RCA insurer liability for legal interest from date of accident upheld on appeal

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. S.R.L. şi D. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata: sumei de 1.000.000 euro la cursul BNR valabil pentru data de 24.02.2015, precum şi a dobânzii legale calculate până la momentul plăţii efective, pentru daunele morale produse ca urmare a afectării stării sale de sănătate; sumei de 70.000 euro la cursul BNR valabil la data de 24.02.2015 şi a dobânzii legale calculate până la momentul plăţii efective, pentru componenta morală a prejudiciului corporal — 70 de zile de îngrijiri medicale; a sumei de 200.000 euro, pentru componenta morală a prejudiciului corporal - infirmitate articulaţie radiocarpiană (prejudiciu de agrement); sumei de 1.000 euro indexabilă, datorată lunar de la data producerii prejudiciului, solicitată pe baza venitului lunar net pe care reclamantul l-ar fi putut realiza, ţinându-se seama de calificarea avută (inginer specialitatea petrol şi gaze) şi de sporirea nevoilor sale de viaţă; a cheltuielilor de judecată.

La data de 31 mai 2019, reclamantul a depus o modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat, în ceea ce priveşte cadrul procesual pasiv, că doar asigurătorul de răspundere civilă auto obligatorie, D. S.A., poate avea calitatea de pârât în cauză, în timp ce autorul accidentului rutier, B., are calitatea de intervenient forţat. Totodată, şi-a micşorat pretenţiile formulate prin cererea iniţială de la suma de 1.271.000 euro la suma de 1.270.000 euro, prin renunţarea la capătul patru de cerere privind prestaţia periodică lunară în cuantum de 1.000 euro.

2. Sentinţa pronunţată pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 1820 din 23 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a luat act de renunţarea la judecata cererii formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., precum şi de renunţarea la judecata capătului ultim de cerere (privind obligarea pârâtei la plata unei sume indexabile de 1000 euro lunar, de la data producerii prejudiciului); a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii B. şi D. S.A.; a obligat pe pârâta D. S.A. să plătească reclamantului suma de 533.736 RON (echivalentul a 120.000 euro la cursul valutar al BNR de 4,4478 RON/euro la data de 24.02.2015 — data producerii accidentului), precum şi a dobânzii legale aferente, calculată de la data producerii prejudiciului (24.02.2015) şi până la data plăţii efective; a respins în rest cererea ca neîntemeiată; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.705,51 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, tarif expertiză medico-legală şi cheltuieli de transport şi xerocopiere.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 14 aprilie 2021 a declarat apel pârâta D. S.A., iar la data de 16 aprilie 2021 a declarat apel reclamantul A., cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 27 aprilie 2021.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1478A din 2 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti — secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelurile formulate de apelantul-reclamant A. şi de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1820 din 23 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. S.R.L., ca nefondate. S-a luat act că părţile apelante nu au solicitat cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta D. S.A.

5. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 coroborate cu dispoziţiile art. 2224 C. civ. şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, în acest mod înlăturând apărările din apelul pârâtei;

- în opinia recurentei-pârâte, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, iar dobânda legală ar trebui calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi nu de la data săvârşirii faptei ilicite;

- dispoziţiile legale impun cu obligativitate raportatea în cauză la Norma ASF nr. 23/2014 şi Legea nr. 136/1995, norme în vigoare la data producerii accidentului rutier.

Recurenta- pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

6. Procedura de filtru

Intimatul A. depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

Prin raportul privind admisibilitatea recursului, magistratul asistent raportor a opinat în sensul că recursul este formulat în termen, împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, completul urmând a aprecia asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 iunie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 1478A din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, fixând termen de judecată la data de 8 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta D. S.A. are caracter nefondat, pentru argumentele ce succed.

Printr-un prim motiv de recurs, încadrabil în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 3 alin. (3) O.G. nr. 13/2011, coroborate cu art. 1523 C. civ. şi nu a avut în vedere dispoziţiile art. 2224 C. civ. şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, în concret că nu există nicio dispoziţie în sensul posibilităţii de plată a unor dobânzi aplicate sumelor achitate cu titlu de despăgubire, o astfel de prevedere nefiind posibilă data fiind natura contractului de asigurare RCA.

Instanţa de apel, în analiza acestui motiv, a reţinut corect că, în ceea ce priveşte critica pârâtei conform căreia în recunoaşterea dreptului la despăgubiri al reclamantului instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere condiţiile restrictive instituite de art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, aceasta este neîntemeiată, întrucât în felul acesta s-ar afecta dreptul la reparaţie reglementat de dispoziţiile C. civ.

Înalta Curte reţine că obiectul asigurării de răspundere civilă auto constă într-o valoare patrimonială egală cu despăgubirile ce ar urma să le plătească asiguratul ca urmare a unui prejudiciu cauzat prin fapta sa unei terţe persoane, pentru care răspunde, potrivit legii civile. Pârâta se află în întârziere încă de la data producerii faptei ilicite, fiind incidente prevederile art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.

În cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a sumei de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada vreunui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

De asemenea, potrivit principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptăţită să pretinsă repararea întregului prejudiciului, respectiv atât efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligaţiilor băneşti, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (2) şi art. 1535 C. civ. la nivelul dobânzii legale.

În ceea ce priveşte data de la care se va calcula dobânda legală, potrivit art. 1381 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, întrucât, în privinţa reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulaţie trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a dat o interpretare corectă prevederilor legale sus-menţionate şi, în plus faţă de motivarea expusă în apel, reţine că, dacă terţul păgubit se adresează instanţei de judecată şi despăgubirea se stabileşte pe cale judiciară, penalităţile vor fi datorate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 136/1995 de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă.

Aplicarea legislaţiei speciale în materia asigurărilor presupune efectuarea unei distincţii între penalităţile prevăzute de Legea nr. 136/1995 şi repararea prejudiciului cauzat terţului păgubit ca urmare a accidentului de circulaţie.

Dobânda legală are ca scop să repare prejudiciul înregistrat de către creditor sub forma beneficiului nerealizat, iar penalităţile reglementate de Legea nr. 136/1995 au ca menire să sancţioneze asigurătorul pentru neîndeplinirea obligaţiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menţionat. Dobânda legală poate fi acordată, chiar dacă asigurătorul şi-a îndeplinit obligaţiile a căror nerespectare atrage aplicarea penalităţilor la care se referă Legea nr. 136/1995 şi Norma ASF nr. 23/2014, acte normatibe în vigoare la data producerii accidentului, în considerarea finalităţii lor diferite.

Astfel, în timp ce dobânda legală penalizatoare are ca scop să repare prejudiciul înregistrat de către creditor sub forma beneficiului nerealizat, penalităţile reglementate de Legea nr. 136/1995 au ca menire să sancţioneze asigurătorul pentru neîndeplinirea obligaţiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menţionat.

Trebuie efectuată distincţia între repararea prejudiciului prin aplicarea unei dobânzi penalizatoare potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 şi măsura de sancţionare a pasivităţii debitorului care constă în obligarea la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, pârâta a criticat că, în cauză, au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, raportat la prevederile art. 68 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 49 şi 54 din Legea nr. 132/1995 şi art. 2224 C. civ., iar dobânda legală ar trebui calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi nu de la data săvârşirii faptei ilicite.

Critica recurentei are caracter nefondat. Aceasta întrucât prevederile art. 1381 alin. (2) C. civ. tranşează în mod clar această chestiune, fiind stipulat că dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol prevăd că dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor.

Pe cale de consecinţă, în cauză, obligaţia de reparare a prejudiciului material şi moral suferit de reclamant este scadentă încă de la data accidentului rutier, care reprezintă data la care s-a produs paguba.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva1478A din 2 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă D. S.A. va fi obligată la plata sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., cheltuieli reprezentând onorariul avocatului ales al acestei părţi, potrivit dovezii de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 1478A din 2 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenta-pârâtă D. S.A. la plata sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.