Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 881/2023 AI generated

Water utility operator awarded RON 551,548.8 in tariff damages as appeal upheld, earlier claims time-barred

Case Number Decizia nr. 881/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The high court rejected the defendants' appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's ruling that had partially reversed the trial court's dismissal of the water utility operator's damages claim. The appellate decision remains in force: the local administrative unit is ordered to pay the operator RON 551,548.8 plus RON 242 in costs for the tariff difference for the period 28 June 2014–31 May 2015, while claims prior to that date remain time-barred. The dispute arose from a utilities delegation contract under Law No. 51/2006, where the operator sought damages for the local council's omission to adopt the uniform water tariffs required by the contract. The court held that the statutory limitation was validly interrupted under Art. 2539(2) Civil Code by a prior lawsuit filed within six months after that action was dismissed, and that the defendants' failure to raise their objections via a proper cross-appeal precluded review; the contractual breach and causation were established, and the re-evaluation of evidence is barred in cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 8 din Legea nr. 51/2006, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2539 alin. (2) C. civ, art. 486 C. proc. civ; Water utility operator awarded RON 551,548.8 in tariff damages as appeal upheld, earlier claims time-barred: The appellate decision remains in force: the local administrative unit is ordered to pay the operator RON 551,548.8 plus RON 242 in costs for the tariff difference for the period 28 June 2014–31 May 2015, while claims prior to that date remain time-barred. The dispute arose from a utilities delegation contract under Law No. 51/2006, where the operator sought damages for the local council's omission to adopt the uniform water tariffs required by the contract. The court held that the statutory limitation was validly interrupted under Art. 2539(2) Civil Code by a prior lawsuit filed within six months after that action was dismissed, and that the defendants' failure to raise their objections via a proper cross-appeal precluded review; the contractual breach and causation were established, and the re-evaluation of evidence is barred in cassation.

Keywords

AI generated
actions for damages tariff dispute order to pay concession limitation periods partial claim

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
art. 8 din Legea nr. 51/2006
În motivare a indicat că pârâtele, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 51/2006, prin art.
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
civ., art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea 212/2018.
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
civ., în cauza dedusă judecăţii fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
art. 2539 alin. (2) C. civ
A mai constatat că nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 2539 alin. (2) C. civ., pentru a opera efectul întreruptiv de prescripţie decurgând din introducerea acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr.
art. 486 C. proc. civ
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 486 C. proc. civ., Legea nr.
art. 2537 alin. (2) C. civ
A arătat că prescripţia a fost întreruptă, potrivit art. 2537 alin. (2) C. civ., prin introducerea unei cereri noi de chemare în judecată în termen de 6 luni de la data respingerii acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr.
art. 24 C. proc. civ
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", s-a constatat că recursul nu a parcurs procedura de filtru prevăzută de art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the appeal as unfounded.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for ordering the losing party to pay the winning party's litigation costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău în data de 19.02.2020, înregistrată sub numărul x/2020, reclamana S.C. A. S.A. a solicitat instanţei obligarea pârâtelor Unitatea Administrativ Teritorială Tg. Ocna şi Consiliul Local Tg. Ocna la plata despăgubirilor în sumă de 858.383,82 de RON, reprezentând diferenţă tarif de apă rece, potrivit facturilor fiscale ataşate, şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a indicat că pârâtele, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 51/2006, prin art. 3 din HCL nr. 59/18.11.2010, a aprobat delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare a oraşului Tg. Ocna către operatorul Regional S.C. A. S.A., că la art. 36.2 paragraful 1 din contractul de delegare părţile au convenit că, începând cu data de 01.01.2014, operatorul va aplica preţuri şi tarife unice la apă şi la canal pe întreaga arie de operare, astfel că solicită obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în cuantum de 858.383,82 de RON, sumă calculată potrivit Contractului de delegare nr. x/29.11.2010.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 148 şi urm., art. 194, 453, 447 C. proc. civ., art. 1350, 1516, 1719 şi 1531 C. civ., art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea 212/2018.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal

Prin încheierea nr. 118 din 07 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia material-procesuală a secţiei a II-a civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacău, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Bacău.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 537 din 08 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bacău – secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei acţiunii, şi a respins acţiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.A. şi pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Tg Ocna şi Consiliul Local Tg Ocna, ca fiind prescrisă.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 592 din 07 iunie 2022, Curtea de Apel Bacău a admis apelul formulat de apelanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 537 din 08.07.2021 pronunţată de Tribunalul Bacău – secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că:

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 28.06.2014 şi a respins aceste pretenţii ca prescrise.

A admis în parte acţiunea.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 551.548,8 RON reprezentând diferenţă tarif apă rece aferent perioadei 28.06.2014-31.05.2015.

A obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 242 RON reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanţă şi apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 592 din 07 iunie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii Consiliul Local Târgu Ocna şi Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Ocna.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 06 octombrie 2022, fiind repartizată în mod aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 4.

II.1. Motivele de recurs

Recurentele pârâte au solicitat admiterea recursului, şi casarea în parte a deciziei criticate, în sensul respingerii obligaţiei de plata a sumei de 551.548,8 RON, stabilită în sarcina UAT Targu Ocna, reprezentând diferenţă tarif apa rece aferent perioadei 28.06.2014 -31.05.2015.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, au arătat că, în mod greşit, a fost analizată instituţia întreruperii cursului prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la prevederile C. civ., în cauza dedusă judecăţii fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel, arată că termenul de 6 luni, calculat de la data răspunsului la plângerea prealabilă îndreptată împotriva HCL nr. 6/09.01.2014, a fost depăşit. Totodată, chiar în situaţia în care termenul de 6 luni s-ar socoti de la data la care trebuia aprobat tariful unic de către Consiliul Local Tg. Ocna, ianuarie 2014, acţiune tot prescrisă apare.

Mai mult, arată recurenţii că despăgubirile pretinse sunt cuprinse în facturi emise în perioada 12.06.2014-31.05.2015, care nu au fost acceptate la plată de oraşul Tg. Ocna, fiind restituite societăţii reclamante. Astfel, chiar raportat la termenul de prescripţie prevăzut de 2517 C. civ., acţiunea este prescrisă, aceasta fiind introdusă pe rolul instanţei după împlinirea termenului de 3 ani socotit de la data emiterii sau comunicării şi refuzului la plată a respectivelor facturi.

Susţin recurenţii că debitul apare ca fiind prescris chiar şi în situaţia în care s-ar aplica prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, daca reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă". Or, niciuna dintre acţiunile reclamantei nu a fost admisă, astfel încât cursul prescripţiei nu a fost întrerupt. Chiar dacă nicio instanţă nu a judecat fondul cauzei, acţiunile fiind respinse pe motiv că au fost formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, aceasta nu poate fi considerată o excepţie de la prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ.

Distinct de aceste chestiuni, recurenţii arată că, deşi reclamanta S.C. A. S.A., în toate acţiunile sale face referire la principiul răspunderii civile contractuale de drept comun, jurisprudenţa şi doctrina administrativă au statuat în sensul că încheierea, executarea şi încetarea contractelor de delegare a serviciilor de utilitate publică este stipulată în Legea nr. 51/2006, care la art. 29 alin. (7) prevede următoarele: "…Contractul de delegare a gestiunii este asimilat actelor administrative şi intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

În situaţia în care instanţa nu va aprecia ca fiind îndeplinite condiţiile intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune, solicită a se avea în vedere că, potrivit prevederilor art. 36.2 din HCL Tg. Ocna nr. 59/18.11.2010, la data unificării preţurilor/tarifelor, chiar dacă una dintre autorităţile publice locale membre în B. (în continuare "B.") aproba alte preturi/tarife decât cele propuse, operatorul (S.C. A. S.A.) este obligat sa aplice nivelurile aprobate în adunarea generala a asociaţiei, aşa cum au fost avizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (în continuare " A.N.R.S.C."). Or, reclamanta nu a argumentat şi nici nu a adus dovezi că acestea ar fi întreprins acţiuni care ar fi putut împiedica operatorul sa aplice tariful unic.

De asemenea solicită instanţei să respingă acţiunea şi pentru motivul că, deşi societatea reclamantă a fost înfiinţată pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor locale de furnizare a apei, nu a fost sesizată vreo îmbunătăţire a prestării acestor servicii, ci numai mărirea preţurilor şi tarifelor la un nivel care tinde să devină de nesuportat pentru locuitorii U.A.T., preţuri care nu se regăsesc în calitatea serviciilor prestate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 486 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 şi Legea nr. 51/2006.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

A arătat că prescripţia a fost întreruptă, potrivit art. 2537 alin. (2) C. civ., prin introducerea unei cereri noi de chemare în judecată în termen de 6 luni de la data respingerii acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 874/05.11.2019, comunicată societăţii la 03.12.2019.

Totodată, a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, fapta ilicită imputată recurentelor pârâte constând în nerespectarea prevederilor art. 36.2 paragraf 1 din Contractul de delegare, potrivit căruia, începând cu 01.01.2014, operatorul va aplica preturi şi tarife unice la apă şi canal, pe întreaga arie de operare. Pârâtele se află în culpă, prin refuzul de adoptare a tarifului unic, iar despăgubirea a fost stabilită în baza prevederilor art. 36.4 din Contract.

Intimata a solicitat şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată constând în costul transportului dus-întors Bacău-Bucureşti.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentelor, la 14 decembrie 2022, acestea formulând răspuns la întâmpinare, prin care au reluat criticile formulate prin motivele de recurs.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 06 octombrie 2022, şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", s-a constatat că recursul nu a parcurs procedura de filtru prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 19 februarie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 23 martie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 18 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâţii Consiliul Local Târgu Ocna şi Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Ocna este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în răspundere contractuală, prin care a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru conduita omisivă a acestora de a adopta preturi şi tarife unice la apă, astfel cum această obligaţie a fost stabilită prin art. 26.4 din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare nr. 556/29.11.2010 încheiat între B. şi S.C. A. S.A.

Prin sentinţa tribunalului, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca prescrisă, reţinându-se în motivare că prescripţia dreptului material la acţiune a început să curgă la data emiterii fiecăreia dintre facturile invocate în cerere, cea mai recentă dintre facturi fiind cea emisă la 31.05.2015, iar acţiunea pendinte a fost depusă la 19.02.2020, peste termenul legal de 3 ani. A mai constatat că nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 2539 alin. (2) C. civ., pentru a opera efectul întreruptiv de prescripţie decurgând din introducerea acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017

Prin decizia recurată, curtea de apel a modificat, în parte, hotărârea instanţei de fond, confirmând reţinerile acesteia referitoare la intervenirea prescripţiei, însă numai pentru pretenţiile anterioare datei de 28.06.2014, pentru cele ulterioare acestei date a apreciat întemeiată critica apelantei reclamante în sensul existenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei, în sensul prevăzut de art. 2539 alin. (2) C. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte întreruperea termenului de prescripţie, curtea de apel a reţinut că, în privinţa condiţiei de introducere a noii acţiuni reclamanta a respectat termenul de 6 luni, precum şi că a introdus prima cerere de chemare în judecată, care a format obiectul dosarului nr. x/2017, la 28.06.2017, în termen de 3 ani de la data emiterii facturilor emise începând cu 28.06.2014.

Cât priveşte temeinicia pe fond a pretenţiilor reclamantei, curtea de apel a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, că fapta ilicită a pârâtelor constă în nerespectarea de către aceasta a clauzelor contractuale din care rezultă că trebuie să aplice tarifele stabilite de operatorul serviciului, că prejudiciul a constat în diferenţa de tarif existentă la nivelul unităţii administrativ teritoriale faţă de tariful stabilit la nivelul operatorului, precum şi că este evidentă existenţa legăturii de cauzalitate între nerespectarea clauzei contractuale şi prejudiciul produs operatorului serviciului de apă şi canalizare. Cât priveşte întinderea prejudiciului, instanţa de apel a avut în vedere că aceasta reiese din cuprinsul facturilor emise de reclamantă în perioada 28.06.2014-31.05.2015.

Prin motivele de recurs, pârâtele au criticat hotărârea instanţei de apel, susţinând, în ceea ce priveşte soluţia pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pe de-o parte, că în mod greşit au fost aplicate speţei dispoziţiile C. civ. în materie, iar nu cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ iar, pe de altă parte, că s-ar fi reţinut în mod eronat întrunirea condiţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ., în sensul că niciuna dintre acţiunile introduse pe rolul instanţelor de către reclamantă nu ar fi fost admisă.

Cât priveşte soluţia curţii de apel pe fondul cauzei, pârâtele au arătat că reclamanta nu a făcut dovada faptului că U.A.T. Tg. Ocna ar fi întreprins acţiuni care ar fi putut împiedica operatorul sa aplice tariful unic, precum şi că nu ar fi justificată mărirea preţurilor în raport de calitatea serviciilor prestate.

Cât priveşte prima critică din recurs, ce vizează schimbarea soluţiei date de prima instanţă asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi invocată în mod eficient în faţa instanţei de recurs, reiterarea aspectelor vizând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în analiza cursului prescripţiei, precum şi chestiunile vizând neîndeplinirea cerinţelor art. 2539 alin. (2) C. civ., nu se putea face decât în cadrul unui apel incident, care nu a fost promovat pârâţii Consiliul Local Târgu Ocna şi Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Ocna. Drept urmare, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca fiind exercitat omisso medio.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 14/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, apelul incident este deschis intimatului din apelul principal nu numai împotriva soluţiei cuprinse explicit în dispozitivul sentinţei sau al încheierii premergătoare atacate, ci şi împotriva considerentelor unor asemenea hotărâri, atunci când se urmăreşte înlăturarea acelor dezlegări date unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, în aplicarea art. 461 alin. (2) C. proc. civ., nu şi schimbarea soluţiei din dispozitiv.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că doar după ce una dintre părţi alege să exercite apel principal se naşte interesul celeilalte părţi, intimată în apelul principal, de a formula, la rândul său, apel incident, prin care să urmărească schimbarea hotărârii primei instanţe, care să corespundă interesului său, fie în sensul de a surmonta, fie în sensul de a consolida situaţia juridică stabilită prin hotărârea supusă căii de atac.

Sensul termenului folosit la art. 472 alin. (1) din C. proc. civ., atunci când legiuitorul prevede că apelul incident trebuie să tindă la "schimbarea" hotărârii primei instanţe, se determină prin raportare la art. 480 din C. proc. civ., unde legiuitorul prevede soluţiile pe care instanţa de apel le pronunţă în cazul admiterii căii de atac.

În speţă, deşi prima instanţă a respins acţiunea, ca prescrisă, aceasta a soluţionat excepţia prin raportare la dispoziţiile dreptului comun, iar nu prin raportare la dispoziţiile legii speciale, aşa cum au solicitat pârâţii. Mai mult, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2539 alin. (2) C. proc. civ. pentru întreruperea prescripţiei, însă odată cu constatarea caracterului fondat al acţiunii, în apel, această situaţie urma să schimbe hotărârea şi din perspectiva soluţiei date pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prin aceasta îndeplinindu-se condiţia premisă pentru întreruperea cursului prescripţiei, aspect ce trebuia anticipat de către pârâţi.

Aşadar, deşi soluţia pronunţată prin sentinţa nr. 537 din 08 iulie 2021 a Tribunalului Bacău a fost una favorabilă Consiliului Local Târgu Ocna şi Unităţii Administrativ Teritoriale Târgu Ocna, odată cu declararea apelului principal de către reclamanta S.C. A. S.A. prin care s-a solicitat constatarea caracterului fondat al pretenţiilor deduse judecăţii şi a îndeplinirii condiţiilor art. 2539 alin. (2) C. proc. civ., în sensul intervenirii unui caz de întrerupere a prescripţiei, pârâţii, luând cunoştinţă de aceste motive, în vederea apărării poziţiei procesuale, trebuiau să formuleze apel incident, prin intermediul căruia să repună în discuţie chestiunile cuprinse în sentinţa atacată, şi pe care nu le-ar fi putut supune dezbaterii, în mod valabil, doar prin întâmpinare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă acest motiv de recurs, ca nefondat.

Aceeaşi soluţie se impune si cu privire la critica recurenţilor în sensul intervenirii autorităţii/puterii de lucru judecat, cu raportare la hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2014*, nr. 3239/110/2016 şi nr. 2990/110/2017, cu privire la care se susţine identitatea de părţi, obiect şi cauză.

Această excepţie a fost soluţionată de Tribunalul Bacău, prin încheierea de şedinţă din 20 aprilie 2021, ca atare reiterarea aspectelor vizând excepţia autorităţii lucrului judecat nu se putea face decât în cadrul unui apel principal sau incident, care nu a fost promovat pârâţii Consiliul Local Târgu Ocna şi Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Ocna.

Cât priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, care vizează soluţia pronunţată pe fondul litigiului, prin acesta se susţine faptul că nimic nu a împiedicat operatorul să aplice tariful unic pentru alimentarea cu apă şi canalizare, că nu s-a dovedit întreprinderea de către acestea de acţiuni în vederea stopării aplicării de către reclamantă a strategiei de tarifare conform contractului de delegare.

Or, reclamanta S.C. A. S.A. nu a invocat faptul că pârâtele ar fi întreprins diverse demersuri/acţiuni pentru a o împiedica pe aceasta să aplice strategia pentru unificarea preturilor/tarifelor, ci fapta ilicită împutată constă în omisiunea pârâtelor de a se ralia noii propuneri de uniformizare a tarifelor şi, deci, de a pune în aplicare a prevederilor art. 36.2 din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare a oraşului Tg. Ocna, prin care s-a stabilit tocmai luarea unei atare măsuri.

Cum reevaluarea probatoriului administrat în faţa instanţelor devolutive sub acest aspect este prohibită instanţei de recurs, date fiind limitele controlului său exclusiv de legalitate, reglementate de art. 488 şi art. 483 C. proc. civ., şi dată fiind inexistenţa de probe noi care să fi fost administrate în recurs, Înalta Curte constată că fapta ilicită, astfel cum a fost reţinută de instanţele fondului, a fost dovedită şi aceasta constă în atitudinea pârâtelor de a aplica tarife proprii la apă şi canalizare, ce a condus la crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, constând în diferenţa dintre tariful unic stabilit de operator şi cel aplicat de Unitatea Administrativ Teritorială.

Atâta timp pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Ocna este parte în B., aceasta avea obligaţia de a se ralia la preţurile stabilite de reclamantă, în calitate de operator al serviciului de apă şi canalizare, astfel cum se prevede prin Statutul şi Actul constitutiv al Asociaţiei.

În fine, susţinerea pârâtelor în sensul că nu ar fi justificată mărirea preţurilor în raport de calitatea serviciilor prestate reprezintă o chestiune legată de oportunitate, care nu poate fi analizată în calea extraordinară a recursului, unde controlul se realizează doar în privinţa criticilor de nelegalitate.

Pentru considerente expuse, reţinând caracterul nefondat al criticilor formulate de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Consiliul Local Târgu Ocna şi Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Ocna împotriva deciziei nr. 592 din 7 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, şi văzând că fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziţiei legale rezultatul procesului, va obliga pe recurenţii-pârâţi la plata acestor cheltuieli către intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Consiliul Local Târgu Ocna şi Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Ocna împotriva deciziei nr. 592 din 7 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 292 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.C. A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.