Jurisdiction conflict resolved: restitutive claim for property in Cluj assigned to Cluj Tribunal under exclusive territorial rule.

Şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziilor reprezentând titluri de despăgubiri în dosarul înregistrat la ANRP sub nr. 57930/CC şi obligarea pârâtei la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 Euro, cât şi la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 21-35 şi urm. din Legea nr. 165/2013, cu completările şi modificările ulterioare.

2. Hotărârile care au generat conflictul

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 393 din data de 28 martie 2023, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a reţinut, în esenţă, că sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, respectiv că instanţa competentă este cea în a cărei circumscripţie se află imobilul, fiind vorba de o competenţă teritorială absolută, de ordine publică, imperativă.

2.2 Prin sentinţa civilă nr. 417 din data de 22 septembrie 2023, Tribunalul Cluj – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În esenţă, Tribunalul Cluj, secţia civilă a reţinut că Tribunalul Bucureşti a fost învestit cu o cerere având ca obiect obligaţie de a face (primul petit), respectiv acţiune în pretenţii - acordare de despăgubiri cu titlu de daune morale (al doilea petit). Prin urmare, fiind o acţiune personală, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., în ceea ce priveşte competenţa. Or, fiind o acţiune personală, guvernată de norme de ordine privată, Tribunalul Bucureşti a devenit competent să o judece, ca urmare a neinvocării de către pârâtă a excepţiei necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă şi Tribunalul Cluj – secţia civilă.

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au calificat obiectul acţiunii deduse judecăţii şi au stabilit, în funcţie de aceasta, competenţa de soluţionare a cauzei.

Astfel, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a considerat că este învestit cu o acţiune îndreptată împotriva refuzului nejustificat al entităţii învestite de lege de a finaliza procesul de restituire în natură sau în echivalent, prin emiterea deciziei de compensare, acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, astfel că a dat eficienţă dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din acest act normativ, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 111/2019, apreciind că, în cauză, este în discuţie o competenţă teritorială exclusivă.

De cealaltă parte, Tribunalul Cluj – secţia civilă a considerat că este învestit cu o acţiune personală, în obligaţie de a face, alăturată unei acţiuni în pretenţii, guvernate de norme de ordine privată, astfel că a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ. şi ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în speţă, reclamanta a învestit Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj Napoca, strada x, nr. 24, invocând neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor ce-i reveneau, de soluţionare a dosarului administrativ nr. x/CC, în termenul imperativ defipt de prevederile Legii nr. 165/2013.

Demersul judiciar a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 165/2013 cu completările şi modificările ulterioare (art. 21-35).

Acest act normativ a fost adoptat cu intenţia de a eficientiza şi finaliza procesul de acordare a măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, proces început prin legi anterioare şi aflat în diferite stadii de soluţionare a "cererilor", în sensul art. 3 pct. 1 din lege, inclusiv a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.

În acest scop, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 au fost instituite noi termene de soluţionare a cererilor depuse în baza legilor de reparaţie şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare de către entităţile învestite de lege.

De asemenea, prin art. 34 s-au prevăzut termene de soluţionare a dosarelor în sarcina altor entităţi învestite de lege, cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, forma în vigoare la data introducerii acţiunii (modificare introdusă prin Legea nr. 111/2019), "în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

Finalitatea demersului judiciar la care se referă norma citată este explicitată în alin. (3), care trimite în mod expres la alin. (2) din art. 35, în sensul că, "în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi".

Aşadar, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenul defipt de lege, persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei de judecată pentru soluţionarea pe fond a dosarului administrativ constituit ca urmare a formulării notificării, o astfel de acţiune fiind de competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, aşa cum în mod expres prevede art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care face trimitere la dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol.

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul o plenitudine de competenţă în privinţa soluţionării litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013.

În mod evident, acţiunile la care se referă textul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin care se tinde la soluţionarea pe fond a dosarului administrativ, prin care persoana îndreptăţită urmăreşte constatarea de către instanţă a existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi pronunţarea unei hotărâri de restituire în natură a bunului sau, după caz, de acordare a măsurilor reparatorii în condiţiile legii, sunt distincte de cele prin care titularul notificării urmăreşte doar a-l constrânge pe debitor, cu concursul instanţei, să execute el însuşi obiectul obligaţiei, cum este cazul acţiunii ce face obiectul prezentului dosar. Acţiunile au obiecte diferite şi conduc la rezultate diferite, anume la un titlu executoriu privind însuşi dreptul la măsuri reparatorii în primul caz, respectiv la un titlu executoriu pentru obligarea entităţii învestite de lege la soluţionarea dosarului administrativ, în al doilea caz.

Cu toate acestea, dat fiind faptul că ambele acţiuni sunt îndreptate împotriva refuzului nejustificat al entităţii învestite de lege de a finaliza procesul de restituire, şi având în vedere intenţia clară a legiuitorului de a stabili, în privinţa litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, competenţa absolută în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, Înalta Curte reţine că, în virtutea principiului simetriei, şi acţiunea prin care se solicită obligarea entităţii învestite de lege să soluţioneze dosarul administrativ este de competenţa aceleiaşi instanţe.

Prin urmare, reţinând că textul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 instituie o regulă de competenţă teritorială absolută de ordine publică, această normă de competenţă având caracter special, Înalta Curte, constatând că imobilul asupra căruia poartă litigiul este situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. x (fostă str. x nr. 2/a), judeţul Cluj, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj – secţia civilă, în a cărui rază teritorială se află imobilul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 noiembrie 2023.