Territorial competence for forced execution: debtor's domicile at the time of seizing the enforcement office

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răducăneni, data de 30 iunie 2023, sub nr. x/2023, creditoarea Compania de Transport Public Iaşi, prin executor judecătoresc A., a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite a deciziei civile nr. 207 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2018, pentru recuperarea sumei de 504 RON reprezentând rest plata nedatorată, precum şi dobânda legală calculată la suma de 1.004 RON începând cu data de 20 august 2018 şi până la plata parţială, respectiv 16 decembrie 2020, şi dobânda calculată pentru suma de 504 RON de la 16 decembrie 2020 şi până la data plăţii efective, împotriva debitorului B..

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 665 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 232 din 08 septembrie 2023, Judecătoria Răducăneni a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.

În fundamentarea acestei soluţii, raportându-se la dispoziţiile art. 651 alin. (3) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că debitorul avea reşedinţa în comuna Călăraşi, judeţul Botoşani.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Botoşani, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1618 din 24 octombrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele 2 instanţe; în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la momentul sesizării organului de executare, domiciliul debitorului se afla în sat Gura Bohotin, comuna Gorban, judeţul Iaşi, potrivit fişei de interogare a bazei de date DEPABD.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviinţare a executării silite a obligaţiilor reieşite din titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 207 din 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2018, privind pe debitorul B., formulată de creditoarea Compania de Transport Public Iaşi S.A., şi înaintată instanţei de judecată de către A., executor judecătoresc în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti C..

În materia executării silite, art. 651 C. proc. civ. prevede că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Ca atare, din punct de vedere al criteriului teritorial, norma în discuţie identifică judecătoria ce devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive, după cum urmează: în primul rând - ca regulă generală - instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. În subsidiar şi numai dacă debitorul nu are sediul sau domiciliul în ţară, legiuitorul determină instanţa de executare prin raportare la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului la momentul sesizării orga­nului de executare. În continuare, dacă la acelaşi moment indicat nici debitorul, nici credi­torul nu au domiciliul sau sediul în ţară, atunci instanţa de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Aceste reguli de stabilire a instanţei de executare nu permit creditorului a alege instanţa competentă din punct de vedere teritorial deoarece variantele normative menţionate reglementează ipoteze diferite care se exclud reciproc. Sub acest aspect, fiecare nouă regulă de determinare a instanţei de execu­tare se aplică strict sub rezerva ineficienţei normei anterioare, de unde rezultă o aplicare etapizată şi exclusivă, ceea ce va elimina posibilitatea unui conflict de reguli sau existenţa vreunui drept de opţiune în favoarea creditorului.

Numai cea din urmă regulă, în ipoteza în care nici debitorul, dar nici creditorul nu îşi au domiciliul sau sediul în ţară, recunoaşte un drept de opţiune în favoarea creditorului în condiţiile în care sediul biroului executorului judecătoresc ales de creditor va fi reper în determinarea instanţei de executare.

Totodată, se reţine că regula de determinare a instanţei de executare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se aplică indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor sau impusă de dispoziţiile titlului executoriu ce urmează a fi aduse la îndeplinire.

Reglementând competenţa funcţională, art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Pentru determinarea competenţei instanţei de executare interesează, ca regulă, domiciliul sau sediul debitorului la momentul formulării cererii de executare, astfel că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite trebuie să procedeze la verificarea competenţei prin raportare la momentul la care cererea de executare a fost depusă la executorul judecătoresc, pentru că, în raport de acesta, se va determina instanţa competenă.

În contextul reperelor de analiză expuse în stabilirea instanţei de executare, Înalta Curte constată că la data sesizării organului de executare (29 iunie 2023), debitorul B. figura cu domiciliul activ în judeţul Iaşi, potrivit fişei de interogare a bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, localitate situată în circumscripţia Judecătoriei Răducăneni, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

Ţinând cont că scopul regulii generale în materia competenţei teritoriale nu poate fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuinţă efectivă a debitorului, împrejurarea că debitorul a avut la un moment dat reşedinţa în comuna Călăraşi, sat Călăraşi, judeţul Botoşani nu este în măsură să influenţeze competenţa instanţei de executare, câtă vreme această situaţie a încetat la data de 26 februarie 2021, cu mult înainte de formularea cererii de executare silită de către creditoare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Răducăneni este instanţa competentă teritorial a soluţiona cererea de încuviinţare executare silită dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.