Tax evasion accessory liabilities: Res judicata scope of criminal conviction in civil recovery of fiscal interest and penalties

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 2019 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a solicitat obligarea pârâtului A. la plata prejudiciului reprezentând obligaţii fiscale accesorii la TVA şi impozit pe profit, calculate de la data scadentei debitului principal până la data plăţii efective, aferente prejudiciului constatat în hotărârile judecătoreşti penale pronunţate în dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1719 din 3 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscala Reprezentată de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Argeş în contradictoriu cu pârâtul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 1849 A din 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin reprezentant Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 3 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul–pârât A..

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată.

A obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 37.516 RON reprezentând accesorii – dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit Codului de procedură fiscală – calculate prin raportare la suma de 463.805 RON, până la data declarării insolvabilităţii fără bunuri urmăribile a S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D..

A menţinut în rest sentinţa civilă apelată.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1849 A din 17 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi pârâtul A. au declarat recurs.

Recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu aplicarea greşita a normelor de drept material.

Astfel, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel nu a avut în vedere că, urmare a nesoluţionării acţiunii civile în dosarul penal nr. x/2019 cu privire la prejudiciul aferent infracţiunii de evaziune fiscală săvârşite de A., se impunea formularea acţiunii în răspundere delictuală, având în vedere obligaţia părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de a acţiona în judecată pe pârât, în vederea recuperării întregului prejudiciu adus bugetului consolidat al statului (şi nu numai cel reţinut de expertul contabil în faza de cercetare penală), precum şi din obligaţia ce derivă din dispoziţiile art. 19 alin. (5) privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare, conform căreia "repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile".

În cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, inculpaţii vor fi obligaţi la suportarea prejudiciului constând în echivalentul cuantumului creanţelor fiscale principale deţinute de stat, calificând astfel raportul juridic născut între plătitorul taxei şi beneficiarul acesteia ca un raport juridic de drept fiscal, reglementat de prevederile Codul fiscal şi ale Codului de procedură fiscală, dar şi la plata creanţelor fiscale accesorii, astfel cum sunt definite de art. 173 din Codul de procedură fiscală.

Dispoziţiile legii civile la care face trimitere textul de lege anterior redat sunt dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare", text ce constituie sediul materiei răspunderii civile delictuale.

Totodată, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, modificat şi completat, stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii care constituie venituri la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, etc, şi precizează contribuabilii care au obligaţia să le plătească.

Prin cererea nr. x/18.06.2018, Statul Român prin ANAF reprezentat de DGRFP Ploieşti prin AJFP Argeş s-a constituit parte civilă în dosarul nr. x/2013 pentru suma totala de 904.798 RON (din care 721.888 RON obligaţii principale şi respectiv 182.910 RON obligaţii accesorii), astfel:

- 615.520 RON pentru S.C. B. S.R.L., (inclusiv calcul accesorii pana la 25.07.2013);

- 155.680 RON pentru S.C. D. S.R.L. (inclusiv calcul accesorii pana la 13.12.2010);

- 133.598 RON pentru S.C. C. S.R.L. (inclusiv calcul accesorii pana la 25.09.2013).

În considerentele deciziei penale nr. 914/A/06.11.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Piteşti menţionează că a fost acoperit integral prejudiciul penal în sumă totala de 463.805 RON, astfel cum a fost stabilit de către expertul contabil prin expertiza efectuată în faza de cercetare penală, în urma recalculării prejudiciului la solicitarea organului judiciar, defalcat astfel:

- 356.242 RON pentru S.C. B. S.R.L.;

- 13.484 RON pentru S.C. D. S.R.L.;

- 94.079 RON pentru S.C. C. S.R.L., fără a se cuantifica obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie.

Recurentul-reclamant menţionează că suma de 478.509 RON solicitată la plata în acţiunea civilă ce face obiectul prezentei cauze, este defalcată astfel: a) 258.083 RON reprezentând diferenţa între 721.888 RON (obligaţii principale solicitate pentru constituire parte civilă în dosarul nr. x/2013) şi 463.805 RON (prejudiciu achitat de inculpat urmare deciziei penale nr. 914/A/2019);

b) 220.426 RON reprezentând accesorii calculate de către Activitatea de inspecţie fiscală (182.910 RON) şi actualizate (37.516 RON) până la data declarării stării de insolvabilitate fără bunuri urmăribile (în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (4) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală).

Prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul penal nr. x/2019 s-a luat act de recunoaşterea faptelor săvârşite de inculpatul A., respectiv săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi sancţionate de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Ori, în cadrul dosarului penal nr. x/2019 nu a fost analizată de instanţa cererea de constituire de parte civilă formulată de instituţia fiscală, fiindu-i îngrădit dreptul de a contesta raportul de expertiză, deşi instituţia fiscală a criticat raportul de expertiza întocmit în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 334/P/2013.

Apreciază că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că suma de 37.516 RON acordată ca accesorii reprezintă în fapt o actualizare a accesoriilor în cuantum de 182.910 RON. Nu pot fi acordate actualizări ale accesoriilor (37.516 RON), dacă nu s- acordat baza acestora (182.910 RON).

Referitor la modalitatea de calcul pentru suma de 37.516 RON (actualizare accesorii de la data până când a calculat Activitatea de Inspecţie Fiscală şi până la data declarării stării de insolvabilitate fără bunuri urmăribile) evidenţiază următoarea situaţie fiscală:

- S.C. B. S.R.L. - pentru perioada 25.07.2013 (data calculării accesoriilor de către Activitatea de Inspecţie Fiscală) - 18.11.2013 (data declarării stării de insolvabilitate fără bunuri urmăribile) accesorii în sumă totală de 24.795 RON, defalcată astfel: dobanzi-16.530 RON (356.242 x 116 zile x 0,04%) şi penalităţi întârziere -8.265 RON (356.242 x 116 zile x 0,02%);

- S.C. D. S.R.L. - pentru perioada 13.12.2010 (data calculării accesoriilor de către Activitatea de Inspecţie Fiscală) - document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679/16.06.2011 (data declarării stării de insolvabilitate fără bunuri urmăribile), accesorii în sumă totală de 3.021 RON, defalcată astfel: dobânzi - 998 RON (13.484 x 185 zile x 0,04%) şi penalităţi întârziere - 2.023 RON;

- S.C. C. S.R.L. - pentru perioada 25.09.2013 (data calculării accesoriilor de către Activitatea de Inspecţie Fiscală) - 19.03.2013 (data declarării stării de insolvabilitate fără bunuri urmăribile), accesorii în sumă totală de 9.700 RON defalcată astfel: dobânzi - 6.407 RON (94.079 x 156 zile x 0,04%) pentru perioada 25 09.2013- 01.03.2014 şi (94.079 x 19 zile x 0,03%) pentru perioada 01.03.2014 -19.03.2014 şi penalităţi întârziere -3.293 RON (94079 x 175 x 0,02%).

Având în vedere susţinerea intimatului, dar şi concluziile instanţei de apel în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, arată că dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare, dispun că:

"(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite,

(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia."

Potrivit dispoziţiilor art. 1365 C. civ. (efectele hotărârii penale), "instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite."

Prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut: "În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscala prevăzute de Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedura fiscală."

Recursul formulat de pârâtul A.:

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că motivarea deciziei pronunţate de instanţa de apel conţine existenţa unei contrarietăţi între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia apelului, iar din altele faptul că apelul este fondat.

Se susţine că există contrarietate între dispozitiv şi considerente, întrucât s-a admis apelul prin dispozitiv, dar s-a justificat în considerente soluţia de respingere a apelului. Nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, duce la casarea hotărârii pentru înlăturarea motivului arătat.

Recurentul pârât arată că instanţa de fond în mod legal şi întemeiat a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reţinând în considerentele hotărârii faptul că răspunderea civilă delictuală a fost deja stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 203/25.06.2019 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul cu nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 914/A/06.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

De asemenea, se mai învederează că în mod corect a mai reţinut instanţa de fond şi faptul că valoarea prejudiciului a fost deja determinat prin hotărârile penale anterior menţionate, pârâtul achitând suma de 463.805 RON la data de 19.11.2019 (prejudiciul fiind stabilit prin expertiză judiciară efectuată în faza de cercetare penală în dosarul penal nr. x/2013), fiind neîntemeiate pretenţiile reclamantului în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata unei diferenţe, constând în obligaţii fiscal principale.

A mai menţionat că în dosarul penal de evaziune fiscal nr. 334/P/2013 şi dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Piteşti s-a calculat, prin expertiză, suma datorată, iar ANAF nu a făcut obiecţiuni la expertiză, aşadar suma a rămas cu putere de lucru judecat, fiind cea pe care a şi achitat-o integral. Drept urmare s-a încheiat acordul prin care s-a încheiat dosarul, acord avizat definitiv de Tribunalul Argeş şi ulterior de Curtea de Apel Piteşti,

A precizat că s-au făcut două controale, la diferenţă de câteva luni, şi ambele au stabilit aceeaşi sumă de plată. Ulterior acestui moment, un angajat ANAF săvârşind o infracţiune a adunat cele două controale care priveau aceeaşi perioadă şi a dublat astfel suma care oricum era calculate greşit.

5. Apărările formulate în cauză:

Recurentul-pârât a depus întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Un alt motiv de nulitate – faptul că recursul nu a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, conform art. 490 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat şi răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor părţii adverse.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (19 decembrie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 aprilie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cum recurenţii au invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate din perspectiva neîncadrării motivelor în dispozitiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine ca în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Rezultă astfel că, indicarea greşită a motivelor de casare sau lipsa indicării acestora nu atrage nulitatea recursului, instanţa de recurs având posibilitatea să verifice dacă dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea lor în oricare dintre motivele reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Cum din cuprinsul cererii de recurs formulate de reclamant cât şi din cuprinsul cererii de recurs formulate de pârât rezultă critici propriu-zise în ce priveşte hotărârea instanţei de apel, critici ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge excepţiile nulităţii recursurilor, invocate de ambii recurenţi, ca nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate pot fi: existenta unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Cum motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt, cât şi în drept soluţia adoptată, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză, în condiţiile în care instanţa a analizat raporturile juridice dintre părţi în limitele învestirii şi a situaţiei de fapt conturată în cauză şi necontestată.

Întrucât motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva susţinută de recurentul pârât în sensul nemotivării soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii şi, respectiv că există contrarietate între dispozitiv şi considerente, Înalta Curte reţine că instanta de apel a argumentat/motivat soluţia adoptata, considerentele fiind clare, concise fără elemente contradictorii sau străine de natura cauzei.

Astfel, instanţa de apel în argumentarea soluţiei a reţinut că a avut "în vedere că reclamantul a formulat pretenţii constând în 258.083 RON ce în realitate reprezintă diferenţa între ceea ce s-a stabilit în dosarul penal că reprezintă prejudiciu adus bugetului de stat prin neplata obligaţiilor fiscale principale (463.805 RON) şi suma pe care apelantul o apreciază cauzată cu acest titlu (721.888 RON) şi 220.426 RON accesorii constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit codului de procedură fiscală. Aceasta din urmă sumă la rândul său este compusă din 182.910 RON (accesorii la prejudiciul pe care apelantul îl apreciază cauzat, de 721.888 RON, nu cel reţinut de instanţa penală) şi 37.516 RON reprezentând accesorii la suma de 463.805 RON".

În aceeaşi argumentare/motivare a solutiei adoptate s-a reţinut că potrivit art. 28 C. proc. pen. "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o".

Totodată, conform art. 486 alin. (2) C. proc. pen., "în cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În această situaţie, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile".

Din perspectiva art. 1357 C. civ., ce reprezintă cauza acţiunii pendinte, s-a reţinut că în litigiu s-a dovedit că: "intimatul-pârât a săvârşit o faptă civilă delictuală constând în sustragerea sa, în activitatea desfăşurată în cadrul celor trei societăţi comerciale, de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale principale către bugetul de stat în cuantum de 463 805 RON".

În acelaşi sens al motivării/argumentării soluţiei adoptate instanţa de apel a mai constatat că: "în cazul particular al infracţiunii de evaziune fiscală, suma reţinută ca fiind evazionată intră în chiar conţinutul constitutiv al infracţiunii – elementul material al infracţiunii, ceea ce în dreptul civil configurează fapta delictuală, iar acoperirea sa în cursul procesului penal produce efecte pe latura penală a cauzei".

Concluzia se legitimează pe conţinutul normativ al infracţiunii, conform art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2004, constituind infracţiunea de evaziune fiscală "omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate" sau "evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive".

Prin urmare, pentru a întruni conţinutul constitutiv al infracţiunii, obiectul probaţiunii în procesul penal se centrează pe neevidenţierea legală în documentele contabile a operaţiunilor comerciale real derulate si, corelativ, pe modul în care această conduită prejudiciază bugetul general consolidat".

Drept consecinţă, s-a apreciat că, în aplicarea art. 28 C. proc. pen., cu trimitere la noţiunea de "existenţă a faptei", în conţinutul delictului civil nu intră "fapta de a nu plăti" săvârşită de intimatul-reclamant, ci "fapta de a nu plăti/vărsa la buget suma de 463 805 RON". O interpretare contrară ar echivala cu a contrazice ceea ce instanţa penală a reţinut, în individualizarea pedepsei de condamnare la închisoare de 2 ani.

În egală măsură, din interpretarea per a contrario a art. 486 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că hotărârea penală prin care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi lasă nesoluţionată latura civilă are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile pe toate celelalte elemente (interpretare unitară prin art. 28 C. proc. pen.), cu excepţia întinderii prejudiciului".

Având în vedere cele expuse, instanţa de apel în argumentarea soluţiei adoptate a reţinut că "în conformitate cu art. 1357 C. civ., fapta intimatului-pârât de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale principale în cuantum de 463 805 RON a cauzat un prejudiciu echivalent dobânzilor şi penalităţilor de întârziere echivalente acestei sume, prevăzute de art. 120 şi 121 din O.G. nr. 92/2003, în forma în vigoare până la data declarării insolvabilităţii fără bunuri urmăribile a S.C. B. S.R.L. (18.11.2013), S.C. C. S.R.L. (19.03.2014) şi S.C. D..(16.06.2011).

În aceeaşi argumentare/motivare a soluţiei adoptate, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile obligatorii statuate prin Decizia nr. 15/2015 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat că "în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, inculpaţii vor fi obligaţi la suportarea prejudiciului, constând în echivalentul cuantumului creanţelor fiscale principale deţinute de stat, calificând astfel raportul juridic născut între plătitorul taxei şi beneficiarul acesteia ca un raport juridic de drept fiscal, reglementat de prevederile Codul fiscal şi ale Codului de procedură fiscală, dar şi la plata creanţelor fiscale accesorii, astfel cum sunt definite de art. 21 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că dreptul la perceperea acestor creanţe, constând în dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, în condiţiile legii, intră, de asemenea, în conţinutul raportului juridic de drept fiscal".

În ceea ce priveste "suma de 37.516 RON reprezentând accesorii – dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit codului de procedură fiscală" instanţa de apel a arătat că au fost "calculate prin raportare la suma de 463.805 RON, până la data declarării insolvabilităţii fără bunuri urmăribile a S.C. B. S.R.L. (24.795 RON determinată prin raportare la suma de 356 242 RON), S.C. C. S.R.L. (9700 RON determinată prin raportare la suma de 94.079 RON) şi S.C. D. (3.021 RON determinată prin raportare la suma de 13 484 RON). acestora fiind stabilit de Codul de procedură fiscală". – paragraf 21.11.

În argumentarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a mai reţinut că "legătura de cauzalitate între fapta intimatului-pârât şi prejudiciul în componenţa căruia intră accesoriile aferente sumei de 463 805 RON rezultă din însăşi materialitatea faptei, iar forma de vinovăţie este aceeaşi celei reţinute în dosarul penal cu privire la neplata obligaţiilor principale, a intenţiei directe".

Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care sunt arătate clar şi concis atât motivele de fapt precum şi motivele de drept pe care instanţa şi-a motivat/argumentat soluţia adoptată, neexistând elemente străine sau contradictorii în considerentele hotărârii recurate şi, nici contrarietate între considerente şi dispozitiv, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurentului pârât legate de incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul reclamant în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere că, urmare a nesoluţionării acţiunii civile în dosarul penal nr. x/2019 cu privire la prejudiciul aferent infracţiunii de evaziune fiscală săvârşite de pârâtul A., se impunea formularea acţiunii în răspundere delictuală, având în vedere obligaţia părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de a acţiona în judecată pe pârât în vederea recuperării întregului prejudiciu adus bugetului consolidat al statului şi, nu numai cel reţinut de expertul contabil în faza de cercetare penală, precum şi din obligaţia ce derivă din dispoziţiile art. 19 alin. (5) privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare, conform căreia "repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile".

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", invocat de recurentul reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, raportand cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că în raport de obiectul litigiului pendinte instanta de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare atât a dispoziţiilor art. 1357 C. civ. reţinând că "fapta intimatului-pârât de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale principale în cuantum de 463.805 RON a cauzat un prejudiciu echivalent dobânzilor şi penalităţilor de întârziere echivalente acestei sume, prevăzute de art. 120 şi 121 din O.G. nr. 92/2003, în forma în vigoare până la data declarării insolvabilităţii fără bunuri urmăribile a S.C. B. S.R.L. (18.11.2013), S.C. C. S.R.L. (19.03.2014) şi S.C. D. (16.06.2011)", precum şi a statuărilor obligatorii din Deciziei nr. 15/2015 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casatie şi Justitie prin care s-a statuat şi cu privire "la plata creanţelor fiscale accesorii, astfel cum sunt definite de art. 21 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că dreptul la perceperea acestor creanţe, constând în dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, în condiţiile legii, intră, de asemenea, în conţinutul raportului juridic de drept fiscal".,

Din perspectiva celor expuse faţă de incidenţa în litigiul pendinte a dispoziţiilor obligatorii stabilite prin Deciziei nr. 15/2015 pronunţată în recurs în interesul legii de ICCJ, susţinerile recurentului reclamant legate de incidenţa motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Cum niciuna din criticile recurenţilor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-pârât A. şi de recurentul-reclamant Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva deciziei civile nr. 1849A din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii recursurilor, invocate de ambii recurenţi, ca nefondate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-pârât A. şi de recurentul-reclamant Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva deciziei civile nr. 1849A din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2023.