Litigation costs after post-service acknowledgment of claims: scope of Art. 454 CPC and proof of pre-litigation default under Art. 1522(5) Civil Code

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea introductivă de instanţă, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi şi declinată spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 2404 din 5 martie 2021, reclamanţii au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare teren şi construcţii viitoare autentificat sub nr. x/18.10.2019 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară; să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.371 euro achitată cu titlu de avans; să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune; să dispună obligarea pârâtei la plata penalităţilor şi a dobânzii legale până la restituirea efectivă a avansului achitat şi a cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Iaşi – secţia a I-a Civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1426 din 10 iunie 2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare teren şi construcţii viitoare autentificat sub nr. x/18.10.2019 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară; a constatat ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 4.371 euro achitată cu titlu de avans şi cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 de euro cu titlu de daune; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.250 de RON, taxă judiciară de timbru, şi de 2500 de RON, onorariu de avocat.

3. Decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 630 din 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul formulat pârâta S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul că a respins cererea reclamanţilor vizând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin deciziei pronunţate în apel.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 630 din 17 decembrie 2021, pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii B. şi C..

Criticile de nelegalitate invocate de recurenţi sunt subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În debutul memoriului de recurs reclamanţii au prezentat situaţia de fapt ce a generat litigiul dintre părţi şi soluţiile adoptate de instanţele de fond, decizia pronunţată de instanţa de apel fiind criticată sub aspectul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În acest sens, arată că în mod greşit a reţinut instanţa de apel împrejurarea că intimata nu a fost pusă în întârziere şi că aceasta a recunoscut pretenţiile reclamanţilor până la primul termen de judecată.

Arată că, în acord cu dispoziţiile art. 1522 din C. civ., a procedat la notificarea intimatei prin intermediul unui avocat şi a unui executor judecătoresc, dovada regăsindu-se la dosarul cauzei.

Apreciază că intimata a fost pusă în întârziere ca urmare a comunicării notificărilor, dar şi ca urmare a promovării cererii de chemare în judecată.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel îndeplinirea condiţiilor reglementate de dispoziţiile art. 454 din C. proc. civ., întrucât cererea de chemare în judecată a fost comunicată intimatei la data de 9 octombrie 2020, întâmpinarea fiind formulată la data de 25 februarie 2021, în afara termenului defipt de lege. Debitul a fost achitat ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, astfel că intimata fusese pusă în întârziere.

Ca urmare a atitudinii intimatei, reclamanţii au fost nevoiţi să formuleze cererea de chemare în judecată, să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3250 de RON şi un onorariu de avocat în cuantum de 2500 de RON. Recunoaşterea pretenţiilor până la primul termen de judecată a fost incompletă, întrucât debitoarea trebuia să achite pretenţiile în integralitate, respectiv sumele solicitate prin acţiunea introductivă de instanţă la care se adăugau sumele reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Cum recunoaşterea pretenţiilor a fost una parţială, în cauză nu este incident art. 454 din C. proc. civ.. Cheltuielile ocazionate de soluţionarea litigiului au fost generate de intimata care nu a dorit soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal de către intimata S.C. A. S.R.L. s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, intimata a arătat că a procedat la recunoaşterea pretenţiilor reclamantei la începutul lunii noiembrie 2020, imediat după comunicarea cererii de chemare în judecată, sens în care a achitat, la data de 4 noiembrie 2020, suma de 4.371 de euro şi, la data de 18 noiembrie 2020, suma de 5.000 de euro.

Consideră că în mod corect a aplicat instanţa de apel dispoziţiile art. 454 din C. proc. civ., în condiţiile în care textul de lege impune recunoaşterea pretenţiilor până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi nu anterior comunicării cererii de chemare în judecată.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat în data de 18 februarie 2022 pe rolul secţiei I civile a instanţei supreme.

După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de regularizare, prin rezoluţia din data de 3 mai 2022 s-a fixat termen la 20 octombrie 2022 pentru soluţionarea, în şedinţă publică, a recursului.

La termenul din data de 20 octombrie 2022, faţă de lipsa părţilor legal citate, s-a dispus suspendarea soluţionării recursului, nefiind solicitată judecata cauzei în lipsă.

La termenul din data de 18 mai 2023, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol şi a rămas în pronunţare asupra recursului formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Reclamanţii B. şi C. au solicitat instanţei de judecată să dispună, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de predare a imobilelor apartament şi boxă situate în D., rezoluţiunea antecontractului autentificat sub numărul x din 18 octombrie 2018 de către notar public E., repunerea părţilor în situaţia anterioară, restituirea avansului în cuantum de 4371 de euro şi plata daunelor reglementate de art. 7 din antecontract în cuantum de 5000 de euro, obligarea pârâtei la plata penalităţilor şi a dobânzilor legale până la restituirea avansului achitat şi la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a admis primul capăt de cerere şi a dispus rezoluţiunea antecontractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, însă în raport de capetele doi şi trei ale cererii de chemare în judecată a constatat că, urmare a restituirii avansului achitat şi a plăţii sumei de 5000 de euro, reprezentând daune, acestea au rămas fără obiect. A dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, taxă de timbru şi onorariu de avocat, întrucât a apreciat că recunoaşterea pretenţiilor s-a realizat după comunicarea cererii de chemare în judecată, astfel că nu este incident în cauză art. 454 din C. proc. civ. ce ar fi permis exonerarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată.

Dimpotrivă, în analiza apelului formulat de către pârâta S.C. A. S.R.L. prin care a criticat soluţia instanţei de fond privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a apreciat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 454 din C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile".

Recurenţii au apreciat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile articolului mai sus citat.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi motivele de recurs invocate de către recurenţi, se constată că instanţa de apel a făcut în cauză o riguroasă aplicare a dispoziţiilor art. 454 din C. proc. civ.

Astfel, se constată că cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei la adresa sediului social, la data de 9 octombrie 2020, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de fond.

La data de 23 februarie 2021, pârâta a depus întâmpinare, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, prin care a arătat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect întrucât părţile au decis de comun acord rezoluţiunea antecontractului de vânzare, la data de 4 noiembrie 2020 fiind restituit reclamanţilor avansul în cuantum de 4371 de euro, iar la data de 18 noiembrie 2020 fiind achitată suma de 5000 de euro, convenită de părţi cu titlu de clauză penală.

Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 25 februarie 2021, la acest termen fiind procedura de citare legal îndeplinită cu toate părţile.

Dispoziţiile art. 454 din C. proc. civ. reglementează momentul până la care pârâtul poate recunoaşte pretenţiile reclamantului şi acesta este primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, neavând relevanţă în cauză împrejurarea că întâmpinarea formulată a fost depusă cu depăşirea termenului reglementat de art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, recunoaşterea pretenţiilor trebuie să fie efectivă şi integrală, condiţie îndeplinită în condiţiile în care pârâta nu doar că a achiesat la pretenţia dedusă judecăţii, ci a şi achitat sumele pretinse de către reclamanţi.

Nu pot fi reţinute ca fiind fondate argumentele recurenţilor care pretind că pentru a fi aplicabil art. 454 din C. proc. civ. era necesar ca pârâta să achite şi cheltuielile de judecată. O astfel de afirmaţie contravine scopului prevăzut de art. 454 din C. proc. civ., şi anume neobligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în ipoteza recunoaşterii pretenţiilor deduse judecăţii.

Prin urmare, în raport de prima teză a dispoziţiilor art. 454 din C. proc. civ., se constată că în mod corect a apreciat instanţa de apel că pârâta poate fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată în ipoteza în care a recunoscut pretenţiile reclamantului la primul termen de judecată acordat în cauză.

Analizând teza a doua a art. 454 din C. proc. civ., care reglementează excepţia de la regula instituită de teza întâi a aceluiaşi articol, în mod corect a reţinut instanţa de apel împrejurarea că pârâţii nu au fost puşi în întârziere anterior introducerii cererii de chemare în judecată şi nici nu se aflau de drept în întârziere.

Prin recursul formulat reclamanţii au susţinut că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, au procedat la notificarea pârâtei prin intermediul unui avocat şi a unui executor judecătoresc.

Cercetând înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată că reclamanţii au depus ataşat cererii de chemare în judecată un număr de două adrese care emană de la pârâta S.C. A. S.R.L., reprezentând răspuns la notificările emise de către reclamanţi. Prin aceste adrese pârâta solicită reclamanţilor exprimarea opţiunii cu privire la continuarea sau prelungirea contractului, respectiv îi invită la perfectarea contractului de vânzare în datele de 8, respectiv 9 octombrie 2019. De asemenea, a fost ataşată şi dovada de comunicare a notificării nr. x/2019 din data de 11 octombrie 2019 către pârâtă . Notificările emise de reclamanţi şi comunicate pârâtei nu au fost depuse la dosarul cauzei, astfel că instanţa nu a putut observa conţinutul acestora.

Ataşat cererii de recurs reclamanţii au depus dovada de comunicare a notificării nr. x/2019 din data de 17 septembrie 2019 şi o confirmare de primire care atesta transmiterea, prin intermediul Poştei Române, a unor înscrisuri în data de 13.03.2020 . Şi în acest caz recurenţii au omis să depună notificările transmise pârâtei.

Prin urmare, raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că reclamanţii nu au făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 1522 alin. (5) din C. civ., text la care face trimitere art. 454 din C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligaţia într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaţia este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului".

Cum anterior introducerii cererii de chemare în judecată reclamanţii nu au efectuat formalităţile de punere în întârziere a pârâtei, iar aceasta nu se afla de drept în întârziere, nefiind incident niciunul dintre cazurile reglementate de art. 1523 din C. civ., sumele pretinse fiind achitate într-un termen rezonabil de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în mod corect instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 630 din 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.