasivitate, iar reclamantul nu a făcut dovada că ultimul proprietar al imobilului în litigiu este Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Invocă dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi art. 119 din Legea nr. 215/2001 şi arată că, în speţa dedusă judecăţii, se regăseşte situaţia de excepţie în care calitate procesuală pasivă are unitatea administrativ teritorială, respectiv Municipiul Bucureşti prin Primar general şi nu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Referitor la dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcţiei edificate pe teren, învederează că Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă, în raport de dispoziţiile Legii nr. 50/1991, considerând că cererea trebuie îndreptată împotriva unităţii administrativ teritoriale pe raza căreia se află construcţia, care, prin reprezentanţii săi, aplică sancţiuni contravenţionale pentru efectuarea de lucrări fără autorizaţie de construire. Invocă dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 şi arată că unitatea administrativ teritorială abilitată de lege poate, printr-o dispoziţie de desfiinţare, să afecteze dreptul de proprietate asupra unei construcţii realizate fără autorizaţie de construire.

Susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1890 C. civ., în speţă nefiind vorba de o posesie utilă, netulburată şi sub nume de proprietar, reclamantul fiind doar un detentor precar.

4.2. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general susţine că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de art. 85 şi art. 116 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 precum şi de art. 651, art. 680 şi art. 700 C. civ. de la 1864, instanţa de apel reţinând în considerentele hotărârii pronunţate că este pe deplin justificată calitatea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti.

Arată că îndreptăţirea de a fi chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primar general ar fi posibilă numai dacă s-ar fi dovedit că acest pârât este proprietarul nediligent al terenului în litigiu (calitate pe care ar putea să o aibă doar în cazul unei succesiuni vacante), în speţă prima instanţă constatând vacantă succesiunea defunctului D., calitatea de moştenitor legal a Statului Român, precum şi faptul că din masa succesorală face parte terenul în suprafaţă de 200 mp, situat în Bucureşti, str. x.

Redă din considerentele deciziei instanţei de apel şi arată că această hotărâre cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveşte soluţia dată cu privire la apelul Municipiului Bucureşti prin Primar general, în condiţiile în care se reţine că Statul Român a fost chemat în judecată pentru a se constata vacanţa succesorală şi pentru crearea unui cadru procesual pasiv corespunzător acţiunii în constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului care a fost proprietatea lui D., proprietate culeasă de stat ca unic moştenitor, prin constatarea vacanţei succesorale a defunctului D., pentru ca apoi să se concluzioneze că toate criticile invocate de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul general, referitoare la excepţia lipsei calităţii sale procesuale apar ca nefondate.

Astfel, instanţa de apel admite că Statul Român are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului de 200 mp din str. x, teren ce a aparţinut defunctului D., şi implicit, calitate de proprietar nediligent, însă acceptă că, în speţă, trebuie să figureze mai mulţi proprietari neglijenţi ai terenului în litigiu, respectiv Statul Român, Municipiul Bucureşti, B. şi C..

Învederează că, în ceea ce priveşte apelul reclamantului, instanţa de apel, deşi menţionează rolul activ pe care ar fi trebuit să îl aibă prima instanţă pe aspectul momentului, intervalului edificării construcţiilor, respectiv să solicite probe suplimentare, nu consemnează în motivarea hotărârii pronunţate (de admitere a apelului reclamantului) decât declaraţiile a doi martori, audiaţi la prima instanţă, din care ar rezulta că lucrările de extindere, supraetajare şi mansardare s-ar fi realizat în anii 1998-1999 şi, astfel, nu ar fi incidente dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 13/2019 a ÎCCJ, Secţiile Unite, fără însă a administra un probatoriu adecvat în acest sens, ca instanţă de control judiciar în calea devolutivă de atac a apelului, respectiv proba cu înscrisuri care să ateste fără echivoc, realizarea lucrărilor de extindere, supraetajare şi mansardare anterior datei de 1 august 2001 (data avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 13/2019 a ÎCCJ).

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru neîncadararea criticilor în motivele de recurs, precum şi respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de Municipiul Bucureşti prin Primar general pentru neîncadararea criticilor în motivele de recurs, precum şi respingerea recursului, ca nefondat.

La 15 septembrie 2022, intimatul B. a depus cerere prin care a învederat că împreună cu intimata C. au vândut imobilul în litigiu către intimatul reclamant A., solicitând scoaterea lor din proces întrucât consideră că nu au calitate de pârâţi.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 9 martie 2023, au fost admise în principiu recursurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Municipiul Bucureşti, prin Primar general împotriva deciziei nr. 271A din 2 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fost fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a criticat decizia curţii de apel, susţinând că instanţa nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 680 C. civ., art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 731 din 4 iulie 2007 privind aprobarea Normei metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, conform cărora, în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, Statul Român este reprezentat de Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, în speţă de Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti şi nu de către Ministerul Finanţelor.

Această critică, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondată.

Potrivit art. 680 C. civ., În lipsa de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, iar conform art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data decesului defunctului D. 9 aprilie 2002, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. Alin. 2 al textului legal menţionat prevede că statul participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.

Este real că, potrivit art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 731/2007, republicată, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, În cazul moştenirilor ce urmează a fi declarate vacante, deschise până la intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în cadrul procedurii succesorale, iar reprezentarea acestora în cadrul procedurii succesorale se face prin consilieri juridici.

Însă, acest text instituit printr-un act juridic de aprobare a unor norme metodologice, cu forţă inferioară C. civ. şi Decretului nr. 31/1954, nu poate înlătura capacitatea generală de reprezentare a Statului Român de către Ministerul Finanţelor în faţa instanţelor judecătoreşti în cererile având ca obiect constatarea vacanţei succesorale, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Având în vedere că regula este aceea că eliberarea certificatului de succesiune vacantă se realizează în cadrul procedurii succesorale notariale, conform prevederilor Legii nr. 36/1995 şi împrejurarea că actele normative speciale sunt aplicabile numai situaţiilor de excepţie, se impune concluzia că prevederile cu caracter special înscrise în art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 731/2007 îşi găsesc aplicare exclusiv în situaţia în care se urmează o procedură notarială spre a se obţine eliberarea unui astfel de act juridic succesoral, iar o extindere a competenţelor, pe care le conferă respectiva reglementare direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, la procedura judiciară, ar avea drept consecinţă încălcarea principiului general potrivit căruia excepţiile sunt de strictă interpretare.

De altfel, instanţa de apel a mai reţinut, în legătură cu acest aspect, că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor pentru Statul român a fost invocată pentru prima dată în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2) C. proc. civ., împrejurare necontestată prin motivele de recurs.

În plus, în condiţiile în care procedura judiciară pendinte nu este supusă rigorilor procedurale caracteristice procedurii notariale, se impune a se constata că, în speţă, nu îşi găsesc aplicarea prevederile invocate de recurent din H.G. nr. 731/2007, cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, în acest ultim caz fiind incidente prevederile C. civ.

Recurentul a criticat decizia instanţei de apel şi sub aspectul reţinerii greşite a calităţii sale procesuale pasive, susţinând că nu a fost făcută dovada că este proprietarul nediligent care a pierdut posesia imobilului în litigiu.

În acest sens a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi art. 119 din Legea nr. 215/2001, calitatea procesuală pasivă aparţine Municipiului Bucureşti prin Primar general.

Luând în examinare criticile de nelegalitate axate pe teza reţinerii greşite a calităţii procesuale pasive a recurentului pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte constată că acest pârât are calitatea de subiect pasiv în raportul juridic litigios, contrar susţinerilor din recurs.

Obiectul acţiunii deduse judecăţii asupra căruia au statuat instanţele de fond poartă asupra constatării succesiunii vacante a numitului D. şi a recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la terenul situat în Bucureşti, str. x şi nr. 16, în suprafaţă de 438 mp, ca efect al prescripţiei achizitive de 10 ani, iar în secundar, de 30 de ani prin joncţiunea posesiilor deţinătorilor anteriori şi cu privire la construcţia edificată pe întregul teren în suprafaţă de 647 mp, compusă din S+P+Et. 1+M, prin accesiune.

Se reţine că, în cadrul condiţiilor generale de exercitare a acţiunii civile, calitatea procesuală pasivă semnifică identitatea între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

Astfel, potrivit art. 36 C. proc. civ.: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Aşadar, calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

Producerea efectului achizitiv de proprietate presupune îndeplinirea celor două condiţii specifice prevăzute de art. 1847 şi art. 1890 din C. civ. din 1864, incidente în cauză, având în vedere momentul începerii posesiei, referitoare la utilitatea posesiei, sub aspectul calităţilor de a fi continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, precum şi la durata de 30 de ani a posesiei exercitate.

Sub aspectul cadrului procesual subiectiv, se reţine că uzucapiunea este opusă adevăratului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea caracterului de sancţiune civilă al acestui mecanism de constatare a dreptului de proprietate, faţă de proprietarul nediligent care a permis ieşirea bunului din patrimoniul său sau persoanei care ar putea opune un drept real asupra imobilului iar caracterul util al posesiei, condiţie prevăzută de lege pentru constatarea efectului constitutiv de drepturi al prescripţiei achizitive se verifică în raport cu deţinătorii anteriori, Statul Român preluând, prin reţinerea vacanţei succesorale, de la data deschiderii succesiunii vacante (2002) drepturile aflate în patrimoniul autorului său.

Ca atare, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între acele persoane în raport de care se poate constata existenţa dreptului în litigiu şi care dobândesc legitimare procesuală pasivă într-o asemenea acţiune în constatare.

În cauza pendinte, situaţia de fapt stabilită de către instanţele fondului, pe baza probatoriului administrat, relevă că prin promisiunea de vânzare autentificată cu nr. x, numitul D. s-a obligat să vândă numitei G., căsătorită cu reclamantul, dreptul de proprietate asupra imobilului-teren în suprafaţă de 200 mp, dobândit de acesta prin act sub semnătură privată, la 23 octombrie 1953, iar în anul 2002, numitul D. a decedat, succesiunea nefiind dezbătută.

Se reţine că, prin sentinţa pronunţată de tribunal, instanţa a constatat vacantă succesiunea defunctului D., decedat la 9 aprilie 2002, calitatea de moştenitor legal a Statului Român, precum şi faptul că din masa succesorală face parte terenul în suprafaţă de 200 mp, situat în Bucureşti, str. x, soluţia nefiind atacată în apel.

Având în vedere momentul la care a început posesia reclamantului, Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor C. civ. de la 1864, care statua prin dispoziţiile art. 477 faptul că toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori sau ale căror moşteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public, cu menţiunea că potrivit art. 25 din Legea nr. 213/1998: În accepţiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 din C. civ., se înţelege domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, după caz. În egală măsură, se impun a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 646 C. civ. de la 1864, prin care legiuitorul prevedea că bunurile fără stăpân sunt ale statului, precum şi cele ale art. 680 din acelaşi act normativ, potrivit cărora în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului. Din examinarea coroborată a acestor prevederi legale reiese că, în concepţia C. civ. de la 1864, patrimoniul succesoral, respectiv bunurile fără stăpân trec asupra statului, în ipoteza în care nu există moştenitori legali sau testamentari sau există moştenitori, dar vocaţia lor succesorală nu se întinde asupra întregii mase succesorale sau din orice motive bunul este abandonat de fostul titular sau acesta nu se poate identifica.

Se constată, în raport de dispoziţiile legale invocate, că bunurile rezultate din moştenirile vacante deschise anterior datei de 1 octombrie 2011 sunt culese de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, care dobândeşte moştenirea ope legis, de la momentul deschiderii succesiunii, potrivit regulilor generale, hotărârea judecătorească prin care a fost constatată vacanţa succesorală neavând efect constitutiv de drepturi, ci efect declarativ.

Prin urmare, în speţă, se verifică identitatea prevăzută de art. 36 C. proc. civ. în ceea ce priveşte pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, acesta reprezentând, potrivit dispoziţiilor de drept substanţial, unul din subiectele raportului juridic litigios.

Referitor la soluţia pronunţată pe capătul de cerere vizând accesiunea, susţine lipsa calităţii sale procesuale pasive arătând că, în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991, unitatea administrativ teritorială abilitată de lege poate, printr-o dispoziţie de desfiinţare, să afecteze dreptul de proprietate asupra unei construcţii realizate fără autorizaţie de construire.

Se reţine că, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel menţionează faptul că uzucapantul este considerat proprietar din ziua în care a început posesia iar ca efect al accesiunii, orice construcţie edificată pe terenul dobândit prin uzucapiune va deveni proprietatea acestuia. În cazul acţiunii având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unei construcţii, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, grefate pe cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui teren, prin efectul uzucapiunii, calitate procesuală pasivă are proprietarul acestui din urmă imobil.

Prin urmare, instanţa a reţinut existenţa unui drept de proprietate asupra construcţiei prin accesiune imobiliară ca o consecinţă a constatării prescripţiei achizitive asupra terenului, în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data edificării acesteia, situaţie în care nu s-a pus problema reevaluării calităţii procesuale a părţilor în raport de incidenţa Deciziei nr. 13/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de atribuţiile unităţii administrative în materia disciplinei în construcţii cu efect constitutiv de drept.

Sub un ultim aspect, recurentul arată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1890 C. civ., în speţă nefiind vorba de o posesie utilă, netulburată şi sub nume de proprietar, reclamantul fiind doar un detentor precar.

Înalta Curte constată că recurentul nu a expus argumentele pentru care apreciază că nu este legală soluţia instanţei de apel, de menţinere a sentinţei atacate, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prescripţiei achizitive de 30 de ani, iar o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestora.

Recursul pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul general a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, motivarea contradictorie a hotărârii, precum şi faptul că nu a fost făcută dovada că Municipiul Bucureşti este proprietarul nediligent care a pierdut posesia imobilului în litigiu, calitate pe care ar putea să o aibă doar în cazul unei succesiuni vacante.

Verificând decizia prin prisma modalităţii de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în raport de criticile concrete de nelegalitate, Înalta Curte reţine că, în mod corect, a concluzionat instanţa de apel, în cadrul raţionamentului judiciar expus, asupra calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti.

În speţă, situaţia de fapt stabilită de către instanţele fondului, pe care se grefează controlul de legalitate realizat în recurs, relevă că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu a dovedit că defunctul D. a avut moştenitori, deşi îi revenea sarcina probei în acest sens.

În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile legale ale art. 477 C. civ., coroborate cu cele ale art. 680 din acelaşi act normativ, instanţa de recurs reţine că Statul Român este proprietarul succesiunilor vacante, fiind fără relevanţă faptul că nu a fost emis de către notarul public certificatul de vacanţă succesorală, potrivit art. 116 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, întrucât constatarea existenţei unei succesiuni vacante şi a masei succesorale se poate face şi de către instanţa de judecată, în mod direct.

Nu este incident nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin intermediul căruia recurentul a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, instanţa a reţinut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român iar, pe de altă parte, a reţinut că, în speţă, figurează mai mulţi proprietari nediligenţi ai terenului.

Analizând considerentele prezentate de recurent ca fiind contradictorii, se constată că acestea nu sunt în contradicţie.

Astfel, în raport de obiectul acţiunii, instanţa a reţinut calitatea de moştenitor a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor în urma constatării vacanţei succesorale a defunctului D., cu referire la suprafaţa de teren de 200 mp, în timp ce excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti a fost respinsă faţă de criticile concrete invocate de această parte, în sensul că nu s-a făcut dovada faptului că titularul dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe uzucapate ar fi decedat fără moştenitori, precum şi că imobilul teren ar fi devenit fără stăpân.

Printr-o altă critică formulată, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile privind rolul activ al judecătorului cât priveşte administrarea probei cu înscrisuri care să ateste, fără echivoc, realizarea lucrărilor de extindere, supraetajare şi mansardare a imobilului, anterior datei de 1 august 2001.

Înalta Curte constată că, întrucât procesul civil este, ca regulă generală, un proces al intereselor private, rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii.

În cauză, apelantul-pârât a avut posibilitatea de a propune şi administra probe în calea de atac exercitată, pentru a contracara tezele probate de reclamant în ipoteza în care le-a contestat, însă acesta nu a înţeles să uzeze de prevederile C. proc. civ. în acest sens.

Câtă vreme partea în cauză a avut la dispoziţie mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le dorea, dar nu a procedat astfel, aceasta nu poate invoca în recurs faptul că instanţa de apel nu a ordonat anumite probe.

Rolul activ al judecătorului, prin raportare la efectul devolutiv al apelului, nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcină a probei ar cădea asupra instanţei de judecată sau că nerespectarea de către părţi a dispoziţiilor referitoare la propunerea probelor nu ar avea consecinţe procedurale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Municipiul Bucureşti, prin Primar general, împotriva deciziei nr. 271A din 2 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Municipiul Bucureşti, prin Primar general împotriva deciziei nr. 271A din 2 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2023.