Civil liability of a local mayor for injury by stray dogs and the equitable quantification of moral damages under strict liability for animals

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, la data de 25 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Galaţi, prin Primar şi Primarul Municipiului Galaţi, a solicitat obligarea acestora la plata daunelor morale în cuantum de 75.000 euro şi a cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar, a formulat o cerere de chemare în garanţie a Serviciului Public Ecosal Galaţi, prin care a solicitat ca, în cazul admiterii acţiunii principale, să fie obligat chematul în garanţie la plata daunelor morale.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 14 februarie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Galaţi, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.300 euro (în echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale; a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.600 RON; a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar, în contradictoriu cu chematul în garanţie Serviciul Public Ecosal Galaţi; a obligat chematul în garanţie la plata către pârât a sumei de 4.300 euro (în echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale şi a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins ca nefondată cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată; a luat act că pârâtul nu a solicitat obligarea chematului în garanţie la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A., pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar şi chematul în garanţie Serviciul Public Ecosal Galaţi.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 195A din 5 noiembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A., de pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar şi de chematul în garanţie Serviciul Public Ecosal Galaţi, în contradictoriu cu intimatul-pârât Primarul Municipiului Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 153 din 14.02.2018 pronunţate de Tribunalul Galaţi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 827 din 2 aprilie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 195A din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a casat, în parte, decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 153 din 14 februarie 2018 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, la aceeaşi curte de apel.

Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

De asemenea, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 195A din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 133A din 10 decembrie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 153 din 14 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă.

6. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. recurentul-reclamant a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

Într-o primă critică, recurentul arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material ce reglementează răspunderea Primarului, reţinându-se că acesta nu deţine paza juridică a animalului şi textele de lege nu instituie o răspundere în sarcina acestuia în prezenta cauză, respectiv că atribuirea conducerii serviciului public local către Primar nu poate duce la o răspundere a acestuia.

Or, prevederile art. 95 şi 109 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, O.U.G. nr. 155/2001, art. 61 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 215/2001 reglementează reprezentarea în justiţie a unităţilor administrativ-teritoriale, Primarul fiind responsabil de activitatea serviciilor publice de interes local, răspunderea acestui subiect revenind în cazul funcţionării deficitare a acestora.

În consecinţă, în mod nelegal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului, în condiţiile în care art. 21 din Legea nr. 215/2001 nu exclude posibilitatea chemării în judecată a acestuia când se invocă nerespectarea obligaţiilor proprii.

A doua critică vizează faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întemeiat pe faptul că instanţa de apel nu a analizat apelul promovat de reclamant, omisiunea de a analiza şi motiva soluţia pronunţată echivalând cu nesoluţionarea fondului cauzei. În acest fel, decizia recurată nu permite evaluarea modului de aplicare a prevederilor legale prin respectarea garanţiilor procesuale ale părţii, omisiunea fiind de natură să încalce dreptul la un proces echitabil în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, instanţa de apel nu a prezentat propriul raţionament juridic pornind de la apelurile formulate în cauză şi probele administrate în faţa primei instanţei, procedând la redarea unor susţineri ale pârâtului pe care le-a însuşit, fără a indica argumentele avute în vedere la respingerea apelului reclamantului.

A treia critică se referă la aplicarea greşită a prevederilor art. 1385 C. civ., nerespectarea principiilor instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi încălcarea limitelor casării stabilite prin decizia de casare.

În acest sens, arată că instanţa de apel, deşi a expus criteriile generale de evaluare a prejudiciului moral reflectate în practica judiciară, a luat în considerare la evaluarea prejudiciului doar numărul de îngrijiri medicale reţinut de prima instanţă, aspect care echivalează cu nesoluţionarea apelului declarat de reclamant în condiţiile în care, prin apel, au fost invocate o multitudine de împrejurări (suferinţele fizice, impactul emoţional negativ, schimbarea circumstanţelor de viaţă, trauma psihică, fobia faţă de câini, starea depresivă) ce nu au fost luate în considerare la stabilirea prejudiciului moral suferit de reclamant.

Neluând în considerare toate aspectele prejudiciului, instanţa de apel a încălcat jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, încălcând totodată principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 C. civ.

Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că procesul medical nu s-a încheiat, astfel cum rezultă din proba cu expertiza efectuată în cauză, reclamantul urmând în continuare un tratament pe perioadă nedeterminată, constând în şedinţe de fizioterapie.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea apelului reclamantului, iar în subsidiar, trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, prin întâmpinare, chematul în garanţie Serviciul Public Ecosal Galaţi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinări.

8. Procedura de filtru

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis, în principiu, recursul, şi a fost stabilit termen, cu citare părţi, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, trebuie menţionat că situaţia de fapt reţinută de instanţele fondului nu mai poate fi reapreciată în recurs, unde are loc o verificare de legalitate, în limitele instituite de art. 488 C. proc. civ., la o situaţie de fapt deplin stabilită, astfel că nici argumentele aduse în recursul reclamantului privitoare la modul de interpretare a probelor nu vor fi analizate întrucât tind la modificarea situaţiei de fapt avută în vedere, cu prilejul aplicării legii, de către instanţele de fond.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluţiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Cu privire la recursul reclamantului, Înalta Curte constată că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Asupra motivului de recurs prin care se critică nemotivarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti şi cele ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanţie procesuală esenţială, întrucât instanţa de apel a expus argumentele de fapt şi de drept care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecăţii, analiza instanţei de apel raportându-se la condiţiile legale cerute antrenarea răspunderii civile delictuale, prin interpretarea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză şi a celor dezlegate prin decizia de casare.

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că decizia recurată nu cuprinde motivele de drept pentru care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia de respingere a apelului reclamantului şi nu a făcut referire la apărările sale, procedând la redarea unor susţineri ale pârâtului pe care le-a însuşit, fără a indica argumentele avute în vedere la respingerea apelului reclamantului.

Procedând la verificarea aspectelor de nelegalitate punctate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat pe larg susţinerile părţilor, deopotrivă ale reclamantului şi ale pârâtului, şi, luând în considerare starea de fapt, probatoriul administrat şi aspectele de drept dezlegate de instanţa de recurs prin decizia de casare, a apreciat că apelul reclamantului nu este fondat, analizând criticile din apelul reclamantului referitoare la soluţionarea pretins greşită a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Galaţi şi a chematului în garanţie Serviciul Public Ecosal Galaţi, precum şi cu privire la despăgubirea acordată pentru prejudiciul moral, în sumă de 4300 euro, în sensul că nu i s-a reparat integral prejudiciul moral suferit.

În acest context, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea de către instanţă a tuturor apărărilor formulate, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.. Instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor acestui text de lege, decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară, cuprinzând pe larg argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, cu referire la criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel se încadrează în exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., susţinerile părţii urmând a fi respinse, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat, atât în fapt, cât şi în drept soluţia adoptată, în raport de starea de fapt constatată în cauză, de obiectul dedus judecăţii şi de limitele casării, trimiterile la ipoteza de la pct. 5 fiind efectuate formal de recurent, din perspectiva pretinsei nerespectări a deciziei recurate a limitelor casării, ipoteză ce nu se regăseşte în cauză, astfel cum se va argumenta şi în continuare.

În ceea ce priveşte motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material şi a nerespectării limitelor casării, criticile sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, cu privire la pretinsa soluţionare greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarului Municipiului Galaţi, Înalta Curte reţine, în acord cu motivarea instanţei de apel, că pe o parte, susţinerile reclamantului în sensul că prevederile art. 61 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 215/2001 atribuie acestuia calitatea de a răspunde şi pentru prejudiciile aduse de câinii fără stăpân, nu pot fi primite, întrucât caracterul general al atribuirii conducerii serviciilor publice locale către primar nu presupune că primarul răspunde personal pentru orice faptă ilicită rezultată din activitatea oricărui serviciu public, cu atât mai mult cu cât, din actele normative specifice care reglementează sarcinile Municipiului privind gestionarea câinilor fără stăpân şi pe cele ale chematului în garanţie Serviciul Public Ecosal nu rezultă vreo obligaţie directă şi în sarcina instituţiei Primarului.

În acest context, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a acestei părţi, deoarece răspunderea care se solicită a se institui în sarcina Primarului Municipiului Galaţi nu este o răspundere proprie, ci se bazează pe ideea răspunderii pentru fapta animalului. Prin urmare, sub acest aspect nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul că nu au fost analizate criticile sale vizând faptul că acest pârât ar răspunde când se invocă nerespectarea obligaţiilor proprii, nu pe cele ale unităţii administrativ-teritoriale, din moment ce instanţa de apel a reţinut că atragerea răspunderii se solicită pentru fapta animalului, nu pentru fapta proprie, chestiune ce nu a fost criticată de recurent.

De asemenea, decizia nr. 1085/10.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în dosarul nr. x/2017, invocată de recurent prin memoriul de recurs, nu are relevanţă în cauză, întrucât, pe de o parte, prin hotărârea respectivă a fost casată decizia instanţei de apel pentru omiterea analizării şi motivului de apel ce viza calitatea procesuală pasivă a părţii pârâte, iar, pe de altă parte, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, conform art. 5 alin. (6) C. proc. civ.

Înalta Curte nu va reţine ca fiind fondate nici criticile referitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 1385 C. civ., nerespectarea principiilor instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi încălcarea limitelor casării stabilite prin decizia de casare, din perspectiva întinderii prejudiciului, apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, ţinând cont de îndrumările din decizia de casare şi principiile rezultate din jurisprudenţa în materie atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

În analiza acestor critici, se are în vedere, ca prim aspect, faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Se poate invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea există. În acest sens, recurentul se prevalează de faptul că instanţa de apel nu ar fi respectat îndrumările din decizia de casare şi face referire la încălcarea principiilor reţinute jurisprudenţa europeană în materie.

Cu privire la limitele casării, Înalta Curte reţine că prin decizia de casare s-a dispus că instanţa de apel era ţinută a examina existenţa şi întinderea prejudiciului, raportând criteriile de evaluare a prejudiciului la împrejurări de fapt care să fi fost deplin stabilite pe baza probatoriului administrat în proces, având în vedere că reclamantul a indicat atât profesia sa ("fiind de profesie sudor"), cât şi circumstanţele concrete pe baza cărora şi-a fundamentat pretinsul prejudiciu moral.

Or, lecturând decizia recurată, contrar susţinerilor din recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o legală şi corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1385 C. civ., respectând îndrumările din decizia de casare, prin raportare la situaţia de fapt, ce nu poate fi contestată în recurs, ţinând cont, la evaluarea prejudiciului, de criteriile în materie, anume consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere şi imposibilitatea folosirii mâinii la întreaga ei capacitate fizică în exercitarea atribuţiilor de sudor ale reclamantului, precum şi impactul emoţional al muşcăturii câinelui.

Astfel cum a punctat şi recurentul în cuprinsul motivelor de recurs, legislaţia nu cuprinde criterii concrete de determinare a cuantumului daunelor morale, însă criteriile de apreciere a prejudiciului moral trebuie să respecte principiul rezonabilităţii şi al echităţii şi să corespundă cu prejudiciul real şi efectiv suferit de victimă, adică să respecte principiul proporţionalităţii.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, curtea de apel a reţinut că în lipsa unor criterii legale de apreciere a întinderii prejudiciului moral, instanţa trebuie să se raporteze la criterii subiective, atât cele prezentate de părţi, cât şi cele personale ale judecătorului, la împrejurarea că, în urma evenimentului, afectarea bunului mers al vieţii reclamantului, urmare a delictului civil suferit. Cuantificarea daunelor morale apare ca fiind justă şi echitabilă, fără a se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză.

Dată fiind natura prejudiciului care le generează, în cazul daunelor morale nu există criterii precise pentru determinarea lor. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanţei de judecată. Câtă vreme nu există o soluţie legislativă, instanţele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii Europene, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit - acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de distrugerea legăturii afective şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

În materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, instanţa de apel apreciind că suma acordată de judecătorul fondului victimei cu titlu de daune morale respectă principiile în materie avute în vedere de instanţa de contencios europeană, ţinând cont de toate aspectele ce trebuiau analizate la momentul evaluării prejudiciului.

În consecinţă, în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale, iar hotărârea recurată nu este susceptibilă de critică sub motivul nesocotirii normelor de drept material şi a limitelor casării.

Din perspectiva celor expuse, susţinerile recurentului legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 133/A din 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.