Property partition revision: failure of triple identity for contradictory judgments and preclusion of res judicata re-argument

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată în primul ciclu procesual pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/1999 la data de 22.11.1999, completată şi precizată ulterior, atât în primul ciclu procesual cât şi în următoarele cicluri procesuale, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., S.C. D. S.A., Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), E., F., G. şi H., următoarele:

- obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti să îi lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă cota indiviză de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, (cotă ce a aparţinut autoarei sale I.), cota de 1/2 din apartamentul situat la etajul 4, 1/2 din pivniţă şi camera de serviciu situate la subsolul imobilului (cotă ce a aparţinut autoarei sale J.);

- constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentelor nr. x şi 4 din imobil;

- constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de stat cu E., F., G. şi H., precum şi obligarea pârâţilor să îi lase în deplină proprietate apartamentele dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995;

- constatarea, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, B. şi C., a inopozabilităţii faţă de reclamant a sentinţei civile nr. 9756/10.06.1998 pronunţată în dosarul nr. x/1998 (revendicare);

- constatarea, în contradictoriu cu B. şi C., a inopozabilităţii faţă de reclamant a sentinţei civile nr. 9347/25.06.1999 pronunţată în dosarul nr. x/1998 (ieşire din indiviziune);

- ieşirea din indiviziune faţă de B. şi C. pentru întregul imobil.

În primul ciclu procesual, acţiunea reclamantului a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 288/21.03.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, apelul declarat de reclamant împotriva acesteia fiind de asemenea, respins prin decizia nr. 701/28.11.2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Instanţele au reţinut pe de o parte că, în privinţa capătului de cerere privind revendicarea, reclamantul nu are calitate procesual activă în formularea acţiunii, dat fiind că nu este singurul proprietar al imobilului, fiind încălcată aşadar regula unanimităţii, iar pe de altă parte, în privinţa cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, reclamantul nu are calitate procesuală, întrucât, fiind terţ faţă de aceste contracte, nu are deschisă calea acţiunii în anulare.

Recursul formulat de reclamant a fost însă admis prin decizia nr. 672/21.02.2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – secţia civilă în dosar nr. x/2001, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, considerându-se în esenţă, că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite în fazele anterioare.

În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2003 (nr. vechi 4509/2003).

Sentinţa civilă nr. 947/03.02.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, menţinută în apel prin decizia civilă nr. 1252A/16.12.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă, a fost desfiinţată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, prin decizia civilă nr. 771R/18.05.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, considerându-se în esenţă, că a fost greşit dispusă disjungerea capetelor de cerere deosebite din aceeaşi acţiune principală şi că se impune asigurarea soluţionării unitare a cauzei conform cadrului procesual stabilit, cu respectarea principiului disponibilităţii şi în contradictoriu cu toţi pârâţii.

În al treilea ciclu procesual, urmare a trimiterii spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2003, la care a fost conexată ulterior cauza nr. 3068/300/2009 formată ca urmare a disjungerii iniţiale.

Prin sentinţa civilă nr. 13105/27.11.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2003, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti:

- a respins capătul de cerere privind revendicarea cotei de 1/2 din imobil şi a cotei de 1/2 din apartamentul situat la etajul IV al imobilului, cameră de serviciu şi pivniţă, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca formulat împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă;

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii;

- a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă;

- a respins, ca lipsite de interes,capetele de cerere privind constatarea inopozabilităţii, faţă de reclamant, a sentinţelor civile nr. 9756/10.06.1998 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosar nr. x/1998 şi 9347/25.06.1999 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosar nr. x/1998 faţă de reclamant;

- a admis capătul de cerere în revendicare, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General şi a obligat Primăria la restituirea către reclamant a bunurilor preluate fără titlu în baza Decretului nr. 92/1950; a obligat Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, să restituie reclamantului cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra construcţiei (mai puţin apartamentul nr. x de la etajul IV, camera de serviciu – devenită apartamentul nr. x şi pivniţa – identificată ca fiind boxa de la subsol), dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x de la etajul IV, camerei de serviciu şi pivniţei şi cota de 6/10 din teren, imobile situate în Bucureşti, str. x, sectorul 2;

- a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâţii K., în calitate de moştenitor al defunctei E., F., G., H., Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C. D. S.A., privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. D. S.A., în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului Bucureşti, cu E. – în prezent decedată, prin moştenitori (contract nr. x/04.02.1997), cu pârâţii F. şi G. (contract nr. x din 20.12.1996), cu pârâtul H. (contract nr. x din 18.12.1996);

- a admis capătul de cerere, având ca obiect revendicare, privind apartamentul nr. x şi boxa de la subsol, formulat de reclamant, în calitate de proprietar exclusiv, în contradictoriu cu pârâţii K., respectiv, soţii Hristea; a obligat pârâtul K. să lase reclamantului, în deplină proprietate şi posesie, apartamentul nr. x format din vestibul, bucătărie, cameră, debara, WC, cu suprafaţa utilă de 34,90 mp reprezentând o cota indiviză de 3,11 % din imobil, cota indiviză de 3,11 % din părţile de folosinţă comune ale imobilului şi 5,76 mp teren situat sub construcţie; a obligat pârâţii F. şi G. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie boxa de la subsol în suprafaţă de 9,16 mp.

- a admis capătul de cerere, având ca obiect revendicare, privind apartamentele nr. x (fără boxa de la subsol) şi nr. 5, formulat de reclamant, în calitate de coindivizar, în contradictoriu cu pârâţii Hristea, respectiv H.; a obligat pârâţii F. şi G. să lase reclamantului şi pârâţilor L. şi C., în deplină proprietate şi posesie, ap. nr. 2 situat la parterul imobilului compus din vestibul, hol, cameră, cameră, culoar, baie, debara, oficiu, bucătărie, cămară, WC, 15,94 % cota indiviză din părţile de folosinţă comune ale imobilului şi 26,97 mp teren situat sub construcţie; a obligat pârâtul H. să lase reclamantului şi pârâţilor L. şi C., în deplină proprietate şi posesie, ap. nr. 5 situat la etajul III al imobilului, compusă din vestibul, cameră, cameră, baie, bucătărie, debara, balcon cu suprafaţa utilă de 67,55 mp, reprezentând o cota indiviză de 10,83 % din imobil, cota indiviză de 10,38% din părţile de folosinţă comune ale imobilului şi 18,32 mp teren situat sub construcţie;

- a respins capătul de cerere, având ca obiect revendicare, privind apartamentele 3 şi 4, formulat în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.;

- a constatat că reclamantul A., pe de o parte şi pârâţii B. şi C., pe de altă parte, se găsesc în indiviziune în cote egale asupra imobilului construcţie situat în str. x, Bucureşti (cu excepţia apartamentului nr. x de la etajul IV, apartamentul nr. x – demisol şi boxei de la subsol), având o valoare de circulaţie totală de 464.144 euro, respectiv camerelor tehnice de la subsolul clădirii, apartamentului nr. x (fără boxa de la subsol) şi asupra mansardei;

- a constatat că reclamantul A., cu cota de 6/10 şi pârâţii B. şi C., împreună cu cota de 4/10, se găsesc în indiviziune asupra terenului aferent construcţiei, în suprafaţă de 212 mp (în acte), şi de 228,20 mp în fapt (include şi terenul de sub construcţie), conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert tehnic judiciar M. la 19.11.2010 şi evaluat la 53.075 euro, conform Raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert N.;

- a dispus sistarea stării de indiviziune în ceea ce priveşte construcţia;

- a atribuit reclamantului apartamentul nr. x (fără boxa de la subsol), cu o valoare de circulaţie de 71.384 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulaţie de 50.663 euro şi mansarda (mai puţin partea de mansardă cumpărată de numitul O.), cu o valoare de circulaţie de 34.097 euro, bunuri având o valoare de circulaţie totală 156.144 euro.

- a atribuit pârâţilor B. şi C., apartamentul nr. x, cu o valoare de circulaţie de 52.588 euro, apartamentul nr. x, cu valoare de circulaţie de 56.037 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulaţie de 10.216 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulaţie de 53.368 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulaţie de 49.370 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulaţie de 44.565 euro şi apartamentul nr. x, în suprafaţă de 74,41 mp, situat la mansardă, cu o valoare de circulaţie de 41.856 euro, bunuri având o valoare de circulaţie totală de 308.000 euro;

- a stabilit că împreună cu bunurile, revin părţilor şi cotele indivize din dreptul de proprietate asupra spaţiilor comune din imobil asupra cărora se găsesc în indiviziune forţată;

- a menţinut starea de indiviziune asupra terenului;

- a obligat pârâţii B. şi C. la plata către reclamant a unei sulte în cuantum de 75.928 euro;

- a obligat pârâţii L. şi C. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 4.425 RON, formate din 2.900 RON – reprezentând jumătate din onorariile de expert avansate în cauză de reclamant, corespunzător cotei din dreptul de proprietate comună a pârâţilor, 25 RON – taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar corespunzătoare partajului, 1.500 RON – onorariu de avocat;

- a obligat pârâtul K. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 650 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat;

- a obligat pârâţii P. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 2.162 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat;

- a obligat pârâta Primăria Municipiului Bucureşti la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.600 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat;

- a obligat pârâtul H. la plata către reclamant a sumei de 1.513 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat;

- a respins cererea de obligare a pârâţilor foşti chiriaşi la plata cheltuielilor de judecată pe capătul de cerere privind constarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 3956/25.10.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul reclamantului A.; a anulat apelul pârâtului B.; a admis apelurile declarate de către pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, G., F., H., C. şi K., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare imobiliară îndreptată împotriva acestor pârâţi şi a respins-o, ca inadmisibilă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. şi C. în capătul de cerere având ca obiect ieşirea din indiviziune, pe care l-a respins ca fiind îndreptat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Prin decizia civilă nr. 536/01.11.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis recursul formulat de reclamant; a casat în parte decizia civilă recurată şi a trimis cauza Tribunalului Bucureşti, spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâţii G., F., H., K. şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General şi C.; a menţinut soluţia instanţei de apel privind respingerea apelului formulat de reclamantul A.; anularea apelului formulat de pârâtul B., menţinerea soluţiei primei instanţe referitoare la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, lipsa calităţii procesuale a pârâţilor B. şi C. (în capătul de cerere având ca obiect revendicarea) şi lipsa capacităţii procesuale a CGMB.

În al patrulea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pentru rejudecarea apelurilor în dosarul nr. x/2003* pe rolul Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă.

Rejudecând cele cinci apeluri împotriva sentinţei civile nr. 13105/27.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în raport de dispoziţiile ultimei decizii de casare (nr. 536/01.11.2017), prin decizia civilă nr. 2239A/22.06.2018 Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar şi a admis apelurile formulate de apelantul-pârât K., apelanţii-pârâţi F. şi G., apelantul-pârât H. şi apelanta-pârâtă C. împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., intimaţii-pârâţi B. şi S.C. D. S.A. A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

- a admis în parte capătul de cerere, având ca obiect revendicarea, formulat în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi a obligat Municipiul Bucureşti, prin Primar General să restituie reclamantului apartamentul nr. x de la etajul IV, cota de 1/2 din mansardă şi cota indiviză de 1/2 din terenul construit şi neconstruit din imobilul, situat în Bucureşti;

- a respins ca neîntemeiat capătul de cerere, având ca obiect revendicarea, formulat în contradictoriu cu pârâţii K., F., G., H., B. şi C.. Totodată,

- a respins ca neîntemeiat capătul de cerere, având ca obiect sistarea stării de indiviziune, în ceea ce priveşte construcţia şi, pe cale de consecinţă,

- a înlăturat toate dispoziţiile referitoare la atribuire şi la plata sultelor, precum şi dispoziţiile referitoare la obligarea pârâţilor L. şi C., K., F., G. şi H. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi

- a obligat intimatul-reclamant la 8.210 RON cheltuieli de judecată în apel către apelanţii pârâţi F. şi G. şi la 5.102 RON cheltuieli de judecată către apelantul pârât H..

Prin decizia civilă nr. 902 R/2019 din data de 05.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondată excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A.. A admis recursurile formulate de recurentul-reclamant A. şi de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 2239A/22.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2003, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., C., G., F., H., K., S.C. D. S.A..

A casat în parte decizia recurată şi sentinţa apelată şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului în privinţa capetelor de cerere referitoare la:

- ieşirea din indiviziune asupra terenului revendicat, respectiv asupra construcţiilor înstrăinate de pârâţii B. şi C.;

- situaţia drepturilor reclamantului legate de obţinerea de la pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a despăgubirilor pentru imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

A menţinut dispoziţiile din decizie referitoare la:

- obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General, să restituie reclamantului apartamentul nr. x de la etajul IV, cota de 1/2 din mansardă şi cota indiviză de 1/2 din terenul construit şi neconstruit din imobilul situat în Bucureşti, str. x sector 2.

- respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere având ca obiect revendicarea, formulat în contradictoriu cu pârâţii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, K., F., G. şi H..

A constatat că prin decizia civilă nr. 536/01.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă s-a menţinut soluţia instanţei de apel (decizia civilă nr. 3956A/25.10.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă) privind: respingerea apelului formulat de reclamantul A.; anularea apelului formulat de pârâtul B.; menţinerea soluţiei primei instanţe referitoare la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995; lipsa calităţii procesuale a pârâţilor B. şi C. şi lipsa capacităţii procesuale a C.G.M.B.

Prin decizia civilă nr. 90/02.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, evocând fondul, în recurs urmare a casării parţiale cu reţinere dispuse, a constatat că reclamantul este coproprietar asupra cotei totale de 6/10 din dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilului situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 212 mp (1/2 din cotă s-a păstrat prin decizia intermediară, iar 1/10 este cota care i se cuvine reclamantului ca suprafaţă de teren aferentă apartamentului nr. x, restituit în natură acestuia), restul cotei de 4/10 aparţinând persoanelor care au dobândit de la pârâţii B. şi C., acestea nefiind părţi în proces.

A constatat că indiviziunea asupra terenului este forţată şi perpetuă pe durata existenţei construcţiei.

A constatat că reclamantul A., pe de o parte, şi pârâţii B. şi C., pe de altă parte, au cote de 1/2 din construcţie (mai puţin apartamentul nr. x, proprietatea exclusivă a reclamantului).

A constatat că valoarea actuală a construcţiei care se partajează este de 609.913 euro, corespondentul valoric al drepturilor, care se cuvin reclamantului din construcţie fiind de 304.956,50 euro.

A constatat că pentru partajarea construcţiei reclamantul preia drepturile care au fost atribuite prin sentinţa civilă nr. 9347/25.06.1999 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/1998 pârâţilor H., F., G. şi E., aceştia fiind cumpărători ai apartamentelor în baza Legii nr. 112/1995 de la Municipiul Bucureşti, prin Primar General.

A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, să plătească reclamantului valoarea de piaţă a apartamentelor nr. x, 2 şi 5 care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 şi anume suma de totală de 213.878 euro, echivalent RON la data plăţii conform cursului BNR.

A constatat că pentru a se ajunge la echivalenţa valorică ce se cuvine reclamantului, pârâţii L. şi C. trebuie să suporte diferenţa de 91.078,5 euro, proporţional cu sumele obţinute din apartamentele înstrăinate, sumă ce se va achita reclamantului cu titlu de sultă.

A obligat pe pârâta C. să plătească reclamantului suma de 51.559,53 euro, echivalent RON la data plăţii conform cursului BNR, reprezentând procentul de 56,61 % din suma de 91.078,5 euro.

A obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului suma de 39.509,85 euro, echivalent RON la data plăţii conform cursului BNR, reprezentând procentul de 43,38 % din suma de 91.078,5 euro.

2. Cererea de revizuire formulată în cauză

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2022 sub nr. x/2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuenta C. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 90/02.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă pronunţate în dosarul nr. x/2019 şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea cererii, revizuenta C. a arătat că hotărârea atacată este potrivnică sentinţei civile nr. 9756/10.06.1998 pronunţate in dos. nr. 5417/1998 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care s-au admis acţiunile conexe formulate de C. si B. in contradictoriu cu CGMB şi s-a dispus:

- obligă pârâtul să lase în deplină proprietate şi posesie cota indiviză de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, str. x, sector 2 (fost Bulevardul x) compus din teren în suprafaţa de 212,50 mp şi construcţie în suprafaţa de 170 mp, formată din parter, 4 etaje, şi 5 camere la mansarda cu vecinătăţi, moştenitorilor proprietarei Q., respectiv reclamanţilor;

Şi a sentinţei civile nr. 9347/25.05.1999 pronunţate în dosarul nr. x/1988 de către Judecătoria sector 2 Bucureşti, irevocabilă, prin care s-a dispus:

- admite acţiunea formulată de reclamanţii B. şi C. împotriva pârâţilor F., G., E., H. (n.s./proprietari, cumpărători in temeiul Legii nr. 112/1995) şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti;

- dispune ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, sector 2;

- atribuie reclamanţilor lotul nr. II- apartamentele 3, 8, 4, 7, 9, 10, aceştia rămânând în indiviziune;

- atribuie pârâţilor F. şi G. ap nr. 2 din imobil, pârâtei E. ap. nr. 1 din imobil, H. ap nr. 5, iar pârâtei CGMB, apartamentul nr. x din acelaşi imobil;

- omologhează raportul de expertiză tehnico-imobiliară aşa cum a fost modificat.

A apreciat că sunt îndeplinite în speţă condiţiile de admisibilitate ale revizuirii întemeiate pe pct. 7:

- există identitate de obiect/aceeaşi pricină: ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, sector 2;

- identitate de părţi: A. (este succesorul în drepturi a CGMB/Municipiul Bucureşti - parte în sentinţa civilă nr. 9756/10.06.1998, pronunţată în dos. nr. 5417/1998 al Judecătoriei Sectorului 2, şi în sentinţa civilă nr. 9347/25.05.1999 pronunţată în dos. nr. 16882/1998 de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), B., C. şi alţi pârâţi;

- părţile au avut sau au calitatea de proprietari ai imobilului.

La data introducerii acţiunii de către A., 22.11.1999 la Tribunalul Bucureşti (dosar nr. x/1999), inclusiv la data judecării capătului de cerere privind ieşirea din indiviziune asupra imobilului, 02.02.2022, între părţile din dosar nu exista stare de indiviziune asupra imobilului, întrucât aceasta fusese sistată definitiv, aşa cum a arătat mai sus, prin hotărâri judecătoreşti definitive (10.06.1998) şi prin Dispoziţia Primarului Municipiului Bucureşti nr. 1327/17.08/1999.

Sentinţa civilă nr. 9756/10.06.1998, pronunţată în dos. nr. 5417/1998 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 9347/25.05.1999 pronunţată în dos. nr. 16882/1998 de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Dispoziţia Primarului Municipiului Bucureşti nr. 1327/17.08/1999 nu au fost desfiinţate, au produs efectele specifice hotărârilor ce vizează drepturile reale.

În cauză există putere de lucru judecat. A fost invocată puterea şi autoritatea de lucru judecat în apelul formulat de către C., admis, iar faţă de C. acţiunea în revendicare şi ieşirea din indiviziune a fost respinsă (decizia nr. 2239A/22.06.2018, pronunţată în dos. nr. 104./300/2003).

A considerat că hotărârea nr. 90/02.02.2022 prin care s-a dispus, încă o dată, ieşirea din indiviziune asupra aceluiaşi imobil este contradictorie, dată cu încălcarea puterii de lucru judecat, a caracterului obligatoriu al hotărârilor definitive, pronunţate anterior în legătură cu imobilul situat in Bucureşti.

Prin urmare, decizia civilă nr. 90/02.02.2022 a fost dată cu ignorarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în anul 1998 şi 1999, ceea ce reprezintă o evidentă încălcare a puterii de lucru judecat, a dreptului pârâţilor la un proces echitabil, o încălcare a principiului preeminenţei dreptului.

Este cunoscut faptul ca puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

Efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni:

- stricto sensu, semnifică autoritatea de lucru judecat, care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauza (exclusivitatea);

- lato sensu, semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

"Autoritatea de lucru judecat" şi "puterea de lucru judecat" nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat constituie o parte a puterii de lucru judecat; existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi, de părţi, cauza şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii intre problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Putere de lucru judecat au şi motivele/argumentele cu valoare decizională, adică acele motive care conţin soluţii asupra unor puncte litigioase ale procesului de aşa manieră încât doar felul în care au fost aduse în faţa judecăţii (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului), face ca astfel de soluţii să nu se regăsească în dispozitiv. Intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranşează litigiul, şi motivele care susţin soluţia (în absenţa cărora aceasta nu ar avea vreun înţeles, permiţând reluarea la nesfârşit a litigiilor), precum şi motivele care conţin ele însele soluţii pe aspectele litigioase invocate de părţi şi supuse dezbaterii acestora.

Reţinerea autorităţii de lucru judecat a motivelor decizorii este de natură să ducă la evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti, dând expresie funcţiei pozitive a autorităţii de lucru judecat.

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat îl constituie recunoaşterea prin lege, a faptului că o hotărâre judecătorească definitivă este pusă în executare, producând efecte în mod efectiv şi dându-i-se astfel eficienţă. Autoritatea de lucru judecat conferă persoanelor în favoarea cărora au fost pronunţate dispoziţiile hotărârii dreptul de a folosi mijloacele legale pentru executarea acelor dispoziţii (puterea lucrului judecat).

Efectul negativ recunoscut prin lege hotărârii judecătoreşti definitive constă în faptul că este oprită o nouă judecată pentru aceleaşi pretenţii soluţionate prin hotărârea ce a rămas definitivă (non bis in idem). În aceasta situaţie, autoritatea de lucru judecat constituie un obstacol în calea readucerii în faţa organelor judiciare a conflictului de drept civil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit deja că "instanţele sunt obligate să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din Convenţie" (Cauza Amurăriţei c. României).

Aşadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment, acea problemă, creând speranţa legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanţă de judecata într-o procedură ulterioară.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul H. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

De asemenea, la 17 martie 2022, intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.".

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În doctrină şi în jurisprudenţă s-a apreciat în mod constant că pentru a putea fi invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil şi în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuenta C. a arătat că există contrarietate între decizia civilă nr. 90R/02.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, sentinţa civilă nr. 9756/10.06.1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată in dos. nr. 5417/1998 şi sentinţa civilă nr. 9347/25.05.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/1998.

Aşa cum corect arată revizuenta, cazul de revizuire prevăzut în vechea reglementare, art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, incident în speţă în raport cu data formulării declanşării demersului juridic, permite revizuirea atunci când hotărârile potrivnice sunt date "una si aceeaşi pricina, intre aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate", sancţionând doar ipoteza în care s-a pornit o nouă judecată în condiţiile identităţii de părţi, obiect, cauză, ajungându-se la un rezultat jurisdicţional contrar primei hotărâri, spre deosebire de actuala reglementare a art. 509 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei instanţe".

Autoritatea de lucru judecat îşi găseşte sediul, deopotrivă, în C. civ. de la 1864 [art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2)], ca prezumţie, ca mijloc de probă, precum şi în C. proc. civ. de la 1865 (art. 166), ca excepţie procesuală.

Textele nu reglementau propriu-zis autoritatea de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătoreşti, ci ca mijloc de probă şi respectiv, ca excepţie procesuală, aptă să împiedice o nouă judecată.

De aceea, în mod corespunzător, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. permite revizuirea atunci când hotărârile potrivnice erau date "în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate", sancţionând aşadar, doar ipoteza în care s-a pornit o nouă judecată în condiţiile identităţii de părţi, obiect, cauză, ajungându-se la un rezultat jurisdicţional contrar primei hotărâri.

Spre deosebire de vechea reglementare, noile dispoziţii procedurale statuează asupra instituţiei autorităţii de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti, arătând în mod explicit asupra căror părţi ale hotărârii poartă această autoritate, ce fel de statuări ale instanţei, precum şi tipul de hotărâri care sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat (art. 430), menţionând totodată, cele două efecte pe care le produce lucrul judecat – efectul pozitiv şi efectul negativ (art. 431).

În privinţa efectului pozitiv, însă, adică a aceluia care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, fără să presupună identitatea de acţiune (obiect, cauză, părţi), acesta îşi găseşte pentru prima dată reglementare prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ. ("oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă").

Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente între cele două procese, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional.

Or, în vechea reglementare, autoritatea de lucru judecat este tratată în dispoziţiile art. 166 C. proc. civ. ca excepţie procesuală, aptă doar să împiedice o nouă judecată, fără a fi reglementat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, la care se referă revizuenta.

Observând cerinţele art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., în cauză nu este întrunită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, respectiv ca hotărârile pretins potrivnice să fi fost pronunţate în aceeaşi cauză, în rezolvarea aceluiaşi raport juridic dedus judecăţii, deci între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză.

Astfel, sub aspectul părţilor, Înalta Curte reţine că nu există identitate de părţi între cele trei procese, aspect reţinut prin decizia atacată cu revizuire, instanţa de recurs analizând efectul hotărârilor judecătoreşti pretins potrivnice şi opozabilitatea acestora (fila x din decizia nr. 90R/02.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Pe de altă parte, referitor la condiţia ca în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că această cerinţă nu este îndeplinită, deoarece din considerentele deciziei nr. 90R/02.02.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanţa a examinat, la fila x, autoritatea de lucru (efectul pozitiv al acestora) a sentinţelor civile nr. 9756/10.06.1998 şi nr. 9347/25.05.1999 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, şi a reţinut că "analizând cu precădere efectele hotărârilor judecătoreşti obţinute de părţi anterior dobândirii litigiului, Curtea constată că acestea se opun cu putere de lucru judecat între părţi şi cu titlu de opozabilitate faţă de terţi.

Aceasta înseamnă că terţul care nu a participat în proces are posibilitatea de a face dovada contrară, faţă de acesta hotărârea fiind opozabilă ca un fapt juridic în sens restrâns, având puterea unui mijloc de probă.

Efectul opozabilităţii menţionat mai sus se aplică reclamantului în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti având ca părţi pe pârâţii L. şi C. şi CGMB (sentinţa civilă nr. 9756/10.06.1998 şi sentinţa civilă nr. 9347/25.06.1999), dar şi pârâţilor L. şi C. în ceea ce priveşte hotărârea judecătorească având ca părţi pe reclamant şi CGMB (sentinţa civilă nr. 10605/26.06.1998).

Prin urmare, terţii pot face dovada contrară celor reţinute prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în procesele în care nu au participat pentru a se ajunge la restabilirea corectei realităţi de fapt şi juridice. Această realitate, demonstrată prin probatoriul administrat în prezentul litigiu şi ca efect al soluţiilor pronunţate pe parcursul ciclurilor procesuale anterioare este în sensul constatării existenţei dreptului de proprietate al reclamantului A., pe de o parte, şi pârâţilor L. şi C., pe de altă parte, în cote egale asupra construcţiei (mai puţin apartamentul nr. x, pivniţa - anexă a apartamentului 2 şi camera de serviciu –devenită apartamentul nr. x), respectiv în cotă de 6/10 pentru reclamant şi 4/10 pentru cei doi pârâţi în ceea ce priveşte terenul."

Cum instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că în cel de-al doilea litigiu a fost analizat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti pretins contrare, astfel că părţile nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul puterii lucrului judecat care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina şi practica judiciară a instanţelor naţionale, cât şi în jurisprudenţa europeană.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

În ceea ce priveşte susţinerile revizuentei referitoare la contrarietatea hotărârii atacate cu Dispoziţia Primarului Municipiului Bucureşti nr. 1327/17.08/1999, acestea nu pot fi primite, întrucât dispoziţia primarului nu este o hotărâre judecătorească, ci un act juridic civil, ipoteza prevăzută de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. făcând referire exclusiv la hotărâri definitive potrivnice.

De asemenea, invocând acest motiv de revizuire, partea revizuentă nu poate pretinde, totodată, şi efectuarea în procedura de revizuire a unui control judiciar cu privire la alte dezlegări date prin hotărârea atacată cu revizuire, cum sunt cele privind faptul că instanţa s-ar fi pronunţat pe capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune, în condiţiile in care imobilul nu era deţinut de părţi în indiviziune, cu excepţia terenului aflat în indiviziune forţată si a mansardei, asupra căreia nu s-a dispus partajarea şi cele privind nepronunţarea instanţei asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, întrucât o astfel de solicitare excedează limitelor învestirii.

Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare care nu permite instanţei de revizuire exercitarea unui control judiciar asupra hotărârii judecătoreşti atacate cu revizuire.

În acest context, susţinerile revizuentei că există contrarietate între decizia nr. 90R/02.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi sentinţele civile nr. 9756/10.06.1998 şi nr. 9347/25.05.1999 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sunt nefondate, astfel că cererea de revizuire urmează să fie respinsă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta C. împotriva deciziei nr. 90 din 2 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.