Tort claim for unpaid taxes survives acquittal; appellate ruling quashed and remanded for inadequate reasoning.

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 12 aprilie 2021, sub nr. de dosar x/2021, reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.249.304 RON, reprezentând totalul prejudiciului provenit din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, neachitat, împreună cu majorările de întârziere aferente, calculate de la data scadenţei până la achitarea efectivă a prejudiciului.

În drept, reclamanta a făcut referire în cuprinsul cererii la dispoziţiile art. 1349 coroborate cu dispoziţiile art. 1381 C. civ. şi la dispoziţiile art. 173, art. 174 şi art. 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Cererea în pretenţii pe temeiul răspunderii civile delictuale a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău sub nr. x/2021, iar, prin sentinţa civilă nr. 789 din 3 iunie 2021, s-a dispus declinarea competentei de soluţionare a cererii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului Sălaj, competenţă atrasă în raport de valoarea obiectului litigiului.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal

Tribunalul Sălaj, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 873 din 11 octombrie 2021, a admis excepţia nulităţii invocată prin întâmpinare şi, în consecinţă, a anulat acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, împotriva pârâţilor A. şi B., având ca obiect pretenţii.

A fost obligată reclamanta să achite pârâţilor câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia nr. 91/A din 2 martie 2022, a admis apelul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, din cadrul Direcţiei Regionale A Finanţelor Publice Cluj-Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 873 din 11 octombrie 2021 a Tribunalului Sălaj, pe care a anulat-o în tot şi, reţinând procesul spre judecare, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B..

A obligat reclamanta să plătească pârâtei A. suma de 2.650 RON cheltuieli de judecată, iar pârâtului B. suma de 1.650 RON, cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii apelantei de obligare a pârâtului B. la plata sumei de 42.748 RON, reprezentând impozit pe venit şi C.A.S.

A obligat pe reclamanta-apelantă să plătească intimatei A. suma de 2.500 RON şi intimatului B. suma de 1.250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii în speţă a condiţiilor necesare angajării răspunderii civile iar, pe de altă parte, că existând dispoziţii de drept special în materie fiscală, este de prezumat că orice acţiune pentru recuperarea unui prejudiciu rezultat dintr-o creanţă/obligaţie fiscală, poate fi reparat doar în conformitate cu dispoziţiile speciale în materie, respectiv, în conformitate cu Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

4. Recursul formulat în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 91/A din 2 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a formulat recurs reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, din cadrul Direcţiei Regionale A Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Recurenta a reclamat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material.

În acest sens, în esenţă, a arătat că în speţă, sunt întrunite condiţiile cerute pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementată de art. 1357 C. civ.

Aceste aspecte rezultă din faptele săvârşite de către pârâţi, astfel cum au fost constatate prin Raportul tehnico-ştiinţific întocmit de expertul antifraudă.

Aşa cum a arătat atât prin acţiunea in răspundere civila delictuală, cât şi prin motivele de apel, suma de 2.249.304 RON reprezintă impozit pe venit în sumă de 917.065 RON, TVA în suma de 1.092.335 RON, CAS în sumă de 52.540 RON, CASS în sumă de 187.364 RON, sume datorate de către pârâţi către bugetul de stat, astfel cum a fost stabilită de către specialistul antifraudă, sume reţinute şi prin rechizitoriul din 26 aprilie 2017 emis în dosarul penal nr. x/2013

De asemenea, aceste aspecte sunt reţinute şi de către instanţă de judecată prin sentinţa penală nr. 10 din 1 februarie 2021.

Prin urmare, nu se poate ignora faptul ca pârâţii au cauzat bugetului de stat un prejudiciu prin faptele de comerţ prestate.

Aşa cum reţine şi instanţa de apel, art. 28 C. proc. pen. reglementează "autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii civile în procesul penal", instanţa civilă nu este ţinută de hotărârea de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenta prejudiciului.

Aşa cum a arătat şi cum s-a dovedit şi prin raportul tehnico-ştiinţific, faptele de comerţ există, pârâţii cauzând bugetului de stat un prejudiciu în suma de 2.249.304 RON.

Consideră că între prejudiciul creat bugetului de stat şi fapta pârâţilor există raport de cauzalitate şi, în consecinţă, aceştia trebuie obligaţi la plata întregului prejudiciu reţinut şi de organele de urmărire penală prin rechizitoriul din dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Ca atare, solicită obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, respectiv la plata sumei de 2.249.304 RON, împreună cu majorările şi penalităţile de întârziere aferente, calculate în continuare de la data scadenţei până la achitarea efectivă a prejudiciului, potrivit prevederilor art. 173, art. 174 şi art. 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Arată că în virtutea rolului său activ, instanţa de judecată este chemată să stabilească adevărul obiectiv, are îndreptăţirea şi, totodată, îndatorirea ca, fără a ştirbi dreptul părţilor de a-şi face probele şi susţinerile lor, să ordone din proprie iniţiativă administrarea oricăror probe, să întreprindă orice demers procesual susceptibil a duce la descoperirea adevărului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi B. şi A. au depus, în termenul legal, întâmpinare prin care au arătat că, în speţă, criticile din recurs privesc aspecte de netemeinicie, nu de nelegalitate, susţinând astfel, excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. şi, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor pârâţilor şi admiterea recursului.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 26 aprilie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 12 aprilie 2021, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate raportat la dispoziţiile legale aplicabile, având în vedere situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere, pe de o parte, că prin motivele de recurs reclamanta a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei pronunţate de către instanţa de apel, susţinând încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept substanţial în materia răspunderii civile delictuale incidente în cauză, ceea ce permite încadrarea în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte a invocat din oficiu şi a pus în discuţia contradictorie a părţilor prezente, în baza art. 224 C. proc. civ. cu aplicarea art. 489 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod un motiv de casare de ordine publică, legat de existenţa sau inexistenţa motivării instanţei de apel, potrivit exigenţelor art. 425 lit. b) C. proc. civ., cu aplicarea art. 6 C.E.D.O., sub aspectul nemotivării hotărârii instanţei de apel în ceea ce priveşte analiza efectivă a condiţiilor cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, invocate ca temei juridic de reclamantă, fapt ce conduce la analizarea, cu prioritate, a acestui motiv de recurs.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prevede situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.

Din dispozitiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens, lit. b) din acest text normativ se referă la necesitatea arătării în considerente a obiectului cererii, a expunerii situaţiei de fapt pe baza probelor administrate, precum şi a motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii trebuie sa fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În cauză, din examinarea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru a se putea verifica dacă respingerea cererii de chemare în judecată este justificată.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii, părţile sunt cele care stabilesc obiectul şi limitele procesului, iar judecătorul trebuie să se pronunţe asupra cererilor părţilor, fără a depăşi limitele învestirii, astfel cum statuează art. 22 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Aceasta implică, aşadar, analizarea cererii din perspectiva normelor legale invocate, instanţa de judecată fiind obligată să examineze dacă sunt întrunite cerinţele legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, în baza dispoziţiilor pe care reclamanta a înţeles să îşi fundamenteze acţiunea.

În speţă, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi art. 1381 Noul C. civ., solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.249.304 RON, reprezentând prejudiciu provenit din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, neachitat, cu accesoriile aferente.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâţii au fost cercetaţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, însă, instanţa de judecată, prin sentinţa penală nr. 10 din 1 februarie 2021, a dispus achitarea acestora şi a lăsat nesoluţionată latura civilă.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, a revenit jurisdicţiei civile competenţa de a rezolva, pe cale separată, latura civilă a procesului penal, lăsată nesoluţionată în conformitate cu art. 25 alin. (5) coroborat cu art. 486 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., exercitarea acţiunii civile în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Instanţa civilă, învestită cu o astfel de acţiune, procedează la soluţionarea cauzei potrivit normelor de drept comun, indiferent de natura creanţei a cărei valorificare se urmăreşte (fiscală, bugetară), realizând propria analiză şi evaluare.

Din considerentele deciziei instanţei de apel rezultă clar că o asemenea analiză nu s-a făcut deloc.

Astfel, reţinând că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dreptul comun în materie, după dezvoltarea, din punct de vedere legal şi doctrinar, a cerinţelor privind atragerea răspunderii civile delictuale, Curtea de Apel a apreciat: "Câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii în speţă a condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, Curtea constată că acţiunea reclamantei apare ca fiind neîntemeiată.", fără ca instanţa de apel să facă o analiză proprie a stării de fapt şi de drept raportată la motivele de apel.

În continuare, redând cuprinsul deciziei nr. 17/05.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recursul în interesul legii, instanţa de apel a constatat că, "existând dispoziţii de drept special în materie fiscală, este de prezumat că orice acţiune pentru recuperarea unui prejudiciu rezultat dintr-o creanţă/obligaţie fiscală, poate fi reparat doar în conformitate cu dispoziţiile speciale în materie, respectiv, în conformitate cu Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală".

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Ca atare, motivarea trebuie să fie clară şi precisă, fiind de esenţa hotărârii, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.

Ca instanţă de prim control judiciar, curtea de apel este ţinută a verifica, potrivit art. 479 C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi, în consecinţă, a realiza un examen propriu al criticilor formulate în cauză şi o "ascultare" reală şi efectivă a tuturor elementelor esenţiale ce i-au fost supuse verificării.

În absenţa unui examen efectiv al condiţiilor cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, invocate ca temei juridic de reclamantă, Înalta Curte nu poate verifica, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deoarece aspectele criticate în recurs, deşi invocate şi prin cererea depusă în apel, nu se regăsesc analizate în considerentele deciziei ce constituie obiectul recursului.

În consecinţă, sub aspectul sus evocat, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu răspunde criticilor invocate de reclamanţi prin apelul formulat, drept pentru care aspectul nemotivării hotărârii instanţei de apel, invocate ca motiv de casare de ordine publică a deciziei curţii de apel, se vădeşte a fi întemeiat.

Faţă de soluţia ce se impune ca urmare a admiterii cererii de recurs pentru considerentele arătate anterior, se observă că nu pot fi analizate celelalte motive de recurs, ce vizează tocmai incidenţa dispoziţiilor legale referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, încadrate de recurenta-reclamantă în dispoziţiile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aceste evaluări nu ar putea fi realizate direct în această etapă procesuală, având în vedere că instanţa de recurs efectuează un control de legalitate a deciziei recurate, iar analiza instanţei de apel din perspectiva celor anterior enunţate nu a fost realizată, astfel încât, Înalta Curte este lipsită de posibilitatea exercitării controlului judiciar.

În temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul reclamantei, cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Raportat la considerentele ce preced, în rejudecare instanţa de apel urmează a realiza o nouă judecată a cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel şi a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă în apel, cu observarea limitelor determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Reţinând că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea apelului declarat în cauză, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de pârâţi în recurs, reprezentând onorariul de avocat, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, deci nu s-a tranşat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 91/A din 2 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.