Municipality and local council denied appeal; €250,000 dog-attack damages upheld.

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 29 decembrie 2017, reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea - prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, au solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 Euro reprezentând daune morale şi a sumei de 50.000 RON reprezentând daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 854 din 14 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Vâlcea – secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea invocată prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E.. A luat act că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Totodată, a dispus obligarea reclamanţilor, în solidar, la plata către pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON, reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva sentinţei civile nr. 854 din 14 iunie 2019 au formulat apel reclamanţii B., A., C., D. şi E., criticând sentinţa tribunalului pentru nelegalitate şi netemeinicie.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin încheierea din 8 martie 2021 a Curţii de Apel Piteşti – secţia I civilă, s-a respins cererea de recuzare a domnului judecător F. formulată de petiţionarul Municipiul Râmnicu Vâlcea – prin Primar.

Prin decizia nr. 3514 din 28 septembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti – secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E., împotriva sentinţei civile nr. 854 din 14 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2017, intimaţi fiind pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea – prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. A fost schimbată în tot sentinţa, în sensul că s-a admis în parte acţiunea. Pârâţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 3.000 RON reprezentând contravaloarea daunelor materiale şi echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 250.000 euro (câte 50.000 euro pentru fiecare reclamant) reprezentând contravaloarea daunelor morale. Au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, în sumă de 8.180 RON.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti – secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost îndreptată eroarea materială strecurată în minuta deciziei nr. 3514 din 28 septembrie 2021, în sensul că se trece în mod corect cuantumul cheltuielilor de judecată în sumă de 7.180 RON, în loc de 8.180 RON, cum eronat a fost scris.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 8 martie 2021 şi a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea – prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea au declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

5. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 10 ianuarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin rezoluţia de primire din data de 11 ianuarie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute la art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimaţilor, care nu au depus întâmpinare.

Prin raportul întocmit în cauză de magistratul-asistent, s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unor hotărâri supuse acestei căi de atac, scutit de la plata taxei judiciare de timbru, urmând a aprecia completul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea de admitere în principiu din 7 iunie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii din 8 martie 2021 şi a deciziei nr. 3514 din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, fixându-se termen de judecată la data de 8 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat următoarele susţineri:

Încheierea este nelegală, deoarece în cauză erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. şi art. 47 C. proc. civ. pentru recuzarea domnului judecător F..

Aşa cum rezultă din înregistrarea şedinţei de judecată din 22.02.2021, domnul judecător F., din oficiu, a întrebat reprezentantul Consiliului Local Râmnicu Vâlcea dacă terenul pe care câinii au omorât victima este domeniu public. Prin această întrebare, domnul judecător a statuat deja asupra unei chestiuni litigioase, cea privind existenţa atacului câinilor asupra victimei, exprimându-se asupra acestui fapt ca asupra unuia deja stabilit.

Nu există nicio dispoziţie legală care să atribuie şi municipiilor calitatea de proprietar al câinilor fără stăpân, alături de consiliile locale, iar instanţa de apel nici nu a indicat vreun temei legal care să atribuie Municipiului calitatea de proprietar sau paza juridică a câinilor fără stăpân.

Din cuprinsul motivării deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a considerat că, prin respingerea excepţiei calităţii procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea de către prima instanţa s-a rezolvat şi problema de fond a răspunderii civile delictuale a acestui pârât, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ.

Instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt nu pe baza probelor, ci pe baza afirmaţiilor cuprinse în rechizitoriu, decizia recurată fiind pronunţată cu încălcarea normelor de procedură care atrag nulitatea. Susţinerile simple dintr-un rechizitoriu penal, privind explicaţia deplasării victimei în locul unde a fost găsită, fără nicio probă administrată în acest sens şi împotriva probelor invocate de pârâţi, neanalizate în vreun fel de instanţa de apel, nu pot avea valoare probatorie în cauza civilă.

Prin reţinerea de către instanţa de apel a menţiunilor din rechizitoriul din dosarul penal ca probe în dosarul civil s-au încălcat dispoziţiile art. 1365 C. civ. şi art. 28 alin. (1) C. proc. pen., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.) şi principiul nemijlocirii (art. 16 C. proc. civ.).

Instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale la situaţia de fapt, stabilind că mama reclamanţilor a fost atacată de câini fără stăpân într-un loc public. Victima a fost găsită pe un teren agricol, situat la o distanţă de 800 m de strada x teren agricol nu este loc public, el fiind proprietate privată.

Argumentul instanţei de apel încalcă dispoziţiile legale speciale din O.U.G. nr. 155/2001 şi O.U.G. nr. 55/2002, deoarece câinele fără stăpân este definit de legea specială prin raportare la locul unde se află, nu prin existenţa sau inexistenţa unui stăpân.

Instanţa de apel a încălcat principiul egalităţii părţilor în faţa instanţei civile, a încălcat dispoziţiile de drept material privind paza juridică a câinilor şi nu a motivat hotărârea în ce priveşte înlăturarea totală a depoziţiilor de martori audiaţi la cererea pârâţilor de instanţa de fond.

Instanţa de apel a înlăturat toate apărările pârâţilor privind paza juridică cu o singură frază: "Această prezumţie este instituită chiar de lege, astfel că proba că aceşti câini se aflau sub paza juridică a altor persoane sau instituţii şi nu a organelor administrative locale revenea pârâţilor, care nu au făcut o astfel de dovadă". Nu se indică niciun motiv pentru care depoziţiile martorilor audiaţi de prima instanţă la cererea pârâţilor şi care dovedeau că exista o persoană juridică de drept privat care creştea şi adăpostea provizoriu câini au fost înlăturate, hotărârea fiind sub acest aspect nemotivată, raportat la dispoziţiile 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa de apel a încălcat limitele învestirii sale şi a acordat şi ceea ce nu s-a cerut, fiind încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat angajarea răspunderii civile pentru fapta câinilor fără stăpân constând în uciderea mamei reclamanţilor. Nu s-a invocat de către reclamanţi că faptă ilicită este devorarea cadavrului de câinii fără stăpân şi nu s-au solicitat despăgubiri pentru această împrejurare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

7. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimaţilor A., B., C., D. şi E. la data de 20 ianuarie 2022. În termenul legal, la data de 19 februarie 2022, intimaţii au depus întâmpinare prin poştă electronică, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte încheierea de recuzare, au arătat că aceasta a fost pronunţată în mod legal, în virtutea rolului activ al judecătorului.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, arată că nu s-a promovat apel în acest sens de către recurent, nefiind posibil a se face critici în acest sens direct în recurs.

Mai arată că în motivare, instanţa s-a sprijinit pe probele administrate în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea şi decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-un prim motiv de recurs, care poate fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea susţin că încheierea din 8 martie 2021 prin care s-a respins cererea de recuzare a domnului judecător F., formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea – prin Primar, este nelegală, deoarece în cauză erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. şi art. 47 C. proc. civ. pentru recuzarea domnului judecător F.. Au susţinut că judecătorul a cărui recuzare s-a solicitat s-ar fi antepronunţat cu prilejul unei întrebări adresate reprezentantul Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, prin modul de formulare al întrebării dacă terenul pe care câinii au omorât victima este domeniu public, în sensul în care ar fi statuat asupra unei chestiuni litigioase, cea privind existenţa atacului câinilor asupra victimei.

Procedând la verificarea motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte arată că acesta nu poate fi reţinut.

Conform dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca în situaţia în care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece ori atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

În mod corect relevă completul care a soluţionat cererea de recuzare că modalitatea în care magistratul a pus întrebări, fără a formula concluzii în şedinţa publică din data de 22 februarie 2021 nu se regăseşte în vreuna din situaţiile care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, întrucât pe fondul dezbaterilor s-au supus atenţiei împrejurările de fapt ale cauzei de faţă, fiind incidente astfel în cauză prevederile art. 14 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., nefiind afectează imparţialitatea magistratului.

Înalta Curte arată că, prin întrebarea adresată recurentului, judecătorul a dorit lămurirea circumstanţelor cauzei, acţionând în virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului, care prevede îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Din perspectiva argumentelor sus-menţionate, instanţa de recurs apreciază că nu se decelează niciuna dintre carenţele evidenţiate de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurenţii pârâţi.

Prin al doilea motiv de recurs, încadrabil în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că, prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept material privind răspunderea civilă a Municipiului Râmnicu Vâlcea, menţionând că s-au citat prevederile art. 1349 şi 1375 C. civ., care reglementează răspunderea civilă a proprietarului sau a celui ce are paza juridică pentru fapta animalului, precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 155/2011 şi O.U.G. nr. 55/2002, care atribuie consiliilor locale mai multe obligaţii cu privire la câinii fără stăpân, iar nu unităţilor administrativ-teritoriale. Subliniază că nu există nicio dispoziţie legală care să atribuie şi municipiilor calitatea de proprietar al câinilor fără stăpân, alături de consiliile locale (care sunt proprietari potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 55/2001), şi nici instanţa de apel nu a indicat un astfel de temei.

Mai critică faptul că instanţa de apel a pus semn de egalitate între existenţa calităţii procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea în cauză şi problema de fond a răspunderii civile delictuale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., omiţând a analiza pe fond întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce-l priveşte pe acest recurent.

Înalta Curte reţine că, prin încheierea penală pronunţată la 15 martie 2017 în dosarul penal nr. x/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a conceptat şi citat în calitate de părţi responsabile civilmente Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, potrivit dispoziţiilor art. 21 C. proc. pen.. Încheierea respectivă nu a fost atacată de cele două părţi responsabile civilmente cu privire la calitatea acestora în cauza penală.

Prin sentinţa penală nr. 390/20 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2016, definitivă prin nerecurare, s-a dispus în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 135 din C. pen. şi cu trimitere la art. 489 şi următoarele din C. proc. pen., încetarea procesului penal privind pe inculpata Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu părţile civile C., E., A., B. şi D., părţile responsabile civilmente fiind Municipiul Râmnicu Vâlcea prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Respectiva sentinţă penală nu a fost atacată de părţile responsabile civilmente, introduse în cauză prin încheierea sus-menţionată.

Potrivit dispoziţiilor art. 86 C. proc. pen., persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente.

Astfel, argumentele recurenţilor potrivit cărora instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept material privind răspunderea civilă a Municipiului Râmnicu Vâlcea prin prisma faptului că numai consiliile locale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân şi ai câinilor care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice, iar nu şi unităţile administrativ-teritoriale, nu se verifică şi urmează a fi înlăturate, atâta timp cât s-a reţinut în cauza penală nr. 11700/288/2016 calitatea de părţi responsabile civilmente a celor două entităţi, iar potrivit art. 86 C. proc. pen. sus-citat, acestora le incumbă obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte prejudiciul cauzat prin infracţiune, chestiune necontestată de recurenţi.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, care poate fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine că instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt nu pe baza probelor, ci pe baza afirmaţiilor cuprinse în rechizitoriu, decizia recurată fiind pronunţată cu încălcarea normelor de procedură care atrag nulitatea.

Subsumat acestui motiv de recurs, au arătat recurenţii că instanţa de apel le-a înlăturat apărarea potrivit căreia nu există nicio explicaţie pentru care victima a ajuns voluntar şi în viaţă în locul în care a fost găsită, un teren agricol, situat într-o zonă care exclude deplasarea victimei spre casă sau spre rudele sale, în concret nu există nicio probă directă a cauzei decesului autoarei intimaţilor. Susţin recurenţii că, în înlăturarea acestei apărări, instanţa de apel a dat valoare simplelor susţineri din rechizitoriul penal, întemeindu-şi decizia pe prezumţii judiciare.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (2) C. proc. pen., "Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile."

Aşa cum prevede textul de lege sus-menţionat, contrar susţinerilor recurenţilor, probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile, instanţa de apel făcând în mod corect aplicabilitatea sa în cauză.

În ceea ce priveşte criticile punctuale detaliate de recurenţii pârâţi privind modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanţa de apel (interpretarea probatoriului raportat la locul unde a fost găsită victima, lipsa unei explicaţii privind deplasarea victimei în locul respectiv, inadvertenţe privind declaraţia martorului C.), Înalta Curte urmează a le înlătura.

Reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserţiunilor de genul celor menţionate de recurenţii pârâţi în motivele lor de recurs, pentru a conchide în final, în sensul aplicării greşite în cauză, a dispoziţiilor legale ale art. 1365 şi art. 1375 C. civ., astfel cum doresc recurenţii, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunţate, ci echivalează cu reevaluarea situaţiei de fapt şi eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale. Or, întrucât curtea de apel a reţinut definitiv, aspectele factuale menţionate - contrare celor enunţate de recurenţi - iar în recurs nu s-au administrat probe noi care să modifice această stare de fapt, astfel cum s-a ilustrat anterior, Înalta Curte nu poate decât să constate corecta aplicare a prevederilor legale incidente, invocate de recurenţi, la această situaţie de fapt.

Aşadar, grefat pe situaţia de fapt stabilită, Înalta Curte apreciază, din perspectiva criticilor formulate de recurenţii pârâţi, că în cauză, s-a realizat de către instanţa de apel o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor legale invocate, motivele de recurs aferente, nefiind fondate.

Înalta Curte constată de asemenea, că nu sunt fondate nici criticile relative omisiunii curţii de apel de a analiza toate probele din dosar.

Astfel, potrivit art. 264 C. proc. civ., "Aprecierea probelor - (1) Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare".

Înalta Curte constată că în cadrul deciziei sale, curtea de apel s-a grefat pe analiza probatoriului administrat în cauză, şi anume pe depoziţiile martorilor şi pe expertizele administrate în cauză. Se observă că în cadrul deciziei recurate, decelând aspectele legate de răspunderea civilă delictuală a recurenţilor-pârâţi, instanţa de apel îşi întemeiază multe din aprecierile ale pe aspecte concrete din depoziţiile martorilor, precum şi pe concluziile expertizelor sus-menţionate.

Din perspectiva acestor argumente, nu se poate aşadar, reproşa curţii de apel, o încălcare a prevederilor art. 264 C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate reproşa instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., art. 6 C. proc. civ. şi art. 16 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, însuşi C. proc. pen. prevede posibilitatea ca probele administrate în cursul procesului penal să poată fi folosite în faţa instanţei civile. De asemenea, părţile au avut posibilitatea de a propune şi administra în mod nemijlocit în faţa instanţei de judecată orice fel de probe, cu respectarea prevederilor legale. Recurenţii nu precizează în concret de ce instanţa de apel a încălcat prevederile art. 6 C. proc. civ., iar din analiza actelor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că părţile au beneficiat de un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, care a dispus toate măsurile permise de lege şi a asigurat desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.

Prin cel de-al patrulea şi al cincilea motiv de recurs, încadrabile în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., critică recurenţii faptul că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale (O.U.G. nr. 155/2001 şi O.U.G. nr. 55/2002) la situaţia de fapt, stabilind că mama reclamanţilor a fost atacată de câini fără stăpân într-un loc public, susţinând că victima a fost găsită pe un teren agricol care nu este loc public, ci proprietate privată. De asemenea, s-a mai arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept material privind paza juridică a câinilor şi nu a motivat hotărârea în ce priveşte înlăturarea totală a depoziţiilor de martori audiaţi la cererea recurenţilor pârâţi de instanţa de fond.

Înalta Curte reţine faptul că în reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunţarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă şi expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 – 8 din respectivul text procesual. Aşadar, instanţa de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ţinută de situaţia de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanţa de fond sau după caz, de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe.

Se constată că aserţiunile recurenţilor formulate în cadrul acestor critici implică aprecierea situaţiei de fapt, instanţa de recurs nefiind competentă însă, să reaprecieze situaţia de fapt.

Toate aspectele menţionate reprezintă elemente ale situaţiei de fapt care se apreciază potrivit probelor administrate. Or, instanţa de recurs exercită un control exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără posibilitatea de reevaluare a probelor administrate cauzei.

Aşa cum s-a relevat şi cu prilejul analizei motivului anterior de recurs, instanţa de recurs, în analiza motivelor de nelegalitate, nu poate proceda la o reapreciere a probelor, reţinând o altă stare de fapt prin reinterpretarea acestora, motiv pentru care şi aceste motive de recurs urmează a fi înlăturate, ca nefondate.

În cadrul acestui motiv de recurs, care face referire la ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine că instanţa de apel a încălcat principiul egalităţii părţilor în faţa instanţei civile, şi anume a reţinut ca probe simple afirmaţii din rechizitoriu şi o parte din probele administrate în faza de urmărire penală, cu încălcarea principiului nemijlocirii şi a principiului contradictorialităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 C. proc. civ., "în procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări".

Or, în cauză, se observă că instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 1357 C. civ. şi a constatat, în contextul speţei de faţă, că fapta ilicită a fost cercetată de organele de urmărire penală. Astfel, deşi prin sentinţa penală nr. 390/20 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2016, definitivă prin nerecurare, s-a dispus în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 135 C. pen. şi cu trimitere la art. 489 şi urm. C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, situaţia de fapt a fost stabilită cu certitudine, potrivit probelor administrate în această etapă, poliţia reţinând circumstanţele în care s-a produs decesul mamei reclamanţilor.

Soluţia de încetare a procesului penal motivată de reorganizarea persoanei juridice nu are autoritate de lucru judecat în privinţa existenţei faptei ilicite şi a identificării persoanei care a săvârşit-o, în materie procesual penală justificând exclusiv blocarea posibilităţii exercitării acţiunii în penal împotriva făptuitorului.

În cauză, au fost administrate probe atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii (supliment la raportul medico-legal de necropsie). Probele administrate de organele de urmărire penală în proximitatea săvârşirii faptelor au fost analizate în mod efectiv de către instanţa de apel şi, contrar susţinerilor recurenţilor pârâţi, probele administrate în dosarele penale pot fi analizate în mod nemijlocit de instanţa civilă pentru o corectă stabilire a circumstanţelor în care a fost săvârşită fapta ilicită. Acest principiu este consacrat de dispoziţiile art. 26 alin. (3) C. proc. pen.

În realitate, recurenţii exhibă nemulţumiri cu privire la modalitatea de interpretare a probatoriului în cauză, chestiune care, aşa cum s-a expus şi anterior, excede controlului de legalitate efectuat de instanţa de recurs.

Aşadar, instanţa de apel a respectat principiul egalităţii părţilor, părţile beneficiind de aceleaşi drepturi procesuale, nefiind identificate motive de nelegalitate.

Prin cel de-al şaselea motiv de recurs, încadrabil în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine că instanţa de apel a încălcat limitele investirii sale şi a acordat şi ceea ce nu s-a cerut, fiind încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 C. proc. civ., prin prisma faptului că reclamanţii au invocat ca faptă ilicită uciderea de către câinii fără stăpân a mamei lor, iar nu devorarea cadavrului de câinii fără stăpân, nefiind solicitate despăgubiri pentru această împrejurare.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte reţine că reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 alin. (3) C. civ., dar şi pe cele ale O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în sensul că autoarea reclamanţilor a fost atacată de câini fără stăpân, pe un teren aparţinând municipiului Râmnicu Vâlcea, accesibil publicului, rezultă că pârâtului – Consiliul local al municipiului Râmnicu Vâlcea, raportat la dispoziţiile legii speciale enunţate anterior, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1349 alin. (3) C. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Pe de altă parte, recurenţii-pârâţi, în solidar, au obligaţia de identificare, capturare şi escortare a câinilor fără stăpân, neidentificaţi şi neînregistraţi conform art. 21 din O.U.G. nr. 55/2002, care circulă liber, fără însoţitor, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Omisiunea luării măsurilor cuvenite evitării incidentului cauzat de animalele aflate, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, în paza sa juridică (conform rechizitoriului câinii fără stăpân aflându-se la momentul incidentului într-un loc public din municipiul Râmnicu Vâlcea), reprezintă fapta ilicită reţinută în sarcina pârâţilor, fiind aşadar incidente dispoziţiile art. 1349 şi art. 1375 C. civ. în cadrul deciziei recurate.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, s-a apreciat că evenimentul reclamat s-a datorat culpei Consiliului local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de gestionare a situaţiei câinilor fără stăpân.

Mai mult, potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. În acest sens, instanţa apreciază că, deşi nu s-a acţionat sub forma intenţiei, ca formă a vinovăţiei, pârâţii trebuiau şi puteau să prevadă că neluarea tuturor măsurilor necesare şi rezonabile pentru prevenirea producerii unor agresiuni de către câinii fără stăpân este de natură a cauza un prejudiciu.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 C. proc. civ., instanţa de apel pronunţându-se în limitere investirii sale.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) din acest act normativ, va respinge, ca nefondat, recursul.

Dând eficienţă dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, obligă pe recurenţii-pârâţi Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii-reclamanţi D., B., A., E. şi C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii din 8 martie 2021 şi a deciziei nr. 3514 din 28 septembrie 2021 ale Curţii de Apel Piteşti – secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii-reclamanţi D., B., A., E. şi C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2022.