Moral damages reduction upheld; insurer's penalty runs only after definitive award.

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu pârâta S.C. B. S.A. şi intervenientul forţat C., obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 60.000 euro şi a daunelor materiale de 3.411,01 RON, a penalităţilor de întârziere de 0,2%, calculate începând cu data de 14.07.2018 şi până la executarea efectivă a obligaţiei de plată, a dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa civilă pronunţată pe fondul cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 81/2021 din 08.02.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2018 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C. şi, pe cale de consecinţă:

A fost obligată pârâta B. S.A la plata în favoarea reclamantei A. a daunelor morale în cuantum de 40.000 de Euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, a daunelor materiale în cuantum de 3.411,01 RON şi a penalităţilor de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere la sumele cuvenite reclamantei cu titlu de daune morale şi materiale, calculate începând cu data de 14.07.2018.

A fost obligată pârâta B. S.A. la plata în favoarea reclamantei A. a sumei de 3.491,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale reprezentate de onorariu avocaţial, taxă expertiză, onorariu evaluare psihologică şi consultaţie ortopedică.

Împotriva sentinţei civile nr. 81/2021 din 08 februarie 2021 a Tribunalului Cluj au declarat apel reclamanta A. şi pârâta B. S.A..

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 151/R/2021 din 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost admis în parte apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 81/F din 08.02.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2018, schimbată în parte în sensul reducerii cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantei de la suma de 40.000 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, la suma de 20.000 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere aferente daunelor materiale şi morale cuvenite acesteia începând cu data de 14.07.2018.

A fost obligată pârâta la plata de penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere aferente daunelor materiale şi morale cuvenite reclamantei începând cu a 11- a zi calculată de la data rămânerii definitivă a hotărârii pronunţate în cauză.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.722,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fond.

A fost menţinută în rest sentinţa atacată în privinţa dispoziţiilor care nu contravin deciziei pronunţate în apel.

A fost respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost obligată reclamanta A. să plătească pârâtei B. S.A suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată parţiale în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 151/R din 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A., criticând soluţia pentru nelegalitate.

5. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat, în esenţă, următoarele critici:

Motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a dat o hotărâre prin care s-au încălcat dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd că daunele morale se stabilesc "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Susţine recurenta că instanţa de apel a redus cuantumul daunelor morale stabilite de instanţa de fond de la 40.000 euro la 20.000 euro fără să se raporteze şi la jurisprudenta în materie; nu a stabilit daunele morale în conformitate cu jurisprudenţa din România în situaţii similare, comparabile.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia recurată, nu s-a raportat atunci când a cuantificat daunele morale la jurisprudenta revelată de reclamantă în apel şi nu a analizat dacă aceasta vizează situaţii similare, comparabile cu cea din speţă, spre a putea fi avută în vedere în determinarea cuantumului daunelor morale.

Invocă practica instanţei supreme în cauze similare.

Susţine că recurenta-reclamantă, în vârstă de 64 de ani la data producerii accidentului, pe lângă numărul zilelor de îngrijiri medico-legale şi punerea în primejdie a vieţii, a suferit nenumărate alte prejudicii, inclusiv de agrement psihologic, nu numai prejudiciul corporal.

Gradul de incapacitate adaptativă de 15%, relevat de expertiza medico-legală efectuată în speţă reflectă dificultăţile recurentei reclamantei de a realiza anumite activităţi sau faptul că ea trebuie să depună eforturi suplimentare pentru a le duce la bun sfârşit în condiţiile în care membrul inferior stâng a fost scurtat cu 2 cm.

Al doilea motiv de nelegalitate circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a dat o hotărâre prin care s-au încălcat dispoziţiile art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 cu privire la penalităţile de întârziere.

De asemenea, în mod greşit instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 37 alin. (4) teza a 11-a, stabilind că penalităţile de întârziere s-ar datora doar începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză.

Cu privire la susţinerea instanţei de apel că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Norma sus-menţionată, în sensul că numai după trecerea a 10 zile de la comunicarea unei hotărâri judecătoreşti definitive asigurătorul poate fi penalizat, consideră că aceasta este greşită, întrucât recurenta-reclamantă s-a adresat pârâtei asigurător printr-o cerere de despăgubire, dar aceasta nu a soluţionat cererea de despăgubire în sensul dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. a) din Normă, astfel încât prezentul litigiu se datorează culpei exclusive a intimatei-pârâte.

Termenul de 10 zile de la care ar curge penalităţile, prevăzut de art. 37 alin. (3)-(4) din Norma ASF nr. 23/2014 şi avut în vedere de instanţa de apel, în mod nelegal, ar fi fost incident în cauză numai dacă recurenta-reclamantă s-ar fi adresat pentru plata despăgubirilor direct şi exclusiv instanţei de judecată sau asigurătorul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a face o ofertă de despăgubire justificată, motivată, în termenul imperativ de 3 luni.

Cădea în sarcina asigurătorului să motiveze, să justifice suma de 50.000 RON propusă recurentei reclamante cu titlu de despăgubiri prin Oferta de despăgubire, în sensul de a aduce un minim de argumente şi indicii din care să rezulte că suma la care s-a oprit reprezintă o evaluare corectă a despăgubirilor cu titlu de compensaţie a prejudiciului moral suferit şi, totodată, să arate persoanei prejudiciate cât anume din suma propusă reprezintă daune morale şi cât daune materiale; oferta de despăgubire formulată în data de 17.04.2018 nu poate fi considerată o ofertă valabilă în sensul art. 37 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014, astfel încât de la data de 14.07.2018 se aplică penalizarea de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculată asupra daunelor materiale şi morale cuvenite recurentei reclamante. În acelaşi sens sunt şi considerentele general obligatorii ale Deciziei nr. 86/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Solicită instanţei de recurs să constate că neîndeplinirea obligaţiilor contractuale ale asigurătorului atrage răspunderea sa civilă contractuală, materializată prin obligaţia acesteia de a repara prejudiciul cauzat persoanei prejudiciate în accidentul rutier prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligaţiilor născute din contractul de asigurare. In speţa de faţă ne aflăm în prezenţa unei executări necorespunzătoare a obligaţiilor asigurătorului în sensul că intimata nu a făcut o ofertă de despăgubire justificată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

6. Apărările formulate

Intimata B. S.A. şi intimatul C. nu au depus întâmpinări la dosarul cauzei.

La data de 7 noiembrie 2022, intimata B. S.A. a depus note de şedinţă, prin care solicită să se constate nulitatea primului motiv de recurs, întrucât acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se, de fapt, motive de netemeinicie ale deciziei recurate. De asemenea, a indicat că penalităţile au fost calculate în mod correct de către instanţa de apel.

7. Procedura de filtru

Prin încheierea din 7 iunie 2022, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 151/R din 10 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia I civilă.

A fost fixat termen de judecată la 8 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin primul motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre prin care s-au încălcat dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd că daunele morale se stabilesc "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În esenţă, arată aceasta că instanţa de apel a redus cuantumul daunelor morale stabilite de instanţa de fond de la 40.000 euro la 20.000 euro fără să se raporteze şi la jurisprudenţa în materie.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, reduse de instanţa de la apel de la 40.000 euro la 20.000 euro, acesta a fost stabilit în raport de criterii obiective, reprezentate de înscrisuri, martori şi expertiza medico-legală. De asemenea, la stabilirea acestui cuantum al despăgubirilor cuvenite, instanţa de apel a avut în vedere vârsta reclamantei la data producerii accidentului, 65 ani, traumatismele cauzate în momentul producerii accidentului care i-au pus în pericol viaţa, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală depus la dosar, intervenţiile chirurgicale la care a fost supusă reclamanta după producerea accidentului, perioada de timp în care aceasta a fost imobilizată la pat după accident, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, 95 - 100 zile, faptul că în prezent, reclamanta se deplasează cu dificultate, în baston, că ulterior producerii accidentului aceasta a rămas cu o incapacitate adaptativă de 15%, precum şi cu o scurtare a membrului stâng cu 2 cm, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză.

Înalta Curte arată că aceste criterii au caracter orientativ şi asupra lor apreciază judecătorul de la caz la caz, fără ca instanţa de judecată să fie ţinută să acorde acelaşi cuantum al despăgubirilor, pentru situaţii de fapt similare, aşa cum greşit susţine recurenta.

În mod corect a mai subliniat instanţa de apel că suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale reprezintă o reparaţie echitabilă şi proporţională cu prejudiciul a cărei reparare s-a solicitat în cauză, relevând că din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză rezultă că urmare a accidentului rutier reclamanta nu a rămas cu o deficienţă funcţională şi nu îi este afectată capacitatea de muncă, incapacitatea adaptativă de 15% stabilită în cazul acesteia fiind una scăzută, conform anexei la H.G. nr. 155/2011 o incapacitate adaptativă cuprinsă între 0 -19% exprimând limitele largi ale normalului.

În egală măsură, se reţine că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulaţie precum şi consecinţele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri, şi respectiv pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar în cauză stabilirea cuantumului de instanţele fondului a fost realizată prin raportare la toate aceste elemente.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că nu se identifică niciun viciu de nelegalitate al deciziei din perspectiva criticilor expuse în cadrul acestui motiv de recurs, încadrabil în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, ca nefondat.

Prin al doilea motiv de recurs, motiv de nelegalitate circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a dat o hotărâre prin care s-au încălcat dispoziţiile art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 cu privire la penalităţile de întârziere.

În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:

"(1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire."

Art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că"Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător."

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) de 3 luni de la avizarea procedurii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat este un termen pus la dispoziţia asiguratorului RCA înăuntrul căruia acesta este ţinut de obligaţia de a răspunde persoanei notificatoare, iar nu în mod necesar de obligaţia de a-i rezolva pozitiv cererea de despăgubiri.

Potrivit conţinutului normei în discuţie, în termenul menţionat, asiguratorul RCA este obligat fie să răspundă cererii părţii solicitante prin formularea unei oferte de despăgubire justificată, în scris, transmisă cu confirmare de primire (dacă se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat), fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

Or, cercetând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că, în cauză, intimata şi-a îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014, în sensul că a formulat în scris reclamantei o ofertă de despăgubire justificată, în cuantum de 50.000 RON pentru acoperirea integrală a daunelor morale şi materiale solicitate la data de 17 aprilie 2018.

Prin această ofertă, aşa cum corect subliniază instanţa de apel, pârâta nu a diminuat nejustificat despăgubirea cuvenită reclamantei. Aceasta întrucât, deşi instanţa a apreciat că recurentei i se cuvine o sumă mai mare decât cea oferită de asigurător, la stabilirea cuantumului de către instanţă s-au avut în vedere şi alte împrejurări dovedite doar în cursul procesului, rezultate prin probatoriul administrat în cauză.

Reţinând că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014, iar recurenta reclamantă a refuzat oferta de despăgubire făcută de asigurător, s-a apreciat corect că intimata pârâtă nu poate fi obligată la plata penalităţilor de întârziere prevăzute de art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 începând cu data de 17.04.2018, ci din a 11-a zi de la data primirii de către asigurător a deciziei de acordare a despăgubirilor, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturat şi acest motiv de recurs, ca nefondat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate şi că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 151/R din 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2022.