Applicability of professional penalty interest rate to public procurement legal services and inadmissibility of enforceable title defense in cassation

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Primăria Municipiului Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., prin care a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 184,537.68 euro, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru suma de 620.895,12 euro, calculată pentru ultimii 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, obligarea în solidar a pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare calculată pentru suma de 620.895,12 euro, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective a debitului principal, precum şi obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1535 din C. civ., art. 2 şi 3 din O.G. nr. 13/2011 şi orice altă prevedere legală incidentă.

La 1 aprilie 2019, reclamanta a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată în sensul obligării în solidar a pârâtelor la plata sumei de 226.087,95 euro, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru suma de 760.117,52 euro, calculată pentru ultimii 3 ani, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, obligarea în solidar a pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare calculată pentru suma de 760.117,52 euro de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective a debitului principal, precum şi obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1687 din 4 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a admis acţiunea modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General şi a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 226.087,95 euro în echivalent RON la data plăţii, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru suma de 760.117,52 euro calculată pentru ultimii 3 ani, anterior cererii de chemare în judecată, a obligat pârâţii în solidar la plata dobânzii legale penalizatoare calculată pentru suma de 760.117,52 euro de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective a debitului principal, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 14.366,78 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 221 A din 16 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 1687 din 4 iulie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

A schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea.

A obligat pe apelantul-pârât la plata următoarelor sume:

- suma de 1.111.934,14 RON reprezentând dobânda legală, pentru creanţa de 760.117,52 euro de la data scadenţei, respectiv 01.10.2015 până la data de 29.11.2018, data emiterii ordinului de plată şi

- suma de 114.746,47 RON reprezentând dobânda legală pentru diferenţa de creanţă de 139.225 euro de la data de 30.11.2018 până la data efectuării raportului de expertiză.

A respins în rest acţiunea.

A obligat pe pârât la plata sumei de 14.366,78 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru achitată în faţa primei instanţe.

A obligat pe apelantul-pârât la plata sumei de 2.500 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de expert din faza procesuală a apelului.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul-pârât a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

Susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, anume O.G. nr. 13/2011, Legea nr. 287/2009 şi Legea nr. 51/1995.

Astfel, art. 21 din O.G. nr. 13/2011 reglementează dobânda legală penalizatoare în raporturile dintre profesionişti şi autorităţile contractante.

În speţă, raportul juridic dintre creditorul-reclamant şi debitorul Municipiul Bucureşti nu este unul de tip profesionist. Municipiul Bucureşti nu are calitatea unui profesionist în înţelesul legii, astfel cum această noţiune este definită la pct. 2 al art. 2 din Legea nr. 72/2013, în sensul că profesionist este orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu caracter lucrativ.

Mai mult, recurentul-pârât, în relaţia juridică creată cu intimata-reclamantă, nu are calitatea de autoritate contractantă, iar suma ce a făcut obiectul contractului nr. x/2010 a fost achitată prin OP nr. x/2018.

Art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 stipulează faptul că, în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. Având în vedere acest din urmă criteriu de evaluare a dobânzii penalizatoare, expertul a ajuns la o valoare de 503.784,72 RON, reprezentând cuantumul dobânzii legale pentru suma de 760.117,52 euro şi valoarea de 51.171,88 RON, pentru dobânda legală, raportată la suma de 136.225 euro.

Consideră că singurele valori care ar putea fi luate în calcul la reţinerea obligaţiei de plată a dobânzii penalizatoare sunt cele arătate mai sus, prin raportare la art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, întrucât raporturile juridice create nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ.

Mai mult decât atât, contractul de asistenţă juridică învestit cu formulă executorie, în condiţiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului (art. 124 alin. (1) din Statut raportat la art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995), nefiind purtătoare de dobânzi.

Aşadar, în speţă, contractul de asistenţă juridică constituie titlu executoriu în ceea ce priveşte plata onorariului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 632 alin. (2) şi urm. C. civ.

Intimata-reclamantă deţine un titlu executoriu reprezentat de contractul de asistenţă judiciară, având astfel la îndemână regulile aplicabile executării silite şi, nicidecum, o acţiune în pretenţii constând în dobânzi legale penalizatoare.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. a depus, în termenul legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., inadmisibilitatea criticilor referitoare la motivul de recurs ce vizează caracterul de titlu executoriu al contractului de asistenţă juridică, ca fiind invocate omisso medio şi, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

5. Procedura de filtru

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis, în principiu, recursul, fiind respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare şi a fost stabilit termen, cu citare părţi, la 3 noiembrie 2022, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Recurentul-pârât Municipiul Bucureşti a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurentul a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că, în speţă, se impunea aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2)1 din O.G.. nr. 13/2011, şi nu cele ale art. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ, cum era corect, întrucât raportul juridic dintre creditoarea-reclamantă şi debitorul Municipiul Bucureşti nu este unul de tip profesionist.

În acest sens, susţine că Municipiul Bucureşti nu are calitatea unui profesionist în înţelesul legii, astfel cum această noţiune este definită la pct. 2 al art. 2 din Legea nr. 72/2013, şi nici nu are calitatea de autoritate contractantă, iar raporturile juridice create între părţi nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, fiind guvernate de un simplu contract de asistenţă juridică, astfel că sunt incidente prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

Criticile sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului, raporturile juridice dintre părţi nu sunt guvernate de un simplu contract de asistenţă juridică cum se pretinde prin cererea de recurs, ci de un veritabil contract de achiziţie publică guvernat de prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în raport de efectul pozitiv al lucrului judecat, faţă de statuările reţinute în decizia civilă nr. 4648/18.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, prin care a fost stabilit debitul principal, în raport de care sunt solicitate dobânzile din prezentul demers judiciar.

Efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea). Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, oprind o nouă judecată în fond, atunci când există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză), prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., iar efectul pozitiv consacrat de alin. (2) din acelaşi articol, se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, în acest caz nemaifiind necesară existenţa unei triple identităţi de acţiune.

Or, între prezentul litigiu şi cel care a format obiectul dosarului nr. x/2015, diferenţele îl reprezintă doar pretenţiile solicitate, în primul dosar fiind dedus judecăţii debitul principal, în raport de care sunt solicitate dobânzile din prezentul demers judiciar, în temeiul aceluiaşi contract de asistenţă juridică, astfel că cele statuate prin decizia amintită nu pot fi ignorate în prezentul litigiu.

Astfel, prin decizia civilă nr. 4648/18.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015 s-a reţinut:

"Curtea reţine că acest contract subsecvent nr. x/04.12.2010 ce are ca obiect servicii juridice a fost încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aspect ce rezultă din preambulul contractului menţionat .

Mai mult, acest aspect privind calificarea contractului ca fiind circumscris contractelor de achiziţie publică, a fost tranşat de instanţa de fond prin încheierea din data de 09.05.2016, încheiere prin care, cu ocazia soluţionării excepţiei necompetente generale, instanţa a stabilit că «Obiectul dedus judecăţii îl reprezintă pretenţii care au ca izvor un contract de achiziţie publică. Aceste pretenţii sunt guvernate de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 care trimite în mod special la dispoziţiile C. proc. civ..»".

Prin urmare, având în vedere că a fost stabilit, în mod definitiv, în raport de procedura care a stat la baza încheierii contractului de asistenţă juridică, că a fost încheiat un contract de achiziţie publică, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, are calitatea de autoritate contractantă, în accepţiunea art. 2 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 72/2013, fiind autoritatea publică care acţionează la nivel local, în înţelesul legii, iar intimata-reclamantă are calitatea de profesionist, conform art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013.

De altfel, deşi susţine că nu are calitatea de autoritate contractantă, recurentul nu prezintă, în concret, argumentele pentru care pretinde că nu ar întruni această calitate.

În ceea ce priveşte calitatea de profesionist a intimatei-reclamante, conform art. 2 din contractul subsecvent nr. x/04.12.2010 de asistenţă juridică, obiectul contractului a constat în desfăşurarea următoarelor activităţi de asistenţă juridică şi reprezentare în cadrul Dosarului nr. x înregistrat pe rolul International Chamber of Commerce (ICC):

"a) să redacteze documentele necesare în cadrul procedurii legale ce face obiectul Dosarului nr. x;

b) să asigure reprezentarea Achizitorului în faţa International Chamber of Commerce (ICC) şi a celorlalte instituţii publice sau private în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. x".

Activităţile enumerate anterior se subsumează obiectului de activitate al avocatului, reglementat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Conform art. 3 alin. (1) C. civ., dispoziţiile acestui cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.

Art. 3 alin. (2) şi (3) C. civ. prevede că sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere şi constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ, iar conform art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013, profesionist este orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ.

Faţă de obiectul contractului de asistenţă juridică mai sus-menţionat, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine calitatea de profesionist a intimatei-reclamante, din perspectiva art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013 şi, pe cale de consecinţă, faptul că pretenţiile solicitate de reclamantă izvorăsc dintr-un raport juridic care decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, întrucât acordarea asistenţei juridice în cadrul litigiului se circumscrie obiectului de activitate al societăţii civile de avocatură, aceasta din urmă, reprezentând doar forma de exercitare a profesiei de avocat, potrivit art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 51/1995.

În consecinţă, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 care stipulează că "(21) În raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale", nefiind aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, invocate de recurent, cu privire la modalitatea de calcul a dobânzii legale penalizatoare.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe caracterul de titlu executor al contractului de asistenţă juridică şi posibilitatea reclamantei de a-şi valorifica pretenţiile pe calea executării silite, Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor ierarhic inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Atunci când se exercită calea de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în apel, obiectul şi cauza recursului constă în hotărârea atacă şi, respectiv, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare şi, care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.

Aceste considerente rezidă din aplicarea principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, în raport de exigenţele devoluţiunii din apel - şi anume, ca judecata să fie limitată la ceea ce a fost apelat - în recurs pot fi formulate doar critici care vizează aspectele ce au fost invocate în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor, să fie analizate pentru prima dată de instanţa de recurs, în contextul în care art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. se opune unei astfel de judecăţi.

În cauză, relativ la susţinerile Municipiului Bucureşti, invocate în recurs, referitoare la caracterul de titlu executoriu al contractului de asistenţă juridică, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în acest sens, Înalta Curte reţine că acestea nu au fost invocate de pârâtul-recurent nici în faţa primei instanţe, ca apărări, şi nici nu au format obiectul criticilor în apel.

Astfel, hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de către Municipiul Bucureşti, în cadrul căruia pârâtul, deşi a avut posibilitatea, nu a invocat apărările respective. Cale de atac exercitată a fost admisă şi schimbată sentinţa, sub aspectul cuantumul dobânzii legale penalizatoare şi a modalităţii de calcul a acesteia, în raport de plata parţială efectuată de către apelantul-pârât, însă, deşi hotărârea din apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în cadrul acesteia pârâtul nu mai este în drept să invoce susţinerile referitoare la caracterul de titlu executoriu al contractului de asistenţă juridică, întrucât se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care "motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din Cod nu vor putea fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Cum susţinerile referitoare la caracterul de titlu executoriu al contractului de asistenţă juridică nu au făcut obiectul apelului, nu mai pot fi invocate direct în recurs fiind, aşadar, formulate omisso medio.

De altfel, chiar dacă s-ar ignora impedimentul procesual enunţat, cu toate acestea instanţa de recurs constată că, şi pentru această ipoteză de lucru, critica pârâtului nu poate fi considerată ca fiind fondată,

În cazul concret, reclamanta este în posesia unui contract calificat de lege ca fiind titlu executoriu, însă acesta nu a putut fi pus în executare, întrucât, faţă de prevederile art. 663 din C. proc. civ., numai creanţele certe pot fi realizate prin executare silită. Astfel, reclamanta, care pretinde prestarea unei activităţi profesionale care dădea dreptul la onorariu şi acoperirea cheltuielilor în temeiul unui contract căruia legea îi atribuie valoarea de titlu executoriu, nu poate obţine plata acestor servicii.

În ceea ce priveşte acest drept, astfel cum a subliniat Curtea Constituţională în decizia 178/26.05.2020, pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul, pe de o parte, la onorariu şi, pe de altă parte, la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, aspect consacrat ca atare de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 şi reiterat şi în art. 127 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Onorariul avocaţial este unul dintre elementele esenţiale ale contractului de asistenţă juridică, sens în care legiuitorul asigură o protecţie specială. Astfel, printre altele, contractul de asistenţă juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu menţiunea referitoare la onorariu, iar lipsa acesteia atrage nevalabilitatea contractului [art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Statutul profesiei de avocat]. Onorariul însă nu trebuie indicat doar generic, ci cuantificat, având în vedere faptul că, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, "contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu". Or, pentru a putea fi pus în executare, este necesar ca din conţinutul său să rezulte o creanţă certă sau determinabilă, lichidă şi exigibilă.

Raţiunea legii, în cazul atribuirii valorii de titlu executoriu contractelor de asistenţă juridică, a fost aceea de a oferi un instrument flexibil şi rapid care să vină în sprijinul avocaţilor în vederea recuperării costurilor activităţii pe care o desfăşoară, pentru a permite asigurarea continuităţii desfăşurării acesteia în bune condiţii şi canalizarea eforturilor profesionale, în principal, pentru asigurarea dreptului la apărare al persoanelor fizice şi juridice, iar nu predominant pentru rezolvarea cauzelor proprii strâns legate de activitatea lor profesională, astfel cum s-a arătat în decizia nr. 71/31.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În contextul expus, este întemeiată apărarea reclamantei în sensul că acţiunea în pretenţii dedusă judecăţii are ca finalitate realizarea dreptului său la onorariu şi la acoperirea cheltuielilor făcute în interesul clientului său, reclamanta invocând imposibilitatea realizării acestui drept în procedura executării silite, întrucât prin contractul subsecvent MB nr. 409/23.12.2020, la art. 3.1 lit. b) a fost agreată o modalitate variabilă de determinare a onorariului de succes şi nu o sumă forfetară, divergenţele dintre părţi cu privire la cuantumul onorariului de succes datorat făcând, de altfel, obiectul dosarului nr. x/2015

Pentru aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 221 A din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.