Land vindication against public domain claim: validity of administrative inventory as title versus prior private ownership and statutory requirements for public property acquisition

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pucioasa, la 24.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Unitatea Administrativ-Teritorială Brăneşti, Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa şi S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A., solicitând instanţei să oblige pârâtele, în solidar, să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţa de 9998 m2 situat pe raza administrativă a comunei Brăneşti, tarlaua x, parcela nr. x, jud. Dâmboviţa, aflat în proprietatea reclamantului; să oblige pârâtele la plata de despăgubiri în sumă de 225.000 de RON (echivalentul în RON al sumei de 50000 de euro), reprezentând contravaloarea terenului revendicat, în măsura în care ar fi imposibilă restituirea în natură având în vedere construcţiile amplasate pe terenul respectiv.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi 483 şi următoarele din C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând respingerea cererii ca efect al admiterii excepţiei respective şi, în subsidiar, respingerea cererii, ca nefondată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Pucioasa şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, dar şi respingerea cererii ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, în subsidiar, respingerea cererii, ca nefondată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Brăneşti a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat a autorului reclamantului, vânzătorul B., dar şi respingerea cererii, ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 1146/06.09.2017, Judecătoria Pucioasa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Pucioasa, invocată de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Drept urmare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa la data de 12 octombrie 2017, sub nr. x/2017.

Prin încheierea de şedinţă pe 10 ianuarie 2019, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de introducere în cauză în calitate de intervenient forţat a autorului reclamantului, vânzătorul B..

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1307 din data de 01.10.2020, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa şi S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. şi, în consecinţă, a respins ca introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa şi S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A.; a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Brăneşti, judeţul Dâmboviţa şi a obligat pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Brăneşti să lase reclamantului, în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 5000 de mp de teren inclusă în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Comunei Brăneşti, atestat prin Anexa 14, pct. 193 – 197 a Hotărârii Guvernului nr. 1350/2001, completată prin Hotărârea Guvernului nr. 663 din 24.05.2006; a respins, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor; a obligat pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Brăneşti să plătească reclamantului suma de 6300 de RON, reprezentând contravaloarea parţială a cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în legătură cu prezenta cauză.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta Comuna Brăneşti, prin Primar şi apel incident reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă

Prin decizia nr. 3251 din 22.12.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă au fost dispuse următoarele: a fost anulat apelul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1307 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa; a fost admis apelul principal declarat de pârâta UAT Comuna Brăneşti, prin Primar, împotriva aceleiaşi sentinţe şi, în consecinţă, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea în revendicare formulată de reclamant împotriva pârâtei UAT Brăneşti; a fost înlăturată dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a fost păstrată în rest hotărârea şi a fost obligat intimatul-apelant-reclamant să plătească apelantei-intimate-pârâte suma de 13.276,67 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei nr. 3251 din 22.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat, în esenţă, următoarele aspecte, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.:

- interpretarea dată de către instanţa de apel în sensul că "decizia nr. 10.701 pronunţată la 10.12.2013 nu a statuat asupra liniei de hotar, ci asupra legalităţii emiterii Hotărârii nr. 7/25.05.2005" este greşită, întrucât decizia menţionată a anulat în totalitate Hotărârea nr. 7/25.03.2005, astfel încât linia de hotar trasată de către acest act administrativ a fost desfiinţată;

- pârâta UAT Brăneşti a dispus asupra unui bun ce nu-i aparţine şi, mai mult decât atât, l-a afectat cu construcţii, emiţând certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţii, fără a avea vreo baza legală, accesând chiar şi fonduri SAPARD;

- în mod corect instanţa de fond a analizat cele două titluri supuse comparării, iar verificarea acestora nu poate decât concluziona că titlul reclamantului este perfect caracterizat de documente ce atestă proprietatea încă din anul 1994;

- totodată, inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Brăneşti, atestat prin H.G. nr. 1350/2001, completată prin H.G. nr. 663/24.05.2006, nu conţine referiri cu privire la izvorul dreptului de proprietate asupra terenurilor menţionate în cuprinsul acestuia, şi, mai mult decât atât, unicul act eliberat de Consiliul Local ce atestă o limită teritorială, ce ar include şi terenul în cauză, a fost desfiinţat de către instanţă prin decizia nr. 10701/10.12.2013;

- instanţa de apel îşi întemeiază soluţia pe motive contradictorii atunci când reţine că "deşi o atare procedură nu constituie un mod de dobândire a proprietăţii, hotărârile de care s-a prevalat apelanta-pârâtă în cadrul acţiunii în revendicare au valoarea unui titlu în sens declarativ.... Curtea va înlătura susţinerea apelantei-pârâte în sensul că dreptul său de proprietate publică a fost dobândit în temeiul legii, deoarece hotărârea invocată reprezintă dovada apartenenţei bunului la domeniul public şi nu poate constitui temei al dreptului de proprietate publică";

- documentele de la dosarul cauzei contrazic situaţia de fapt reliefată de către instanţa de apel, întrucât OCPI, la momentul transferului dreptului de proprietate către reclamant a întabulat terenul ca aparţinând UAT Pucioasa "teren extravilan pădure T 119 x, situat in localitatea Pucioasa Sat, oraş Pucioasa";

- raportat la criticile referitoare la neatacarea actelor administrative şi intrarea acestora în circuitul civil, arată că principalul act administrativ, HCL 7/25.03.2005, ce a modificat unilateral limitele teritoriale ale com. Brăneşti, a fost anulat de către instanţă, fiind evident că actele subsecvente de dispoziţie asupra bunurilor în cauză nu mai pot produce efecte, fără a fi nevoie de constatarea instanţei în ceea ce priveşte ineficienţa acestora;

- în ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect reţinut de către instanţa de apel, respectiv interpretarea dispoziţiilor art. 563 alin. (3) C. civ., în sensul că deplina recunoaştere a dreptului de proprietate este strâns legată de două condiţii: aceea ca dobândirea să se realizeze cu bună-credinţă şi în condiţiile legii, şi că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x/30.09.2008 BNP C., terenul în cauză era deja inventariat ca bun ce aparţine domeniului public al comunei Brăneşti, apreciază că acest aspect se datorează aplicării greşite a normelor de drept material, întrucât la OCPI Dâmboviţa acest teren era destinat circuitului privat şi nu aparţinea Comunei Brăneşti, ci Oraşului Pucioasa, aspecte ce reies chiar din actul precizat de către instanţa de apel (contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x/30.09.2008 BNP C.);

- în ceea ce priveşte scoaterea bunului din circuitul civil, susţine că o autoritate publică nu poate dispune decât de bunurile mobile şi imobile ce se află în interiorul limitei sale administrativ teritoriale, conform art. 3 din Legea nr. 213/1998;

- în ceea ce priveşte îndeplinirea celor două criterii ce stau la baza proprietăţii publice, acela al destinaţiei bunului şi al voinţei legiuitorului, trebuie avut în vedere că într-adevăr bunul este destinat unei cauze de utilitate publică, însă voinţa legiuitorului nu a fost de a ocupa abuziv un teren ce nu aparţine UAT Brăneşti;

- consideră că potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 şi pct. III din anexa la lege, trimiterea este clară, în sensul că înainte de a fi alcătuit domeniul public, bunurile trebuie să aparţină comunei, iar hotărârea de guvern nu poate constitui temei al dobândirii dreptului de proprietate publica, ci doar a avea valoare declarativă; or, astfel cum a precizat mai sus, limita teritorială a UAT Brăneşti a fost modificată în mod abuziv, iar terenul în cauză a fost adăugat ca aparţinând acestei comune, în mod nelegal;

- fiind desfiinţat actul de delimitare a localităţilor, iar terenul reclamantului fiind inclus în bunurile aparţinând UAT Pucioasa, nu se mai pot purta discuţii referitoare la domeniul public al Comunei Brăneşti, dovada făcând-o şi plata impozitelor către UAT Pucioasa, iar soluţia instanţei de apel, în sensul că a fost avut în vedere planul cadastral din 1966, este rodul interpretării eronate a normelor de drept material, câtă vreme, în delimitarea cadastrală, terenul aparţine UAT Pucioasa şi nu UAT Brăneşti;

- în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a comparat titlurile de proprietate şi chiar avea obligaţia a analiza izvorul dreptului de proprietate în ceea ce priveşte titlul deţinut de UAT Brăneşti, pentru ca apoi să se poată justifica trecerea acestuia în domeniul public; dacă s-ar aprecia că UAT Brăneşti deţine dreptul de proprietate publică în temeiul legii (deşi instanţa de apel a invalidat acest procedeu), fără a ţine cont că hotărârea de consiliu local a fost anulată de instanţa de contecios administrativ, ar fi golite de conţinut prev. art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 ce fac referire, în mod concret, la izvorul dreptului de proprietate şi modalitatea de dobândire a imobilului de către autorităţile ce dispun asupra bunurilor ce le aparţin; or, atâta timp cât terenul nu aparţine UAT Brăneşti, nici nu s-ar putea dispune asupra lui;

- apreciază total netemeinică susţinerea instanţei în sensul că prin decizia nr. 10.701/10.12.2013 din cauza 5839/120/2011* nu se poate afirma că terenul în cauză este situat în teritoriul administrativ al oraşului Pucioasa, întrucât aceeaşi decizie reţine că "procesul-verbal de delimitare nu poate constitui un act juridic care să stea la baza adoptării unei hotărâri a consiliului local, ... reprezentanţii Comunei Brăneşti au modificat inventarul domeniului public fără a avea o bază legală". Astfel, se poate lesne observa că modalitatea de trecere a terenului, în principal, în autoritatea UAT Brăneşti şi, în subsidiar, din domeniul privat în domeniul public este nelegală, practic echivalând cu o confiscare;

- în concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

5. Apărările efectuate în cauză

Intimata – pârâtă Comuna Brăneşti, prin Primar, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În dezvoltarea apărărilor, a arătat că soluţia adoptată de instanţa de apel este una legală şi temeinică, întemeiată pe o analiză riguroasă a cauzei, iar considerentele hotărârii sunt clare, concise şi bazate pe interpretarea coroborată a probelor, soluţia fiind dispusă prin aplicarea corectă a legii.

Apreciază că în mod corect a dispus instanţa de apel respingerea acţiunii în revendicare în condiţiile în care la data emiterii titlului de proprietate nr. x din 7 decembrie 1994, terenul în litigiu pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate se afla în afara limitelor teritoriale ale unităţii dispunătoare, fapt interzis de prevederile Legii nr. 18/1991. Cum titlul de proprietate s-a emis ulterior planului cadastral din anul 1966 ce stabilea linia de graniţă între cele două unităţi administrativ teritoriale transpare că emiterea acestuia s-a făcut cu încălcarea legii privind fondul funciar.

În mod corect a constatat curtea că reclamantul nu se poate bucura de recunoaşterea deplină a dreptului de proprietate întrucât buna sa credinţă este înlăturată prin atitudinea sa nediligentă, iar dobândirea terenului în litigiu s-a realizat cu nesocotirea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998.

În soluţionarea cauzei prezintă relevanţă faptul că terenul se afla în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale Brăneşti, făcând obiectul dreptului de proprietate privată al acesteia, titlul acesteia nefiind vreodată contestat într-o procedură întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea 213/1998. În atare condiţii, intimata UAT Brăneşti a dispus trecerea acestui teren din domeniul său privat în domeniul public în scopul realizării unui obiectiv de interes public, respectiv pentru realizarea investiţiei "Alimentare cu apă potabilă pentru Comuna Brăneşti", scop îndeplinit, în prezent terenul fiind afectat de bazinele şi instalaţiile de alimentare cu apă care deservesc localităţile din Comuna Brăneşti.

Contrar susţinerilor reclamantului, terenul revendicat nu a fost atribuit prin intermediul instanţei localităţii Pucioasa. Prin Decizia nr. 10701/10.12.2013, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul x/2011, instanţa a dispus anularea HCL Brăneşti nr. 7/25.03.2005 privind însuşirea liniei de hotar pe motive de nelegalitate, nu de netemeinicie, constatând că cea din urmă hotărâre este afectată de nelegalitate întrucât consiliile locale nu au atribuţii în privinţa delimitării teritoriale a unităţilor administrative. Prin urmare, prin decizia amintită nu s-a statuat asupra liniei de hotar şi nici nu s-a examinat trecerea în proprietatea publică a UAT Brăneşti a terenului în cauză.

Anularea HCL Brăneşti nr. 7/25.03.2005 nu atrage vreo cauză de anulare, ineficacitate sau nevalabilitate a titlului UAT Brăneşti şi nici nu există o dispoziţie a unei instanţe de judecată în contencios administrativ în sensul obligării UAT Brăneşti de a stabili graniţele teritoriale cu respectarea anumitor coordonate care ar exclude apartenenţa terenului revendicat de la limitele teritoriale ale UAT Brăneşti.

Arată că, în mod originar, terenul se afla în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, fiind dobândit de stat în temeiul legilor care au reglementat proprietatea statului în decursul regimului comunist, în aplicarea art. 6 şi 9 din Constituţia României din 1952, respectiv art. 6 şi 9 alin. (1) şi (2) din Constituţia României din 1965, potrivit cărora pământul, ca mijloc de producţie, este fie proprietate de stat, fie proprietate cooperatistă, numai terenul aferent gospodăriilor fiind proprietate personală.

Dispoziţiile art. 6 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din Legea 213/1998 consacră o prezumţie legală de proprietate în favoarea statului, respectiv a unităţilor administrativ teritoriale.

Concluzionează în sensul că dezlegarea dată de instanţa de apel este legală, titlul UAT Brăneşti fiind preferabil, aceasta deţinând dreptul de proprietate publică asupra terenului în temeiul Legii 213/1998, iar dovada dreptului de proprietate s-a realizat prin H.G. nr. 1350/2001 care este un act valabil ce a intrat în circuitul civil, UAT Brăneşti fiind de bună credinţă, fiind de asemenea relevant faptul că terenul s-a aflat şi se află în posesia UAT Brăneşti, având destinaţie de utilitate publică, anume asigurarea alimentării cu apă potabilă a locuitorilor.

Intimata UAT Pucioasa a depus precizări prin care a arătat că instanţa de fond a admis excepţia lipsei sale procesuale pasive, iar soluţia de la fond nu a fost criticată nici în apel, nici în recurs.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la 2 mai 2022, pe rolul secţiei I civile a instanţei supreme.

Prin rezoluţia din 3 mai 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată s-a dispus emiterea unei adrese către recurent, cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.903 RON, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată.

Recurentul-reclamant şi-a îndeplinit obligaţia stabilită şi a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2903 RON ce se regăseşte la dosar ÎCCJ.

Prin încheierea din data de 9 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant şi acordat termen de judecată la data de 4 mai 2023, termen la care instanţa a rămas în pronunţare pe recursul declarat în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Prin criticile concrete de nelegalitate s-a susţinut, în esenţă, pe de o parte, că decizia pronunţată cuprinde considerente contradictorii, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la acţiunea în revendicare, hotărârea cuprinzând motive străine de obiectul cauzei, fiind stabilită greşit apartenenţa bunului în litigiu domeniului public al UAT Brăneşti, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecăţii prin elementele cererii introductive şi analizat de către instanţele de fond, îl reprezintă acţiunea prin care reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Unitatea Administrativ-Teritorială Brăneşti, Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa şi S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A., solicitând instanţei să oblige pârâtele, în solidar, să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţa de 9998 m2 situat pe raza administrativă a Comunei Brăneşti, tarlaua x, parcela nr. x, jud. Dâmboviţa, aflat în proprietatea reclamantului; să oblige pârâtele la plata de despăgubiri în sumă de 225.000 de RON (echivalentul în RON al sumei de 50000 de euro), reprezentând contravaloarea terenului revendicat, în măsura în care ar fi imposibilă restituirea în natură având în vedere construcţiile amplasate pe terenul respectiv.

Reclamantul a arătat că în ceea ce priveşte imobilul teren revendicat invocă drept titlu de proprietate contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 septembrie 2008 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi D. şi E. prin care a cumpărat de la B. un teren în suprafaţă de 9998 m2, situat (potrivit menţiunilor din contractul de vânzare-cumpărare şi celor din cartea funciară nr. x din 29.087.2008) în extravilanul localităţii Pucioasa Sat, oraş Pucioasa, în tarlaua x, parcela x, terenul vândut fiind deţinut de vânzătorul B. în temeiul sentinţei civile nr. 1178 din 12 decembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2006, care a avut ca obiect partajul succesoral de pe urma defunctei F., şi al Titlului de proprietate nr. x din 07.12.1994, emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor Dâmboviţa pe numele F., în prezent decedată.

În schimb, pârâtul UAT Brăneşti se prevalează de efectele Hotărârii de Guvern nr. 1350/2001, completată prin Hotărârea Guvernului nr. 663 din 24.05.2006, privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Comunei Brăneşti, atestat prin Anexa 14, pct. 193 – 197, a Hotărârii Consiliului local al Comunei Brăneşti nr. 7 din 25 martie 2005, prin care s-a aprobat însuşirea liniei de hotar dintre localităţile Brăneşti şi Pucioasa şi a Hotărârii Consiliului local al comunei Brăneşti nr. 28/30.09.2005 de introducere a terenului în domeniul public.

Hotărârea Consiliului local al Comunei Brăneşti nr. 7 din 25 martie 2005, prin care s-a aprobat însuşirea liniei de hotar dintre localităţile Brăneşti şi Pucioasa a fost anulată de către Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 10701, pronunţată la data de 10.12.2013 în dosarul nr. x/2011.

Într-un prim motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că decizia civilă nr. 3251 din 22 decembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti cuprinde motive contradictorii. Motivează că instanţa de apel deşi a afirmat iniţial că "va înlătura susţinerea apelantei-pârâte în sensul că dreptul său de proprietate publică a fost dobândit în temeiul legii, dovada realizându-se prin H.G. nr. 1350/2001, deoarece hotărârea invocată reprezintă dovada apartenţei bunului la domeniul public şi nu poate constitui temei al dobândirii dreptului de proprietate publică, în sensul arătat de parte, nefiind un act juridic constitutiv sau translativ al însuşi dreptului de proprietate", ulterior reţine că "deşi o atare procedură nu constituie un mod de dobândire a proprietăţii, în speţă, hotărârile de care s-a prevalat apelanta-pârâtă în cadrul acţiunii în revendicare deduse prezentei judecăţi au valoarea unui titlu (în sens de act juridic) declarativ şi constituie probe ale regimului de proprietate publică a bunurilor la care se referă, câtă vreme ele nu au fost contestate în contencios administrativ şi anulate, în tot sau în parte, iar terenul inventariat a fost afectat realizării investiţiei "Alimentare cu apă potabilă pentru Comuna Brăneşti", fiind şi în prezent afectat de bazinele şi instalaţiile de alimentare cu apă care deservesc localităţilor din comuna Brăneşti, precum şi alte localităţi din apropiere", pentru a completa ulterior că "în contextul în care Hotărârea de Guvern nr. 1350/2001, completată prin Hotărârea Guvernului nr. 663 din 24.05.2006 nu a fost anulată, Curtea apreciază că apelanta-pârâtă a exhibat un titlu (în sens de act juridic) declarativ care se impunea a fi comparat cu titlul reclamantului".

Critica este fondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., "casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii judecătoreşti este supusă atât exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, astfel, trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.

În acest cadru, Înalta Curte constată că motivarea deciziei recurate, de către instanţa de apel, în privinţa reţinerii existenţei unui titlu de proprietate al pârâtei este contradictorie.

Astfel, deşi afirmă, în mod corect, că Hotărârea de Guvern nr. 1350/2001, completată prin Hotărârea de Guvern nr. 663 din 24.05.2006 "nu poate constitui un mod de dobândire a proprietăţii" întrucât "validitatea operaţiunii de inventariere şi atestare a apartenenţei la domeniul public local, judeţean sau naţional a unui bun este condiţionată de existenţa, ca situaţie premisă, a unui mod legal de dobândire a acestuia în patrimoniul entităţii căreia se arată că îi aparţine", în profundă contrarietate cu cele reţinute anterior, instanţa de apel arată că "hotărârile de care s-a prevalat apelanta-pârâtă în cadrul acţiunii în revendicare deduse prezentei judecăţi au valoarea unui titlu (în sens de act juridic) declarativ şi constituie probe ale regimului de proprietate publică a bunurilor la care se referă".

Prin urmare, în mod contradictoriu, în soluţionarea apelului formulat de către intimatul-pârât cu privire la soluţia primei instanţe, instanţa de apel reţine, în acelaşi timp, atât faptul că pentru imobilul în litigiu pârâta nu a făcut dovada titlului său de proprietate, cât şi faptul că hotărârile de care se prevalează pârâta au valoarea unui titlu declarativ.

Or, titlul declarativ este acela care consolidează un drept subiectiv civil preexistent, drept pe care însă curtea de apel a constatat iniţial că nu există.

Cum reclamantul a adus înaintea instanţei verificarea dreptului pretins şi clarificarea, prin hotărârea ce o va da, a incertitudinii create prin afirmaţiile pârâtului, prin modalitatea defectuoasă de redactare a deciziei, Curtea nu a lămurit pe deplin cele solicitate, motiv pentru care Înalta Curte apreciază ca fiind fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material este, de asemenea, fondat.

În analiza efectuată în procedura de comparare a titlurilor de proprietate, instanţa de apel reţine că autorul reclamantului a dobândit dreptul de proprietate în baza Titlului de proprietate nr. x din 7 decembrie 1994, emis de Comisia locală Pucioasa, şi a sentinţei civile nr. 1178/12.12.2006 a Judecătoriei Pucioasa, pronunţată în dosarul x/2006, având ca obiect partaj succesoral soluţionat prin pronunţarea unei hotărâri de expedient.

În ceea ce o priveşte pe pârâta Unitatea administrativ teritorială Brăneşti, instanţa de apel a reţinut că, în raport de Hotărârea de Guvern nr. 1350/2001 completată prin Hotărârea Guvernului nr. 663 din 24.05.2006, şi de împrejurarea că decizia civilă nr. 10701 din 10.12.2013 a statuat asupra legalităţii Hotărârii nr. 7/25.05.2005 emisă de Consiliul Local Brăneşti şi nu asupra liniei de hotar, iar din evidenţele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară rezultă că terenul în litigiu figura în interiorul limitei de hotar al UAT Brăneşti, rezultă că autorul autorului reclamantului, respectiv UAT Pucioasa, nu deţinea titlu asupra bunului în litigiu.

Înalta Curte constată că în analiza efectuată de către instanţa de apel aceasta nu s-a aplecat asupra situaţiei juridice a terenului la data emiterii titlului de proprietate în favoarea autorului reclamantului, respectiv nu a stabilit în mod cert în raza cărei unităţi-administrativ teritoriale se afla imobilul la data de 7 decembrie 1994, data emiterii titlului de proprietate nr. x pe numele defunctei F..

Aceste aspecte sunt relevante în condiţiile în care instanţa de apel s-a raportat la înscrisurile emise de OCPI aflate la dosarul de apel, însă a ignorat concluziile prezentate de expertul tehnic G. în raportul de expertiză întocmit în cauză, avizat de OCPI, potrivit cărora "când s-a eliberat titlul de proprietate în anul 1994 şi s-a efectuat punerea în posesie, la acea vreme nu se stabilise noua limită de hotar dintre localitatea Brăneşti şi localitatea Pucioasa".

Nu s-a stabilit însă dacă limita de hotar dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale a suferit modificări pe parcursul timpului, în condiţiile în care ambele au procedat, la date diferite, la întocmirea unor înscrisuri care atestau limitele teritoriale, respectiv la data de 28 aprilie 1987 Oraşul Pucioasa a întocmit actul de delimitare a teritoriului administrativ, iar la data de 25 martie 2005, Consiliul Local Brăneşti a emis Hotărârea nr. 7 cu privire la însuşirea liniei de hotar dintre localităţile Brăneşti şi Pucioasa, operaţiune realizată ulterior emiterii Titlului de proprietate nr. x din 7 decembrie 1994 de către Oraşul Pucioasa.

Acţiunea în revendicare este acţiunea prin care proprietarul ce nu are posesia bunului său cere instanţei să oblige pârâtul să-i redea posesia bunului. În cadrul cererii sale reclamantul trebuie să probeze în primul rând că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâtului operând o prezumţie relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului, probă ce se face prin titlul de proprietate, care poate să fie un act constitutiv, translativ sau declarativ (hotărâre judecătorească, act de partaj, o tranzacţie etc.).

În cauză, instanţa de apel a stabilit că pârâtul are un drept de proprietate asupra imobilului revendicat şi că acest imobil aparţine domeniului public.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că hotărârile de guvern invocate ca titlu de către pârâtă nu au fost contestate, acestea putând fi examinate exclusiv în procedura declanşată în contencios administrativ împotriva actelor administrative de inventariere a acelei proprietăţi ca fiind proprietate publică.

Înalta Curte reţine, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că în soluţionarea acţiunii în revendicare trebuia utilizat procedeul comparaţiei titlurilor de proprietate, urmărind şi verificând istoricul dreptului în raport de susţinerile ambelor părţi aflate în concurs, dar şi de actele juridice ce au avut ca obiect imobilul litigios, determinând regimul juridic al acestuia funcţie de legislaţia incidentă.

Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public trebuie să fi fost dobândite cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data intrării lor în patrimoniul titularului.

În privinţa obiectului dreptului de proprietate publică, Înalta Curte subliniază condiţia impusă imperativ de legiuitor, aceea ca dobândirea acestor bunuri care, fie prin natura lor, fie prin declaraţia expresă a legii, sunt de uz sau de interes public, să se facă prin unul dintre modurile prevăzute de lege: "Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege". Prin urmare, sintagma "prin modurile prevăzute de lege" primeşte o dublă interpretare, respectiv dobândirea trebuie să se facă printr-unul dintre modurile specifice, prevăzute de art. 7 din Legea 213/1998, iar în cadrul acestora, bunul să fi fost dobândit cu respectarea cerinţelor legii în vigoare la data dobândirii lui.

Cu alte cuvinte, chiar dacă un bun este declarat prin lege ca fiind de uz sau de interes public, el trebuie să fi intrat legal în patrimoniul titularului său, astfel încât partea să poată face dovada unui titlu legal de proprietate asupra bunului revendicat. În acest sens, în jurisprudenţă s-a stabilit că includerea unui imobil într-un inventar centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public sau aparenta identitate a bunului cu unul dintre cele menţionate în art. 136 alin. (3) din Constituţie sau art. 7 din Legea 213/1998 nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului ori a unităţii administrativ-teritoriale. Valabilitatea atestării domeniului public rămâne condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

Instanţa de apel nu a arătat însă modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către pârâtă, concluzionând că aceasta are un titlu declarativ ca urmare a emiterii celor două hotărâri de guvern.

Or, Hotărârea de Guvern nr. 1350 din 27 decembrie 2001, completată prin Hotărârea de Guvern nr. 663 din 24 mai 2006, privea atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi a municipiului Târgovişte, al oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa, care în Anexa 14, pct. 193 – 197 indică terenul în litigiu ca apaţinând domeniului public, fiind indicat anul 2005 ca fiind anul dobândirii sau al dării în folosinţă, situaţia juridică fiind reglementată de HCL nr. 28 din 30.09.2005. În aceste acte administrative nu se prevede însă modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către pârâtă.

De asemenea, a statuat asupra valabilităţii titlului pârâtei, apreciind că urmare a necontestării hotărârilor de care s-a prevalat apelanta-pârâtă în cadrul acţiunii în revendicare, acestea au valoarea unui titlu declarativ şi constituie probe ale regimului de proprietate publică a bunurilor la care se referă, ignorând faptul că şi reclamantul se prevala de un titlu de proprietate valabil, emis anterior titlului pârâtei şi care constituia probă a regimului de proprietate privată a bunului la care se referea.

În aceste condiţii, în rejudecare trebuie să se verifice dacă terenul a fost dobândit de către pârâtă în vreuna dintre modalităţile reglementate de lege, precum şi dacă la data emiterii titlului de proprietate, 7 decembrie 1994, terenul în litigiu se afla în raza Unităţii administrativ teritoriate Pucioasa, emitentul titlului de proprietate, sau în raza Comunei Brăneşti.

Aceasta în condiţiile în care instanţa de apel se raportează la planul cadastral din anul 1966 şi reţine că terenul este situat pe raza Comunei Brăneşti, fără însă a realiza o analiză veritabilă sub acest aspect în contextul în care se raportează la înscrisuri emise în anul 2005 de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară care afirmă aparteneţa terenului în raza Comunei Brăneşti, însă ignoră faptul că la data de 29 august 2008 aceeaşi instituţie întabulează, în favoarea autorului reclamantului, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în cartea funciară nr. x aparţinând Oraşului Pucioasa.

În aceste condiţii, doar ulterior clarificării tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept relevante, instanţa de apel putea concluziona cu privire la titularul dreptului de proprietate în litigiu, prin raportare la textele normative incidente, cuprinse în Legea nr. 213/1998, anterior evocate.

Critica adusă hotărârii atacate este, aşadar, întemeiată şi se va admite.

Drept consecinţă, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează să analizeze dacă pârâtul este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, cercetându-se dacă a dobândit în condiţiile legii drepturile pe care le pretinde, urmează să realizeze o comparaţie efectivă şi profundă a titlurilor invocate în cauză şi să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Relativ la cheltuielile de judecată aferente prezentului recurs, solicitate de pârâtă, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluţionat pe fond şi nu a fost stabilită partea câştigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3251 din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2023.