Civil liability for media defamation: Distinguishing factual imputations from value judgments in broadcast content under ECHR Article 10

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, sub nr. x/2016, la data de 19.02.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. - Postul de Televiziune C., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru atingerea adusă dreptului la demnitate, imagine, onoare şi reputaţie, dar şi la publicarea unui comunicat, prin care să îşi ceară scuze, în mod public, pentru emisiunea în care i-a fost produs prejudiciul moral.

2. Sentinţa Tribunalului Argeş, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 6560/8.11.2016, Judecătoria Piteşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la data de 7.12.2016, sub nr. x/2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 316/7.03.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamant şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Argeş.

Cauza a fost înregistrată la data de 28.04.2016, sub acelaşi nr. x/2016, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 476/20.12.2017, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată din oficiu, cu privire la pârâta B. şi a respins cererea reclamantului A. faţă de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.

A fost admisă în parte cererea, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. - Postul de televiziune C., şi a fost obligată această pârâtă să plătească reclamantului suma de 10.000 euro, în echivalent RON, la momentul plăţii, cu titlu de daune morale, şi să publice, pe acelaşi post de televiziune, un comunicat prin care, în mod public, să prezinte reclamantului scuze pentru emisiunea "D.", difuzată în data de 7.01.2016, în direct şi pe pagina de web. Totodată, a fost obligată aceeaşi pârâtă să plătească reclamantului şi suma de 2.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reclamantului pentru diferenţa solicitată.

3. Decizia Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel ambele părţi.

Pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. B. au formulat apel împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la 28.06.2017 şi împotriva sentinţei civile nr. 476/20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş.

Prin decizia nr. 1188/05 martie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în complet de divergenţă, cu majoritate, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtele S.C. B. şi S.C. C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 476/20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, şi împotriva încheierii de şedinţă, pronunţată la data de 28.06.2017, ambele în dosarul nr. x/2016.

4. Decizia Înaltei Curţi în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 2143/21 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, după ce prin încheierea dată în complet de filtru la data de 4 martie 2020, a fost anulat recursul formulat de reclamant împotriva acesteia, ca urmare a constatării lipsei unor critici apte a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

5. Decizia pronunţată de instanţa de apel în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1498 din 15 martie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în opinie majoritară, a respins ca neîntemeiat apelul formulat de pârâta C.-Postul de televiziune C..

6. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1498 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Piteşti a declarat recurs pârâta C.-Postul de televiziune C..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenta C. a invocat următoarele aspecte:

- decizia recurată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material; instanţa de apel a încălcat îndrumările date de instanţa de casare prin decizia nr. 2143/21 octombrie 2020 (încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ.) prin aceea că nu a realizat analiza dispusă de instanţa de recurs, dacă afirmaţiile moderatorului şi ale jurnaliştilor intră în sfera imputării unor fapte obiective sau în cea a unor judecăţi de valoare; astfel, instanţa de apel a identificat şi analizat afirmaţiile făcute de către moderator şi jurnalişti în cadrul emisiunii, însă fără a stabili, aşa cum s-a dispus în decizia de casare, afirmaţiile făcute de către invitaţii emisiunii;

- în acest fel, instanţa s-a raportat în mod greşit la afirmaţiile moderatorului şi jurnaliştilor, rezultând că absolut toate afirmaţiile făcute de aceştia au intrat în categoria imputării unor fapte obiective;

- o corectă analiză a apartenenţei afirmaţiilor făcute în emisiune ar fi condus la concluzia că toate afirmaţiile făcute de către moderator sau jurnalişti au fost preluate de la angajaţii şi beneficiarii centrului, aceştia fiind cei care le-au făcut publice prima dată în mod voluntar;

- în concluzie, instanta de apel nu a stabilit în concret, aşa cum s-a dispus prin decizia de casare, care afirmaţii au aparţinut invitaţilor şi care au aparţinut prepuşilor recurentei, pentru a se putea stabili ulterior care afirmaţii ale jurnaliştilor au fost formulate de către aceştia şi care au fost judecăţi de valoare exprimate în baza acuzaţiilor formulate de către invitaţi;

- Curtea de Apel a pronunţat hotărârea fără a supune discuţiei părţilor toate împrejurările de fapt sau de drept invocate în cadrul deciziei pronunţate (încălcarea prevederilor art. 14 alin. (5) şi art. 22 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.);

- instanţa de casare a stabilit că, în cauză, ar fi trebuit determinate în mod distinct şi într-o manieră concretă care sunt obligaţiile profesionale pretins încălcate ale moderatorului emisiunii şi cele ale reporterilor care au realizat emisiunea denunţată ca fiind defăimătoare şi care este contribuţia acestora la dezbaterea publică imputată lor de către reclamant, întrucât pârâta chemată în judecată poate răspunde exclusiv în calitate de comitent a prepuşilor săi;

- pentru a pune în aplicare această îndrumare, instanţa de apel a analizat prevederile art. 40, 64, 66 şi 67 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi a stabilit că obligaţiile prevazute în cadrul acestor articole au fost încălcate de către jurnalişti cu ocazia realizării emisiunii;

- or, incidenţa acestor norme din Codul audiovizual nu a fost supusă dezbaterii părţilor în cadrul procesului în condiţiile invocării pentru prima dată în cadrul deciziei de apel; reclamantul nu le-a invocat nici în cererea de chemare în judecata şi nici în cererea de apel;

- recurenta nu a avut în acest fel posibilitatea de a formula nicio apărare în cadrul căreia să argumenteze dacă aceste obligaţii au fost cu adevărat încălcate şi, totodată, dacă decizia nr. 220/2011 a CNA este sau nu incidentă în speţă, în condiţiile în care: aceasta este un act administrativ normativ care reglementează raporturile dintre titularii de licenţe audiovizuale şi autoritatea autonomă reprezentată de CNA, din perspectiva interesului public, nu din perspectiva interesului privat al persoanei; obligaţiile cuprinse în cadrul acestei decizii sunt obligaţii administrative, stabilite în sarcina titularilor de licenţe audiovizuale, iar constatarea încălcării lor se face exclusiv de către CNA; recurenta nu a fost sancţionată pentru difuzarea acestei emisiuni, în condiţiile în care CNA monitorizează permanent toate programele difuzate în România;

- instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea obligaţiei de a analiza toate motivele invocate în apel de către recurentă (încălcarea art. 501 alin. (3) C. proc. civ.);

- recurenta a invocat în apel faptul că are calitatea de comitent, iar răspunderea poate fi atrasă numai în măsura în care este constatată săvârşirea de către un prepus, cu vinovăţie, a unei fapte ilicite producătoare de prejudiciu; or, prepuşii recurentei nici nu au fost chemaţi în judecată, deci cu atât mai puţin nu s-a stabilit răspunderea lor delictuală pentru care aceasta să răspundă în garanţie;

- instanţa a reţinut că recurenta a formulat acest motiv de apel, însă nu l-a soluţionat, susţinând că nu se regăseşte printre îndrumările date de instanţa de recurs; or, din perspectiva art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia de a ţine seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată; decizia de casare nu a dat vreo dezlegare cu privire la motivul de apel pe care instanţa a refuzat să îl judece;

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, este prezentată pe larg situaţia de fapt ce a generat litigiul dedus judecăţii.

8. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 24 iunie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia din 28 iulie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 9 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză şi acordat termen la data de 4 mai 2023 în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul, potrivit considerentelor ce vor fi arătate.

Prealabil analizării motivelor de casare, Înalta Curte urmează a realiza corecta încadrare a motivelor de recurs prezentate în cererea cu care a fost învestită.

Deşi prin recursul declarat se susţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., din criticile aduse deciziei recurate rezultă incidenţa cazurilor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât pun în discuţie încălcarea unor norme de procedură – art. 501 C. proc. civ. în legătură cu respectarea indicaţiilor trasate de instanţa de casare, art. 14 alin. (5) şi art. 22 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. cu referire la nesocotirea principiului contradictorialităţii şi nemotivarea hotărârii din perspectiva neanalizării unui motiv de apel.

Prin primul motiv de recurs pârâta reproşează instanţei de apel încălcarea îndrumările date de instanţa de casare prin decizia nr. 2143 din 21 octombrie 2020 (încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ.) prin aceea că nu a realizat analiza dispusă de instanţa de recurs, respectiv dacă afirmaţiile moderatorului şi ale jurnaliştilor intră în sfera imputării unor fapte obiective sau în cea a unor judecăţi de valoare; astfel, instanţa de apel a identificat şi analizat afirmaţiile făcute de către moderator şi jurnalişti în cadrul emisiunii, însă fără a stabili, aşa cum s-a dispus în decizia de casare, afirmaţiile făcute de către invitaţii emisiunii. Prin urmare, instanta de apel nu a stabilit în concret, aşa cum s-a dispus prin decizia de casare, care afirmaţii au aparţinut invitaţilor şi care au aparţinut prepuşilor recurentei, pentru a se putea stabili ulterior care afirmaţii ale jurnaliştilor au fost formulate de către aceştia şi care au fost judecăţi de valoare exprimate în baza acuzaţiilor formulate de către invitaţi.

Critica este nefondată.

La debut, Înalta Curte reaminteşte efectele hotărârii instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, conform art. 501 C. proc. civ. acestea fiind obligatorii.

Procedând la motivarea recursului declarat recurenta-pârâtă, speculând textul art. 501 C. proc. civ., recurge la o interpretare sieşi favorabilă a considerentelor ce dau conţinut paginii 13 din decizia de casare.

Obiectiv, din analiza considerentelor expuse la aceeaşi filă 13, penultimul paragraf, Înalta Curte reţine că instanţa ce urma să rejudece apelul după casare era ţinută la examinarea criteriilor esenţiale enunţate în jurisprudenţa instanţei de contencios european a drepturilor omului în balansul dintre dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera exprimare.

Secţiunea reprodusă, de altfel lipsit de fidelitate, de către recurenta-pârâtă constituie în esenţă o explicitare a motivelor pentru care s-a dispus casarea.

Or, prin decizia civilă nr. 1498 din 15 martie 2022, Curtea de Apel Piteşti s-a conformat celor statuate în mod obligatoriu de Înalta Curte şi a analizat criteriile esenţiale referite în decizia de casare.

În rejudecare, instanţa de apel a analizat conţinutul emisiunii din data de 7 ianuarie 2016 şi a arătat că nu au fost prezentate cu bună-credinţă concluziile pretinsei anchete jurnalistice, fiind încălcate o serie de prevederi legale reglementate de Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

De asemenea, instanţa de apel, dând eficienţă dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul", a analizat, în mod distinct, afirmaţiile moderatoarei şi a jurnaliştilor prezenţi în emisiune de cele ale invitaţilor.

Astfel, indicând textele de lege încălcate de către moderatoare şi de ceilalţi jurnalişti prezenţi în emisiune, instanţa de apel a prezentat afirmaţiile proprii ale acestora, arătând că "În ceea ce priveşte actele proprii ale prepuşilor apelantei, acestea constau în concluzii asupra prezentărilor făcute fie prin filmul realizat de persoane din cadrul centrului, fie prin declaraţii ale asistaţilor ori ale însoţitorilor lor... Aceasta este prezentarea formulată în mod direct de către moderatorul emisiunii, alături de afirmaţia potrivit căreia tinerele erau rase în cap, sedate, lăsate să doarmă pe ciment, bătute şi înfometate, faptele arătându-se a aparţine directorului Centrului din Buzoeşti, în realitate reclamantului ce avea calitatea de administrator, definirea lor fiind făcută de acelaşi moderator ca reprezentând practici dictatoriale. O asemenea concluzie nu constituie doar o preluare a relatărilor terţilor, ci este însuşită şi prezentată ca reală de către moderator. De asemenea, titlul prezentării a vizat fapte de intoxicare cu droguri, tăierea şi violarea beneficiarilor protecţiei statului, cu trimitere la "directorul călău".

Ulterior sunt evidenţiate afirmaţiile celorlalţi invitaţi şi se concluzionează în sensul că faptele astfel prezentate în cadrul emisiunii ca reale şi aparţinând reclamantului au indus şi invitaţiilor specialişti aprecieri de o natură denigratoare, cum erau menite să inducă şi publicului privitor al emisiunii.

Prin urmare, contrar celor susţinute de către pârâtă prin memoriul de recurs, Înalta Curte apreciază că aceasta a dat eficienţă dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. şi a identificat afirmaţiile şi relatările moderatorului şi ale invitaţiilor care au participat la emisiunea din data de 7 ianuarie 2016 şi a concluzionat, în mod corect, că parte din ele reprezentau judecăţi de valoare, însă majoritatea reprezentau afirmaţii factuale care impuneau prezentarea unui minim de probatoriu.

Al doilea motiv de recurs potrivit căruia instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi cele ale art. 22 alin. (2) teza a doua C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit art. 14 alin. (5) din C. proc. civ. "Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.", iar potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. "

Principiul contradictorialităţii este de esenţa procesului civil, instanţele întemeindu-şi hotărârile doar pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Prin critica sa, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a procedat la dezlegarea fondului fără punerea în discuţie a dreptului aplicabil, cu referire la Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Această decizie nu constituie dreptul aplicabil, temeiul acţiunii civile fiind reprezentat de răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1349 C. civ. potrivit căruia "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere prin acţiunile ori inacţiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei" raportat la dispoziţiile art. 70 şi 75 din C. civ., art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte constată că pârâta are calitatea de radiodifuzor şi prin aceasta cunoştea sau era obligată să cunoască legislaţia secundară în baza căreia aceasta îşi desfăşura activitatea. Încălcarea acestei legislaţii secundare constituie o modalitate concretă de obiectivare a răspunderii civile delictuale sub forma încălcării regulilor de conduită pe care Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual le impune.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat suficient temeiul de drept astfel încât pârâta să îşi poată face apărările.

Împrejurarea că aceasta pe tot parcursul procesului a înţeles să nu facă referire la legislaţia secundară a fost tocmai expresia dreptului său la apărare.

Cu toate acestea, în cadrul răspunderii civile delictuale, temei de drept al acţiunii civile ce dă obiect dosarului pendinte, instanţa a identificat cu pertinenţă care sunt încălcările imputabile pârâtei şi din ce reglementare rezultă aceste încălcări.

În rejudecare, instanţa nu era obligată şi nici nu putea să pună în discuţia părţilor, ca şi conţinut al răspunderii civile delictuale, textul articolelor indicate ca fiind încălcate fără a crea premisele formulării unei cereri de recuzare din partea pârâtei. Cu prilejul analizei fondului, în virtutea rolului activ, instanţa de apel a identificat care fapte sunt încălcări şi de unde rezultă aceste încălcări.

De altfel, contrar celor susţinute de către recurenta-pârâtă, în încheierea de dezbateri din data de 15 martie 2022, reprezentantul convenţional al recurentei-pârâte a tratat inclusiv chestiunea obligaţiilor profesionale încălcate, arătând că ceea ce se impută jurnalistului este, de fapt, o pseudo-obligaţie, respectiv i se reproşează că a mijlocit afirmarea unui discurs critic la adresa unei persoane.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a avut posibilitatea de a se apăra, interesele sale nefiind vătămate, însă, din raţiuni de apărare, nu a înţeles să facă trimitere la Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

În concluzie, punerea în discuţia părţilor a unor împrejurări de fapt sau de drept de natură să conducă la dezlegarea pricinii trebuie să aibă loc sub forma unor simple ipoteze, fără a se restrânge cu nimic drepturile procesuale ale părţilor, ce decurg din principiul disponibilităţii şi fără a anticipa soluţia care ar trebui să se dea în final, după analiza susţinerilor şi probelor.

De asemenea, recurenta face confuzie între răspunderea contravenţională şi răspunderea civilă delictuală, condiţionând răspunderea civilă delictuală de răspunderea contravenţională. Cele două răspunderi au o natură distinctă şi subiecţi activi distincţi, putând fi exercitate în mod independent. Răspunderea civilă delictuală nu exclude o altă formă de răspundere, respectiv, nu exclude răspunderea contravenţională. Nu are nicio relevanţă în cauză împrejurarea că CNA nu a dispus sancţionarea contravenţională a pârâtei în condiţiile în care în cauză se analizează răspunderea civilă delictuală a acesteia.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. nu este fondat. Recurenta a invocat în apel faptul că are calitatea de comitent, iar răspunderea poate fi atrasă numai în măsura în care este constatată săvârşirea de către un prepus, cu vinovăţie, a unei fapte ilicite producătoare de prejudiciu; or, prepuşii recurentei nici nu au fost chemaţi în judecată, deci cu atât mai puţin nu s-a stabilit răspunderea lor delictuală pentru care aceasta să răspundă în garanţie. De asemenea se afirmă că instanţa a reţinut că recurenta a formulat acest motiv de apel, însă nu l-a soluţionat, susţinând că nu se regăseşte printre îndrumările date de instanţa de recurs; or, din perspectiva art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia de a ţine seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată; decizia de casare nu a dat vreo dezlegare cu privire la motivul de apel pe care instanţa a refuzat să îl judece.

Critica este nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1188 din 5 martie 2019, pronunţată în primul ciclu procesual, instanţa de apel a analizat motivul de apel privind răspunderea solidară a comitentului cu prepusul său, statuând, la pagina 14 a deciziei, în sensul că "Indubitabil, caracterul defăimător al afirmaţiilor publice efectuate au afectat dreptul la bună reputaţie şi dreptul la imagine a apelantului-reclamant, astfel că în mod corect s-a instituit răspunderea civilă delictuală în sarcina apelantei-pârâte S.C. C.-Postul de Televiziune C..

Afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii pot atrage răspunderea civilă delictuală a apelantei pentru prepuşii săi, instanţa de fond reţinând în mod corect că nu se încadrează în limitele unor simple judecăţi de valoare care să circumscrie libertăţii de exprimare consacrate de art. 10 din Convenţia Europeană".

Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei civile nr. 1188 din 5 martie 2019 cu care pârâta a învestit Înalta Curte s-au invocat doar două motive de recurs, respectiv: în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a învederat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., C. S.A. fiind introdusă în proces, la cererea reclamantului, la a patra înfăţişare, la care părţile au fost legal citate; în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. arată că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 75 alin. (2) C. civ., care reprezintă o transpunere în legislaţia internă a principiilor care rezultă din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia exercitării dreptului la liberă exprimare. A considerat că toate criteriile reţinute de instanţă în sarcina jurnaliştilor reprezintă încălcări ale drepturilor la liberă exprimare şi informare, aşa cum sunt definite de art. 30 şi 31 din Constituţie, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de practica judiciară europeană şi naţională în materie.

Prin recurs, pârâta nu a formulat critici privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1373 din C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ. "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".

Potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant".

Prin urmare, învestită cu recursul declarat de către pârâtă (recursul reclamantului fiind anulat în procedura de filtrare pentru nemotivare), instanţa de recurs a fost ţinută de limitele învestirii sale. Cum pârâtul nu a criticat considerentele instanţei de apel potrivit cărora "afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii pot atrage răspunderea civilă delictuală a apelantei pentru prepuşii săi", prin decizia de casare, găsindu-se întemeiat doar motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. civ., s-a admis recursul şi s-a trimis cauza spre rejudecare, fiind trasate limitele rejudecării doar sub acest aspect "numai după examinarea de către instanţa de apel a criteriilor esenţiale enunţate în jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios european a drepturilor omului în balansul între dreptul la viaţă privată şi a dreptului la liberă exprimare, enunţate supra, şi după expunerea de către această instanţă a motivelor relevante şi suficiente ce i-au întemeiat hotărârea, grefate, în cauza dedusă judecăţii, pe condiţiile răspunderii civile delictuale ale comitentului pentru faptele prepuşilor săi".

Or, îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapta prepuşilor săi a fost deja stabilită în mod definitiv ca urmare a nerecurării deciziei civile 1188 din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Piteşti sub acest aspect, în mod corect reţinând instanţa de apel, în rejudecare, faptul că "critica privind imposibilitatea aplicării regulilor răspunderii civile delictuale faţă de comitent, în lipsa chemării în judecată a prepuşilor acestuia, nu a făcut obiect al îndrumărilor date de decizia de casare, o asemenea apreciere asupra inadmisibilităţii cererii constituind un fine de neprimire, în măsura în care instanţa supremă ar fi apreciat că era obligatorie chemarea în judecată şi a persoanelor fizice ce au activat în numele persoanei juridice pârâte, ca reporteri sau moderatori.

De aceea, această critică urmează a nu fi analizată, chiar dacă face parte din motivele de apel adresate soluţiei primei instanţe de fond, depăşind limitele îndrumărilor obligatorii prezentei instanţe. Ca atare, instanţa are de verificat limitele de care bucură protecţia conferită dreptului recunoscut reclamantului prin legea internă dar şi prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, asupra onoarei, reputaţiei şi imaginii, într-un prim pas."

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".

Recurenta se raportează la dispoziţiile finale ale textului de lege anterior citat, însă omite că o astfel de rejudecare se poate realiza doar "în limitele casării", limitele casării fiind clare în sensul examinării criteriilor esenţiale enunţate în jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios european a drepturilor omului în balansul între dreptul la viaţă privată şi a dreptului la liberă exprimare.

În aceste condiţii, dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. nu au fost încălcate de instanţa de apel, aceasta fiind obligată să analizeze toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată în limitele casării.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmează a obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecară solicitate de intimatul-reclamant A. în cuantum de 2.500 de RON achitate prin chitanţa nr. x din 3 mai 2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. – Postul de Televiziune C. împotriva deciziei civile nr. 1498 din 15 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 de RON către intimatul A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.