RCA insurance: applicability of Civil Code statutory interest to moral and material damages vs. exclusive application of ASF Norm penalties

Şedinţa publica din data de 3 mai 2023

asupra cauzei de faţa, constata urmatoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecata

Prin cererea de chemare în judecata formulata şi precizata, înregistrata iniţial pe rolul Tribunalului Maramureş-Secţia a II-a civila, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat, în contradictoriu cu S.C. C. S.A., S.C. C.-Bistriţa şi intervenientul forţat D., obligarea pârâţilor la plata urmatoarelor sume cu titlu de despagubiri reprezentând daune materiale şi morale, datorate ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 19.04.2016, din culpa asiguratului D., cu autoturismul marca x, având numar de înmatriculare x, în baza poliţei de asigurare seria x/16/H16/DV nr. x, astfel: 1202 RON daune materiale; echivalentul în RON a 125.000 euro la cursul BNR din ziua plaţii cu titlu de daune morale; dobânda legala aferenta sumelor menţionate începând cu data introducerii acţiunii şi pâna la plata integrala a acestora, cu cheltuieli de judecata.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115 alin. (3), art. 193, art. 194 C. proc. civ., art. 1349, art. 1381, art. 1385 şi urm. C. civ., Legea nr. 136/1995 privind asigurarile - art. 43, art. 49, art. 54.

Prin încheierea din data de 4.09.2018, Tribunalul Maramureş-Secţia a II-a civila, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civila, de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civila a Tribunalului Maramureş.

2. Sentinţa pronunţata de Tribunalul Maramureş

Prin sentinţa nr. 1234/18.11.2021, Tribunalul Maramureş-Secţia I civila a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtele la plata, catre reclamant, a sumei de 1.002 RON reprezentând daune materiale şi a sumei de 20.000 euro în echivalent în RON la data plaţii reprezentând daune morale, cu dobânda legala începând de la data ramânerii definitive hotarârii şi pâna la efectiva achitare; a respins restul pretenţiilor formulate de reclamant; a obligat pârâtele la plata, catre reclamant, a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.

3. Decizia pronunţata de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 299/A/28.06.2022, Curtea de Apel Cluj-Secţia I civila a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva încheierilor de şedinţa din 10.01.2019 şi din 07.02.2019 pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2018; a admis în parte apelurile declarate de reclamantul A. şi pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul ca: a admis excepţia lipsei calitaţii procesuale de folosinţa a Agenţiei Bistriţa din cadrul societaţii pârâte S.C. C. S.A.; a anulat cererea de chemare în judecata formulata împotriva Agenţiei Bistriţa din cadrul societaţii S.C. C. S.A., ca fiind formulata împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala de folosinţa; a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata dobânzii legale aferente daunelor materiale şi morale stabilite de catre Tribunalul Maramureş începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata, 17.04.2018 şi pâna la plata integrala a despagubirilor; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate; a obligat intimata S.C. C. S.A. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecata în favoarea apelantului A..

4. Calea de atac a recursului exercitata în cauza

Împotriva deciziei nr. 299/A/28.06.2022, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta S.C. C. S.A..

Recurenta a aratat ca potrivit art. 2213 C. civ., asigurarile obligatorii sunt reglementate de legi speciale, iar la data încheierii contractului RCA, 01.12.2015, în vigoare erau Legea nr. 136/1995 şi Norma de punere în aplicare a ASF nr. 23/2014. Raportat la art. 4 din Legea nr. 136/1995, asigurarea RCA este obligatorie, sens în care acesta reprezinta un contract forţat ale carui condiţii sunt date de Legea nr. 136/1995 şi de Norma de punere în aplicare a ASF nr. 23/2014.

Nici Legea nr. 136/1995, nici Norma ASF nr. 23/2014 nu reglementeaza dobânda legala penalizatoare, astfel ca, în cauza nu poate fi aplicat art. 1535 C. civ. având în vedere prevederile art. 2213 C. civ. şi principiul specialia generalibus derogant.

Norma ASF nr. 23/2014 reglementeaza, la art. 37-38, penalitaţile de întârziere şi o procedura speciala de punere în întârziere care presupune formularea unei cereri de despagubire. Prin aplicarea dispoziţiilor art. 1535 C. civ. instanţa ignora procedura insituita de norma de punere în aplicare care, în esenţa, stabileşte ca debitorul nu se va afla de drept în întârziere de la data savârşirii faptei de catre asigurat, nici de la data introducerii cererii de chemare în judecata, ci dupa stabilirea despagubirii pe cale amiabila sau judecatoreasca.

Mai arata recurenta ca pâna la pronunţarea hotarârii definitive debitul principal nu are caracter cert, lichid şi exigibil, sens în care nu permite curgerea dobânzii legale. Prevederile art. 1535 C. civ., în baza carora instanţa a întemeiat soluţia, stipuleaza ca dobânda legala va curge faţa de o suma de bani care nu a fost platita la scadenţa, or în cauza suma de bani este stabilita doar de instanţa, sens în care nu se poate reţine scadenţa unei sume care la data introducerii cererii nu era stabilita. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu a existat o procedura amiabila de stabilire a despagubirii. Totodata, art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 stipuleaza scadenţa obligaţiei de plata la 10 zile de la data stabilirii despagubirii pe cale amiabila sau de la data ramânerii definitive a hotarârii, sens în care scadenţa obligaţiei nu poate fi de la data introducerii acţiunii când suma nici nu a fost determinata.

Recuranta solicita admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate – cu privire la dobânda legala penalizatoare- şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel. Mai solicita desfiinţarea actelor de executare, cu consecinţa întoarcerii executarii silite în conformitate cu art. 723 şi urm. C. proc. civ., precum şi acordarea cheltuielilor de judecata efectuate în recurs.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauza, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat parţilor, iar prin încheierea din 1 martie 2023 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecata în şedinţa publica pentru soluţionarea acestuia la data de 3 mai 2023.

6. Apararile formulate în cauza

Intimatul- reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecata în cuantum de 2.000 RON reprezentând onorariu avocat.

A aratat intimatul ca instanţa de apel a reţinut în mod corect netemeinicia solicitarii pârâtei de constatare a inadmisibilitaţii cererii de obligare a asiguratorului la plata dobânzii legale penalizatoare în considerarea ideii potrivit careia noţiunea de dobânda legala este straina de litera şi spiritul Normei ASF nr. 23/2014 şi Legii nr. 136/1995.

De asemenea, în mod legal s-a constatat ca, atât clauza penala prevazuta de Norma ASF nr. 23/2014 în sarcina asiguratorului, cât şi dobânda legala penalizatoare au aceeaşi natura, respectiv dauna moratorie, generata de întârzierea în executarea obligaţiei de plata, între cele doua tipuri de despagubiri existând diferenţa sub aspectul cuantumului şi al termenului în care se pot solicita.

Totodata, corect a reţinut instanţa de apel ca existenţa prejudiciului moral pâna la momentul cuantificarii sale de catre judecator nu poate fi negata, chiar daca prejudiciul nepatrimonial nu este unul precis din punct de vedere matematic, ci se impune a fi estimat de parţi, prin acord, sau de judecator, în cadrul litigiului civil.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate, prin prisma dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constata caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse:

Litigiul poarta asupra unei cereri de despagubiri rezultate din evenimentul rutier din 19.04.2016, ce a avut ca urmare vatamarea corporala a reclamantului A..

Despagubirile materiale şi morale acordate de instanţa de fond au fost menţinute în apel, instanţele dispunând, totodata, şi obligarea asiguratorului la plata dobânzii legale aferente daunelor materiale şi morale stabilite de catre Tribunalul Maramureş, însa curtea de apel a dispus plata dobânzii începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata, 17.04.2018 (şi nu de la data ramânerii definitive a hotarârii, astfel cum a dispus instanţa de fond) şi pâna la plata integrala a despagubirilor.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine ca hotarârea atacata este pronunţata cu încalcarea dispoziţiilor art. 2213 C. civ., art. 53 din Legea nr. 136/1995, art. 38 Norma ASF nr. 23/2014 şi cu aplicarea eronata a prevederilor 1535 C. civ.

În esenţa, recurenta argumenteaza în sensul ca dispoziţiile legii speciale- Legea 136/1995, Norma ASF nr. 23/2014 - nu reglementeaza dobânda legala penalizatoare, astfel ca, în raport de prevederile art. 2213 C. civ. şi principiul specialia generalibus derogant, în cauza, nu sunt incidente prevederile art. 1535 C. civ.

Pentru dezlegarea chestiunilor de drept privind dobânda legala penalizatoare în contextul reglementarilor speciale din materia asigurarilor de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, a fost declanşat, în repetate rânduri, mecanismul de unificare jurisprudenţiala prevazut de art. 519 C. proc. civ., iar considerentele hotarârilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se aplica, mutatis mutandis, în prezenta cauza.

Se observa ca, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25 din 9 mai 2022 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 554 din 7 iunie 2022, au fost statuate urmatoarele:

"54. … potrivit acţiunii deduse judecaţii, pretenţiile parţii referitoare la dobânda penalizatoare au fost fundamentate pe dispoziţiile art. 1.381 alin. (2), art. 1.385 alin. (3) şi art. 1.535 din C. civ., solicitându-se, ca atare, dobânzi (lucrum cessans), potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, ca parte a prejudiciului încercat prin savârşirea faptei ilicite, în asigurarea principiului reparaţiei integrale [conform art. 1.385 alin. (1) din C. civ..].

55. Celelalte dispoziţii la care se face referire [art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016], pe temeiul carora ar putea sa fie satisfacuta pretenţia vizând accesoriile creanţei principale, sancţioneaza o alta situaţie juridica, aceea în care asiguratorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plata a despagubirii în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile, termen care curge de la înaintarea cererii de despagubire de catre asigurat ori de catre partea prejudiciata (şi când se datoreaza penalitaţi de 0,2% pe zi de întârziere).

58. Aşadar, ceea ce trebuie avut în vedere este fundamentul juridic diferit al pretenţiilor, constând în dobânzi penalizatoare sau penalitaţi de întârziere (în terminologia folosita de O.U.G. nr. 54/2016), întrucât ele corespund unor funcţii şi scopuri diferite în procedura de recuperare a prejudiciului încercat de victima unei fapte ilicite, care se constituie, în acelaşi timp, în risc asigurat, de natura sa activeze raspunderea asiguratorului în numele asiguratului sau.

59. În timp ce dobânzile penalizatoare solicitate pe temeiul art. 1.381, art. 1.385, art. 1.535 din C. civ. şi art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 au ca scop asigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului, constând nu doar în pierderea efectiva (damnum emergens), ci şi în beneficiul nerealizat (lucrum cessans, exprimat prin dobânda datorata), penalitaţile de întârziere prevazute de O.U.G. nr. 54/2016 au ca funcţie sancţionarea atitudinii culpabile a asiguratorului, care nu îşi îndeplineşte obligaţia legala de plata a despagubirilor în termenele stipulate."

Totodata, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 86 din 20 noiembrie 2017 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 46 din 17 ianuarie 2018, s-a reţinut ca:

"58. Este ştiut faptul ca daunele-interese moratorii sunt despagubirile în bani care reprezinta echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea executarii obligaţiei de catre debitor. Prin dispoziţiile art. 38 din Norma nr. 23/2014 au fost evaluate legal daunele-interese moratorii cuvenite persoanei prejudiciate prin neîndeplinirea în termenele prevazute de lege a obligaţiilor ce îi revin asiguratorului RCA, cu consecinţa prevazuta de art. 1.535 alin. (1) din C. civ., constând în inexistenţa obligaţiei creditorului de a face dovada existenţei şi întinderii prejudiciului. În plus, cuantumul daunelor-interese moratorii, stabilit legal, este unul fix, astfel încât el nu poate fi modificat prin proba faptului ca prejudiciul creditorului este mai mic."

Pe cale de consecinţa, se impune a se face distincţie între dobânzile legale penalizatoare şi penalitaţile pe zi de întârziere, în considerarea finalitaţii lor diferite.

Susţinerea unei aplicari eronate a normelor C. civ. referitoare la repararea prejudiciului, cu nesocotirea prevederilor Normei ASF nr. 23/2014, ignorându-se astfel, principiul aplicarii prioritare a normei speciale în raport cu cea generala, este lipsita de fundament.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 "asiguratorul acorda despagubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii raspund faţa de terţe persoane pagubite prin accidente de autovehicule", iar potrivit art. 50 alin. (1) din acelaşi act normativ "despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare".

Or, în ceea ce priveşte "dezdaunarea", respectiv stabilirea întinderii prejudiciului, trebuie sa se aiba în vedere principiile şi reglementarea specifica raspunderii civile delictuale.

Cum actul normativ special (Legea nr. 136/1995) nu conţine o reglementare detaliata asupra acestui aspect, el trebuie considerat ca se completeaza cu dispoziţiile C. civ.

Art. 1385 C. civ., invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecata, reglementeaza, la nivel de principiu, întinderea reparaţiei, respectiv faptul ca prejudiciul trebuie reparat integral. Or, conform principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, persoana pagubita este îndreptaţita sa pretinda repararea întregului prejudiciu, atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligaţiilor baneşti, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) şi art. 1535 C. civ., la nivelul dobânzii legale.

Înalta Curte are în vedere ca, în raport de prevederile art. 2 alin. (2) din C. civ., ori de câte ori o alta ramura de drept privat, reglementând raporturi juridice din asemenea domenii, este eliptica în determinarea semnificaţiei juridice a unor noţiuni sau acestea nu au o accepţiune specifica ori nu formeaza obiectul unei reglementari speciale, se aplica dreptul comun reprezentat de C. civ.

De altfel, Legea nr. 136/1995 reglementeaza expres completarea normelor speciale cu dispoziţiile legislaţiei civile, ca drept comun, sens în care, art. 691 din Legea nr. 136/1995 prevede ca "în România, asigurarile şi reasigurarile sunt supuse dispoziţiilor C. civ. şi ale prezentei legi".

Totodata, Norma ASF nr. 23/2014 are caracterul unei norme explicative, date în aplicarea unei legi, fara a putea sa instituie sau sa modifice reguli ori principii în legatura cu repararea prejudiciului cauzat prin fapta delictuala a persoanei asigurate, pe care actul normativ însuşi (Legea nr. 136/1995) nu le prevede şi fara a putea limita sau modifica aplicarea regulilor impuse de C. civ.

Aşadar, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine ca aspectul dezlegat de curtea de apel, potrivit caruia pârâta datoreaza dobânda legala penalizatoare, are suport în dispoziţiile legale incidente, prin raportare la capatul de cerere formulat de reclamant, în virtutea principiului disponibilitaţii reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

O alta critica în strânsa legatura cu aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la penalitaţile de întârziere este aceea ca în mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 17.04.2018 (data înregistrarii cererii de chemare în judecata), întrucât, conform prevederilor art. 37 alin. (4) din Norma nr. 23/2014, în cazul despagubirilor acordate prin sentinţe judecatoreşti, penalitaţile sunt datorate începând cu a 11- a zi de la data la care asiguratorul a primit o hotarâre definitiva. Pâna la pronunţarea unei hotarâri judecatoreşti definitive, susţine recurenta, daunele morale nu au un caracter cert, lichid şi exigibil, astfel ca nu sunt purtatoare de dobânzi şi nu puteau fi acordate de la momentul introducerii acţiunii.

Critica este nefondata.

Conform art. 1381 alin. (2) C. civ., dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzarii prejudiciului, chiar daca acest drept nu poate fi valorificat imediat, textul de lege menţionat are în vedere o dobânda penalizatoare, astfel cum este definita de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011, pe când textul de lege invocat de recurenta, respectiv art. 37 alin. (4) din Norma nr. 23/2014 se refera la penalitaţile de întârziere la plata carora este obligata societatea de asigurare, în urma valorificarii unui titlu executoriu.

Întrucât aspectele de nelegalitate deduse judecaţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotarârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmeaza a respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere soluţia pronunţata, instanţa de recurs nu va mai examina cererea de întoarcere a executarii silite formulata odata cu motivele de recurs, aceasta fiind ramasa fara obiect.

Reţinând culpa procesuala a recurentei, conform art. 453 C. proc. civ., va fi obligata la plata sumei de 2.000 RON, catre intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecata, conform înscrisului aflat la fila x, apreciind ca suma acordata cu acest titlu este rezonabila faţa de complexitatea cauzei şi activitatea prestata de avocat în faza procesuala a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 299/A din 28 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civila.

Obliga pe recurenta-pârâta la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 2.000 RON în favoarea intimatului-reclamant A..

Definitiva.

Pronunţata în şedinţa publica astazi, 3 mai 2023.