Absolute nullity of donation due to absence of ownership: precedence of specific inopposibility over res judicata in revocatory actions and validity of object under Civil Code

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Deliberând, asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. de dosar x/03.02.2020, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., au solicitat instanţei:

- constatarea nulităţii absolute şi desfiinţarea contractului de donaţie nr. x din 18 decembrie 2019 autentificat de BNP G., privind cota de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, str. x sector 2, având nr. cadastral x, construcţie cu nr. cadastral x, intabulă în CF nr. x a localităţii Bucureşti, sector 2;

- repunerea părţilor în situaţia anterioară, rectificarea intabulării dreptului de proprietate prin radierea pârâţilor, E. şi F., înscrierea fiind realizată în baza unui act nul absolut raportat la art. 908 alin. (1) pct. 3 C. civ.;

- rectificarea intabulării privind cota de 1/2 din imobil prin radierea dreptului de proprietate al pârâţilor C. şi D., şi înscrierea dreptului de proprietate privind cota de 1/2 din imobil în favoarea reclamanţilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1237-1238, art. 1246 alin. (1), art. 1254 alin. (1) şi (2), art. 1648 alin. (1) C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1692 din 18 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea formulată, constatând nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2019 de BNP G..

A dispus rectificarea intabulării dreptului de proprietate privind cota de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, str. x, având nr. cadastral x - C3, intabulat în CF nr. x a localităţii Bucureşti, sector 2 prin radierea pârâţilor E. şi F., s-a dispus rectificarea intabulării dreptului de proprietate privind cota de 1/2 din imobil prin radierea pârâţilor C. şi D..

A dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra aceluiaşi imobil şi au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 5.266 RON către reclamanţi, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 601 A din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanţii-pârâţi C., D. şi E., împotriva sentinţei civile nr. 1692/18.12.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B., ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 601 A din 11 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă au declarat recurs pârâţii C., E. şi F., formulând următoarele critici.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel nu a expus propriul raţionament în ceea ce priveşte motivul de apel prin care aceştia au criticat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în formularea primului capăt de cerere, simpla reluare a argumentelor primei instanţe din cuprinsul încheierii de din 17 noiembrie 2020 neputând echivala cu o motivare corespunzătoare.

De asemenea, au invocat că motivarea este contradictorie, întrucât, pe de-o parte, instanţa a reţinut că excepţia lipsei de interes ar fi fost soluţionată de instanţa de fond în şedinţă publică, iar, pe de altă parte, instanţa a reţinut că excepţia lipsei de interes ar fi fost soluţionată prin considerentele deciziei apelate.

În acelaşi sens au învederat că excepţia invocată este o excepţie de procedură dirimantă, care se soluţionează prioritar, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. sau poate fi calificată ca o apărare de fond, în virtutea rolului activ al instanţei, împrejurare care ar fi trebuit să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor. Însă, cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din 17 noiembrie 2020, instanţa nu a pus în discuţia părţilor o asemenea recalificare ca apărare de fond şi a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei, în cuprinsul încheierii reţinându-se doar că "aspectele invocate de părţi cu privire la această excepţie urmând a fi analizate şi pe fondul cauzei".

În motivarea deciziei din apel, instanţa a reţinut că "în considerentele soluţiei atacate, judecătorul fondului [...] a constatat faptul că reclamanţii, în calitate de proprietari ai imobilului, sunt direct interesaţi în anularea contractului de donaţie [...], astfel că nu pot fi primite susţinerile apelanţilor pârâţi potrivit cărora prima instanţă nu ar fi soluţionat excepţia lipsei de interes."

Recurenţii-pârâţi au apreciat că motivarea instanţei de apel este vădit contradictorie, în condiţiile în care, dacă excepţia ar fi fost soluţionată ca atare, prin încheierea din 17 noiembrie 2020, în considerentele sentinţei nu s-ar fi regăsit motivele respingerii acestei excepţii.

Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că au fost aplicate greşit prevederile art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1328/2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 881 din 6 septembrie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1328/2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016 instanţa a dispus revocarea contractelor de donaţie autentificate la nr. x şi nr. 299/30.04.2010 la BNP H., declarând aceste contracte ca fiind inopozabile faţă de reclamanţi în limita creanţei, dispoziţie care este în deplin acord cu petitul din acţiunea revocatorie formulată de numiţii I. şi J., prin care au solicitat:

- revocarea şi declararea ca inopozabil faţă de reclamanţi a contractului de donaţie autentificat sub nr. x din 30 aprilie 2010 de notarul public H., cu consecinţa reîntoarcerii în patrimoniul debitorilor noştri a cotei indivize de 14 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x.

În considerentele acestei sentinţe tribunalul a reţinut că: "Acţiunea revocatorie este acţiunea prin care creditorul poate cere desfiinţarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, care se concretizează prin aceea ca debitorul îşi creează sau măreşte starea de insolvabilitate." Dispozitivul sentinţei este pronunţat pe baza acestor considerente decizorii, se sprijină pe acestea.

În acest context, recurenţii-pârâţi au susţinut că reclamanţii din prezenta cauză, A. şi B., au figurat în calitate de pârâţi în dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1328/2017, astfel încât această dezlegare dată de instanţă le este cunoscută şi le este opozabilă, în conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

Mai mult, în cuprinsul apelului motivat formulat de numiţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1328/2017 (anexat în copie la apelul nostru, pagina 3), aceştia critică instanţa de fond pentru că a dispus revocarea contractului de donaţie - fiind clar şi fără nici un dubiu că aceştia au înţeles că, prin hotărârea de fond, Tribunalul a dispus desfiinţarea donaţiei:

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat împiedică părţile, dar şi judecătorul unei alte cauze, să repună în discuţie (fie pe cale principală, fie pe cale incidentală) aspecte care au fost tranşate printr-o hotărâre definitivă anterioară, pentru a nu fi încălcat principiul "res judicata pro veritate hahetur" şi principiul securităţii raporturilor juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

În acest sens, recurenţii-pârâţi au invocat că instanţa a judecat o nouă cauză în apel (faţă de care aspectele dezlegate prin sentinţa civilă nr. 1328/2017 sunt fapte juridice epuizate, respectiv chestiuni de drept tranşate anterior), fără a fi fost chemată să realizeze un control judiciar extraordinar al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2016.

În mod nelegal, instanţa de fond au procedat la recalificarea efectelor acestei hotărâri definitive, cu încălcarea considerentelor inserate în sentinţa civilă nr. 1328/2017, considerente care au intrat în puterea lucrului judecat odată cu rămânerea definitivă a respectivei hotărâri.

Analizând acest motiv de apel, instanţa a constatat faptul că în dispozitivul sentinţei este utilizat termenul «revocă», dar a reţinut că acesta nu trebuie înţeles potrivit semnificaţiei proprii pe care o are în limbajul uzual, de anulare/desfiinţare a actului, ci potrivit semnificaţiei particulare pe care acest termen o are în limbaj juridic.

În aprecierea recurenţilor-pârâţi, instanţa de apel a nerespectat ‚ puterea lucrului judecat a sentinţei civile nr. 1328/2017, încălcând prevederile art. 430 alin. (1)-(2) C. proc. civ. şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât devin incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., care determină casarea deciziei recurate

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susţinut că, deşi reclamanţi şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile art. 1237-1238 C. civ., invocând frauda la lege drept motiv de nulitate a contractului de donaţie, prin sentinţa civilă nr. 1692 din 18 decembrie 2020, instanţa de fond a reţinut prevederile art. 1226 C. civ., ca temei de drept pentru admiterea acţiunii, nevalabilitatea obiectului actului juridic.

Această neconcordanţă între petit şi dispozitiv a fost invocată de prin motivele de apel formulate de pârâţi, critica fiind însă înlăturată de curtea de apel, reţinându-se că nu poate fi primită critica potrivit căreia instanţa ar fi schimbat cauza juridică a acţiunii şi s-ar fi pronunţat asupra unor chestiuni care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor.

În consecinţă, au apreciat că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit prevederile legale ale art. 479 alin. (1), art. 22 alin. (4), art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

Chiar dacă, ad absurdum, s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia cota de 1/2 din imobil nu s-ar fi întors în patrimoniul lui C. şi al lui D., ca efect al sentinţei civile nr. 1328/2017 (adică contrar extrasului de carte funciară eliberat de OCPI notarului public pentru autentificarea contractului de donaţie), recurenţii-pârâţi apreciază că bunul care face obiectul donaţiei este atât determinat, cât şi licit, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1226 C. civ. pentru constatarea nulităţii absolute a donaţiei.

Referitor la soluţia de respingere a capetelor de cerere accesorii, recurenţii-pârâţi au precizat că îşi menţin toate criticile formulate prin apel.

Concluzia instanţei de apel în sensul că nu a fost dovedită susţinerea pârâţilor potrivit căreia încheierea de carte funciară nr. x/10.12.2019 le-a fost comunicată reclamanţilor în luna ianuarie 2020, neputându-se verifica dacă în privinţa acestora a început a curge termenul de 15 zile în care puteau formula plângere sau cerere de reexaminare încalcă principiile probaţiunii în materie civilă, dar şi prevederile art. 293 C. proc. civ. Atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, aveau posibilitatea (în condiţiile art. 254 alin. (5) C. proc. civ.) să dispună suplimentarea probatoriului administrat, prin emiterea unei adrese către OCPI pentru a depune la dosarul cauzei dovezi ale comunicării către intimaţii-reclamanţi a respectivei încheieri de carte funciară.

În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanţa de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care solicită anularea recursului raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi A. şi B. pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepţie invocată de intimaţi, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Rezultă astfel că, indicarea greşită a motivelor de casare sau lipsa indicării acestora nu atrage nulitatea recursului, instanţa de recurs având obligaţia să verifice dacă dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea lor în oricare dintre motivele reglementate de art. 488 C. proc. civ. Cum în cererea de recurs au fost dezvoltate critici propriu-zise în ce priveşte hotărârea instanţei de apel, critici ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 si 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi A. şi B..

Examinând decizia recurată din perspectiva criticilor dezvoltate de recurenţi şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele: În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pot fi: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Cum motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt, cât şi în drept soluţia adoptată, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză, în condiţiile în care instanţa a analizat raporturile juridice dintre părţi în limitele învestirii şi a situaţiei de fapt conturată în cauză şi necontestată.

Întrucât motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit.

b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile formulate de recurenţi legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a argumentat/motivat soluţia adoptată, considerentele fiind clare, concise fără elemente contradictorii sau străine de natura cauzei. Astfel, instanţa de apel în argumentarea soluţiei adoptate a reţinut că "În ceea ce priveşte critica referitoare la nesoluţionarea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în formularea primului capăt de cerere, curtea reţine caracterul nefondat, din examinarea încheierii de şedinţă de la termenul de dezbateri din data anterior menţionată (dosar fond) rezultând că prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes în şedinţă publică, expunând considerentele care au stat la baza acestei soluţii, respectiv faptul că interesul reclamanţilor rezultă din susţinerile acestora referitoare la situaţia juridică a bunului, reţinându-se totodată că aspectele invocate de către părţi cu privire la aceasta urmează a fi analizate pe fondul cauzei.

Totodată, în argumentarea/motivarea soluţiei adoptate instanţa de apel a reţinut că "în considerentele soluţiei atacate, judecătorul fondului, după ce a expus situaţia de fapt şi a făcut aplicarea dispoziţiilor legale incidente, a constat faptul că reclamanţii, în calitate de proprietari ai imobilului, sunt direct interesaţi în anularea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/18.12.2019, astfel că nu pot fi primite susţinerile apelanţilor pârâţi potrivit cărora prima instanţă nu ar fi soluţionat excepţia lipsei de interes".

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, instanţa de apel în argumentarea soluţiei pronunţate a mai reţinut că "susţinerile din apel cu privire la lipsa de interes a reclamanţilor urmează a fi analizate în cadrul motivului de apel referitor la efectele sentinţei civile nr. 1328/2017 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti asupra drepturilor părţilor cu privire la imobil.

În mod corect prima instanţă a considerat că acestea vizează chestiuni care antamează chiar fondul litigiului şi le-a analizat ca atare, susţinerile de apel cu privire la lipsa de interes a reclamanţilor urmând a fi analizate în cadrul motivului de apel referitor la efectele sentinţei civile nr. 1328/2017 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti asupra drepturilor părţilor cu privire la imobil.

În ceea ce priveşte motivul de apel prin care se susţine de către apelanţii pârâţi o schimbare de către prima instanţă a temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, cu nesocotirea principiului contradictorialităţii, se reţine caracterul nefondat, în condiţiile în care instanţa de fond a dat o calificare juridică corectă a faptelor cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată, din analiza încheierii din data de 17.11.2020 rezultând că a făcut obiect al dezbaterilor contradictorii între părţi cauza de nulitate a contractului de donaţie referitoare la lipsa calităţii de proprietar al donatorului asupra bunului ce a făcut obiectul actului.

Din analiza cererii de chemare în judecată instanţa de apel observă că intimaţii reclamanţi au învestit instanţa de judecată cu o acţiune având ca obiect principal constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/18.12.2019 pentru lipsa calităţii de proprietari a donatorilor la momentul încheierii actului, aceştia făcând referire în cuprinsul acţiunii formulate la efectele sentinţei civile nr. 1328/2017 şi la nesocotirea dispoziţiilor art. 1225 alin. (2) şi art. 1226 alin. (2) C. civ. referitoare la obiectul contractului şi la obiectul obligaţiei, susţinând în acelaşi timp că încheierea actului a cărui nulitate se invocă s-a făcut cu fraudarea legii şi invocând drept temei de drept al acţiunii formulate prevederile art. 1237 -1238 C. civ. referitoare la frauda la lege.

Or, în condiţiile în care s-a susţinut în mod constant pe parcursul soluţionării acţiunii faptul că apelanţii pârâţi C. şi D. nu aveau calitatea de proprietari ai bunului donat şi că aceasta este cauza de nulitate absolută a actului juridic atacat, în legătură cu aceste susţineri fiind formulate apărări prin întâmpinare, dar şi concluzii orale la termenul de dezbateri, nu poate fi primită critica potrivit căreia instanţa ar fi schimbat cauza juridică a acţiunii şi s-ar fi pronunţat asupra unor chestiuni care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor, aceasta nefăcând decât să reţină temeiul de nulitate invocat de reclamanţi şi o parte din dispoziţiile legale la care aceştia au făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv neîntrunirea condiţiei de valabilitate a obiectul actului juridic referitoare la calitatea de proprietar a celui care a transmis bunul."

În argumentarea/motivarea soluţiei pronunţate şi în analiza excepţiei lipsei de interes instanţa de apel a mai reţinut că "examinând sentinţa civilă nr. 1328/02.10.2017 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, constată că instanţa s-a pronunţat asupra unei acţiuni revocatorii formulată de către creditorii apelanţilor pârâţi C. şi D., întemeiată pe dispoziţiile art. 1562 -1565 C. civ., aceasta constatând întrunirea cumulativă a condiţiilor impuse de dispoziţiile legale anterior menţionate şi dispunând în sensul că « revocă contractele de donaţie autentificate sub nr. x/27.04.2010 şi nr. y/30.04.2010 de către B.N.P. H. şi declară aceste contracte inopozabile faţă de reclamanţi în limitele creanţei."

Astfel, raportat la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, instanţa de apel a reţinut" că nu a fost desfiinţat contractul de donaţie x/30.04.2010 autentificat de către H. şi imobilul ce a făcut obiectul acestuia nu a revenit în patrimoniul apelanţilor pârâţi C. şi D., ci s-a constatat o inopozabilitate a acestui act faţă de creditorii I. şi J., aceştia având dreptul de a urmări bunul ce a făcut obiectul contractului de donaţie în limita creanţei deţinute, cele două cauze de ineficacitate ale actului juridic fiind diferite şi având efecte diferite în privinţa actului încheiat şi a drepturilor şi obligaţiilor ce revin părţilor."

Din perspectiva celor expuse, criticile legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt nefondate în condiţiile în care instanţa de apel a argumentat/motivat soluţia adoptată atât în fapt, precum şi în drept în raport obiectul dedus judecăţii, susţinerile/apărările formulate de părţi, precum şi a excepţiei puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1328/2017 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, reţinând în mod legal şi corect că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 430 şi art. 435 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), invocat de recurente ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că, deşi reclamanţi şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile art. 1237-1238 C. civ., invocând frauda la lege drept motiv de nulitate a contractului de donaţie, prin sentinţa civilă nr. 1692 din 18 decembrie 2020, instanţa de fond a reţinut prevederile art. 1226 C. civ., ca temei de drept pentru admiterea acţiunii, nevalabilitatea obiectului actului juridic, învederând că această neconcordanţă între petit şi dispozitiv a fost invocată şi prin motivele de apel.

Din perspectiva susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/18.12.2019 pentru lipsa calităţii de proprietari a donatorilor la momentul încheierii actului, aceştia făcând referire în cuprinsul acţiunii la efectele sentinţei civile nr. 1328/2017 şi la nesocotirea dispoziţiilor art. 1225 alin. (2) şi art. 1226 alin. (2) C. civ. referitoare la obiectul contractului şi la obiectul obligaţiei, susţinând în acelaşi timp că încheierea actului a cărui nulitate se invocă s-a făcut cu fraudarea legii invocând drept temei de drept al acţiunii prevederile art. 1237-1238 C. civ. referitoare la frauda la lege.

Or, în condiţiile în care s-a susţinut în mod constant pe parcursul soluţionării acţiunii faptul că apelanţii pârâţi C. şi D. nu aveau calitatea de proprietari ai bunului donat şi că aceasta este cauza de nulitate absolută a actului juridic atacat, în legătură cu aceste susţineri fiind formulate apărări prin întâmpinare, dar şi concluzii orale la termenul de dezbateri, Înalta Curte reţine că în analiza raporturilor juridice instanţa de apel s-a raportat la temeiul de nulitate invocat de reclamanţi şi la dispoziţiile legale la care aceştia au făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv neîntrunirea condiţiei de valabilitate a obiectul actului juridic referitoare la calitatea de proprietar a celui care a transmis bunul.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în mod legal şi corect a reţinut instanţa de apel, referitor la susţinerile pârâţilor, că ar justifica în cauză calitatea de proprietari, în raport de dispoziţiile art. 900 alin. (1) C. proc. civ. care consacră forţa probantă a înscrierilor în cartea funciară, că aceste dispoziţii legale reglementând o prezumţie relativă referitoare la existenţa dreptului de proprietate în favoarea persoanei înscrise în cartea funciară şi, nu un efect constitutiv de dreptului al înscrierii, dispoziţiile art. 885 C. civ. referitoare la dobândirea drepturilor reale asupra imobilelor prin înscrierea lor în cartea funciară nefiind în vigoare în raport de dispoziţiile art. 56 din Legea 71/2011.

Or, în litigiul pendinte această prezumţie relativă a fost răsturnată, în condiţiile în care reclamanţii au dovedit inexactitatea înscrierii dreptului de proprietate al pârâţilor dat fiind faptul că prin sentinţa civilă nr. 1328/2017 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, C. şi D. nu au redobândit dreptul de proprietate asupra bunului donat iniţial intimaţilor reclamanţi, aceştia neputându-se prevala de dreptul de dispoziţie conferit de art. 555 alin. (1) C. civ. în ceea ce priveşte cota de imobil ce face obiectul contractului de donaţie a cărei nulitate absolută se invocă.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurenţilor legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, cum niciuna din criticile recurenţilor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 601 A din 11 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi A. şi B..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 601 A din 11 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.