Maintenance contract upheld as valid; appeal dismissed and land registry entries confirmed despite challenge to notarized act over community property

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la 05.11.2018, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub dosar nr. x/2018, reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul D., au solicitat instanţei să dispună: constatarea nulităţii absolute totale a contractului de întreţinere încheiat între numitul E. şi pârâtul D., autentificat sub nr. x/20.07.2018 de către F., cu consecinţa aplicării regulii juridice restitutio in integrum, în temeiul art. 1247 C. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 1254 alin. (1) C. civ. şi, ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de întreţinere; să se dispună rectificarea cărţilor funciare nr. x, Remetea Mare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului D. din cărţile funciare menţionate, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară înscrierii în CF. De asemenea, reclamantele au solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 578/16.04.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C..

A respins cererea reclamantelor privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat, în solidar, reclamantele la plata sumei de 2000 de RON către pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel reclamantele.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 242/21.11.2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamante şi a anulat, în parte, sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Timiş.

4. Sentinţa pronunţată în rejudecare de Tribunalul Timiş

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 752/20.04.2021 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă a fost respinsă acţiunea reclamantelor, ca neîntemeiată. Au fost obligate reclamantele, în solidar, la plata către pârât a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 752/20.04.2021 pronunţate de Tribunalul Timiş, au declarat apel reclamantele.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 31 din 03.02.2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost respins apelul formulat de reclamantele A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 752/20.04.2021 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2018. Cu cheltuieli de judecată pentru pârâtul intimat pe cale separată.

6. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 31 din 03.02.2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă au declarat recurs reclamantele.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele au invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

- consideră că s-a reţinut, în mod nelegal, buna-credinţă a pârâtului la încheierea actului anulabil şi aplicarea de către instanţa de apel a efectelor art. 347 alin. (2) C. civ., prin reţinerea acestei norme de drept în favoarea sa şi a protecţiei faţă de efectele nulităţii actului anulabil, pronunţând, astfel, o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material antemenţionate;

- în speţă, se impune constatarea îndeplinii condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea nulităţii contractului de întreţinere care face obiectul cauzei, având în vedere faptul că soţul defunct a făcut acte de grevare şi dispoziţie asupra imobilului, care era bun comun, fără acordul celuilalt soţ, recurenta C., cerinţe reglemetate prin prevederile art. 346 C. civ. şi aplicarea de către instanţa de judecată a sancţiunii nulităţii actului prevăzută de art. 347 C. civ.

- în acest sens, arată că instanţa de apel face o greşită interpretare a prevederilor art. 347 alin. (2) C. civ. şi apreciază, în mod nefondat, că pârâtul este un dobânditor de bună-credinţă care a întreprins demersuri diligente pentru verificarea stării de fapt a imobilului, coroborat cu atitudinea pasivă a recurentei C. care nu şi-a exprimat acordul sau dezacordul cu privire la încheierea contractului de întreţinere, ci a acceptat în mod tacit încheierea acestui act;

- în primul rând, nu se poate reţine faptul că pârâtul este un dobânditor de bună-credinţă în condiţiile existenţei relaţiilor de rudenie necontestate, acesta fiind nepotul G., fiul recurentei B. şi nepotul de soră al recurentei A.. Această chestiune foarte importantă este tratată sumar de instanţa de apel care se mulţumeşte în a face o simplă referire la acest amănunt, care în realitate este definitoriu pentru stabilirea bunei-credinţe;

- or, pârâtul, nepot de fiică al G., nepot crescut de mama sa împreună cu bunicii şi mătuşa acestuia, în casa bunicilor materni, fiind singurul lor nepot, nu este cu putinţă să nu fi avut reprezentarea faptului că imobilul compus din casă şi gradină aparţine ambilor săi bunici;

- prezumţia bunei-credinţe a pârâtului ar fi putut opera în situaţia în care nu ar fi cunoscut familia sau trecutul persoanei cu care a încheiat contractul de întreţinere, iar prin simpla analiză a extrasului de carte funciară a imobilului ar fi avut reprezentarea că bunul asupra căruia a dobândit nuda proprietate este bunul propriu al persoanei înscrisă la rubrica proprietar; în cauză, nu poate fi vorba despre aşa ceva, în condiţiile în care pârâtul a avut o relaţie apropiată atât cu mama sa, cu mătuşa sa şi cu bunicii săi, chiar în casa în care a crescut şi a petrecut o mare parte a vieţii;

- astfel, este greşită susţinerea instanţei de apel care reţine că deşi era rudă apropiată cu defunctul, pârâtul nu a cunoscut că imobilul este bun comun al bunicilor săi, ori tocmai această reprezentare de bun comun trebuia să fie convingerea pârâtului, raportat la situaţia lor familială;

- pe de altă parte, se retine în mod greşit de instanţa de apel faptul că reclamanta C. nu a cunoscut caracterul de bun comun al imobilului, neexprimându-şi în acest sens nici acordul expres nici dezacordul, ci exprimându-se în mod tacit în sensul încuviinţării actului;

- nu există nicio probă din care să rezulte faptul că recurenta ar fi încuviinţat încheierea contractului de întreţinere pentru imobilul antemenţionat, în condiţiile în care prevederile art. 346 C. civ. impun existenţa acordului exprimat în modalitatea cerută de lege al celuilalt soţ pentru actele de dispoziţie sau grevare a drepturilor reale ale bunului comun; Acest acord nu se poate prezuma, trebuie să fie expres şi exprimat neîndoielnic în formă scrisă, pentru a reflecta voinţa coproprietarului bunului comun;

- nu există probe din care să rezulte pasivitatea recurentei C. cu ocazia încheierii contractului de întreţinere, în condiţiile în care aceasta avea reprezentarea faptului că este proprietara casei în care locuieşte de mai bine de 50 de ani;

- un înscris extrem de important îl reprezintă Actul de dezmembrare şi contract de vânzare încheiat de soţii Cheşan-Bonda şi autentificat sub nr. x/14.06.199 la H., prin care este certificată de către un notar public caracterul de bun comun al imobilului casă şi gradină; astfel, instanţa de apel reţine, în mod greşit, faptul ca recurenta C. nu a cunoscut acest caracter de bun comun, deşi prin acest act se dovedeşte faptul că recurenta avea reprezentarea că deţine un drept de coproprietate asupra casei în care locuieşte;

- acest înscris a fost depus la dosarul cauzei, s-a invocat de către reclamante în cererea de apel, însă instanţa de apel nu a făcut nicio menţiune referitoate la acest înscris, practic nu a analizat acest mijloc de probă;

- instanţa de apel, deşi reţine caracterul de bun comun al imobilului, constată că recurenta C. nu cunoştea acest caracter de bun comun al imobilului, iar din acest punct de vedere, motivarea instanţei de apel este contradictorie;

- astfel, defunctul a încheiat cu pârâtul un act anulabil, dispunând asupra unui bun comun al soţilor fără acordul valabil exprimat al recurentei şi se impune aplicarea sancţiunii nulităţii contractului de întreţinere care face obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 347 alin. (1) raportat la art. 346 C. civ.

- concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond, rejudecând cauza, să fie admisă cererea de chemare în judecată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din toate ciclurile procesuale, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Apărările efectuate în cauză

Intimatul-pârât D. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale arată că toate bunurile imobile menţionate în contractul de întreţinere au fost proprietatea exclusivă a defunctului E., fapt ce rezultă atât din actele de dobândire ale acestora, cât şi din extrasele de carte funciară care au efect de opozabilitate faţă de terţi.

Terenurile situate în intravilan, de 9 hectare 7500 mp şi extravilan, de 2200 mp, toate aflate în raza administrativă a localităţii Ianova, Comuna Remetea Mare au fost proprietatea defunctului, care le-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a antecesorului acestuia.

În ceea ce priveşte imobilul situat în judeţul Timiş, înscris în CF nr. x Remetea Mare, nr. CF vechi x, constând în teren intravilan, categoria curţi-construcţii, în suprafaţă de 3.195 mp, de sub A1 cu nr. top. x şi construcţii-casă, de sub A.1.1. cu nr. top. x, acesta a fost cumpărat ca bun propriu de către defunct, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.12.1970 în faţa BNP I.. Din conţinutul contractului antemenţionat rezultă declaraţia defunctului potrivit căreia "Fiind căsătorit, precizez că bunurile de mai sus le-am cumpărat pe banii mei personali proveniţi din moştenirea părinţilor mei." Prin urmare, şi acest bun imobil este un bun propriu, având în vedere prevederile art. 31 lit. b) din Codul familiei. Prin urmare, nu suntem în situaţia în care să fie analizate dispoziţiile art. 347 alin. (2) C. civ.

Instanţa de apel, prin decizia 31/2022 pronunţată la data de 3 februarie 2022, a considerat că decizia civilă 242/21.11.2019 a Cuţii de Apel prin care s-a dispus anularea sentinţei civile 578/16.04.2019 a Tribunalului Timiş şi trimiterea cauzei spre rejudecare s-ar fi statuat cu putere de lucru judecat caracterul de bun comun al imobilului. Pe cale de consecinţă, aceasta s-a rezumat la a analiza sancţiunea ce intervine în cazul în care bunul imobil în litigiu ar face parte din comunitatea legală de bunuri a soţilor. Instanţa de apel a reţinut, în urma analizării stării de fapt, că pârâtul D. este dobânditor de bună credinţă, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 347 alin. (2) din C. civ., iar pe cale de consecinţă "soţul lezat, în speţă reclamanta apelantă C., prin neexprimarea consimţământului putând pretinde doar daune interese de la celălalt soţ".

Arată că recurenta C. avea cunoştinţă de încheierea contractului de întreţinere întrucât s-a deplasat împreună cu pârâtul pentru a încheia la notar contractul de întreţinere.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

8. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la 30 martie 2022, pe rolul secţiei I civile a instanţei supreme.

Prin rezoluţia din 11 aprilie 2022, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 9 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul şi acordat termen de judecată la data de 4 mai 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi a criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv de recurs se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

În memoriul de recurs recurentele-reclamante au invocat faptul că instanţa de apel a făcut în cauză o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 347 alin. (2) din C. civ., apreciind greşit că pârâtul este un dobânditor de bună-credinţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 347 din C. civ. "(1)Actul încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ, atunci când el este necesar potrivit legii, este anulabil. (2) Terţul dobânditor care a depus diligenta necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului este apărat de efectele nulităţii. Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile."

Stabilind în raport de imobilul constând în casă şi teren înscris în CF nr. x Remetea Mare, nr. top. x, ce a făcut obiectul contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/20.07.2018, calitatea de bun comun, în acord cu cele statuate definitiv prin decizia civilă nr. 242 din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, instanţa de apel a reţinut caracterul anulabil al contractului de întreţinere încheiat între intimatul D. şi defunctul E. ca urmare a faptului că recurenta-reclamantă C. nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea acestuia. În ceea ce priveşte terenurile menţionate în titlul de proprietate x/29.09.1993 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Timiş s-a constatat, în raport de dispoziţiile art. 30 alin. (1) coroborat cu art. 31 lit. b) din Codul familiei, calitatea de bunuri proprii ale defunctului E..

Art. 347 alin. (2) din C. civ. reglementează efectele nulităţii unui contract încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ, atunci când el este necesar potrivit legii, în raport de terţul contractant, statuând în sensul că terţul de bună-credinţă este apărat de efectele nulităţii.

Prin urmare, faţă de prevederile legale incidente în cauză, instanţa de apel a analizat diligenţele depuse de intimatul-pârât cu privire la natura bunului, stabilind buna-credinţă a acestuia cu ocazia încheierii contractului de închiriere.

Recurentele-reclamante nu au răsturnat prezumţia bunei-credinţe ce a operat în favoarea intimatului-pârât.

Astfel, în acord cu dispoziţiile art. 901 alin. (2) din C. civ. "Terţul dobânditor este de bună credinţă, numai dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) nu a fost înregistrată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare; b) din cuprinsul cărţii funciare nu rezultă nici o cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane şi c) nu a cunoscut pe altă cale inexactitatea cuprinsului cărţii funciare."

Or, aşa cum rezultă din înscrisurile aflat la dosar fond (primul ciclu procesual), respectiv extrasul de carte funciară nr. x a localităţii Ianova, a fost întabulat dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 decembrie 1970 "în favoarea lui E.".

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile alin. (1) al art. 901 din C. civ., potrivit cărora "Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, oricine a dobândit cu bună-credinţă vreun drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă, la cererea adevăratului titular, dreptul autorului său este radiat din cartea funciară", cum la data încheierii contractului de întreţinere, 20 iulie 2018, în cartea funciară a imobilelor nu erau înregistrate acţiuni civile prin care să se conteste cuprinsul cărţii funciare, iar din cuprinsul acesteia nu rezulta nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane şi nici nu s-a făcut dovada că intimatul-pârât ar fi cunoscut pe altă cale inexactitatea cuprinsului cărţii funciare, rezultă că în mod corect a reţinut instanţa de apel buna-credinţă a întreţinătorului D. la data încheierii contractului de întreţinere autentificat sub numărul x din 20 iulie 2018 de către F..

Contrar afirmaţiilor din cererea de recurs potrivit cărora instanţa de apel a tratat în mod superficial relaţia de rudenie existentă între părţile contractante, relaţie în raport de care întreţinătorul ar fi trebuit să cunoască calitatea de bun comun a imobilului casă şi teren înscris în cartea funciară x Remetea Mare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a realizat o analiză atentă a acestei chestiuni, concluzionând în sensul că o astfel de legătură de rudenie nu este aptă să demonstreze că intimatul a avut cunoştinţă de faptul că bunul este supus regimului comunităţii de bunuri sub forma devălmăşiei.

De altfel, în mod judicios a reţinut curtea de apel faptul că bunul imobil casă şi teren înscris în cartea funciară x Remetea Mare a fost dobândit anterior naşterii pârâtului (astfel că acesta nu putea cunoaşte regimul juridic al bunului), iar recurenta-reclamantă nu cunoştea la data încheierii contractului în litigiu caracterul de bun comun al bunului. Prin urmare, cum însăşi coproprietara bunului nu avea cunoştinţă la 20 iulie 2018 de calitatea de bun comun a imobilului casă şi teren înscris în cartea funciară x Remetea Mare, nu se poate considera că pârâtul ar fi putut cunoaşte pe altă cale inexactitatea cuprinsului cărţii funciare.

Or, în contextul în care instanţa de apel a reţinut faptul că atât soţii Cheşan-Bonda, cât şi terţele persoane apropiate acestora au perceput bunul ca fiind unul propriu al defunctului E. şi cum reclamanta C. nu a manifestat nicio opoziţie cu ocazia încheierii contractului de întreţinere, în mod corect aceeaşi instanţă a constatat atât buna-credinţă a intimatului-pârât, nefiind făcută proba contrară, în acord cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din C. civ. şi, ca o consecinţă, inaplicabilitatea sancţiunii reglementate de art. 347 alin. (1) C. civ., cât şi existenţa unui acord tacit la înstrăinarea bunului comun reprezentat de casă şi teren înscrise în cartea funciară x Remetea Mare, top. x-683/1.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

Având în vedere soluţia pronunţată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea recurentelor-reclamante de obligare a intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, reţine că intimatul-pârât şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 31 din 3 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.