Appeal on attorney’s fees allowed, ruling quashed and remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată la data de 11 octombrie 2021, intimata A. a solicitat, în contradictoriu cu revizuentul B., să se dispună completarea deciziei civile nr. 111/A din 8 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. x/2021, în sensul obligării revizuentului la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată pentru soluţionarea cererii de completare a deciziei civile nr. 90/R/14.06.2021, decizie pronunţată în aceeaşi cauză.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 190A din 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis cererea intimatei A. şi a dispus completarea deciziei civile nr. 111/A/2021 a Curţii de Apel Galaţi, în sensul că a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 190A din 17 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs intimata A..

Prin memoriul de recurs, recurenta-intimată a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că, în mod eronat, a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa invocând, nejustificat, criteriile referitoare la complexitatea cauzei, valoarea litigiului şi circumstanţele pricinii.

A arătat că există culpa procesuală a revizuentului, a cărui cerere de completare a fost respinsă prin decizia nr. 11/2021, impunându-se ca revizuentul B. să fie obligat la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat, atât timp cât criteriul folosit de instanţă în vederea neacordării cheltuielilor de judecată nu este unul dintre criteriile limitativ reţinute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenta a învederat că valoarea pretenţiilor ori complexitatea cauzei nu pot reprezenta un motiv de neacordare a cheltuielilor de judecată solicitate, câtă vreme acestea, potrivit dispoziţiilor legale, sunt criterii în raport de care instanţa poate (cel mult) doar reduce cheltuielile de judecată, fapt pentru care, în lipsa unei analize juridice corespunzătoare a acestor criterii, soluţia instanţei nu este, în opinia acestuia, legală.

5. Apărările formulate în recurs

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac, raportat la împrejurarea că recurenta nu mai este preşedinte al asociaţiei de proprietari încă din data de 16 septembrie 2018.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Prin încheierea din 16 iunie 2022, pronunţată în complet de filtru, a fost admis în principiu recursul, acordându-se termen de judecată în şedinţă publică la 20 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

Prin încheierea pronunţată la data de 20 octombrie 2022, Înalta Curte a dispus suspendarea pricinii, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.

La data de 14 noiembrie 2022, recurenta a formulat cerere de repunere pe rol, fiind acordat termen pentru discutarea acestei cereri la data de 18 mai 2023, când Înalta Curte a repus cauza pe rol şi a rămas în pronunţare asupra recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac, invocată de intimatul B. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiată şi o va respinge în consecinţă.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei A. în promovarea prezentului recurs, motivat de împrejurarea că aceasta nu mai are calitatea de proprietar, membru sau preşedinte al asociaţiei de proprietari încă din data de 16 septembrie 2018. Drept urmare, în opinia acestuia, recurenta nu mai poate solicita cheltuieli de judecată în acest dosar.

Instanţa de recurs reţine că interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., are în vedere justificarea dată de partea reclamantă pentru exercitarea unei anumite cereri în justiţie, respectiv, folosul practic pe care aceasta îl urmăreşte prin punerea în mişcare a acţiunii civile deduse în concret judecăţii.

Rezultă că cerinţa relativă la interes se analizează de instanţa de judecată în raport cu obiectul cererii deduse judecăţii şi cu temeiurile de fapt şi de drept pe care partea îşi sprijină pretenţiile.

Înalta Curte reţine că recursul pendinte vizează soluţia de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor efectuate de recurenta A. în cadrul dosarului nr. x/2021, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 90/R din 14 iunie 2021, formulată de intimatul B., fiind respinsă ca neîntemeiată.

Or, interesul în promovarea acestei căi de atac este justificat de soluţia (de respingere) dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, demersul judiciar al recurentei având ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat acesteia, prin necesitatea de a se apăra în cadrul unei cereri formulate de partea adversă.

În contextul expus, recurenta justifică un interes legitim, născut şi actual pentru a formula calea de atac pendinte, rezultat din necesitatea recuperării cheltuielilor de judecată efectuate ca parte în dosarul nr. x/2021, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea, invocată prin întâmpinare, potrivit căreia aceasta nu mai are calitatea de proprietar, de membru sau de preşedinte al asociaţiei de proprietari.

Pe fondul recursului, analizând criticile aduse deciziei recurate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând a conduce la casarea deciziei.

Prin argumentele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului se critică soluţia, de respingere, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, invocându-se o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) şi art. 453 C. proc. civ., motiv de casare care se înscrie în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, instanţa de recurs reţine că, în cauză, a fost formulată de către petentul B. o cerere de revizuire împotriva hotărârii civile nr. 826 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Brăila, cerere respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 90/R din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

Ulterior, revizuentul a formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei antereferite, cerere care a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 111/A din 08 septembrie 2021, pronunţată de aceeaşi curte de apel.

În cadrul cererii de completare a hotărârii, recurenta a beneficiat de asistenţă juridică, aceasta avansând cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut în considerentele deciziei că s-a făcut dovada avansării cheltuielilor de judecată de către intimată, parte care "a câştigat" în cererea de completare a hotărârii, însă a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată având în vedere complexitatea pricinii, valoarea litigiului şi circumstanţele cauzei, motivându-şi soluţia pe dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În dezlegarea problemei de drept enunţate se va porni de la dispoziţiile de ordin general prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie regula potrivit căreia: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Din economia reglementării destinate acordării cheltuielilor de judecată, reiese, în mod neechivoc, caracterul accesoriu al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a cărei soartă depinde de soluţia dată cererii principale din dosar şi etapa procesuală unde au fost generate.

În mod constant, s-a subliniat că fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a celui care a determinat iniţierea unui proces sau a promovat un proces lipsit de fundament juridic lato sensu.

Culpa procesuală, care include noţiunea de "parte care pierde procesul", nu poate fi înţeleasă decât prin raportare la soluţia pronunţată de către instanţa învestită cu soluţionarea unei etape procesuale, concluzie care decurge din interpretarea logico-sistematică a textelor legale invocate.

În acelaşi timp, interpretarea articolului mai sus menţionat relevă că soluţia, de respingere, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată generate într-un litigiu nu este îngăduită şi posibilă, în ipoteza subînţeleasă a dovedirii lor, decât în situaţiile în care nu există culpă procesuală a celui care pierde procesul, sau în limitele procesuale date de dispoziţiile art. 454 din C. proc. civ., respectiv în ipoteza în care pârâtul recunoaşte, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului.

Totodată, o componentă a cheltuielilor de judecată este constituită din onorariile de avocat, care se stabilesc pe baza reglementării cuprinse în Legea nr. 51/1998, între partea litigantă şi reprezentantul convenţional.

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.: "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

Drept urmare, în cadrul operaţiunii de determinare a cheltuielilor de judecată, instanţa trebuie să analizeze în ce măsură cheltuielile făcute de partea care a câştigat procesul sunt justificate, respectiv dacă sunt reale, necesare şi rezonabile, potrivit statuării Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, caracterul real se demonstrează cu documentele doveditoare care atestă plata sumelor ce reprezintă cheltuieli de judecată (chitanţe, facturi, ordine de plată, extrase de cont etc.). Caracterul necesar rezultă din identitatea/legătura indisolubilă dintre suma efectiv plătită şi scopul cu care aceasta fost achitată, pe de o parte, şi obiectul cauzei, pe de altă parte. Caracterul rezonabil presupune raportul de proporţionalitate dintre complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de apărător şi se apreciază de către instanţa de judecată.

Din interpretarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că cenzurarea cheltuielilor de către instanţa de judecată se poate face numai în situaţia în care acestea sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Aplicând aceste chestiuni pur teoretice la cazul concret dedus judecăţii, Înalta Curte constată că, prin pronunţarea deciziei atacate, au fost aplicate greşit atât dispoziţiile art. 453, cât şi cele ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată fiind nelegală.

Astfel, se observă că, deşi curtea de apel a reţinut că recurenta din prezentul recurs a făcut dovada că "a câştigat" în cererea de completare a dispozitivului formulată de partea adversă, precum şi dovada avansării unor cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, a respins cererea de acordare a acestor cheltuieli motivându-şi soluţia pe dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Or, pe de o parte, astfel cum s-a arătat în precedent, neacordarea cheltuielilor de judecată, în ipoteza dovedirii lor, este posibilă numai dacă nu există culpă procesuală a celui care pierde procesul, sau în limitele procesuale date de dispoziţiile art. 454 din C. proc. civ., ceea ce nu este ipoteza reţinută de curtea de apel în prezenta cauză.

Complexitatea cererii, valoarea litigiului şi circumstanţele cauzei nu pot reprezenta un motiv de neacordare a cheltuielilor de judecată solicitate, câtă vreme acestea, potrivit dispoziţiilor legale, sunt criterii în raport de care instanţa poate cel mult reduce cheltuielile de judecată vădit disproporţionate.

Pe de altă parte, se constată şi o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează posibilitatea instanţei de judecată de a reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorarii avocaţiale, atunci când acestea sunt vădit disproporţionate, în condiţiile în care curtea de apel nu a redus cuantumul onorariului de avocat stabilit pentru faza procesuală a completării dispozitivului, ci a respins, în tot, cheltuielile de judecată.

În considerarea tuturor acestor motive, Înalta Curte va admite recursul formulat împotriva deciziei atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluţia adoptată relevând o încălcare de către instanţa de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Pe cale de consecinţă şi în temeiul art. 497 din acelaşi Cod, va casa decizia arătată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de dezlegările date în cele de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de intimatul B..

Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 190A din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.