Revision for violation of res judicata in a contested enforcement rejected as inadmissible due to same-proceedings origin and prior adjudication of the defense

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 16.03.2021, sub nr. x/2021, contestatorul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, în contradictoriu cu intimaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2021 al BEJA I. şi J..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5054 din 02 iunie 2021, Judecătoria Sector 1 Bucureşti – secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 10809 din 20 octombrie 2021, Judecătoria Iaşi – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

2. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă cu ocazia soluţionării conflictului de competenţă

Prin decizia nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi – secţia civilă.

3. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 4392 din 02 mai 2022, Judecătoria Iaşi – secţia civilă a respins acţiunea având ca obiect contestaţie la executare, a respins acţiunea având ca obiect întoarcere executare şi a obligat contestatoarea la plata către intimaţi a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Decizia pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin decizia civilă nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, Tribunalul Iaşi – secţia I civilă a admis apelul contestatorului împotriva sentinţei civile nr. 4392 din 02 mai 2022 a Judecătoriei Iaşi – secţia civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestaţia la executare şi a anulat executarea silită din dosarul de executare nr. 22/L/2021 al BEJA I. şi J..

A dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 12.591 RON, reprezentând cheltuieli de executare.

A obligat creditorii la plata către debitor a sumei de 12.591 RON, reprezentând cheltuieli de executare din dosarul de executare nr. 22/L/2021 al BEJA I. şi J..

A respins cererea intimaţilor-creditori privind plata cheltuielilor de judecată la prima instanţă.

A respins cererea contestatorului Statul Român privind plata cheltuielilor de judecată la prima instanţă.

A respins cererea apelantului Statul Român privind plata cheltuielilor de judecată în apel.

5. Calea de atac formulată în cauză

În speţă, revizuenţii B., C., D., E., F., G. şi H. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia I civilă, pretinzând că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă.

În drept au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, revizuenţii au arătat că, în cuprinsul deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, a fost reţinută calitatea de debitoare a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, sens în care au fost statuate următoarele: "(...) a reţinut că sediul debitorului la data începerii executării silite se afla în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi."

Arată că această dezlegare a chestiunilor de drept, a instanţei supreme, a fost preluată şi de către Judecătoria Iaşi – secţia civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 4392 din 02 mai 2022, a respins contestaţia la executare, considerând neîntemeiat motivul invocat de către contestator, respectiv necompetenţa teritorială a organului de executare.

Susţin că Tribunalul Iaşi – secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, în mod greşit a admis excepţia necompetenţei teritoriale a organului de executare, motivat de faptul că instanţa de apel a considerat că Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi nu ar avea calitatea de debitor.

Invocă faptul că această problemă de drept a fost stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2447 din 16 noiembrie 2021.

Drept urmare, afirmă că sediul debitoarei Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi atrage competenţa teritorială a BEJA I. şi J..

Afirmă că, pentru aceste motive, decizia civilă nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022 a Tribunalului Iaşi – secţia I civilă este potrivnică deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă şi încalcă autoritatea de lucru judecat a acesteia cu privire la chestiunile de drept dezlegate privind calitatea de debitor al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Concluzionează prin aceea că solicită, în temeiul prevederilor art. 513 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022 a Tribunalului Iaşi – secţia I civilă şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

6. Apărările formulate în cauză

Cu nerespectarea termenului legal, a formulat întâmpinare intimatul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin CNAIR S.A., prin DRDP Iaşi, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Susţine că, în mod corect, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a fost reţinut de către Tribunalul Iaşi că învestirea de către creditori a unui executor judecătoresc care îşi are sediul în circumscripţia curţii de apel a mandatarului debitorului atrage nulitatea absolută a executării silite, fără ca aceasta să fie condiţionată de dovedirea unei vătămări, în condiţiile art. 652 alin. (5) C. proc. civ.

Arată şi că, fiind vorba despre un dosar privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, calitatea de expropriator revine Statului Român, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, Statul Român este reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Invocă faptul că în mod corect a reţinut Tribunalul Iaşi că s-a procedat eronat, de către creditori, la învestirea unui executor judecătoresc din Iaşi (raportându-se la sediul DRDP Iaşi, care este o subunitate fără personalitate juridică), în loc să se adreseze unui executor de la sediul Statului Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Cât priveşte decizia nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, arată că aceasta nu a vizat lămurirea calităţii de debitor, ci soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

De altfel, afirmă că determinarea calităţii de debitor ar fi echivalat în mare parte cu însăşi soluţionarea fondului cauzei, ceea ce ar fi depăşit chestiunea juridică cu care a fost învestită instanţa supremă.

Mai arată şi că stabilirea competenţei Judecătoriei Iaşi nu s-a realizat prin luarea în considerare a calităţii de debitoare a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, ci strict ca urmare a faptului că această instanţă a admis cererea de încuviinţare a executării silite.

De asemenea, afirmă că, pentru a fi admisibilă o revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite şi nu pe parcursul etapelor de soluţionare ale aceleiaşi cauze.

Susţine că această condiţie nu este îndeplinită, hotărârile aşa-zis potrivnice fiind pronunţate în aceeaşi cauză, iar nu în litigii diferite.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele ce urmează.

Prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stipulează că "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; hotărârile să fie date în dosare diferite; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută de art. 430 C. proc. civ., fiind reglementată de legiuitor în scopul înlăturării încălcării acesteia, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, potrivit interpretării dispoziţiilor art. 431 din acelaşi act normativ.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond, dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin raportare la considerentele şi dispoziţiile legale menţionate, se constată că, prin cererea de revizuire dedusă judecăţii, revizuenţii au solicitat anularea deciziei nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia I civilă, pretinzând că încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă.

Chestiunea de drept în legătură cu care revizuenţii au invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei dintâi hotărâri judecătoreşti vizează calitatea de debitoare, în cauză, a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Înalta Curte constată că aceste susţineri ale revizuenţilor nu se verifică în cauză, pentru a deveni aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv condiţia ca, în cel de-al doilea dosar, să nu fi fost analizată excepţia de autoritate de lucru judecat în raport de prima hotărâre.

Astfel, se constată că revizuenţii au invocat, prin întâmpinarea la cererea de apel a intimatului Statul Român împotriva sentinţei civile nr. 4392 din 02 mai 2022 a Judecătoriei Iaşi – secţia civilă, faptul că aspectul privitor la deţinerea calităţii de debitoare, în cauză, a Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi a fost stabilit cu titlu definitiv prin decizia nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă.

Cu privire la această chestiune litigioasă, Tribunalul Iaşi, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a statuat în sensul că "(...) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin regulatorul de competenţă din cauza de faţă, nu a procedat în niciun moment la stabilirea calităţii de debitor în dosarul de executare silită.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, Tribunalul notează că în regulatorul de competenţă nu se validează în niciun moment raţionamentul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cu privire la calitatea de debitor a DRDP Iaşi.

Astfel, din analiza acestui regulator de competenţă se poate observa că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut incidenţa deciziei nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii (...).

Mai mult de atât, motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din regulatorul de competenţă face trimitere la principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune ca una şi aceeaşi instanţă să soluţioneze atât cererea de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, acesta fiind singurul argument pentru care s-a stabilit competenţa Judecătoriei Iaşi în soluţionarea contestaţiei la executare (având în vedere faptul că Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu).

Însă, în niciun moment Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin regulatorul de competenţă, nu a indicat faptul că debitor în dosarul de executare este DRDP Iaşi, ori că raţionamentul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub acest aspect este corect, aşa cum greşit susţine instanţa de fond."

Aşadar, se observă că Tribunalul Iaşi s-a pronunţat în mod expres, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, în sensul înlăturării susţinerilor revizuenţilor cu privire la pretinsa reţinere, în cadrul soluţiei instanţei supreme, pronunţată în procedura regulatorului de competenţă, a calităţii de debitoare, în cauză, a Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi.

Se cuvine a se menţiona, în acest context, că raţiunea condiţiei ca, în procesul finalizat prin pronunţarea hotărârii pretins potrivnică, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat, este aceea ca instanţa de revizuire, învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea însăşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

În acest context, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire a deciziei nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub motiv că ar nesocoti şi ar fi potrivnică deciziei instanţei supreme, pronunţată în procedura regulatorului de competenţă, ignoră reglementarea şi fundamentul acestei căi extraordinare de atac, întrucât tinde să o transforme într-una care supune cenzurii legalitatea şi temeinicia unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele permise de lege.

Cum decizia obiect al revizuirii este una definitivă, întrucât leguitorul a suprimat calea de tac a recursului prin dispoziţiile art. 718 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aceasta are ataşat, la rândul său, efectul autorităţii de lucru judecat, conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce se opune exercitării unui nou control judiciar, altfel decât prin căile de atac permise.

Aceasta întrucât, prin intermediul revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu ar putea fi reformată decizia definitivă a Tribunalului Iaşi, nesusceptibilă de recurs.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare şi nu de reformare, astfel încât nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care, prin decizia atacată, pronunţată de instanţa de apel, nesusceptibilă de recurs, a fost stabilită situaţia de fapt şi au fost aplicate dispoziţiile legale incidente, cu consecinţa nereţinerii autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă.

În alţi termeni, revizuirea este exercitabilă în condiţiile strict determinate şi pentru motivele limitativ circumscrise de dispoziţiile art. 509 C. proc. civ., iar în speţă se tinde la o reformare a soluţiei definitive a instanţei de apel, care nu poate fi realizată pe această cale, pentru considerentele expuse, întrucât ar echivala cu înfrângerea unei garanţii esenţiale a dreptului la un proces echitabil, anume principiul securităţii raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenţei dreptului.

Prin urmare, atât timp cât considerentele deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă au fost analizate de către Tribunalul Iaşi la momentul pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită, se impune respingerea cererii de revizuire pentru neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate anterior menţionate.

Cât priveşte apărările formulate de către intimatul Statul Român prin întâmpinarea formulată, primită la dosar sub formă de note scrise, dată fiind depunerea acesteia cu nerespectarea prevederilor art. 513 alin. (2) C. proc. civ., faţă de aspectul că cea dintâi hotărâre a soluţionat un incident procedural ivit în cursul judecăţii aceleiaşi princini cu cea în care a fost pronunţată şi hotărârea a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte constată ca fiind neîndeplinită inclusiv cerinţa privitoare la necesitatea ca cele două hotărâri judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite, cererea de revizuire urmând a fi respinsă şi din perspectiva neîndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenţii B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.