Whether theatrical musical illustration constitutes a derivative musical work subject to collective rights management

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 1.06.2016 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând obligarea pârâtei la:

1. înscrierea în Registrul naţional al UCMR - ADA a operelor muzicale: a) "D." - ilustraţie; b) "E." - ilustraţie; c) "F." - ilustraţie.

2. repartizarea remuneraţiilor cuvenite reclamantului-pârât ca urmare a gestiunii colective de către UCMR ADA, în temeiul mandatului încredinţat de reclamantul-pârât, a operelor indicate la pct. 1 din cerere

Prin cererea reconvenţională formulată la data de 12.07.2016, pârâta UCMR – ADA a solicitat obligarea reclamantului - pârât la plata sumei de l9.890,94 RON, sumă ce a fost plătită nedatorat de către UCMR-ADA către reclamant ca drepturi patrimoniale de autor pentru operele muzicale utilizate în spectacolul de teatru "G.".

Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 833/24.04.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă a respins cererea principală formulată de reclamantul-pârât A., ca neîntemeiată; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă; a obligat pe reclamant la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 19890,94 RON, reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON taxă judiciară de timbru şi 3000 RON onorariu expert.

Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1314/15.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei menţionate, cu cheltuieli de judecată către intimată în cuantum de 2.000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A., iar intimata UCMR-ADA a depus recurs incident, după cum urmează:

În cuprinsul cererii de recurs principal, reclamantul A. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a formulat următoarele critici:

- decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, opinia acesteia cu privire la natura ilustraţiei muzicale este oscilantă, soluţia pronunţată fiind întemeiată uneori pe faptul că ilustraţia muzicală nu ar fi o operă derivată, ci o operă având o altă natură juridică, iar, alteori pe faptul că, deşi ar fi o operă derivată, nu ar fi şi o operă muzicală.

- faţă de această situaţie, apreciază recurentul reclamant că soluţia este greşită de plano, o operă neputând fi catalogată ca fiind derivată decât stabilind care este opera principală faţă de care ar avea o asemenea natură;

- instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996reţinând, în mod greşit, că ilustraţiile muzicale ce fac obiectul litigiului - G., D., Dumnezeu se îmbracă la second hand - constituie pe de o parte opere muzicale, iar pe de altă parte opere muzicale derivate;

- din dispoziţiile legale mai sus menţionate rezultă că o culegere sau o compilaţie care constituie creaţie intelectuală prin alegerea sau dispunerea materialului va constitui o operă derivată. Orice alt criteriu apare ca fiind contrar legii;

- de aceea sunt lipsite de relevanţă sub acest aspect toate opiniile de specialitate depuse la dosarul cauzei, toate analizând obiectul acestui litigiu din perspectiva eventualelor intervenţii ale reclamantului în sensul de a aduce modificări compoziţiilor muzicale originale utilizate;

- apreciază ca greşită aprecierea instanţei de apel în sensul că ilustraţia muzicală nu reprezintă o transformare creatoare a unei opere muzicale preexistente sau un aranjament muzical ce relevă o muncă intelectuală derivată, ci reprezintă un act creator de altă natură, integrat operei de regie teatrală;

- prin aplicarea greşită a legii, instanţa de apel a apreciat că ilustraţiile muzicale nu ar fi opere muzicale derivate;

- a considera că ilustraţiile muzicale ce fac obiectul prezentului litigiu nu ar constitui opere muzicale derivate reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996;

- instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la data declanşării litigiului de faţă, reţinând că "Sistemul gestiunii colective a operelor muzicale nu include şi ilustraţiile muzicale, căci aceasta ar însemna că pentru aceeaşi utilizare numărul beneficiarilor de remuneraţii s-ar dubla". În acest fel, instanţa de apel a operat o distincţie acolo unde legea nu distinge. Din contră, potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, dreptul de comunicare publică a operelor muzicale face obiectul gestiunii obligatorii, iar potrivit art. 7 şi 8 din Legea nr. 8/1996, operele muzicale sunt atât cele originale, cât şi operele derivate;

- a susţine că ar face obiectul gestiunii colective obligatorii doar operele prevăzute la art. 7 şi cele prevăzute la art. 8 lit. a), în vreme ce operele reglementate de art. 8 lit. b) ar fi excluse din sfera gestiunii colective obligatorii înseamnă a aduce la lege;

- enumerarea operelor muzicale derivate gestionate, cuprinsă în art. 5.1 lit. b) din statutul pârâtei nu poate fi interpretată decât ca o enumerare exemplificativă. O altă interpretare ar permite ca, prin voinţa unui organism de gestiune colectivă, aplicarea art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 să devină facultativă, ar face inutilă recunoaşterea de către art. 8 din lege a operei derivate constând în alegerea sau dispunerea materialului şi ar aduce reclamantul în imposibilitatea de a culege roadele patrimoniale ale dreptului său de autor câtă vreme pârâta a colectat de la Teatrul Naţional I.L Caragiale totalitatea remuneraţiilor datorate de acesta potrivit legii în calitate de utilizator;

- concluzia instanţei de apel în sensul că ilustraţia muzicală face parte din activitatea complexă de regie teatrală, regia teatrală fiind o opera de creaţie intelectuală, în sensul art. 1 şi a art. 7 din Legea nr. 8/1996 care trebuie recunoscută şi protejată ca atare. În ceea ce priveşte remuneraţia pentru activitatea de regie teatrală a apelantului, acesta priveşte raporturile apelantului cu Teatrul Naţional "I.L. Caragiale", constituie o anulare a prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, negând caracterul de operă al ilustraţiilor muzicale şi reducând-o la element component al unei alte opere - regie teatrală;

- în realitate, ilustraţia muzicală reprezintă o operă muzicală protejată distinct de art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, ceea ce înseamnă că şi dreptul de a culege remuneraţia aferentă comunicării publice, iar nu doar dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea sa;

- argumentul cantitativ al multiplicării remuneraţiilor în cazul remunerării autorului ilustraţiei muzicale nu poate fi reţinut, fiind evident că legiuitorul, atunci când a inclus în obiectul dreptului de autor şi opera derivată şi a stabilit că acesta face obiectul gestiunii obligatorii, a acceptat că remuneraţia cuvenită se va repartiza tuturor categoriilor de beneficiari dar fără ca aceasta să conducă la excluderea unei categorii de titulari;

- a considera că ilustraţiile muzicale ce fac obiectul prezentului litigiu nu ar constitui obiectul gestiunii colective efectuate de intimată constituie o încălcare a prevederilor art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la data declanşării litigiului.

Prin cererea de recurs incident, pârâta UCMR-ADA a solicitat casarea în parte a deciziei Curţii de Apel, în sensul înlăturării din considerentele acesteia a acelor argumente prin care au fost infirmate considerentele tribunalului referitoare la necesitatea consimţământului prealabil al autorilor operelor originale pentru realizarea unei opere derivate.

În cuprinsul cererii de recurs incident, pârâta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a formulat următoarele critici:

- hotărârea recurată încalcă şi este rezultatul aplicării greşite a art. 13 lit. i), a) art. 16, a art. 8, a art. 10 lit. b) şi d) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare în perioada în litigiu;

- contrar celor reţinute de către instanţa de apel, realizarea unei opere derivate nu este posibilă fără autorizarea prealabilă a autorului operei, forma scrisă a contractului fiind obligatorie pentru autorizarea de către autor a realizării unei opere derivate, potrivit art. 42 din Legea nr. 8/1996;

- prin raportare la art. 10, art. 13 şi art. 42 din Legea nr. 8/1996, autorizaţia licenţă neexclusivă nu are drept obiect şi nu probează autorizarea realizării de opere derivate, corespunzătoare dreptului distinct al operelor muzicale originale garantat de art. 13 lit. f) din legea menţionată.

III. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă UCMR – ADA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, pentru depăşirea termenului de motivare a căii de atac şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 5.04.2022, completul de filtru a admis în principiu recursul principal şi recursul incident, respingând în prealabil excepţiile invocate prin întâmpinare, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă şi a fixat termen de judecată la data de 21.06.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

V. Judecata recursului în şedinţă publică

La termenul de judecată din 21.06.2022, faţă de certificatul de moştenitor nr. x/24.03.2022 eliberat de H., Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor recurentului-reclamant, decedat la data de 5.09.2021, cu preluarea calităţii procesuale a acestuia.

VI. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantul A. şi continuat de moştenitorii I., J., K. şi L., Înalta Curte constată următoarele:

Prin criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut încălcarea, prin decizia recurată, a prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1231 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, în forma de la data formulării cererii de chemare în judecată.

S-a reproşat instanţei de apel aprecierea inexistenţei unei opere derivate, în sensul art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, prin ilustraţia muzicală asigurată, de către autorul reclamanţilor, spectacolelor "D.", "F." şi "G.", prezentate pe scena Teatrului Naţional I.L. Caragiale.

Critica astfel formulată nu este fondată.

Instanţa de apel, confirmând situaţia de fapt expusă în hotărârea primei instanţe, a reţinut că, în calitate de regizor, domnul B. a folosit în cadrul spectacolelor menţionate fragmente din opere muzicale preexistente, considerate potrivite unor momente specifice din opera de teatru, în scopul creării unui sentiment artistic complex publicului spectator.

Trebuie subliniat, de asemenea, prin decizia recurată nu s-a reţinut apartenenţa spectacolelor de teatru în discuţie la genul muzical şi, de altfel, nici recurenţii nu au pretins că acestea ar reprezenta opere muzicale ori dramatico-muzicale (în sensul art. 7 lit. d) din Legea nr. 8/1996).

Se desprinde, aşadar, din considerentele hotărârii atacate, constatarea potrivit căreia ponderea muzicii în cadrul fiecărui spectacol nu este majoră, astfel încât să determine încadrarea acestora în categoria operelor de gen.

Inserarea fragmentelor muzicale a fost limitată la asocierea anumitor momente din spectacol cu elemente sonore, extrase din opere preexistente, recognoscibile ca atare, fără vreo intervenţie în conţinutul lor din partea regizorului (fiind nerelevant dacă acele opere se mai află sau nu în perioada de protecţie), cu scopul de a potenţa efectul dramatic şi de a accentua, de exemplu, o stare a personajelor sau o mişcare scenică.

În schimb, recurenţii au susţinut că ilustraţia muzicală, astfel cum atare activitate a fost descrisă de către ambele instanţe de fond, relevă în sine o operă muzicală derivată, justificând protecţia prin dreptul de autor şi remunerarea corespunzătoare a autorului operei.

În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 8/1996, "Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, şi anume: (...) b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale."

Recurenţii reproşează instanţei de apel folosirea unui criteriu greşit de determinare a unei opere derivate, anume eventuala transformare adusă operelor originale, în condiţiile în care din art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996 rezultă că o culegere sau o compilaţie care constituie creaţie intelectuală prin alegerea ori dispunerea materialului reprezintă o operă derivată.

Se observă că aceste susţineri pornesc de la premisa greşită conform căreia activitatea de ilustrare muzicală a spectacolelor de teatru, astfel cum a fost realizată în mod efectiv de către reclamant, ar fi o "culegere" de opere.

Obiectul protecţiei recunoscute pe temeiul normei citate îl reprezintă o lucrare unitară, rezultat al unui efort de creaţie bazat pe selectarea şi reunirea ori combinarea unor materiale preexistente. Lucrarea finală astfel concepută formează un tot diferit de materialele componente folosite, acestea pierzându-şi individualitatea, din perspectiva calificării ca operă derivată, odată ce sunt integrate creator în ansamblul protejat distinct. Drepturile autorilor operei originale nu sunt, însă, prejudiciate în cazul unei utilizări a acestora independent de opera derivată, astfel cum reiese din prembulul art. 8.

Prin urmare, creaţia intelectuală vizată de art. 8 lit. b) din lege şi care este protejată ca operă derivată este ansamblul în sine, care trebuie să fie identificabil în mod distinct de materialele încorporate.

Aşadar, determinarea existenţei unei opere derivate presupune identificarea unei lucrări distincte de materialele integrate. Alegerea sau dispunerea materialului sunt relevante în acest context în măsura în care definesc ansamblul ca atare, ce poate reprezenta o creaţie intelectuală, dată fiind exprimarea personalităţii autorului. În sensul art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, "dispunerea" materialului preexistent priveşte aranjarea acestuia ca structură a unei noi lucrări de sine-stătătoare.

În cazul unei antologii de poezie, de exemplu, opera derivată este culegerea însăşi, independent de poeziile incluse, selectate în acest scop de către autorul culegerii. Tot astfel, statutul de operă derivată poate fi dat unei enciclopedii sau unei baze de date, iar nu elementelor, datelor ori informaţiilor regăsite în cuprinsul lor. Alegerile libere şi creative vizează selectarea şi aranjarea datelor prin care autorul bazei de date îi conferă acesteia structura sa (pct. 32, 38, 39 din hotărârea din cauza C-604/10 Football Dataco Ltd).

Or, în ipoteza din speţă, astfel cum a fost descrisă anterior - corespunzând unei ilustrări muzicale, potrivit deciziei recurate -, nu există un ansamblu unitar alcătuit din fragmentele muzicale extrase din opere preexistente. După cum s-a arătat, fiecare fragment sonor însoţeşte un anumit moment dramatic din spectacol, fără ca alegerea bucăţilor muzicale şi plasarea lor disparată în economia spectacolului să conducă la o unitate din punct de vedere muzical şi, drept urmare, să reprezinte o alegere şi o dispunere a materialului preexistent în sensul art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Pe cale de consecinţă, activitatea descrisă nu corespunde unei "culegeri", pentru a se încadra în cuprinsul art. 8 lit. b) din lege, în absenţa unei lucrări muzicale de sine-stătătoare, cu caracter unitar, distincte de fragmentele muzicale integrate în spectacolele de teatru.

În acelaşi timp, susţinerile recurenţilor referitoare la folosirea de către instanţa de apel a unui criteriu greşit de apreciere a unei opere derivate nu pot fi primite, întrucât considerentele din decizia recurată fundamentate pe art. 8 lit. b) din lege nu au în vedere transformări aduse operelor originale, din care au fost extrase fragmentele muzicale.

Acest aspect a fost analizat de către prima instanţă în contextul prevederilor art. 8 lit. a) din Legea nr. 8/1996, ce permite protecţia ca opere derivate pentru "aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie".

Or, în apel, temeiul invocat de către reclamant a fost restrâns la cel prevăzut de art. 8 lit. b) (aprecierile instanţei fiind criticate în prezentul recurs), astfel cum s-a arătat în mod explicit în decizia recurată, iar prin considerentele expuse din această perspectivă se analizează tocmai dacă inserarea succesivă în anumite momente ale piesei de teatru regizate a unor fragmente de opere muzicale poate fi considerată o culegere (compilaţie), în sensul art. 8 lit. b).

Opiniile specialiştilor consultaţi în cursul judecăţii de primă instanţă au fost valorificate prin hotărârea tribunalului pentru a se stabili situaţia de fapt şi a se conchide în legătură cu neîntrunirea cerinţelor de aplicare ale ambelor texte invocate drept temei juridic al cererii de chemare în judecată, iar instanţa de apel a confirmat elementele faptice fixate inclusiv pe baza constatărilor specialiştilor.

Contrar susţinerilor din motivarea recursului, situaţia de fapt în contextul căreia instanţa de apel a analiza incidenţa ipotezei de la art. 8 lit. b) din lege nu reţine existenţa vreunei intervenţii asupra operelor preexistente, în sensul unei prelucrări, adaptări a acestora, ci fixează activitatea efectiv desfăşurată de către dl. B. la preluarea unui set de piese aparţinând unor compozitori, înşiruite disparat, în momente diferite ale piesei de teatru.

Nici nu se poate imputa, însă, instanţei de apel, astfel cum procedează recurenţii, faptul că a punctat absenţa unei intervenţii a regizorului în conţinutul operelor muzicale preexistente, din moment ce atare precizare este de natură să excludă de plano incidenţa art. 8 lit. b), interesând sfera de aplicare a ipotezei normative de la lit. a), care nu a făcut obiect al învestirii instanţei de apel.

Faţă de cele expuse, urmează a fi respinsă critica referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, în condiţiile în care instanţa de apel a apreciat în mod corect că activitatea autorului reclamanţilor nu relevă o operă derivată în sensul acestei norme şi, prin urmare, nu se poate vorbi despre o nouă operă muzicală, astfel cum pretind recurenţii.

În consecinţă, se constată ca fiind corectă menţinerea soluţiei primei instanţe de respingere a pretenţiilor pecuniare ale reclamantului, formulate în considerarea calităţii de autor al unei opere muzicale derivate, dar şi a soluţiei de admitere a cererii reconvenţionale, prin care pârâta-reclamantă a solicitat restituirea plăţii nedatorate, din moment ce plata a fost efectuată reclamantului în considerarea aceleiaşi calităţi, ce nu a fost, însă, recunoscută prin decizia de apel, iar această hotărâre a fost pronunţată cu aplicarea corespunzătoare a legii, potrivit celor expuse în prezenta decizie.

În ceea ce priveşte critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, în forma de la data cererii de chemare în judecată, ce reglementează obiectul gestiunii colective obligatorii prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, se constată că aceasta se întemeiază pe critica anterior analizată, conform căreia circumstanţele speţei relevă o operă muzicală de sine-stătătoare. În aceste condiţii, respingerea criticii anterioare conduce la respingerea şi a criticii referitoare la obiectul gestiunii colective efectuate de către pârâta – reclamantă UCMR – ADA.

Înalta Curte va respinge şi motivul de recurs subsumat cazului de casare descris la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin intermediul căruia recurenţii- reclamanţi au reproşat instanţei de apel aprecierea oscilantă asupra naturii ilustraţiei muzicale.

Astfel, din considerentele deciziei recurate reiese cu claritate concluzia potrivit căreia activitatea desfăşurată în mod efectiv de către dl. B. nu relevă o operă derivată în sensul art. 8 lit. b) din lege şi, deci, nici o operă muzicală.

Considerentele prin care instanţa de apel a făcut referire la regia spectacolelor de teatru nu contrazic atare concluzie, fiind menite a înlătura o posibilă confuzie în privinţa activităţii desfăşurate de către reclamant.

Aşa cum s-a constatat, în mod corect, prin decizia recurată, activitatea de ilustrare muzicală descrisă în cauză poate fi considerată parte a regiei teatrale, dar în niciun caz o operă derivată, în sensul art. 8 lit. b) din lege. Alegerea şi/sau dispunerea fragmentelor sonore - operaţiuni care, potrivit normei, sunt relevante pentru calificarea ca operă derivată -, pot avea, în circumstanţele speţei, un rol în concepţia interpretării scenice şi a montării spectacolului, din perspectiva efectului artistic produs într-un anumit moment din desfăşurarea acestuia (prin sublinierea stării personajelor, asocierea cu o replică, o mişcare scenică etc.).

Acest efect dramatic nu interesează, însă, cauza, cât timp pretenţiile formulate nu au vizat drepturi asupra spectacolelor - reprezentări teatrale, ca opere dramatice ori dramatico-muzicale, decurgând din calitatea de regizor a domnului B., ci se fundamentează pe calitatea acestuia de autor al ilustraţiei muzicale, ca operă derivată.

Or, ceea ce interesează din perspectiva aplicării art. 8 lit. b) din lege rezidă, după cum s-a arătat în prezenta decizie, în existenţa unei unităţi muzicale, distincte de fragmentele extrase din opere preexistente, în cadrul căreia acestea din urmă să fie integrate/dispuse ca structură a unei noi lucrări de sine-stătătoare, iar nu ansamblul ce constituie reprezentarea teatrală însăşi, a cărui concepţie aparţine regizorului şi care poate evidenţia asocierea anumitor momente din desfăşurarea spectacolului cu elemente sonore.

Faţă de toate considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanţii I., J., K. şi L., în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de către pârâta-reclamantă UCMR-ADA, se constată că nu este fondat.

După cum s-a arătat în analiza motivelor de recurs ale reclamanţilor, constatarea neîntrunirii în cauză a condiţiilor de aplicare ale prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996 s-a fundamentat pe inexistenţa unei "culegeri", în sensul normei, ca premisă a identificării unei opere derivate, în privinţa căreia s-ar putea ulterior evalua dacă este vorba despre o creaţie intelectuală, prin alegerile libere şi creatoare ale autorului acesteia.

Prin urmare, nefiind întrunită cerinţa premisă, este inutilă o analiză în continuare a sferei de aplicare a normei, inclusiv pentru a se cerceta în ce măsură existenţa unei opere derivate în sensul art. 8 din lege este condiţionată de acordul titularilor operelor muzicale preexistente. Totodată, eventualul efect pe care l-ar produce în acest context autorizarea deja dată – şi necontestată – Teatrului Naţional I.L. Caragiale de către UCMR – ADA, pentru comunicarea publică de opere muzicale în cadrul spectacolelor de teatru, interesează exclusiv desocotirea dintre părţile raportului contractual stabilit pe baza autorizaţiei/licenţă neexclusivă, raport faţă de care autorul reclamanţilor din prezenta cauză este terţ.

Pe cale de consecinţă, nu se impunea menţinerea considerentelor pe aceste aspecte, inserate în hotărârea primei instanţe, astfel încât, în mod corect, instanţa de apel le-a înlăturat prin decizia pronunţată.

Faţă de cele expuse, nu se poate reţine aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, astfel încât Înalta Curte va respinge recursul incident, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât ambele recursuri au fost respinse, însă doar recurenta-pârâtă a solicitat cheltuielile de judecată ocazionate de judecata în recurs, depunând dovada acestora, în cuantum de 2975 RON, la termenul de judecată din 8 noiembrie 2022, Înalta Curte va obliga pe recurenţii-reclamanţi I., J., K. şi L. la plata unei sume de bani, cu acest titlu, corespunzătoare proporţiei în care se apreciază că recurenta-pârâtă a câştigat procesul, în termenii art. 453 alin. (1) C. proc. civ., prin respingerea recursului reclamanţilor, respectiv la plata sumei de 1.485 RON, către recurenta-pârâtă UCMR-ADA-Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii I., J., K. şi L. şi de pârâta UCMR – ADA – Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei nr. 1314 din 15 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi I., J., K. şi L. la plata sumei de 1.485 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta-pârâtă UCMR-ADA-Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2022.