Recurs nullity for failure to articulate statutory illegality grounds in bilateral promissory agreement termination

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 13.09.2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat rezoluţiunea Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/15.06.2017 de C., D. şi E. încheiate cu pârâţii-promitenţi-vânzători F., G. şi H.; obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a sumei de 50.006,54 RON reprezentând avansul de 22.834 RON, daune-interese de 22.834 RON şi cheltuielile ocazionate de încheierea şi executarea promisiunii bilaterale de 4.338,54 RON; cu cheltuieli de judecată.

Ca urmare a ivirii conflictului de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 143/17.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosar nr. x/2018 s-a stabilit competenţa materială de soluţionare în favoarea tribunalului, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

1. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 50/14.01.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosar nr. x/2018, instanţa a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi i-a obligat pe reclamanţi la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată de 5.000 RON reprezentând onorariu de avocat redus, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1794A din 25 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 50/14.01.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată în sensul că s-a admis cererea de chemare în judecată.

S-a dispus rezoluţiunea Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/15.06.2017 de C., D. şi E. încheiate între promitenţii-vânzători F., G. şi H. şi promitenţii-cumpărători A. şi B..

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 50.006,54 RON reprezentând avansul de 22.834 RON, daune-interese de 22.834 RON şi cheltuielile ocazionate de încheierea şi executarea promisiunii bilaterale de 4.338,54 RON.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată de 9.105,13 RON reprezentând taxă judiciară de timbru de 2.105,13 RON, onorariu de expert de 1.000 RON şi onorariu de avocat de 6.000 RON.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către apelanţii-reclamanţi a cheltuielilor de judecată de 4.052,56 RON reprezentând taxă judiciară de timbru în apel de 1.052,56 RON şi onorariu de avocat în apel de 3.000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs recurenţii-pârâţi H., G. şi F., formulând, în esenţă, următoarele critici:

Instanţa de apel în mod eronat a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, reţinând argumente doar în favoarea reclamanţilor.

Instanţa de apel ignoră motivarea primei instanţe în sensul că nu ţine cont şi nu face nicio referire la expirarea termenului imperativ stabilit în promisiune. Arată că intimaţii i-au informat pe vânzători despre respingerea creditului după expirarea lui, deşi cunoşteau acest fapt de trei săptămâni, ceea ce atrage răspunderea acestora în nerespectarea termenului.

Instanţa de apel nu a reţinut şi nu a dorit să analizeze faptul că acel releveu al imobilului din pricina căruia nu s-ar fi putut obţine creditul ipotecar, conţinea o eroare de suprafaţă a holului de la intrare, de aproximativ 1,6 mp în plus, eroare care exista de la momentul intabulării imobilului la momentul construirii acestuia, din anii 70, nicidecum astfel cum au invocat reclamanţii, o rea intenţie a vânzătorilor care ar fi cunoscut acest aspect.

Dacă promitenţii-cumpărători ar fi anunţat vânzătorii încă din momentul la care au cunoscut faptul că le este respinsă creditarea (27.07.2017), vânzătorii aveau timp suficient să mute uşa aşa cum apărea pe cadastrul vechi şi eronat, micşorându-şi suprafaţa utilă a imobilului cu aproximativ 1,6 mp, doar ca să se poată încasa creditul, însă instanţa de apel a apreciat că simpla pasivitate a promitenţilor-cumpărători nu a influenţat în niciun fel neperfectarea contractului de vânzare, deşi aceştia erau obligaţi să plătească preţul convenit ce târziu la data de 15.08.2017.

Instanţa de apel în mod eronat a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, fără să analizeze şi obligaţia asumată de promitenţii-cumpărători în promisiune, de a achita preţul imobilului cel târziu la data de 15.08.2017 din credit bancar sau din surse proprii, deci din orice surse şi nu în mod imperativ doar prin credit bancar şi doar de ta I..

Instanţa de apel nu a reţinut în culpa promitenţilor-cumpărători faptul că deşi au depăşit în mod vădit termenul promisiunii, aceştia au comunicat un înscris din care reieşea ca motiv al respingerii creditului ipotecar, paragraful "garanţii insuficiente"; niciun moment reclamanţii nu au explicat motivul real al respingerii dosarului.

Invocă art. 1270 C. civ. şi apreciază că promitenţii-cumpărători se fac culpabili de nerespectarea termenului stabilit pentru data de 15.08.2017, aceştia asumându-şi obţinerea de fonduri băneşti în vederea achitării întregului preţ din orice surse, neprezentându-se cu preţul stabilit, nici după expirarea termenului de plată.

Instanţa de apel deşi a invocat datele ulterioare de lămurire aduse de promitenţii-cumpărători, nu a înţeles situaţia acestora şi nu a vrut să analizeze acest aspect, mulţumindu-se să concluzioneze în două rânduri, faptul că "pentru această extindere nu existau documente, iar vânzătorul nu a dorit să reglementeze situaţia juridică a modificărilor în speţă", neînţelegând că, în realitate, nu a existat nicio extindere, iar pe de altă parte, nu aveau ce situaţie juridică să reglementeze în condiţiile în care creditul s-a respins pe motivul garanţiilor insuficiente.

Reţinerea curţii de apel în sensul că nejustificat promitenţii-vânzători au susţinut că promitenţii-cumpărători ar fi trebuit să se adreseze şi unor alte bănci, deoarece aceştia s-ar fi lovit de aceleaşi probleme, normele de creditate ale băncilor şi exigenţele în privinţa documentaţiei exhibate fiind similare, este părtinitoare şi nu ţine cont de prevederile promisiunii bilaterale de vânzare, atât cu privire la termen cât şi privitor la modalitatea de obţinere a fondurilor, atât bancare cât şi din surse proprii.

Consideră că promitenţii-cumpărători s-au obligat să plătească preţul imobilului din credite bancare care puteau fi şi neipotecare, situaţie în care nu mai conta schiţa topografică a imobilului, existând inclusiv instituţii financiare care puteau acorda: credit atât cu ipotecă cât şi fără, dar şi cu o ipotecă pe un alt imobil.

În mod nefondat instanţa de apel a reţinut că promitenţii-vânzători nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, prin faptul că nu ar fi pus la dispoziţia promitenţilor-cumpărători toate actele actualizate, precum şi faptul că au păstrat în mod nemeritat avansul, ca ulterior să ofere imobilul spre vânzare prin anunţuri către terţi.

Astfel cum reiese din probatoriul administrat, promitenţii-cumpărători au pus la dispoziţia agenţiei de intermediere a vânzării toate actele solicitate, acte în baza cărora a fost înscris antecontractul de vânzare-cumpărare în cartea funciară din momentul semnării acestuia, la dala de 15.06.2017.

În mod nefondat s-a reţinut buna-credinţă a promitenţilor-cumpărători, atâta timp cât aceştia deşi ştiau încă din data de 28.07.2017 că le-a fost respinsă cererea de acordare a creditului ipotecat, au stat într-o pasivitate totală, fără a depune un minim de efort măcar în a-i anunţa pe vânzători că cererea le-a fost respinsă sau să justifice prin orice mijloc de probă încercarea acestora de a obţine şi o altă finanţare ori un alt fel de tip de creditare.

Recurenţii formulează concluzii cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi concluzionează prin a solicita admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii A. şi B. au depus întâmpinare prin care au invocat excepţiile de netimbrare, de tardivitate, de nulitate a recursului pentru nemotivare, dar şi nulitatea căii de atac pentru că aceasta a fost depusă la instanţa care judecă recursul.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin punctul de vedere la raport intimaţii A. şi B. au reiterat excepţia nulităţii recursului.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 31 octombrie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat în cauză.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ., observând că intimaţii A. şi B. au depus întâmpinare prin care au invocat excepţiile de netimbrare, de tardivitate, de nulitate a recursului pentru nemotivare, dar şi nulitatea căii de atac pentru că aceasta a fost depusă la instanţa care judecă recursul, constată următoarele:

Potrivit rezoluţiei din 14 aprilie 2023, recursul declarat în cauză este supus unei taxe judiciare de timbru în cuantum 1.152,56 RON, în temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aferentă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., raportat la valoarea obiectului cererii în cuantum de 50.006 RON.

Recurenţii-pârâţi au depus la dosarul cauzei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.153 RON, astfel că excepţia de netimbrare nu poate fi primită.

De asemenea, Înalta Curte constată că recursul este declarat cu respectarea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că decizia atacată a fost comunicată recurenţilor la 24.02.2023 şi respectiv 26.02.2023, iar calea de atac a fost depusă la 21.03.2023 (data ştampilei aplicată de oficiul poştal, dosar recurs), deci în interiorul termenului legal de 30 de zile de la comunicare.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., din analiza actelor dosarului rezultă că cererea de recurs a fost depusă la instanţa a cărei hotărâre se atacă, la f.3 dosar recurs aflându-se adresa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, de înaintare a dosarului către instanţa supremă, iar la f. x se regăseşte ştampila de înregistrare a căii de atac pe rolul instanţei de apel la data de 22 martie 2023, astfel că nici excepţia de nulitate pentru acest motiv nu poate fi primită.

În schimb, Înalta Curte constată că este incidentă excepţia nulităţii recursului dată de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În noua lege procesual civilă, legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenţii să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor teoretice enunţate, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de recurenţii-pârâţi H., G. şi F., se observă că părţile s-au prevalat în mod formal de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cât timp nu au circumstanţiat în niciun mod criticile sub aspectul motivelor străine sau contradictorii şi respectiv al încălcării unor norme de drept material, în considerarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel.

Astfel, prin calea de atac formulată recurenţii au procedat la expunerea nemulţumirilor cu privire la raţionamentul instanţei de apel, cu referire la probatoriul administrat în cauză; în continuare au expus o analiză teoretică a dreptului la un proces echitabil, recurenţii citând totodată dispoziţiile art. 1270 alin. (1) din actualul C. civ.

Din perspectiva criticilor ce ar putea fi circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în fapt este criticată soluţia instanţei de apel vizând argumentele care au condus la admiterea acţiunii, în raport de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, recurenţii arată că instanţa de apel: în mod eronat a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, reţinând argumente doar în favoarea reclamanţilor; ignoră motivarea primei instanţe în sensul că nu ţine cont şi nu face nicio referire la expirarea termenului imperativ stabilit în promisiune; nu a reţinut şi nu a dorit să analizeze faptul că acel releveu al imobilului din pricina căruia nu s-ar fi putut obţine creditul ipotecar, conţinea o eroare de suprafaţă a holului de la intrare; a reţinut că simpla pasivitate a promitenţilor-cumpărători nu a influenţat în niciun fel neperfectarea contractului de vânzare, deşi aceştia erau obligaţi să plătească preţul convenit ce târziu la data de 15.08.2017; în mod eronat a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, fără să analizeze şi obligaţia asumată de promitenţii-cumpărători în promisiune, de a achita preţul imobilului cel târziu la data de 15.08.2017 din credit bancar sau din surse proprii; nu a reţinut în culpa promitenţilor-cumpărători faptul că aceştia au comunicat un înscris din care reieşea ca motiv al respingerii creditului ipotecar, paragraful "garanţii insuficiente"; este părtinitoare şi nu ţine cont de prevederile promisiunii bilaterale de vânzare, atât cu privire la termen cât şi privitor la modalitatea de obţinere a fondurilor, atât bancare cât şi din surse proprii; în mod nefondat a reţinut că promitenţii-vânzători nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, prin faptul că nu ar fi pus la dispoziţia promitenţilor-cumpărători toate actele actualizate, faţă de probatoriul administrat; consideră că promitenţii-cumpărători trebuia să dovedească prin orice mijloc de probă încercarea acestora de a obţine şi o altă finanţare ori un alt fel de tip de creditare.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată Curtea de Apel Bucureşti a reţinut pe de o parte că, în speţă, rezoluţiunea judiciară îndeplineşte nu numai condiţia de drept substanţial ce constă în neexecutarea însemnată a contractului, ci şi condiţia ca, în prealabil, debitorilor să li se fi acordat un termen suplimentar de executare, iar, pe de altă parte, partea care a achitat arvuna este îndreptăţită la restituirea acesteia, câtă vreme promitenţii-vânzători nu au reglementat situaţia juridică a modificărilor de releveu aferente imobilului. Totodată, instanţa a reţinut că neregularitatea din actele proprietarilor a constituit un impediment în acordarea unui credit ipotecar promitenţilor-cumpărători în vederea perfectării actului de înstrăinare, astfel cum era prevăzut în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.

Se observă, aşadar, că în realitate recurenţii nu formulează critici susceptibile de a fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu se invocă o veritabilă nemotivare a hotărârii, şi nici considerente contradictorii (în expunerea recursului nefiind subliniat un raţionament eronat al instanţei de apel), aşa cum nu se invocă cuprinderea în hotărâre exclusiv a unor considerente străine de natura litigiului, ci se critică valenţa pe care instanţa de apel a conferit-o probatoriului administrat în cauză, în raport cu reevaluarea situaţiei de fapt.

Înalta Curte reţine aşadar că recurenţii exprimă nemulţumiri în legătură cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel prin interpretarea probelor administrate, chestiune ce excedează motivelor de recurs prevăzute de lege, care permit doar o analiză a legalităţii, iar nu a temeiniciei hotărârii.

De asemenea, se reţine că prin calea de atac formulată, recurenţii evocă aspecte ce ţin de reaprecierea probelor apte a determina o altă situaţie de fapt decât cea statuată în apel, aspect ce nu poate fi cenzurat în prezenta cale de atac, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalităţii hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că deşi în cuprinsul căii de atac, recurenţii au invocat încălcarea sau greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material, în realitate nu se indică niciun articol ori principiu de drept care să fi fost încălcat ori greşit aplicat de către instanţa de apel. Simpla referire la dispoziţiile art. 1270 C. civ. vizând principiul forţei obligatorii a contractelor din reglementarea actualului C. civ. nu echivalează cu formularea unor critici privind încălcarea sau aplicarea eronată a acestora. Or, în cuprinsul memoriului de recurs nu se aduc critici din perspectiva principiului pacta sunt servanda, astfel că instanţa de recurs apreciază că aceste prevederi de drept substanţial au fost invocate în mod formal, fără a constitui o veritabilă critică de nelegalitate.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil, se constată că recurenţii redau in extenso consideraţii pur teoretice, fără legătură cu demersul judiciar pendinte, omiţând a indica instanţei de recurs care dintre garanţiile la care ei se referă în expunerea teoretică au fost încălcate şi în ce modalitate concretă.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză motivele de recurs nu sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii şi va anula recursul declarat de recurenţii-pârâţi F., G. şi H. împotriva deciziei nr. 1794A din 25 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..

În raport cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că recurenţii-reclamanţi se află în culpă procesuală, se va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii-pârâţi, respectiv a sumei de 3000 RON către intimata-reclamantă A. şi a sumei de 3000 RON către intimatul-reclamant B., conform documentelor justificative aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile de netimbrare, de tardivitate şi de nulitate a recursului pentru motivul depunerii acestuia la instanţa care judecă recursul, invocate de intimaţii-reclamanţi A. şi B..

Admite excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate.

Anulează recursul declarat de recurenţii-pârâţi F., G. şi H. împotriva deciziei nr. 1794A din 25 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..

Obligă pe recurenţii-pârâţi F., G. şi H. la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. şi la plata sumei de 3000 RON către intimatul-reclamant B..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.