Cassation appeal dismissed: Renunciation of inheritance deemed abdicative, not in favorem, and not subject to tacit acceptance rules

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15.12.2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a Civilă, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate, în principal, nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. x din 17.06.2011 de BNP D., pentru lipsa totală a consimţământului testatorului E., iar în subsidiar, să se dispună anularea aceluiaşi testament pentru lipsa discernământului testatorului E.; s-a solicitat, de asemenea, anularea declaraţiei de renunţare la succesiune autentificată sub nr. x/25.03.2012 de BNP F., prin notar public G., anularea certificatului de moştenitor nr. x din 27.06.2012 eliberat de pe urma defunctului E. de BNP F., prin notar public H., în dosarul succesoral nr. x/2012, să se stabilească calitatea de moştenitor legal, după defunctul E., a reclamantei A., în calitate de soţie supravieţuitoare, care culege întreaga masă succesorală.

La data de 27.03.2015, a formulat cerere de intervenţie I., prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. x din 17.06.2011 de BNP D., pentru lipsa totală a consimţământului testatorului E., iar, în subsidiar, să se dispună anularea aceluiaşi testament pentru lipsa discernământului testatorului E., să se dispună anularea declaraţiei de renunţare la succesiune autentificată sub nr. x/25.03.2012 de BNP F., prin notar public G., anularea certificatului de moştenitor nr. x din 27.06.2012 eliberat de pe urma defunctului E. de BNP F., prin notar public H., în dosarul succesoral x/2012, să se stabilească calitatea de moştenitor legal, după defunctul E., decedat la data de 15.12.2011, cu ultimul domiciliu în municipiului Bucureşti, a reclamantei A., în calitate de soţie supravieţuitoare, care culege întreaga masă succesorală.

Prin încheierea de şedinţă din data de 06.05.2015 a calificat cererea de intervenţie formulată de I., ca fiind o cerere de intervenţie principală şi nu accesorie, iar prin încheierea de şedinţă din data de 07.10.2015, constatându-se îndeplinite condiţiile de admisibilitate stabilite prin dispoziţiile art. 64 raportat la art. 62 C. proc. civ., a fost încuviinţată în principiu această cerere.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1558 din 21 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis excepţia lipsei interesului legitim în privinţa cererilor având ca obiect anularea declaraţiei de renunţare la moştenire şi anularea certificatului de moştenitor; a respins, ca fiind lipsite de interes, cererile având ca obiect anularea declaraţiei de renunţare la moştenire, anularea certificatului de moştenitor şi stabilirea calităţii de moştenitor legal; a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect anularea testamentului şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie formulată de intervenienta I..

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1624 A din 19 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1582/21.12.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă, a fost anulată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a Civilă, la data de 09.05.2019, sub nr. x/2014*.

4. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 902 din 05.08.2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes, cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea declaraţiei de renunţare la succesiune; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere al cererii principale formulată de reclamanta A., având ca obiect anularea declaraţiei de renunţare la succesiune; a admis excepţia lipsei de interes, cu privire la restul capetelor de cerere şi a respins cererea, în rest, ca lipsită de interes. Totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientei I., cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea declaraţiei de renunţare la succesiune; a respins capătul de cerere din cererea de intervenţie formulată de intervenienta I., având ca obiect anularea declaraţiei de renunţare la succesiune, ca fiind formulat de către o persoană fără calitate procesuală activă; a admis excepţia lipsei de interes, cu privire la restul capetelor de cerere din cererea de intervenţie şi a respins cererea de intervenţie, în rest, ca lipsită de interes.

5. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1684A/2021 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamantă A., ca nefondat.

6. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare, modificarea sentinţei recurate, în sensul anulării declaraţiei de renunţare la succesiune autentificată sub nr. x din 25.03.2012, la BNP F., constatarea nulităţii absolute a testamentului autentificat sub nr. x din 17.06.2011, la BNP D., pentru lipsa totală a consimţământului testatorului E., cât şi pentru lipsa discernământului acestuia, anularea Certificatului de moştenitor nr. x/27.06.2012, eliberat de pe urma defunctului E., de BNP F. prin notar H. în dosarul succesoral nr. x/2012 şi stabilirii calităţii de moştenitor legal după defunctul E., decedat la 15.12.2011, a recurentei-reclamante în calitate de soţie supravieţuitoare.

Recurenta a susţinut că un prim motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel, în raport cu probatoriul administrat în cauză, trebuia să stabilească dacă au existat acte de acceptare a succesiunii, anterior declaraţiei de renunţare, dacă renunţarea reclamantei la succesiune în forma prevăzută în declaraţia de renunţare intră sau nu sub incidenţa dispoziţiilor art. 1110 alin. (1) lit. b) C. civ., respectiv să analizeze susţinerile acesteia privind motivele de nulitate a declaraţiei.

Or, în mod eronat instanţa de apel a apreciat că declaraţia de renunţare a reclamantei nu are natura juridică a unei declaraţii de renunţare in favorem, ci are semnificaţia juridică a unei renunţări pur abdicative.

A mai arătat recurenta că, potrivit art. 1110 C. civ. şi contrar considerentelor instanţei de apel, prin vânzarea de bunuri deţinute în comun cu defunctul şi prin cedarea folosinţei autoturismului proprietate comună cu defunctul, reclamanta a făcut acte de acceptare tacită.

Un alt motiv de recurs, în opinia recurentei-reclamante este acela referitor la greşita apreciere de către instanţa de apel a faptului că nu s-ar fi făcut dovada plăţii impozitelor pe clădiri şi autovehicul anterior datei de 25.03.2012, pentru a se putea reţine că plata reprezintă un act de acceptare tacită a moştenirii.

Totodată, recurenta a învederat că, deşi din materialul probatoriu administrat, reiese fără echivoc că folosirea bunurilor succesorale a avut semnificaţia acceptării tacite, în condiţiile în care a fost întocmită declaraţia de renunţare la moştenire, instanţa de apel a considerat că nu au fost administrate probe, cu toate că din înscrisurile de la dosar rezultă că recurenta-reclamantă a efectuat acte de acceptare tacită.

Astfel, în mod eronat, instanţa de apel a apreciat că este vorba despre acte de administrare temporară a bunurilor moştenirii, în condiţiile în care reclamanta şi-a manifestat intenţia, prin actele de acceptare tacită, de a-şi însuşi calitatea de erede.

Un ultim motiv de recurs este acela că din probatoriul administrat şi din cuprinsul testamentului reiese intenţia testatorului de a lăsa bunurile drept recunoştinţă pârâţilor. La data semnării declaraţiei de renunţare, reclamanta a arătat că era vulnerabilă, traumatizată după decesul soţului şi avea încredere în pârâţi că îi vor acorda sprijin material, aşa cum s-a stipulat în testament.

Prin urmare, testamentul a fost întocmit cu sarcină, care nu s-a respectat, neexistând dovada îndeplinirii acesteia în cauză, iar instanţa de apel avea obligaţia să verifice cele susţinute de reclamantă, însă nelegal a respins capătul de cerere privind anularea declaraţiei de renunţare la succesiune.

7. Raportul întocmit în cauză

Prin încheierea din data de 16 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul, reţinând că invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este una formală, susţinerile acesteia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, propria sa viziune asupra situaţiei de fapt a litigiului şi asupra temeiniciei cererii deduse judecăţii, fără avea legătură cu raţionamentul instanţei de apel.

Totodată, s-a reţinut că, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greşita reţinere de către instanţa de apel a faptului că nu s-a dovedit plata impozitelor pe clădiri şi autovehicul, că din materialul probator rezultă fără echivoc că folosirea bunurilor succesorale a avut semnificaţia acceptării tacite şi că testamentul a fost întocmit cu sarcină, astfel cum reiese din probatoriul administrat (interogatoriu, înscrisuri), sarcină care nu s-a respectat, neexistând dovada respectării condiţiei (sarcinii) în cauză.

Analizând aceste critici, Înalta Curte a constatat că recurenta-reclamantă propune o reapreciere a materialului probator al cauzei sau completarea situaţiei de fapt cu pretinse aspecte nereţinute de curtea de apel în decizia recurată, făcând propria evaluare a probelor administrate în cauză, prin care tinde să demonstreze caracterul întemeiat al cererii de chemare în judecată.

Astfel, aceste critici prezentate de recurentă nu combat raţionamentul instanţei de apel, ci reprezintă o reiterare a apărărilor formulate în apel ce vizează situaţia de fapt, care nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul primei instanţe sau al instanţei de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Însă, recurenta a invocat, tot circumscris motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de apel nu a stabilit dacă renunţarea reclamantei la succesiune în forma prevăzută în declaraţia de renunţare intră sau nu sub incidenţa dispoziţiilor art. 1110 alin. (1) lit. b) C. civ., şi constatând că această critică se subsumează motivului de casare invocat, a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 25 mai 2023, când a rămas în pronunţare asupra recursului.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport cu actele şi lucrările dosarului, criticile şi apărările formulate şi de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat faptul că recursul formulat a fost admis în principiu, prin încheierea din data de 16 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă reţinând că numai critica referitoare la natura juridică a declaraţiei de renunţare la succesiune poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv cea prin care se susţine că instanţa de apel nu a stabilit dacă renunţarea reclamantei la succesiune în forma prevăzută în declaraţia de renunţare intră sau nu sub incidenţa dispoziţiilor art. 1110 alin. (1) lit. b) C. civ.

Drept urmare, o primă limită în soluţionarea acestui recurs este cea a analizării cererii în coordonatele deja trasate prin încheierea de admitere în principiu a recursului.

Altă limitare care este necesar a fi avută în vedere la soluţionarea acestei căi de atac rezidă din prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora în etapa recursului pot fi invocate şi analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale acestei norme juridice.

Utilitatea acestor precizări preliminare derivă din împrejurarea că unele argumente expuse de recurenta-reclamantă în fundamentarea motivului subsumat ipotezei de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cuprind referiri critice la situaţia de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare şi la modalitatea în care au fost evaluate probele administrate.

Prin demersul său judiciar, recurenta-reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., să se constate, în principal, nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. x din 17.06.2011 de BNP D., pentru lipsa totală a consimţământului testatorului E., iar în subsidiar, să se dispună anularea aceluiaşi testament pentru lipsa discernământului testatorului E., precum şi anularea declaraţiei de renunţare la succesiune autentificată sub nr. x/25.03.2012 de BNP F., prin notar public G., anularea certificatului de moştenitor nr. x din 27.06.2012 eliberat de pe urma defunctului E. de BNP F., prin notar public H., în dosarul succesoral nr. x/2012. Totodată, a solicitat să se stabilească calitatea de moştenitor legal, după defunctul E., în calitate de soţie supravieţuitoare, care culege întreaga masă succesorală.

Prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes, cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea declaraţiei de renunţare la succesiune; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere al acţiunii principale formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., J., K., având ca obiect anularea declaraţiei de renunţare la succesiune, a admis excepţia lipsei de interes, cu privire la restul capetelor de cerere şi a respins cererea, în rest, ca lipsită de interes.

Instanţa de apel, analizând cauza prin propriul filtru, în limitele învestirii, a confirmat soluţia primei instanţe, reţinând că, deşi reclamanta şi-a fundamentat demersul judiciar pe teza acceptării tacite a moştenirii după defunctul soţ, E., susţinând că declaraţia de renunţare la succesiune autentificată sub nr. x/25.03.2012 este o renunţare în favoarea intimaţilor, aceasta nu a făcut dovada niciunui act sau fapt de acceptare tacită a succesiunii.

În ceea ce priveşte natura juridică a declaraţiei de renunţare nr. 174/25.03.2012, instanţa de apel a reţinut că aceasta este o renunţare pur abdicativă, şi nu una in favorem, cum susţine reclamanta.

Prin memoriul de recurs, reclamanta critică hotărârea recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., omisiunea instanţei de apel de a analiza în privinţa calificării actului juridic încheiat, dacă acesta, în forma prevăzută în declaraţia de renunţare intră sau nu sub incidenţa dispoziţiilor art. 1110 alin. (1) lit. b) din C. civ.

Potrivit textului de lege invocat "(1) Actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte (…) b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi;(…).

Lecturarea memoriului de recurs relevă că argumentarea motivului de casare invocat este orientată spre finalitatea, indicată expres de către această parte procesuală, de a califica renunţarea la succesiune surprinsă prin declaraţia de renunţare autentificată sub nr. x/25.03.2012 ca fiind o renunţare in favorem şi nu una pur abdicativă.

Or, instanţa de recurs remarcă în această privinţă, în primul rând, faptul că potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: (...) 8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".

Noul C. proc. civ. (aplicabil cauzei pendinte) nu mai prevede în cadrul reglementării art. 488 acest motiv de casare, ceea ce determină din punct de vedere al metodelor de interpretare logică, sistematică, gramaticală şi teleologică concluzia că eventuala greşită calificare a unui act juridic nu mai este reglementată ca reprezentând o critică vizând legalitatea hotărârii judecătoreşti recurate, ci o critică vizând temeinicia sa. Aceasta întrucât, într-adevăr, decelarea pe baza dovezilor administrate cauzei, a voinţei părţilor la momentul încheierii unui act juridic, reprezintă un aspect de temeinicie, şi nu unul de legalitate.

Aşadar, criticile de acest gen nu pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum greşit a invocat recurenta, calificarea juridică a conţinutului concret al unui act juridic nemaireprezentând o problemă de legalitate, ci una de temeinicie, rezolvabilă pe baza analizei probelor administrate cauzei, atribut al instanţelor devolutive ale fondului cauzei.

Aplicând aceste considerente cu caracter teoretic speţei prezente, instanţa de recurs observă că, în cadrul deciziei instanţei de apel, s-a stipulat în mod expres faptul că respectiva declaraţie de renunţare are semnificaţia juridică a unei renunţări pur abdicative, având în vedere că, în cuprinsul acesteia, se face trimitere la dispoziţiile art. 1120 din C. civ. pentru a evidenţia voinţa acesteia, fiind consemnată, în cuprinsul actului autentic sus-menţionat, declaraţia reclamantei în sensul că nu a făcut niciun act de acceptare tacită a succesiunii defunctului, din cele prevăzute de art. 1110 din C. civ., tocmai pentru a sublinia împrejurarea că nu ar putea fi invocat niciunul dintre actele menţionate, care ar fi putut avea valoare juridică de acceptare tacită.

Analizând declaraţia de renunţare şi interpretând actul după voinţa reală (dovedită) a părţii litigante, instanţa de apel a reţinut că din cuprinsul declaraţiei rezultă voinţa reclamantei de a renunţa la succesiunea defunctului şi de a fi lipsită de toate avantajele, care ar fi decurs din moştenire.

Concluzionând, prima instanţă de control judiciar a stabilit, pe baza situaţiei de fapt, a probelor administrate în cauză, precum şi interpretând logic, sistematic şi gramatical actul juridic evocat, că simpla menţiune din cuprinsul declaraţiei de renunţare, în sensul că reclamanta este de acord cu testamentul autentificat sub nr. x din 17.06.2011 pentru legatarii intimaţi-pârâţi în prezenta cauză, nu este suficientă pentru a se considera că ne aflăm în prezenţa unei declaraţii de renunţare in favorem, aceasta fiind una pură şi simplă, neexistând niciun element care să creeze vreun dubiu cu privire la natura juridică a acesteia.

Drept urmare, instanţa de recurs constată, contrar celor susţinute de recurentă, că instanţa de apel a analizat o eventuală incidenţă în cauză a dispoziţiilor art. 1110 alin. (1) lit. b) C. civ., stabilind, în raport de voinţa reclamantei, astfel cum a dedus-o din însuşi conţinutul declaraţiei de renunţare la succesiune, coroborat cu lipsa altor probe care să sprijine susţinerile acesteia în sens opus, că renunţarea reclamantei la succesiune în forma prevăzută în declaraţia de renunţare nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii legale.

În egală măsură, instanţa de apel a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 1110 alin. (1) lit. b) C. civ., raportat la datele concrete ale speţei, stabilind că nu sunt incidente în cauză.

Astfel, pe de o parte, numai renunţarea abdicativă este o renunţare propriu-zisă, ca act unilateral de voinţă, cu existenţă de sine stătătoare, care stinge dreptul autorului renunţării. Acest act nu are efecte translative, deoarece renunţătorul nu urmăreşte să creeze un beneficiu unui terţ, nefiind de regulă interesat de persoana căreia îi va profita renunţarea.

Pe de altă parte, renunţarea făcută in favorem nu reprezintă o veritabilă renunţare. Legiuitorul prevede în art. 1.110 două astfel de situaţii: renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi şi renunţarea cu titlu oneros în favoarea tuturor comoştenitorilor sau a moştenitorilor subsecvenţi. În aceste situaţii are loc o acceptare, prin care succesibilul îşi consolidează titlul de moştenitor, însoţită de acte de înstrăinare inter vivos a drepturilor succesorale.

Aşadar, renunţarea in favorem nu este un act unilateral de voinţă, ci un contract translativ de drepturi, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, după caz, deoarece titularul dreptului «renunţă» în favoarea unei persoane determinate care devine astfel succesorul în drepturi al renunţătorului. Renunţarea îşi pierde identitatea, fiind absorbită în conţinutul unui contract (tranzacţie, donaţie, vânzare), astfel încât se poate vorbi de o renunţare numai în sens figurat.

Astfel fiind, partea de moştenire care ar fi revenit "renunţătorului" va fi dobândită de beneficiarii "renunţării" nu de la defunct mortis causa, ci ca efect al actului încheiat inter vivos, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege pentru actul în cauză.

Aplicând aceste consideraţii teoretice la cazul concret dedus judecăţii, corespunzător limitelor învestirii realizate prin susţinerile şi prin apărările pe care reclamanta le-a formulat, instanţele de fond au administrat probele propuse de părţi, iar în urma analizării acestora, au stabilit, în mod corect, caracterul neîntemeiat al susţinerilor reclamantei, reţinând că declaraţia de renunţare la succesiune autentificată sub nr. x din 25 martie 2012 de BNP D. este pur abdicativă, şi nu una in favorem.

Având în vedere aceste coordonate ale judecăţii realizate în etapele procesuale anterioare şi imposibilitatea de a fi reevaluate probele în etapa recursului şi, pe de altă parte, limitele judecăţii date de conţinutul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că nu există fundamentul necesar reţinerii unei greşite aplicări în cauză a prevederilor art. 1110 alin. (1) lit. b) din C. civ., recurenta formulând o atare critică prin greşita raportare la o situaţie de fapt diferită de cea stabilită de instanţele de fond şi de apel.

De altfel, instanţa de recurs constată faptul că, în realitate, recurenta-reclamantă solicită ca, din perspectiva dispoziţiilor art. 1110 alin. (1) lit. b) din C. civ., renunţarea la succesiune făcută prin declaraţia analizată în cauză să fie apreciată ca fiind una in favorem, şi nu una pur abdicativă.

Însă, aceste critici, astfel cum s-a reţinut supra, repun în discuţie o reapreciere a probelor în analizarea voinţei părţii la momentul încheierii actului juridic, astfel încât ele nu pot fi primite, repunând în discuţie temeinicia deciziei recurate, temeinicie al cărei control excede instanţei de recurs, date fiind limitele sale procedurale instituite de art. 488 C. proc. civ.

Mai trebuie subliniat faptul că dezacordul recurentei faţă de evaluarea făcută de instanţa de apel în privinţa naturii juridice a declaraţiei de renunţare la succesiune şi faţă de situaţia de fapt reţinută pe baza acestei evaluări nu are semnificaţia unei neanalizări a incidenţei art. 1110 alin. (1) lit. b) din C. civ., ci reflectă o opinie diferită a părţii recurente cu privire la modul de analiză a probelor administrate în dosar. Cum în recurs nu este posibilă reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor, opinia astfel exprimată de recurentă nu poate constitui suportul realizării controlului judiciar în această etapă procesuală.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că motivul de recurs formulate este nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de reclamantă.

Având în vedere soluţia pronunţată, precum şi dispoziţiile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din acelaşi act normativ, cheltuielile procesuale avansate de stat, ca efect al admiterii cererii de ajutor public judiciar formulate de reclamanta A., rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1684A/2021 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2023.