Defamation damages for false press allegations: scope of cassation review over proportionality of moral compensation and conflict between freedom of expression and private life

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă la 8 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor Gazeta "B.", C., în solidar, la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale, pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale.

La termenul din 29 iunie 2017, instanţa a luat act de modificarea cererii reclamantului, sub aspectul cadrului procesual, şi a dispus introducerea în cauză şi a pârâtului D..

Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2017, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Gazeta "B. să publice integral dreptul la replică depus la dosarul cauzei; să formuleze scuze publice şi să redea, în mod public şi integral, în cinci reviste consecutive, dispozitivul hotărârii, în termen de maxim 5 zile de la pronunţare.

2. Hotărârile pronunţate de instanţele de fond în primul şi cel de-al doilea ciclu procesual:

Prin sentinţa civilă nr. 104 pronunţată la 25 ianuarie 2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Gazeta "B." şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Gazeta "B.", ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2018, reclamantul A. a solicitat instanţei să dispună completarea sentinţei nr. 104/25.01.2018, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017, în sensul pronunţării asupra capetelor de cerere 3 şi 4, din cererea de completare depusă la dosar la data de 21.06.2017, privind obligarea pârâţilor să publice integral dreptul la replică depus la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 269/19.04.2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă a respins cererea de completare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Gazeta "B.", C. şi D., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 3077/2018 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul x/2017, instanţa a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 104 din 25.01.2018 şi nr. 269 din 19.04.2018, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Gazeta "B.", C. şi D..

A anulat sentinţa civilă nr. 104 din 25.01.2018, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 313/26 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Gazeta "B.", prin reprezentant redactor E., societatea F. S.R.L., pentru Gazeta "B.", E. şi D., astfel cum a fost precizată şi modificată, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul A. la plata către pârâta E. a sumei de 1000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2679/15.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 313/26.06.2019, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017.

A obligat apelantul A. la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecata către intimata E..

3. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, în cel de-al doilea ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 2331/11.11.2020 a înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2679/2019 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

A fost casata decizia recurată fiind trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

4. Decizia pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare:

Prin decizia civilă nr. 26 din 10 februarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 313/26.06.2019, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017.

A schimbat sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii, dispunând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând daune morale către reclamant, respingând celelalte capete de cerere.

A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.067 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 26 din 10 februarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 24 mai 2021 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4.

Prin cererea de recurs, reclamantul a invocat incidenţa motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., recurentul arătând că instanţa de apel nu a respectat deciziile obligatorii ale deciziei de casare. Astfel, recurentul arată că instanţa de apel nu a stabilit întreg cadrul factual, şi nu a realizat distincţia între fapte şi judecăţi de valoare, prin aceea că nu a analizat toate afirmaţiile calomnioase imputate de reclamant, deşi s-ar fi impus analiza acestora, în mod individual, din perspectiva criteriilor indicate în decizia de casare.

De asemenea, nu a fost analizată cauza cererii de chemare în judecată, care, a fost reţinută prin decizia de casare ca reprezentând acele afirmaţii din cuprinsul articolului care nu vizează situaţia personalului din primărie.

Or, potrivit deciziei de casare, numai după deplina stabilire a situaţiei de fapt ar fi putut avea loc întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, inclusiv din perspectiva existenţei şi întinderii prejudiciului, precum şi a remediilor ce s-ar fi impus prin raportare la natura şi întinderea sa.

Aşadar, din perspectiva aceasta, hotărârea instanţei de apel nu este motivată, iar lipsa de analiză a condus la o soluţie eronată în ce priveşte întinderea prejudiciului şi remediile adecvate pentru repararea acestuia.

Din perspectiva recurentului, potrivit deciziei de casare, s-ar fi impus o analiză a celor două drepturi aflate în conflict, dreptul la viaţă privată şi libertatea de exprimare, pentru fiecare faptă defăimată de reclamant ca fiind falsă, precum şi prin prisma criteriilor stabilite de instanţa de casare. Or, instanţa de apel nu a analizat aspectele cheie constând în notorietatea reclamantului – subiect al articolului, împrejurarea acţionării în interes public sau privat, calitatea de jurnalist a autorului şi calitatea de profesionist al publicaţiei.

Deşi în mod corect instanţa de apel a reţinut în ce priveşte persoana reclamantului notorietatea sa locală dobândită prin prisma funcţiilor sale publice deţinute anterior, nu a avut în vedere că la data pretinsei săvârşiri a faptelor, acesta nu îndeplinea nicio funcţie publică.

În fine, arată recurentul că instanţa nu a analizat specializarea celor doi pârâţi – aceea de jurnalist a autorului pârâtului şi aceea de editor, care ar fi trebuit să treacă prin filtrul propriu aspectele despre care s-a relatat în respectivul articol.

De asemenea, instanţa de apel nu a analizat comportamentul anterior al persoanei în cauză, respectiv stabilirea dacă articolul reprezintă o preluare a unei ştiri apărute anterior sau conţine elemente noi, adăugate de pârâţi.

Reţinerea de către instanţa de apel a împrejurării că informaţiile nu sunt de actualitate, se încadrează într-un alt criteriu, vizând interesul publicului în primirea informaţiei respective.

Or, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze împrejurarea că alte trei publicaţii au relatat faptele, fără însă a le pune într-o lumină denigratoare la adresa reclamantului şi fără a insinua existenţa unor fapte de corupţie sau de natură penală, precizând că acesta a câştigat tot ceea ce i se cuvenea.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel nu a respectat proporţionalitatea sancţiunii şi a remediilor solicitate, natura şi întinderea acestora impunându-se a fi stabilită pentru corijarea conduitei viitoare a pârâţilor, prin raportare la calitatea în care au acţionat, respectiv de jurnalist şi de editor.

De asemenea, în lipsa stabilirii şi calificării tuturor elementelor de fapt, nu se poate vorbi despre o soluţie legală şi de sancţiuni proporţionale. Instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere că nu a existat acordul prealabil al reclamantului şi nu i s-a acordat un drept la replică, aspect ce a fost analizat de instanţă numai din perspectiva depăşirii libertăţii de exprimare, nu şi din perspectiva prejudiciului moral încercat.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde considerente contradictorii, prin aceea că a fost respins capătul de cerere accesoriu, apreciind că reparaţia pecuniară este suficientă, fără a motiva soluţia.

De asemenea, arată că deşi instanţa de apel a reţinut caracterul defăimător al articolului prin aceea că sunt redate afirmaţii false de natură să aducă atingere gravă demnităţii, onoarei şi reputaţiei, în mod contradictoriu apreciază că prejudiciul pretins ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de apel a realizat o greşită aplicare a art. 253 alin. (3) şi (4) şi art. 1385 din C. civ.

Astfel, prin admiterea în parte, într-un cuantum derizoriu, a despăgubirilor pretinse cu titlu de daune morale, prin prisma tuturor elementelor de fapt şi de drept omise din analiză de către instanţa de apel, s-a realizat încălcarea principiului dreptului la o reparaţie integrală a celui păgubit, conform art. 1385 din C. civ.

În ce priveşte respingerea capătului de cerere vizând celelalte remedii solicitate, contrar celor reţinute de instanţa de apel, scopul despăgubirilor şi scopul remediilor complementare reglementate de art. 253 C. civ., sunt diferite, prin aceea că primele repară suferinţa morală deja încercată, în vreme ce a doua categorie vizează restabilirea dreptului pentru viitor.

În al doilea rând, cumularea despăgubirilor cu alte remedii nu este incompatibilă, deci nu au un caracter alternativ. Nu există un temei pentru a califica despăgubirile cel mai drastic remediu, astfel încât acest argument să constituie o motivare adecvată a respingerii celui de-al doilea capăt de cerere.

În fine, interesul public constând în necesitatea apărării imaginii justiţiei şi judecătorilor acuzaţi implicit de fapte de corupţie prin articolul incriminat este un al interes, alături de cel justificat de reclamant, care ar fi impus instanţei de apel o analiză a tuturor afirmaţiilor defăimătoare.

6. Apărările formulate de părţi:

Prin întâmpinarea formulată la 21 iulie 2021, intimaţii-pârâţi E., Gazeta "B.", prin reprezentant redactor E. şi societatea F. S.R.L., pentru Gazeta "B." au invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în plata taxei judiciare de timbru.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

7. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 14 aprilie 2022, completul de filtru a respins excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii cererii de recurs invocate prin întâmpinare de către intimaţii-pârâţi E., Gazeta "B.", prin reprezentant redactor E. şi societatea F. S.R.L., pentru Gazeta "B." şi a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 26 din 10 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, fixând termen de judecată la 20 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte reţine că reclamantul a înţeles să îşi realizeze pretenţiile decurgând din lezarea drepturilor personale pe calea acţiunii în răspundere civilă delictuală, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 1357 şi art. 253 alin. (4) din C. civ.

Parcursul procesual al dosarului relevă că prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale. Prin adresa înregistrată la 22 martie 2017, în procedura regularizării, reclamantul a precizat că suma pretinsă reprezintă o evaluare a prejudiciului adus onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale. Prin cererea adiţională înregistrată la 21 iunie 2017 reclamantul a procedat la extinderea cadrului procesual pasiv, cât şi a cadrului procesual obiectiv, solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei iniţial indicate, pentru vătămarea drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie - iniţial menţionate, precum şi a dreptului la viaţă privată şi imagine. De asemenea, a solicitat în plus (i) obligarea publicării, în acelaşi ziar, a dreptului la replică al reclamantului, (ii) adresarea unor scuze publice, precum şi (iii) obligaţia publicării dispozitivului, în integralitatea acestuia. La primul termen de judecată, astfel cum reiese din încheierea de şedinţă din 29 iunie 2017, reclamantul a precizat că suma de bani pretinsă cu titlu de daune morale vizează exclusiv încălcarea drepturilor la onoare, demnitate şi reputaţie, excluzând din analiza instanţei încălcarea dreptului la viaţă privată şi imagine.

Cauza a parcurs două cicluri procesuale, cel de-al doilea finalizându-se prin Decizia nr. 2331 din data de 11 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost casată decizia dată în apel şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În decizia de casare, obligatorie pentru instanţa de rejudecare, conform dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., se arată că analiza conflictului între dreptul la viaţă privată, instituit de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale – ce înglobează valorile pretins lezate de către reclamant, şi libertatea de exprimare, reglementată pe cale convenţională de art. 10, urmau a fi analizate prin prisma criteriilor relevate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv (i) contribuţia articolului incriminat la dezbaterea de interes general, (ii) calitatea părţilor care îşi opun cele două drepturi concurente, respectiv a autorului articolului şi a persoanei vizate, cu distincţia care se impune pentru stabilirea standardului de protecţie a vieţii private din perspectiva calităţii persoanei vizate de persoană publică, ori din contră, de persoană privată. De asemenea, urma ca instanţa de apel să analizeze din perspectiva jurisprudenţei instanţei europene şi (iii) conţinutul, forma şi repercusiunile publicării articolelor, (iv) circumstanţele în care a fost adus la cunoştinţa publicului subiectul în discuţie, existenţa unui acord prealabil al persoanei vizate ori acordarea dreptului la replică, (v) comportamentul anterior al persoanei în cauză, precum şi (vi) atitudinea subiectivă a autorului articolului incriminat, respectiv scopul demersului său şi existenţa unei baze factuale suficiente.

Aşadar, potrivit îndrumărilor instanţei de control judiciar, instanţa de apel, în rejudecare, urma a stabili, în mod concret, prin raportare la conţinutul articolului pretins a fi defăimător, care sunt afirmaţiile prin care se impută fapte obiective şi care sunt judecăţile de valoare, şi să le cenzureze, în raport de principiile enunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă, în această materie.

Primul motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., recurentul arătând că instanţa de apel nu au efectuat o corectă judecată în sensul îndrumărilor date de instanţa de control judiciar, aşa încât soluţia se impune a fi cenzurată din perspectiva concluziei subsecvente raţionamentului jurisdicţional, vizând evaluarea prejudiciului încercat şi stabilirea unei modalităţi adecvate de reparare a acestuia.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu era ţinută să analizeze absolut toate afirmaţiile cuprinse în articolul incriminat, ci, în acord cu principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., limitele judecăţii instanţei de apel s-au raportat, în mod corect, la obiectul învestirii instanţei prin cererea de chemare în judecată.

Or, din analiza cererii introductive, reiese că fapta ilicită imputată pârâţilor constă în prezentarea opiniei publice a unor aspecte false ca fiind adevărate, respectiv (i) împrejurarea că reclamantul ar fi ocupat funcţia de viceprimar în timpul mandatului fostului primar, (ii) împrejurarea că reclamantul ar avea o fiică judecător la instanţa supremă, (iii) împrejurarea că reclamantul a împărţit banii câştigaţi în urma litigiilor iniţiate, cu fostul primar, precum şi (iv) împrejurarea că reclamantul a formulat sesizări, reclamaţii şi plângeri, generând procese interminabile, în care au fost prezentaţi martori mincinoşi.

Parcurgând hotărârea recurată, reiese cu evidenţă că instanţa de apel a analizat existenţa faptei ilicite prin raportare la toate aspectele indicate de către reclamant ca având caracter defăimător, prin aceea că au fost prezentate ca fiind adevărate, deşi nu au o bază factuală reală. Relevante în acest sens sunt cele reţinute de instanţa de apel la pagina 19, paragraful 3, respectiv la pagina 20, paragrafele 2 şi 4:

"În contextul unor animozităţi personale generate de împrejurarea că reclamantul a ocupat funcţia de viceprimar în anul 2008 (când funcţia de primar al comunei Priseaca era ocupată chiar de pârâtul D., iar nu de G., astfel cum rezultă din adresa ataşată la dosar x/2017 al Tribunalului Olt) fiind schimbat din funcţie printr-o hotărâre a Consiliului Local Priseaca constatată nelegală prin sentinţa civilă nr. 217/2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul x/2008 prin care a fost repus în funcţie şi i-a fost acordată indemnizaţia aferentă acesteia în perioada 01.09.2008 şi până la data reintegrării, iar ulterior între părţi s-a derulat un număr semnificativ de litigii, pârâtul D. i-a imputat reclamantului, cu rea credinţă, faptele obiective ce reprezintă o distorsionare a realităţii, fiind lipsite de orice bază factuală, având drept scop afectarea imaginii publice şi reputaţiei acestuia, atribute recunoscute şi apărate de art. 72 şi 73 C. civ. […]

În contextul articolului ce avea ca scop informarea publicului cu privire la situaţia resurselor umane din Primăria Priseaca informaţia prezentată cu titlu de zvon potrivit căreia a existat o conivenţă frauduloasă între reclamant- a cărui fiică ar fi judecător la instanţa supremă -şi fostul primar în litigiul în urma căruia reclamantul a obţinut 3 miliarde de RON pe care cei doi i-au împărţit, nu constituie o îndeplinire a îndatoririi antemenţionate, nefiind o informaţie verificată, exactă, demnă de crezare, nu este de natură a aduce un element de noutate în raport de informaţiile cuprinse în articolele altor gazetari, de natură a contribui la dezbaterea publică a subiectului demersului jurnalistic. […]

Insinuarea ideii că un judecător al instanţei supreme ar interveni într-un litigiu în curs de soluţionare în favoarea uneia dintre părţile litigante, depăşeşte cadrul unei relatări obiective şi echilibrate cu privire la fapte şi activităţi de interes public, urmărind a transmite neîncredere în modalitatea de desfăşurare a actului de justiţie."

De asemenea, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a realizat în mod adecvat analiza celor două drepturi concurente, dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera exprimare, prin prisma criteriilor statuate prin jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum acestea au fost evocate prin decizia de casare.

Astfel, instanţa de apel a reţinut din perspectiva criteriului contribuţiei articolului incriminat la o dezbatere de interes general, pe de-o parte existenţa unei disocieri între titlul articolului, care inducea ideea abordării unui subiect de interes local, vizând situaţia financiară precară şi numărul mic de angajaţi în cadrul primăriei, cu însuşi conţinutul articolului, care prezintă aspecte cu un caracter denigrator la adresa reclamantului. Totodată, instanţa de apel a reţinut că subiectul expus în titlul articolului nu mai avea aptitudinea de a contribui în mod semnificativ la dezbaterea subiectului, de vreme ce articole anterioare, publicate în presa centrală şi locală, dezbăteau acelaşi subiect.

De asemenea, contrar criticilor recurentului, instanţa de apel a analizat calitatea părţilor, respectiv aceea de jurnalist a autorului articolului, examinând caracterul ilicit al faptelor imputate inclusiv din perspectiva Codului deontologic al jurnalistului, precum şi pe aceea de editor al persoanei juridice, sens în care a reţinut aplicarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

În ce priveşte calitatea persoanei vizate, instanţa de apel a reţinut calitatea de persoană publică, care se bucură de notorietate în plan local, a reclamantului. Contrar criticilor formulate de către recurent, instanţa nu putea realiza dihotomia propusă de acesta, în sensul de a reţine că deşi se bucură de notorietate în plan local, în contextul celor relatate în cuprinsul articolului, acesta avea calitatea de persoană privată, pentru a se bura astfel de cel mai ridicat standard de protecţie, de vreme ce articolul incriminat făcea trimitere la aspecte aflate în strânsă legătură cu exercitarea activităţii sale de demnitate publică pe care a deţinut-o în trecut, nefiind aşadar relevant că la momentul analizei acesta nu mai ocupa o funcţie publică.

Instanţa de apel a analizat totodată şi conţinutul, forma şi repercusiunile publicării articolului, precum şi circumstanţele în care a fost adus la cunoştinţa publicului subiectul în discuţie, reţinând totodată, din perspectiva atitudinii subiective a autorului articolului, că nu au fost depuse minime diligenţe în a verifica realitatea faptelor relatate, deşi era o activitate accesibilă, care nu impunea un efort de cercetare susţinut.

În ce priveşte neanalizarea de către instanţa de apel a criteriului vizând comportamentul anterior, se impune precizarea că o atare analiză vizează comportamentul anterior al persoanei vizate, pentru a determina astfel, dacă fără a-şi exprima acordul în mod expres pentru publicarea articolului incriminat, a divulgat el însuşi date care au fost ulterior preluate în respectivul material sau a consimţit în o altă formă la propagarea acestora în spaţiul public. Aşadar, criteriul nu vizează conduita anterioară a autorului articolului incriminat, astfel cum în mod greşit susţine reclamantul prin memoriul de recurs. În cauza de faţă, o analiză a conduitei anterioare a persoanei vizate, în speţă a reclamantului, nu mai era necesară de vreme ce instanţa de apel a reţinut caracterul ilicit al publicării de către pârâţi a unor ştiri false, acest criteriu având o importanţă deosebită în special în analiza altor categorii de fapte ilicite, cum ar fi, divulgarea unor informaţii reale ţinând de viaţa privată, însă fără acordul persoanei vizate sau publicarea unei fotografii redând persoana vizată. Aşadar, critica vizând neanalizarea acestui criteriu este neîntemeiată, o atare omisiune nefiind incompatibilă cu jurisprudenţa curţii europene, ci dimpotrivă, reprezentând aplicarea contextualizată a criteriilor statuate pe cale jurisprudenţială, la datele concrete ale cauzei deduse judecăţii.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu era ţinută să realizeze câte o analiză distinctă a celor două drepturi aflate în conflict, prin prisma fiecărei afirmaţii în parte din cuprinsul articolului incriminat, ci analiza elementelor stabilite prin jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului urma a se realiza prin raportare la întregul articol incriminat, cu privire specială asupra acelor elemente indicate de către reclamant ca fiind defăimătoare, ceea ce în cauză, în mod corect instanţa de apel a realizat.

În consecinţă, se constată caracterul neîntemeiat al criticilor grefate pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce urmează a fi înlăturate ca atare.

În ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de apel nu a respectat proporţionalitatea sancţiunii şi a remediilor solicitate, aceasta nu poate constitui o critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., de vreme ce reprezintă doar o chestiune de apreciere, ce nu poate fi cenzurată în recurs. Criticile de nelegalitate ce pot fi formulate din perspectiva unei pretinse încălcări a dispoziţiilor materiale ale Convenţiei pot viza, de exemplu, neidentificarea jurisprudenţei relevante a instanţei europene, aplicarea unor concepte străine de înţelesul autonom al acestora statornicit în jurisprudenţa Curţii, neefectuarea testului de proporţionalitate în cazul ingerinţei analizate, or, ceea ce înţelege să critice recurentul este rezultatul la care instanţa de apel a ajuns, din perspectiva întinderii şi naturii remediilor dispuse, în urma realizării testului de proporţionalitate, aşa încât Înalta Curte apreciază că acest aspect reprezintă exclusiv o chestiune de netemeinicie.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat pe de-o parte nemotivarea hotărârii, prin aceea că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază respingerea capătului de cerere accesoriu, iar pe de altă parte a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte reţine că obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţie pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Procedând la analiza hotărârii recurate, reiese că instanţa de apel s-a aplecat asupra modalităţii de reparare a prejudiciului moral suferit de reclamant, realizând o analiză adecvată a remediilor prevăzute de legislaţia naţională constând în (i) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, (ii) în obligarea autorului la publicarea hotărârii de condamnare şi respectiv (iii) obţinerea unei reparaţii patrimoniale pentru prejudiciul, chiar moral, cauzat, apreciind, în baza unei analize ample a criteriilor statuate pe cale jurisprudenţială, prin raportare la specificul concret al cauzei deduse judecăţii, măsura adecvată pentru reparare, ca fiind aceea de acordare a unor despăgubiri pecuniare, consecutiv reţinerii caracterului ilicit al articolului incriminat.

Aşadar, deşi se invocă o nemotivare a hotărârii, recurentul se raportează în fapt la dezlegarea pe care instanţa de apel a dat-o modalităţii de reparare a prejudiciului, aspect care însă nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs, de vreme ce această dezlegare este rezultatul aprecierii instanţei de apel asupra situaţiei de fapt.

În consecinţă, critica este nefondată şi va fi înlăturată ca atare.

Nici criticile vizând considerentele contradictorii nu se confirmă în cauză, recurentul susţinând că instanţa de apel ar fi reţinut pe de-o parte caracterul defăimător al articolului prin aceea că sunt redate afirmaţii false de natură să aducă atingere gravă demnităţii, onoarei şi reputaţiei, iar pe de altă parte ar fi apreciat că prejudiciul pretins ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză.

Înalta Curte observă că cele două teze alăturate de către recurent pentru a evoca o pretinsă contradicţie, reprezintă dezlegări date de instanţa de apel unor aspecte diferite ce au făcut obiectul analizei instanţei de apel, necesare soluţionării cauzei.

Astfel, reţinând caracterul ilicit al faptei pârâţilor de a proceda la publicarea unor informaţii false sau cel puţin nedemne de încredere şi neverificate, instanţa de apel a reţinut şi împrejurarea că o atare conduită este de natură să lezeze drepturile personale ale reclamantului, respectiv dreptul la demnitate, onoare şi reputaţie.

Pe de altă parte, în analiza cuantumului acordat cu titlu de daune morale, instanţa de apel a reţinut că suma solicitată de reclamant, reprezentând 100 de salarii medii nete, reprezintă o compensaţie materială disproporţionată, prin raportare la realităţile economice de la momentul analizei, precum şi la cele statuate pe cale jurisprudenţială de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, subliniind că în lipsa unor criterii legale de determinare, despăgubirile morale nu trebuie să constituie un motiv de îmbogăţire fără justă cauză.

Aşadar, Înalta Curte reţine că în cauză nu se verifică o contrarietate a considerentelor curţii de apel, hotărârea recurată fiind motivată conform standardelor de calitate instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că urmează a respinge acest motiv de recurs ca neîntemeiat.

Din perspectiva motivului de recurs vizând greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se critică greşită aplicare a art. 253 alin. (3) şi (4) şi art. 1385 din C. civ., Înalta Curte reţine de asemenea caracterul neîntemeiat şi va fi respins pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Susţinând încălcarea art. 1385 din C. civ., criticile dezvoltate de recurent vizează încălcarea principiului dreptului la o reparaţie integrală, criticând în fapt cuantumul despăgubirilor acordate de instanţa de fond cu titlu de daune morale.

Înalta Curte reţine că cerinţa prejudiciului moral produs reclamantului a fost corect evaluată de instanţa de apel, pornind de la accepţiunea legală a acestei noţiuni şi ţinând cont de specificul probator al daunelor morale, existenţa prejudiciului fiind circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a daunelor reale şi efective produse victimei.

În ce priveşte cuantumul pretins derizoriu al sumei acordate cu titlu de daune morale, întrucât critica recurentului vizează aprecierea instanţei de apel asupra cuantumului reparaţiei acordate, Înalta Curte reţine că acest aspect nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a reţinut o incompatibilitate între diversele modalităţi de reparare a prejudiciului moral suferit de reclamant prin încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale, ci, în raport de situaţia de fapt, a optat pentru aplicarea celor mai adecvate remedii prevăzute de legislaţia naţională pentru repararea prejudiciului.

Astfel, reţinându-se caracterul ilicit al demersului pârâţilor a dispus acordarea unei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, măsurile dispuse de instanţa de apel încadrându-se în marja de apreciere prevăzută de art. 253 alin. (3) C. civ.

Drept urmare, remediile dispuse prin hotărârea recurată reprezintă aprecierea instanţei de apel asupra circumstanţelor cauzei, ce nu pot face obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs, recurentul înţelegând să critice nu atât modul instanţei de apel de interpretare a legislaţiei naţionale, cât opţiunea pentru unul din remediile disponibile şi înlăturarea altora, criticile neîncadrându-se în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul, în speţă, nefiind întrunit niciunul dintre motivele de casare analizate - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 26 din 10 februarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2022.