Territorial jurisdiction for denial of paternity under exclusive alternative venue rules

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova – dosar nr. x/2021- reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească:

- să se constate că pârâtul C. nu este tatăl minorei B.;

- să se dispună radierea numelui şi prenumelui pârâtului C. din actul de naştere al minorei B., de la rubrivca "Tată";

- să se constate că D. este tatăl minorei;

- să se dispună ca la numele tatălui din actul de naştere al minorei să fie trecut D., în loc de C..

Pârâţii au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin care au fost de acord cu admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Craiova, secţia a-II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1732 din 22 decembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă învestită a reţinut că există în cauză elemente de extraneitate, având în vedere că minora, mama sa şi pârâtul care se reclamă a fi tatăl biologic al minorei au reşedinţa în Spania.

Totodată, faţă de obiectul cererilor deduse judecăţii şi care privesc ocrotirea minorului, Judecătoria Craiova a constatat că instanţele române sunt competente internaţional să judece cauza, iar, raportat la dispoziţiile art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ. a apreciat că Judecătoria sectorului 1 Bucureşti este competentă material să soluţioneze cauza.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6213 din 12 iulie 2022, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Argumentele juridice regăsite în cuprinsul acestei hotărâri au fost că instanţele româneşti sunt competente să judece cauza conform prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 1, art. 107 şi art. 1066 alin. (1) din C. proc. civ., faptul că domiciliul pârâtului se află în România şi, nu în ultimul rând, reclamanta a optat să introducă acţiunea pe rolul instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului, elemente care permit determinarea instanţei competente, atât din punct de vedere material cât şi teritorial.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă o acţiune în tăgada şi stabilirea paternităţii, circumscrisă sferei ocrotirii minorului de către părinţi.

Ambele instanţe au statuat că instanţa română este competentă general să soluţioneze cauza ce conţine elemente de extraneitate, iar, din punct de vedere material, este atrasă competenţa judecătoriei.

Chestiunea care a determinat ivirea conflictului negativ de competenţă a constat în aprecierea diferită a celor două instanţe asupra competenţei teritoriale, fiecare dând eficienţă altei norme de drept.

Conform dispoziţiilor art. 414 din C. civ., paternitatea prezumată a copilului conceput sau născut în timpul căsătoriei poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul (fostul soţ) mamei să fie tatăl copilului. De asemenea, răsturnarea prezumţiei de paternitate poate fi realizată numai pe cale de acţiune.

Legiuitorul a reglementat distinct competenţa teritorială în materia cererilor referitoare la filiaţie, prin art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., stabilind că în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanţei de la domiciliul pârâtului, fie celei de la domiciliul reclamantului. Intră în această categorie cererile denumite generic în C. civ. "acţiuni privind filiaţia", reglementate de dispoziţiile art. 414-449 C. civ., inclusiv cea privitoare la tăgadă paternităţii.

Pe de altă parte, atât art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cât şi art. 114 din C. proc. civ. se referă la cereri date în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, însă au ipoteze diferite de aplicare. Astfel, cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, inclusiv cele privitoare la tăgada paternităţii, nu intră în categoria cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, ci interesează starea persoanei.

Se reţine, aşadar, că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă paternitate, acesteia nu-i sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competenţa soluţionării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice şi care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei.

Totodată, art. 129 C. proc. civ. reglementează excepţiile de necompetenţă, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Se observă însă că, în speţă, pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, tăgadă paternitate, a fost instituită o competenţă teritorială alternativă, în termenii art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., putând fi învestită şi instanţa de la domiciliul reclamantului.

Deşi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 consacră consacră un drept de opţiune al reclamantului în materia stabilirii filiaţiei, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanţe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ. Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei serveşte cel mai bine protejării drepturilor şi intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă". Rezultă din aceste dispoziţii legale că părţile pot deroga de la normele de competenţă teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situaţii normele de competenţă teritorială sunt de ordine privată. Per a contrario, în celelalte cereri normele de competenţă teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, reclamantul are un drept de opţiune numai între judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul şi cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului.

Având în vedere că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Craiova, în a cărei circumscripţie pârâtul C. îşi are domiciliul, rezultă, prin raportare la prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a acţiunii.

Faţă de cele ce preced, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.