Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2045/2023 AI generated

Final ruling: revision annulment and correction rulings not appealable due to finality; appeals dismissed as inadmissible.

Case Number Decizia nr. 2045/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's appeals against two appellate court decisions: one annulling as unstamped a revision request and the other rejecting a request to correct/clarify/complete that annulment decision; the dismissal stands as final, with no further appeal. The dispute involved a series of procedural rulings in civil litigation, where the appellant challenged successive decisions annulling or rejecting his extraordinary remedies (revision, contestation, appeal) as un-stamped, inadmissible, or unfounded, ultimately stemming from a case suspension order. The legal basis was the principle of legality of appeals under Article 457(1) of the Civil Procedure Code, combined with Article 513(5), which limits appeals against a revision decision to those available for the revised decision, and Article 634(1)(6), which defines final decisions, as well as Article 446 applying the same appeal rules to decisions on correction or completion; because the underlying annulment decision was final and not appealable, neither the annulment decision itself nor the subsequent correction decision could be challenged by appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 242 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 446 C. proc. civ; Final ruling: revision annulment and correction rulings not appealable due to finality; appeals dismissed as inadmissible: The dispute involved a series of procedural rulings in civil litigation, where the appellant challenged successive decisions annulling or rejecting his extraordinary remedies (revision, contestation, appeal) as un-stamped, inadmissible, or unfounded, ultimately stemming from a case suspension order. The legal basis was the principle of legality of appeals under Article 457(1) of the Civil Procedure Code, combined with Article 513(5), which limits appeals against a revision decision to those available for the revised decision, and Article 634(1)(6), which defines final decisions, as well as Article 446 applying the same appeal rules to decisions on correction or completion; because the underlying annulment decision was final and not appealable, neither the annulment decision itself nor the subsequent correction decision could be challenged by appeal.

Keywords

AI generated
civil annulment revision of a judgment standing to appeal procedural orders principle of legality article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal inadmissible because the revocation decision is subject only to the appeals available against the revised decision, which was final.

Art. 446 C. proc. civ.

Used to declare the appeal against the decision on correction/completion inadmissible because that decision is subject to the same appeals as the final decision it relates to.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Este reprezentat de recursurile declarate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 921/R din 18 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 232/R din 10 martie 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 921R/18.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia netimbrării şi a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 487/09.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie în dosarul nr. x/2021.

Prin decizia nr. 232R/10.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare, lămurire, completare a deciziei nr. 921R/18.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestor decizii a declarat recurs revizuentul A..

Recurentul a arătat că i-au fost încălcate, în mod grav, drepturi procesuale fundamentale, că nu se procedează la soluţionarea cererilor deduse judecăţii, sunt ignorate probele depuse în diversele dosare în care recurentul figurează ca parte şi nu se răspunde, de către instanţe, excepţiilor invocate.

Recurentul a expus, pe larg, istoricul litigiilor în care este implicat şi a reiterat aspecte de fond ale pricinii.

4. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 08.11.2023.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport, prin care a reiterat aspectele învederate în cadrul recursurilor.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Totodată, potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.", iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."

Prin cea dintâi decizie recurată (nr. 921/R/18.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie) a fost admisă excepţia netimbrării şi anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 487/09.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie în dosarul nr. x/2021.

Prin decizia nr. 487/09.06.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie a admis excepţia netimbrării, a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 783/R/10.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia nr. 783/R/10.11.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 62/R/12.03.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia nr. 62/R/12.03.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziilor nr. 40/R/28.05.2020 şi nr. 39/28.05.2020, pronunţate de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V a civilă în dosarul nr. x/2019.

Prin decizia nr. 40/R/28.05.2020, Tribunalul Bucuresti-Sectia a V a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 135/R/25.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia nr. 135/R/25.04.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din 28.11.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2018, prin care a fost dispusă suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ.

Faţă de istoricul litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti pe care recurentul le-a contestat prin căile de atac exercitate, rezultă că cea dintâi decizie recurată (prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 487/09.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie în dosarul nr. x/2021) nu are deschisă calea de atac a recursului, fiind incidente dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nici decizia nr. 487/09.06.2022 a aceleiaşi instanţe nu este susceptibilă de o asemenea cale extraordinară de atac, fiind definitivă (în acord cu dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ.), raportat la decizia nr. 783/R/10.11.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în recurs.

Or, legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi la termenele stabilite de aceasta.

Nici recursul formulat împotriva deciziei nr. 232/R/10.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie nu este admisibil, potrivit argumentelor ce se vor arăta.

Potrivit art. 446 C. proc. civ.: "încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Astfel, cum decizia nr. 921/R/18.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie este definitivă, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs, conform celor arătate anterior, rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 446 C. proc. civ., nici cea de-a doua decizie recurată (nr. 232/R/10.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie) nu are deschisă calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 921/R din 18 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 232/R din 10 martie 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuentul A. împotriva deciziilor nr. 921/R din 18 noiembrie 2022 şi nr. 232/R din 10 martie 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2023.