Negative jurisdictional conflict resolved: challenge to execution assigned to Bucharest Sector 1 Court as exclusive enforcement court.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 23.12.2022, sub nr. x/2022, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestaţie la executare, prin care a solicitat să se dispună anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 528/2021 constituit la BEJ B., pentru suma de 1980,72 RON şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 4871/12.05.2023 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel, prin raportare la art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1)-(3) C. proc. civ., instanţa a reţinut că titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1000 din 29 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021 este pronunţat în contradictoriu cu debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. (CNCF CFR SA) – Sucursala Regională CF Craiova cu sediul în Craiova.

Totodată, a constatat că în cererea de executare silită intimatul nu a indicat sediul sucursalei Craiova, executorul raportându-se la sediul central al CFR S.A., deşi cererea privea sucursala.

Prin Decizia nr. 6/2023, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă a stabilit: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în situaţia în care titlul executoriu priveşte un dezmembrământ fără personalitate juridică, competenţa teritorială a instanţei de executare poate fi stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ".

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Craiova, prin sentinţa nr. 6395/04.10.2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova, invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în dosarul de executare nr. 528/2021 al Biroului Executorul Judecătoresc B., executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin încheierea din data de 17.09.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, context în care revine judecătoriei care a încuviinţat executarea silită competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, potrivit art. 714 din C. proc. civ., raportându-se la decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul litigiului cu privire la care poartă prezentul conflict negativ de competenţă îl reprezintă contestaţia la executare prin care s-a solicitat anularea actelor efectuate în dosarul de executare nr. 528/2021 constituit la BEJ B., pentru suma de 1980,72 RON.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Craiova şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, conflictul negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale cele două instanţe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat asupra competenţei teritoriale prin prisma dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1)-(3) C. proc. civ., reţinând că instanţa de executare este cea de la sediul debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, la data sesizării executorului judecătoresc, pe când Judecătoria Craiova a reţinut că instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită, potrivit art. 714 C. proc. civ., raportându-se şi la decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Dreptul comun în stabilirea competenţei teritoriale în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la executare este reglementat de dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora contestaţia se introduce la instanţa de executare. Totodată, art. 651 din acelaşi act normativ defineşte instanţa de executare astfel:,,(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea din 17.09.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1000 din data de 29.03.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosar numărul x/2021

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare (paragraful 71).

Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare recunoscut prin decizia dată în recurs în interesul legii mai sus evocată presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare (paragraful 80).

Tot Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022) că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare (paragraful 68).

Ca atare, deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt aplicabile în cauza pendinte, întrucât prin considerente decizorii statuează un principiu general aplicabil oricărei executări silite, respectiv unicitatea instanţei de executare, astfel că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu putea face abstracţie de dezlegările obligatorii date de instanţa supremă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa care a încuviinţat executarea silită, adică Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a devenit instanţa de executare în sensul prevederilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B..

Mai mult, dispoziţiile Deciziei nr. 6/2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii sunt aplicabile la momentul sesizării unei instanţe cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite. În speţă, odată cu fixarea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea sa, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dobândit calitatea de instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.