State compensation for unjust preventive detention following final acquittal: decision quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată la 14 august 2018 şi 5 noiembrie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea Statului Român la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 70.000 RON cu titlu de daune materiale.

În esenţă, consideră că a suferit respectivele prejudicii în cadrul derulării unor proceduri de cercetare şi judecată penală care s-au finalizat cu pronunţarea unei soluţii de achitare prin sentinţa penală nr. 437/2017 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 563/2018 a Curţii de Apel Craiova.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj

Prin sentinţa nr. 413 din 31 iulie 2020, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins acţiunea aşa cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 1 din 18 mai 2021, aceeaşi instanţă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 413/31.07.2020, formulată de reclamantul A. şi a respins capătul de cerere cu obiect contravaloarea produselor confiscate potrivit procesului-verbal din 13.11.2015 din dosarul nr. x/P/2015 al DNA Craiova, ca neîntemeiat.

De asemenea, în cauza dedusă judecăţii Tribunalul Dolj a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 593 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva celor două hotărâri a declarat apel reclamantul, prin cereri distincte.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 341 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelurile, ca nefondate.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 341 din 16 decembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a invocat următoarele aspecte:

- cu privire la primul motiv de recurs, corect instanţa de apel a reţinut aspectele privitoare la constituirea instanţei; însă, în primul motiv de apel reclamantul a invocat comportamentul procesual neadecvat al judecătorului, nu numai în procedura regularizării (prin fixarea unor taxe de timbru nedatorate potrivit legii, instituirea unor obligaţii de a preciza acţiunea prin adrese, anularea acţiunii, dispunerea suspendării judecării cauzei), dar şi ulterior în cursul judecăţii;

- judecătorul de la fond era incompatibil, deoarece prin măsurile dispuse a prejudecat pronunţarea soluţiei pe fond, devenind o reflectare a comportamentului procesual expus anterior, vădit lipsit de componenta echidistantă care trebuie să îi caracterizeze activitatea; chiar dacă după formularea cererii de recuzare (care a fost respinsă), atitudinea procesuală a judecătorului s-a transformat în sensul afişării unei imagini în care în şedinţă condescendenţa ostentativă se îmbina cu interpelarea aproape agresivă, orice observator nu putea avea niciun dubiu cu privire la soarta procesului;

- a solicitat recurentul să se constate că, în mod greşit, instanţa de apel nu a reţinut în legătură cu constituirea completului, incompatibilitatea judecătorului de la fond, potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

- instanţa de apel nu a cercetat motivul de apel prin care s-a invocat neanalizarea de către prima instanţă a acţiunii în pretenţii prin raportare la încălcările unor drepturi fundamentale consacrate în art. 11 C. proc. pen., art. 72 şi 73 C. civ., art. 8 şi art. 6 din CEDO;

- instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în privinţa temeiului juridic aplicabil pentru petitul având ca obiect daune morale;

- instanţa de apel a respins o probă esenţială în soluţionarea petitului având ca obiect pretenţiile solicitate prin raportare la reţinerea nelegală, ceea ce echivalează cu denegare de dreptate; a apreciat greşit că reclamantul ar fi putut formula plângere în temeiul art. 339 C. proc. pen., deoarece acest text vizează posibilitatea formulării unei plângeri în situaţia în care exista un act de dispoziţie ori o măsură dispusă, ceea ce nu era cazul;

- singura probă care putea fi făcută în legătură cu acest aspect era prin formularea unei adrese la DNA Craiova, în care să se arate, conform datelor din registrul de intrări, ora la care a intrat în sediul DNA şi ora la care a ieşit, coroborat cu ora care este menţionată pe ordonanţa de reţinere şi, respectiv, pe declaraţia dată după miezul nopţii în ziua de 13.11.2015; instanţa de fond şi de apel au respins cererea, argumentând că proba nu este pertinentă; a apreciat recurentul că proba era nu numai pertinentă, dar chiar concludentă; întrucât înscrisul respectiv se găseşte în posesia unei autorităţi publice la care nu are acces, solicită şi instanţei de recurs completarea probelor în recurs cu trimiterea adresei solicitate;

- instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în ce priveşte soluţionarea petitului având ca obiect pretenţii - cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea procesului penal; în speţă, răspunderea statului şi obligarea sa la cheltuielile făcute de partea trimisă în judecată şi achitată pot şi trebuie să fie întemeiate nu numai pe răspunderea civilă delictuală, dar, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 20 din 19.03.2018 a ÎCCJ, dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 276 alin. (6) C. proc. pen. pot constitui temei de acordare a cheltuielilor de judecată "în situaţiile care se pot plasa în câmpul său de aplicare’’;

- recurentul a considerat că, atât timp cât titularului acţiunii penale i s-a respins acţiunea, statul a căzut în pretenţii;

- instanţa de apel a respins motivul de apel referitor la contravaloarea produselor confiscate în fapt, potrivit procesului-verbal din 13.11.2015, din dosarul nr. x/P/2015 fără un motiv clar;

- în drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a arătat că, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs în mod corect instanţa de apel l-a respins în contextul în care cererea de recuzare a fost respinsă şi în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile reglementate de art. 41 şi 42 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, apreciază că decizia recurată respectă cerinţele reglementate de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., aceasta fiind motivată.

În ceea ce priveşte critica privind acordarea daunelor morale şi materiale, solicită a fi respins, ca nefondat, şi acest motiv de recurs întrucât nu se pot acorda despăgubiri pentru erorile judiciare săvârşite pe perioada desfăşurării procesului penal, nici în faza de urmărire penală, nici în cea de judecată.

Daunele materiale în cuantum de 70.000 de RON solicitate de recurent nu pot fi acordate întrucât în favoarea reclamantului nu operează prezumţia de culpă a statului romând chemat în judecată, deoarece acesta nu a fost parte în procesul penal.

Recurentul putea solicita aceste cheltuieli în cadrul dosarului penal sau printr-o acţiune separată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, recurentul-reclamant a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimatul Statul Român prin întâmpinare.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat la 18 martie 2022 pe rolul secţiei I civile a instanţei supreme.

Prin rezoluţia din 11 aprilie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2022, recursul a fost admis în principiu şi a fost acordat termen de judecată la data de 9 februarie 2023, termen la care cauza a fost amânată pentru data de 4 mai 2023 în vederea publicării deciziei nr. 1 din 16 ianuarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prealabil analizării cazurilor de casare cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 585 din 24 noiembrie 2022, Curtea Constituţională a României a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul-reclamant din prezenta cauză, ca devenită inadmisibilă, motivat de faptul că prin decizia nr. 136 din 3 martie 2021 Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de B. în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Dolj – secţia I civilă şi a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 539 din C. proc. pen. care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., sau achitare este neconstituţională.

Într-un prim motiv de casare, recurentul consideră că în mod greşit a apreciat instanţa de apel ca fiind legal constituit completul care a soluţionat litigiul în primă instanţă.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs arată că judecătorul care a soluţionat cauza în fond era incompatibil să soluţioneze litigiul, fiind incident art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. dat fiind comportamentul procesual manifestat pe toată perioada de derulare a litigiului.

Analizând acest motiv de recurs, încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a respins, în mod legal, acest motiv de apel.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că la data de 12 noiembrie 2018, reclamantul A. a formulat, în dosarul x/2018, o cerere de recuzare a doamnei judecător C. motivat de faptul că imparţialitatea doamnei judecător este afectată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul x/2018, cererea de recuzare a fost respinsă, instanţa apreciind că în cauză nu există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, în înţelesul art. 42 alin. (1) punctul 13 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23 aprilie 2019, pronunţată în dosarul x/2018, Tribunalul Dolj a admis excepţia litispendenţei şi a dispus reunirea dosarului x/2018 cu dosarul nr. x/2018.

Prin memoriul de apel depus la dosarul cauzei, după expunerea situaţiei de fapt ce a generat, în parte, şi formularea cererii de recuzare, apelantul arată că "am înfăţişat acest periplu procesual deoarece în primul meu motiv de apel înţeleg să invoc constituirea nelegală a completului de judecată de la fond, în condiţiile în care sentinţa a fost pronunţată în contextul arătat".

Instanţa de apel a apreciat că primul motiv de reformare vizează încălcarea normelor de organizare judiciară ce reglementează legala constituire a completului de judecată, dat fiind faptul că apelantul a făcut în mod direct trimitere la acest incident. De asemenea, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 53 C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza.

Or, referirea la motivele de incompatibilitate care ar fi justificat primul motiv de apel sunt referite pentru prima dată în memoriul de recurs, iar din analiza cererii de apel rezultă că a fost exercitată calea de atac doar împotriva sentinţei civile nr. 413 din 31 iulie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1 din 18 mai 2021, ambele pronunţate de Tribunalul Dolj.

Prin urmare, cum instanţa de apel nu a fost învestită cu un motiv de apel privind soluţia adoptată de instanţă în raport de cererea de recuzare, rezultă că în mod corect s-a raportat la normele de organizare judiciară ce reglementează legala constituire a completului de judecată.

Având în vedere decizia nr. 1 din data de 16 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 142 din data de 20 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este prioritar a se soluţiona cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Prin sentinţa penală nr. 437 din 12 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015, s-a dispus achitarea inculpatului A. în baza dispoziţiilor art. 16 lit. c) din C. proc. pen., sentinţă definitivă prin decizia penală 563 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 19.07.2018, sub numărul de dosar x/2018, recurentul-reclamant a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 70.000 RON cu titlu de daune materiale.

Temeiul de drept invocat a fost reprezentat de dispoziţiile art. 538 şi următoarele din C. proc. pen.

Prin precizarea înregistrată la data de 14 august 2018, reclamantul a arătat că temeiul de drept al acţiunii este reprezentat de dispoziţiile art. 538 şi urm. C. proc. pen.., art. 5 paragraful 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 4 la Convenţie, art. 89 alin. (2) C. proc. pen.., art. 1345 C. civ., art. 404 alin. (4) C. proc. civ..pen., art. 58, 71, 74 C. civ. şi art. 11 C. proc. pen.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 12 octombrie 2018, sub numărul de dosar x/2018, recurentul reclamant a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 70.000 RON cu titlu de daune materiale.

Temeiul de drept invocat a fost reprezentat de dispoziţiile art. 538 şi următoarele din C. proc. pen.

Prin precizarea depusă la data de 5 noiembrie 2018, acesta a indicat temeiul de drept ca fiind art. 538 C. proc. pen.., art. 276 alin. (6) C. proc. pen.., art. 451 C. proc. civ., art. 209 C. proc. pen.., art. 8, 11 C. proc. pen.., art. 72 şi 73 C. civ., art. 101 C. proc. pen.

Prin sentinţa civilă 413 din 31 iulie 2020, Tribunalul Dolj a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 539 C. proc. pen., în absenţa constatării explicite, în conţinutul unuia dintre actele organului judiciar, expres şi limitativ prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen., a caracterului nelegal al privării de libertate suferite de către reclamant, în concordanţă cu cele statuate prin decizia nr. 15/2017 a Înaltei Curţi, pronunţată în interesul legii şi obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin decizia civilă 3641 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova a apreciat ca fiind temeinică şi legală sentinţa pronunţată, respingând apelurile execitate în cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată şi pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen., pronunţând decizia cu ignorarea considerentelor obligatorii ale deciziei nr. 136 din 3 martie 2021 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate.

În acest sens, recurentul-reclamant a învederat că instanţa de apel era obligată să se supună Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 din 03 martie 2021 şi să excludă din examenul realizat orice referire la condiţiile prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen., urmând a judeca cauza din perspectiva art. 539 alin. (1) C. proc. pen.

Criticile recurentului-reclamant sunt fondate.

Chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită instanţa de recurs rezidă în identificarea domeniului de aplicare al dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen., ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 din 03 martie 2021, prin care s-a constatat caracterul neconstituţional al soluţiei legislative din cuprinsul art. 539 C. proc. pen. care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., sau achitare.

Astfel, ar trebui stabilit dacă este îndreptăţită la repararea pagubei o persoană faţă de care s-a dispus o măsură privativă de libertate în cursul procesului penal şi care a fost ulterior achitată prin hotărâre definitivă, chiar dacă privarea sa de libertate nu are caracter nelegal în sensul celor statuate prin decizia nr. 15/2017 a Înaltei Curţi - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, din moment ce nelegalitatea privării de libertate nu a fost constatată în mod explicit în conţinutul unuia dintre actele organului judiciar, expres şi limitativ prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Prin decizia nr. 1 din data de 16 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 142 din data de 20 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din C. proc. pen., faţă de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 martie 2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluţie definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 15 din 18 septembrie 2017, soluţia de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate şi, ulterior, achitate.

În acest context, "caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate", respectiv "netemeinicia acuzaţiei în materie penală" constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei şi care extind sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 539 din C. proc. pen.."

Pentru a hotărî în acest sens, Înalta Curte a avut în vedere problema de drept privitoare la condiţiile în care art. 539 C. proc. pen. conferă dreptul la despăgubiri şi în ipoteza unei privări nedrepte de libertate, respectiv atunci când procesul în care persoana a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate legale s-a finalizat definitiv prin clasare sau achitare, în cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.

În motivarea acestei dezlegări, instanţa supremă a reţinut că decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din data de 3 martie 2021 face parte din categoria deciziilor ce sancţionează o soluţie legislativă, pentru lipsa unei situaţii ce ar fi trebuit prevăzute de către legiuitor în cuprinsul art. 539 din C. proc. pen., instanţa de contencios constituţional statuând că, în privinţa unei măsuri preventive privative de libertate, ipotezei unei soluţii de achitare sau de clasare date într-un proces penal trebuie să i se confere aceeaşi finalitate reparatorie precum ipotezei nerespectării normelor legale privind măsura preventivă privativă de libertate (pct. 45).

Considerentele decizorii ale hotărârii prealabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au în vedere faptul că, urmare a pronunţării decizie nr. 136 din data de 3 martie 2021 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., astfel cum au fost sancţionate prin decizia menţionată, au dobândit o aplicare previzibilă şi unitară (pct. 47).

Totodată, s-a reţinut că soluţiile de clasare sau de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., rămase definitive, reprezintă un temei suficient pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei în faţa instanţei civile, din moment ce acestea dovedesc, prin ele însele, caracterul neîntemeiat/nedrept al acuzaţiei penale şi, ca urmare a acestui fapt, al reţinerii caracterului injust/nedrept al măsurilor privative de libertate (pct. 50 şi 51).

A mai arătat instanţa supremă şi că cele două decizii obligatorii – decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, respectiv decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021 – nu oferă o viziune diferită asupra relevanţei hotărârii de achitare în ce priveşte dreptul la despăgubiri, întrucât se raportează la situaţii distincte în care se pretinde un asemenea drept; decizia de recurs în interesul legii se referă la ipoteza arestării nelegale, caz în care hotărârea de achitare, prin ea însăşi, nu are valoare din perspectiva dreptului la despăgubiri, dacă arestarea nelegală nu s-a constatat în condiţiile art. 539 alin. (2) C. proc. pen., în timp ce decizia Curţii Constituţionale are în vedere ipoteza arestării injuste, demonstrate tocmai prin hotărârea de achitare în cazurile reglementate la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi cod.

Prin urmare, a constatat că aceste două decizii converg în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen., însă pe laturi diferite.

Ca atare, faţă de cele reţinute în considerentele hotărâri prealabile nr. 1 din data de 16 ianuarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum au fost anterior arătate, dreptul la despăgubiri al recurentului-reclamant din prezenta cauză nu se raportează la o măsură privativă de libertate nelegală, ci la caracterul injust al acesteia, confirmat prin pronunţarea soluţiei de achitare pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de parte în urma privării injuste de libertate, dovedind caracterul injust al reţinerii, fără a fi necesară o altă constatare a caracterului nelegal al măsurii preventive.

Din perspectiva acestor considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile aduse hotărârii instanţei de apel, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât celelalte motive de recurs ale reclamantului-recurent ce vizează fondul cauzei din perspectiva temeiului juridic invocat în subsidiarul temeiului principal (art. 538 şi urm. C. proc. pen..) şi pretins neanalizat de instanţa de apel (motivele 2, 3 şi 5 din recurs) sau analizat greşit sunt strâns legate de modul de soluţionare a cazului de casare numărul 3, admis, instanţa de recurs constată că în raport de considerentele anterior expuse, devine inutilă în acest moment procesual rezolvarea acestor motive de recurs, ele urmând a fi dezlegate mai întâi de către curtea de apel, potrivit celor ilustrate anterior.

Drept consecinţă, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, care va rejudeca apelul ţinând seama de toate celelalte critici formulate prin motivele de recurs şi a căror analiză este de prisos în contextul considerentelor reţinute de instanţa de recurs.

Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează să analizeze cererile de apel prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, să răspundă criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, conform art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. şi să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. pentru determinarea întinderii prejudiciului şi cuantificarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 341 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.