Inadmissibility of appeal against final decisions on revision and rectification of judicial acts
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by a litigant against two decisions of the Bucharest Court of Appeal, thereby leaving those appellate rulings final and enforceable. The dispute involved the litigant's attempts to challenge prior judicial decisions through revision and requests for rectification, clarification, or completion, which the appellate court had previously rejected as inadmissible or unfounded. The Supreme Court determined that the appellate decisions were not subject to the extraordinary remedy of appeal (recurs), citing the constitutional principle that judicial acts may only be challenged through legally prescribed means. Relying on Articles 457, 446, 513(5), and 634(1)(6) of the Code of Civil Procedure, the Court held that because the underlying decisions were final and not susceptible to ordinary appeal, any procedural acts taken against them, including decisions on revision and rectification, were likewise shielded from further appeal, rendering the appellant's recourse procedurally barred.
Legislator headnote
AI generatedart. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 242 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 446 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final decisions on revision and rectification of judicial acts: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 08.11.2023.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Este reprezentat de recursurile declarate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 227 din 9 martie 2023 şi a deciziei nr. 467 din 18 mai 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
2. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 227/09.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 678/26.09.2022, pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2021.
Prin decizia nr. 467/18.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondată, cererea formulată de A., de îndreptare, completare şi lămurire a deciziei nr. 227/09.03.2023.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestor decizii a declarat recursuri revizuentul A..
Recurentul a arătat că i-au fost încălcate, în mod grav, drepturi procesuale fundamentale, că nu se procedează la soluţionarea cererilor deduse judecăţii, sunt ignorate probele depuse în diversele dosare în care recurentul figurează ca parte şi nu se răspunde, de către instanţe, excepţiilor invocate.
Recurentul a expus, pe larg, istoricul litigiilor în care este implicat şi a reiterat aspecte de fond ale pricinii.
4. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 08.11.2023.
Recurentul a formulat punct de vedere la raport, prin care a reiterat aspectele învederate în cadrul recursurilor.
6. Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."
De asemenea, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."
Prin cea dintâi decizie recurată, respectiv decizia nr. 227/09.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost a respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 678/26.09.2022, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2021.
Prin decizia nr. 678/26.09.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de A., de îndreptare, lămurire şi completare a dispozitivului deciziei nr. 435/23.05.2022, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2021.
Prin decizia nr. 435/23.05.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia netimbrării, a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 786/06.10.2021, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019.
Prin decizia nr. 786/06.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva deciziei nr. 40R/28.05.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă în dosarul nr. x/2019.
Prin decizia nr. 40/R/28.05.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 135/R/25.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă în dosarul nr. x/2018.
Prin decizia nr. 135/R/25.04.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din 28.11.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2018, prin care a fost dispusă suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ.
Faţă de istoricul litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti pe care recurentul le-a contestat prin căile de atac exercitate, rezultă că cea dintâi decizie recurată (prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 678/26.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie în dosarul nr. x/2021) nu are deschisă calea de atac a recursului, fiind incidente dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nici decizia nr. 678/26.09.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie nu este susceptibilă de o asemenea cale extraordinară de atac, fiind definitivă (în acord cu prevederile art. 446, coroborate cu art. 508 alin. (4) C. proc. civ. - raportat la decizia nr. 435/23.05.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în soluţionarea unei contestaţii în anulare împotriva unei decizii din recurs).
Or, legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi la termenele stabilite de aceasta.
Nici recursul formulat împotriva deciziei nr. 467/18.05.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie nu este admisibil, pentru argumentelor ce se vor arăta.
Potrivit art. 446 C. proc. civ.: "încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."
Astfel, cum decizia nr. 227/09.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie este definitivă, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs, conform celor arătate anterior, rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 446 C. proc. civ., nici cea de-a doua decizie recurată (decizia nr. 467/18.05.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie) nu are deschisă calea de atac a recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 227 din 9 martie 2023 şi a deciziei nr. 467 din 18 mai 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuentul A. împotriva deciziilor nr. 227 din 09 martie 2023 şi nr. 467 din 18 mai 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2023.