Insufficiency of appellate reasoning in tort liability for public authorities' contractual non-performance violates civil procedure mandates on substantive judicial control

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 14 ianuarie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava - prin Primar, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 29.768.242,41 RON reprezentând prejudiciu (creat prin neplata contravalorii huilei energetice, livrate către B. S.A., conform contractului de furnizare nr. x/28.06.2012), petit majorat ulterior la suma de 37.728.310 RON, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data de 12 martie 2013 până la data plăţii efective a prejudiciului, invocând răspunderea civilă delictuală.

Prin cerere adiţională, reclamanta A. S.A. a solicitat chemarea în judecată şi a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Suceava şi obligarea acestuia, în solidar cu Municipiul Suceava - prin primar, la plata sumei de 29.768.242,41 RON reprezentând prejudiciu.

Ca urmare a divizării societăţii reclamante, conform Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din data de 30.06.2016, operând transmiterea calităţii procesuale active, a fost introdusă în cauză S.C. C. S.R.L..

2. Sentinţa pronunţată pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 400 din 20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca nefondată, cererea formulată de reclamantele A. S.A. şi S.C. C. S.R.L. (succesoare cu titlu particular a prim - reclamantei), în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Suceava - prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Suceava.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 379 din data de 23.04.2019 Curtea de Apel Bacău, instanţă la care a fost strămutat dosarul în apel, a admis apelul formulat de reclamantele S.C. A. S.A. Voluntari şi S.C. C. S.R.L. Voluntari împotriva sentinţei civile nr. 400 din data de 20.12.2017, a anulat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Neamţ.

Al doilea ciclu procesual

4. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Neamţ în rejudecare

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. x/2020*.

Prin sentinţa civilă nr. 722 din 09.11.2020 pronunţată de Tribunalul Neamţ în rejudecare s-a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantele S.C. A. S.A. Voluntari şi S.C. C. S.R.L. Voluntari, în contradictoriu cu pârâţii municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava, luându-se, totodată, act că părţile solicită plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău

Prin decizia civilă nr. 289 din 28 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul formulat de apelantele-reclamante S.C. A. S.A. şi S.C. C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 722/09.11.2020, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Suceava - prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Suceava, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală (rejudecare dosar x/2016 de la Curtea de Apel Bacău).

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bacău au declarat recurs reclamantele S.C. A. S.A. şi S.C. C. S.R.L..

7. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, recurentele-reclamante au formulat în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel cu care a fost învestită;

- instanţa de apel s-a rezumat doar să justifice soluţia judecătorului fondului, fără a rejudeca şi fără a trasa propriile concluzii şi argumente;

- întrucât instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, a analizat exclusiv primele două motive de apel, iar cu privire la cel de-al treilea motiv de apel nu s-a pronunţat, această situaţie atrage incidenţa motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind vorba despre nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil şi de încălcarea unor norme procedurale, fiecare în parte atrăgând sancţiunea nulităţii (prevăzută de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., în primul caz, şi cea prevăzută de art. 175 C. proc. civ. în al doilea caz);

- hotărârea atacată nu este motivată, în sensul că lipseşte cu desăvârşire motivarea celui de-al treilea motiv de apel;

- instanţa de apel a analizat superficial dosarul, nu a parcurs toate probele acestuia şi nici toate susţinerile şi cererile părţilor şi s-a raportat predilect tot la cele la care s-a rezumat în mod limitativ judecătorul fondului;

- hotărârea atacată cu recurs un are o motivare de substanţă şi cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina;

- instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 1214 alin. (1) C. civ. şi ale art. 1215 alin. (2) C. civ.

Recurentele - reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

8. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, în opinia raportorului, decizia atacată în prezenta cauză este supusă recursului.

Totodată, s-a reţinut că în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul se va analiza în completul de filtru, după care va fi comunicat părţilor, care, în termen de 10 zile de la comunicare, pot formula în scris un punct de vedere la raport.

Completul de filtru C9, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la 09 şi 11 martie 2022.

Recurentele S.C. C. S.R.L. şi S.C. A. S.A. au depus punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând să se ia act de faptul că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 17 mai 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantele S.C. C. S.R.L. şi S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 289 din 28 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantele S.C. C. S.R.L. şi S.C. A. S.A. are caracter fondat, pentru argumentele ce succed.

Printr-un prim motiv de recurs, încadrat de părţile procesuale atât în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât şi în punctul 6, recurentele-reclamante au criticat faptul că instanţa de apel a analizat doar primele două motive de apel, omiţând a se pronunţa cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, prin care se susţinea faptul că hotărârea pronunţată pe fondul cauzei este dată cu ignorarea şi aprecierea eronată a probelor administrate şi fără a se stabili situaţia de fapt reală şi completă dintre părţi, încălcând astfel principiul disponibilităţii, principiul dreptului la apărare, principiul egalităţii armelor şi principiul dreptului la un process echitabil.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, încadrabil în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au invocat faptul că decizia conţine o motivare lapidară, indicându-se astfel, motivarea aferentă uneia dintre cele două cauze distincte de răspundere civilă delictuală, respectiv a celei întemeiate pe răspunderea obiectivă pentru fapta proprie a persoanei juridice, motivare care se găseşte la fila x paragrafele 1-4. Astfel, se susţine că aceasta conţine doar aprecieri cu caracter general, fără nicio trimitere la argumentaţia în fapt şi în drept invocată. Se mai arată că se interpretează greşit legea întrucât se reţine necesitatea şi nedovedirea condiţiei vinovăţiei, deşi ne aflăm în prezenţa unei răspunderi obiective, că motivarea este superficială şi confuză, întrucât nu se înţelege în ce măsură normele legale au fost sau nu aplicate corect în situaţia speţei, nefiind indicate şi analizate concret prevederile legale invocate, motivarea cuprinzând şi considerente care nu au legătură cu pricina (considerentele privitoare la faptul că, fiind un contract de achiziţie publică, acesta ar putea fi contestat respectând o anumită procedură).

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că prin cererea de apel, în cuprinsul petitului acesteia, reclamantele au invocat trei motive de apel, şi anume: a) hotărârea este nemotivată, fiind dată cu nerespecatrea exigenţelor dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. şi reţinându-se o situaţie de fapt diferită decât cea reală dintre părţi şi care rezultă din actele dosarului; b) hotărârea este data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; c) hotărârea este dată cu ignorarea şi aprecierea eronată a probelor administrate şi fără a se stabili situaţia de fapt reală şi completă dintre părţi, ceea ce ar fi influenţat şi aplicarea greşită a legii/neaplicarea legii.

În cadrul prezentării situaţiei de fapt, reclamantele au indicat cauzele juridice distince ale cererii de chemare în judecată, şi anume: a) răspunderea civilă delictuală întemeiată pe răspunderea terţilor pentru exercitarea mijloacelor dolosive la încheierea unui act juridic (art. 1215 C. civ.); b) răspunderea civilă delictuală a intimatelor Municipiul Suceava şi Consiliul Local Suceava, întemeiată pe fapta proprie a persoanei juridice, reglementată de prevederile art. 219 şi art. 221 C. civ.

Ulterior, au specificat că urmează să analizeze toate cele trei motive de apel în bloc, dată fiind strânsa legătură dintre argumentaţii. Procedând astfel, subsecvent, reclamantele au învederat instanţei de apel un număr de cincisprezece ipoteze despre care se susţine că sunt situaţii de fapt eronat reţinute de instanţa de fond, precum şi motive străine de pricină sau contradictorii.

Procedând la verificarea motivului de recurs prin care se reproşează instanţei de apel lipsa analizei motivelor invocate, instanţa de recurs constată că, într-adevăr, au fost analizate doar unele dintre acestea. Din cuprinsul deciziei civile recurate, rezultă că instanţa de apel a realizat multe generalizări, fără a se apleca concret asupra faptelor determinate imputate, fără a le analiza pe fiecare în parte.

Astfel, în cadrul deciziei recurate, se arată în mod generic, nedeterminat, următoarele: "Curtea apreciază că niciuna din acţiunile/inacţiunile invocate şi care fac obiectul criticilor din apel nu poate contura răspunderea civilă delictuală bazată pe dol".

Acest considerent este lipsit de concreteţe, pe de o parte, nefiind indicate acţiunile sau inacţiunile la care se referă, în condiţiile în care apelantele au invocat prin motivele de apel multiple fapte determinate care ar contura – privite în mod conjugat – existenţa dolului reclamat, iar pe de altă parte nefiind analizate în continuare, integral aceste fapte invocate a fi constitutive de dol.

Astfel, se observă cu titlu de exemplu, împrejurarea că a treia ipoteză (lit. c) (pagina 18 din motivele de apel) priveşte reţinerea greşită a instanţei de fond a lipsei prudenţei A. S.A. la încheierea contractului, dar şi a convenţiilor ulterioare, fapt ce ar fi fost în detrimentul societăţii respective. Considerente privind reţinerea greşită a instanţei de fond a lipsei de prudenţă şi vigilenţă a recurentelor sunt expuse de apelante şi în cuprinsul literei d) a paginii 19 din motivele de apel (privind aspectul legat de alegata renunţare la plata prin ordin de plată în favoarea plăţii prin bilete la ordin).

Instanţa de recurs reţine – similar celor deja ilustrate - că la aceste critici instanţa de apel face referire de o manieră generală în cadrul celui de-al doilea paragraf de pe pagina 23 a deciziei recurate, însă ele nu sunt efectiv analizate, ci doar se concluzionează de către instanţa de apel că "Astfel, tribunalul a diseminat pretenţiile prin raportare la cadrul procesual trasat, iar unele aprecieri subiective, trimiteri, omisiuni, inadvertenţe reclamate din motivare (cum sunt cele referitoare la lipsa unor garanţii suplimentare, lipsa de prudenţă şi diligenţă a contractantului, aprecierile privind termenele de plată, fenomenele naţionale privitoare la restanţele înregistrate de asociaţiile de proprietar, activitatea economică nerentabilă a B.) au fost determinate de interpretarea dată de magistrat împrejurărilor de fapt în vederea aplicării dispoziţiilor legale".

Or, acest tip de motivare, care prezintă caracter general şi vag, nu a implicat o reanalizare de către instanţa de apel a pretenţiilor deduse judecăţii, prin prisma hotărârii judecătoreşti pronunţate pe fond şi a criticilor aduse ei prin cererea de apel, ci, mai degrabă, o validare a priori a acesteia, în lipsa unei analize proprii sub aceste aspecte, fie ea şi minimală. Întrucât, după cum arată chiar instanţa de apel, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care defineşte dreptul la un proces echitabil, implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, este evident că, în lipsa unei astfel de analize efective, hotărârea pronunţată în apel nu poate fi supusă controlului judiciar de către instanţa de recurs fără a prejudicia părţile.

Jurisprudenţa constantă a CEDO critică o astfel de abordare prin care exigenţele unui proces echitabil nu sunt respectate, întrucât instanţa se limitează la o reluare a argumentelor instanţei de fond, fără a justifica achiesarea la anumite argumente de drept ce au determinat respingerea demersului judiciar.

Mai mult decât atât, în această manieră se nesocotesc dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care instituie în sarcina instanţei obligaţia de a menţiona motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, fiind obligatorie atât menţionarea motivelor pentru care s-au admis, cât şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Or, în cauză, aşa cum în mod corect au susţinut recurentele, aceste dispoziţii legale au fost încălcate, întrucât lipseşte, cel puţin parţial, raţionamentul juridic propriu al instanţei de apel asupra acestor aspecte, curtea de apel mărginindu-se – prin considerentele anterior ilustrate - doar să arate că acestea au fost statuările instanţei de fond, statuări pe care însă, în virtutea legii trebuia să le verifice în cadrul controlului său jurisdictional, atât timp cât ele erau criticate prin cererea de apel.

Suplimentar acestor aprecieri ale instanţei de recurs valabile în privinţa inclusiv a celei de-a cincea ipoteze expuse în apel (lit. e) de la paginile 19 – 20 din cererea de apel), ipoteză care priveşte raţionamentul pretins greşit al instanţei de fond de a reproşa A. S.A. că nu ar fi solicitat garanţii suplimentare, profitând chiar de lipsa necesităţii acestora la atribuirea contractului de achiziţie publică, Înalta Curte mai constată şi că acestei ipoteze i s-a răspuns de o manieră generală, inclusiv prin considerarea argumentelor în acest sens ale tribunalului ca fiind "considerente supraabundente", că nu ar fi fost determinante în dezlegarea dată, fără însă, din nou, o minimă justificare a acestei aprecieri.

Or, apelantele expuseseră prin argumente prin motivele de apel caracterul nereal al celor reţinute de tribunal în această direcţie, menţionând că garanţiile au fost înseşi biletele la ordin, aceste părţi procesuale solicitând, cel puţin din această perspectivă, analizarea raţionamentului judiciar al primei instanţe de judecată.

Chiar dacă instanţa de apel aprecia că argumentele contestate ale tribunalului ar fi fost supraabundente, fapt ce ar fi determinat inutilitatea verificării proprii a corectitudinii lor, totuşi instanţa de apel era datoare să ilustreze justificarea acestei aserţiuni de calificare ca supraabundente, calificare expusă de curtea de apel exclusiv – din punct de vedere logic – ca şi concluzie, deci neargumentat.

În egală măsură, sub acelaşi element, instanţa de recurs reţine că susţinerea curţii de apel că aceleaşi aspecte ar "rezulta cu caracter de probabilitate" reprezintă o aserţiune care nu este compatibilă cu atributul juridic al unei instanţe de judecată devolutive a fondului unei cauze, caracterul de probabilitate strecurat imprimând un element de incertitudine.

Aşadar, cel puţin din perspectiva elementelor anterior ilustrate cu titlu exemplificativ, se observă că instanţa de apel nu a analizat toate faptele imputate de reclamantele apelante ca elemente ale dolului. Se remarcă faptul că, dincolo de expunerea teoretică a acestui tip de răspundere civil, instanţa de apel, fără a analiza efectiv cele reţinute la fond, se rezumă practic, la a le relua. Astfel, instanţa de a apel omite a analiza ea însăşi criticile formulate în apel şi reia starea de fapt, prin prezentarea cursului evenimentelor, precum şi argumentaţia instanţei de fond, rezumându-se doar la o valida în mod neargumentat însă.

Lipsa analizei corespunzătoare a unora dintre faptele imputate de către reclamante ca elemente ale dolului este de natură – prin lipsa indicării de către instanţa de apel a unor date esenţiale ale silogismului juridic al cauzei pe care l-a configurat – să determine imposibilitatea instanţei de recurs de a realiza un control de legalitate asupra efectelor juridice ale împrejurării de fapt constatate astfel de curtea de apel, cel puţin din perspectiva temeiurilor juridice invocate în cererea de recurs de către recurente a fi fost încălcate.

Din această perspectivă, decizia instanţei de apel ilustrează carenţa unei motivări deficitare, a unei lipse de motivare echivalente nesoluţionării fondului cauzei, întrucât astfel, nu se permite instanţei de recurs exercitarea controlului său de legalitate asupra acestor chestiuni de drept invocate şi asupra efectelor juridice pe care ele le produc.

De asemenea, Înalta Curte mai notează că criticile din cererea de apel, cuprinse la lit. o) vizează reţinerea pretins incorectă a judecătorului fondului că nu ar exista obligaţii legale în sarcina autorităţilor locale pârâte în temeiul normelor de drept obiectiv exhibate de apelantele reclamante, întrucât acestea ar fixa doar cadrul general de desfăşurare a activităţilor din domeniul serviciilor publice, motivarea tribunalului fiind apreciată de apelante a fi în contradicţie cu însuşi conţinutul dispoziţiilor legale invocate, care ar avea caracter imperativ şi care ar impune obligaţii concrete atât pentru autorităţi, cât şi pentru operatori.

Similar, în cuprinsul literei l) din cererea de apel, apelantele susţin că A. S.A. nu a invocat o răspundere civilă delictuală întemeiată doar pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., aşa cum a susţinut instanţa de la fond, ci şi o răspundere civilă delictuală întemeiată pe art. 219 şi 221 C. civ.

Înalta Curte constată că într-adevăr, ansamblul acestor critici din apel a fost analizat în mod formal, necorespunzător din punct de vedere al exigenţelor legale, de către instanţa de apel care a reţinut sub aceste aspect, sub un prim element, că dispoziţiile art. 219 şi art. 221 C. civ. la care fac referire reclamantele nu au fost invocate în mod expres ca temei de drept prin cererea de chemare în judecată sau cererea adiţională. Mai arată instanţa de apel că, raportat la motivele învederate de reclamante, instanţa le-a analizat corespunzător, grupând argumentele pentru a le oferi un răspuns global, că Tribunalul, deşi succint, a analizat pretenţiile prin prisma răspunderii delictuale reglementate de art. 219 şi art. 221 C. civ.

Cercetând aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în pofida celor reţinute de instanţa de apel, în cererea adiţională formulată de reclamante, aceste părţi procesuale au exhibat pretenţii în sensul atragerii răspunderii civile delictuale pentru faptele ilicite săvârşite de personele juridice de drept public prin simpla nerespectare invocată a unor obligaţii care le reveneau în temeiul unor norme de drept material, relevante în acest sens fiind paginile 17 – 18 ale cererii adiţionale .

În egală măsură, în cadrul cererii de apel se regăsesc ample şi detaliate critici ale sentinţei de fond din perspectiva acestui tip de răspundere invocat (a se vedea punctul 2 lit. i) din cererea de apel), critici care ilustrează obligaţii prevăzute de multiple norme juridice expuse de apelantele reclamante, obligaţii invocate de apelantele reclamante a nu fi fost realizate de către părţile procesuale pârâte.

Or, într-adevăr, se observă că instanţa de apel nu a evaluat în mod real acest ansamblu de critici important în economia actului de învestire a instanţei de judecată, întrucât nu a procedat la expunerea unui raţionament propriu raportat la acest tip de răspundere invocat. Astfel, deşi recurentele reclamante au invocat în mod expres, normele juridice care fundamentează obligaţiile pretins a fi fost neîndeplinite sau încălcate de către intimaţi, cu toate acestea curtea de apel s-a mărginit doar la a arăta că aceste norme reprezintă cadrul general care vizează asigurarea serviciului public către populaţie, în sensul că unele dintre acestea vizează strict raporturile dintre autorităţi şi operatorii economici şi că altele nici nu ar stabili obligaţii exprese în sarcina intimaţilor.

Or, curtea de apel nu a indicat nici măcar una dintre multiplele norme juridice invocate expres în această direcţie de către recurente, nu a indicat care anume norme juridice nu vizează obligaţii ale intimaţilor şi care anume norme juridice le apreciază a nu putea fi invocate de terţi, nedezbătând în nici un fel această constatare cu caracter – din punct de vedere logic - exclusiv de concluzie. Procedând astfel, curtea de apel a lipsit instanţa de recurs de posibilitatea reală de a efectua un control judiciar al deciziei pronunţate în apel. Această concluzie se impune întrucât, fără urmă de îndoială, motivarea ilustrată este o motivare pur formală şi nu constituie o motivare de substanţă care să poată constitui obiect al controlului judiciar.

Împrejurarea că instanţa de apel a arătat că îşi însuşeşte argumentele tribunalului nu este de natură să constituie – în lipsa unui raţionament propriu măcar minimal al curţii de apel – o motivare corespunzătoare a deciziei civile pronunţate şi o îndeplinire a obligaţiei instanţei de apel de a răspunde măcar sintetic, criticilor formulate prin cererea de apel în această direcţie.

Conchizând, Înalta Curte constată că toate aceste deficienţe identificate echivalează cu o motivare necorespunzătoare din punct de vedere legal a deciziei recurate. Acesta constituie un viciu al hotărârii, care determină constatatarea nulităţii sale, devenind inutilă din această perspectivă, analiza în continuare de către instanţa de recurs, a celorlalte critici ale recurentelor reclamante privind omisiunea de motivare a curţii de apel, ele fiind îndreptate către aceeaşi finalitate procesuală deja realizată.

Din această perspectiva expusă, instanţa de recurs va primi criticile formulate în această direcţie de recurente, constatând faptul că pentru argumentele ilustrate, ele se circumscriu exclusiv motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi nu motivului de recurs invocat inclusiv în privinţa lor, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu efectul admiterii recursului şi casării deciziei cu trimiterea spre rejudecare.

Soluţia juridică menţionată determină imposibilitatea analizării în continuare de către presenta instanţă de recurs a criticilor de fond formulate, respectiv cele încadrabile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând faptul că hotărârea recurată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Astfel, instanţa de recurs constată că nu poate proceda la analizarea acestui motiv de recurs în lipsa unei motivări adecvate a deciziei supuse controlului judiciar, lipsă care echivalează astfel cum s-a argumentat în precedent, cu o nesoluţionare cel puţin parţială a fondului cauzei de către instanţa de apel. Urmează, aşadar, ca aceste motive să fie analizate, în rejudecarea apelului, de instanţa de rejudecare.

Pentru ansamblul tuturor acestor argumente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curtea va admite recursul declarat de reclamantele S.C. C. S.R.L. şi S.C. A. S.A. Voluntari împotriva deciziei nr. 289 din 28 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele S.C. C. S.R.L. şi S.C. A. S.A. Voluntari împotriva deciziei nr. 289 din 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.

Casează decizia şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2022.