Contestație în anulare: material error vs. error of law in cassation review of property titles and auction nullity

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei, se constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Contestaţia în anulare

Prin cererea formulată la 20 mai 2022, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2022, A., B. şi C. S.R.L. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 385 din 24 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei, s-a susţinut, în esenţă, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale, precum şi că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de casare invocate.

Contestatorii au făcut menţionat că instanţele nu a analizat toate criticile din apel şi recurs, ceea ce constituie o eroare materială sancţionată de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

Au mai afirmat că se impune admiterea contestaţiei în anulare şi pentru că instanţele au omis să se pronunţe asupra excepţiilor invocate.

În opinia contestatorilor, instanţa de recurs a reluat aceleaşi considerente nelegale ale instanţelor de fond, care au statuat că nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului pe care l-au avut.

Printr-o altă critică, au susţinut că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanţa de recurs a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra motivului de casare cu privire la faptul că AVAB Bucureşti le-a vândut apartamentul, în mod ilegal, adjudecatarului D..

Au precizat contestatorii că, în contradicţie cu cele reţinute prin decizia nr. 385 din 24 februarie 2022, transmiterea apartamentului reprezintă o ficţiune, motiv pentru care considerentele deciziei sunt nelegale. Toate instanţele, inclusiv instanţa de recurs, au omis a cerceta în mod obiectiv cele susţinute şi probate de recurenţi, respectiv au omis a se pronunţa asupra motivelor de casare care privesc lipsa temeiului juridic, având în vedere că AVAB Bucureşti nu a deţinut niciun drept asupra apartamentului.

O altă eroare materială invocată de contestatori vizează considerentele instanţei de apel prin care s-a reţinut că nu interesează susţinerile reclamanţilor privind pretinsa nelegalitate a procedurilor ce au condus la licitaţia publică din 5 mai 2003 şi nici cele privind nelegalitatea procedurii de predare a imobilului adjudecat către D..

Au mai susţinut că dacă instanţa de recurs ar fi verificat toate aspectele invocate prin cererea de recurs, soluţia pronunţată ar fi fost corectă şi legală, în concordanţă cu adevărul.

Printr-o altă critică au susţinut că instanţa de recurs nu a fost interesată de temeiul legal al cererii, respectiv rezoluţia din 24 noiembrie 2011, care a constatat ca fiind false contractele de credit şi presupusul contract de fideiusiune/garanţie imobiliară.

De asemenea, au menţionat că atât instanţele de fond, cât şi instanţa de recurs au omis să cerceteze motivele de nulitate absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 5 mai 2003, precum şi considerentele de respingere a contestaţiei la executare, soluţionată prin sentinţa nr. 84/2003.

Raportat la aceste argumente, contestatorii au solicitat anularea deciziei nr. 385 din 24 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie, secţia I civilă

2. Decizia atacată cu contestaţie în anulare

Prin decizia nr. 385 din 24 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 319 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorii au invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivul de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi, cu titlu de exemplu, respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen ori a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este însă necesară analiza modului de interpretare şi de aplicare a legii. Aşadar, eroarea materială pretins reţinută în raţionamentul instanţei de recurs nu trebuie să fie rezultatul modului în care aceasta a înţeles să interpreteze un text de lege, eroarea materială fiind diferită de eroarea de judecată.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel încât noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, deoarece pe această cale nu pot fi remediate eventuale greşeli de judecată.

Înalta Curte reţine că în cuprinsul contestaţiei nu au fost indicate care sunt erorile materiale în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci contestatorii s-au referit numai la eventuale greşeli de judecată, criticând că instanţa de recurs a omis a cerceta şi a se pronunţa asupra unor motive de casare. Din modalitatea de motivare a căii extraordinare de atac, contestatorii nu doresc altceva decât o nouă analiză a criticilor din recurs.

În consecinţă, întrucât contestaţia în anulare nu deschide calea unei noi evaluări a probatoriului, care să conducă la o nouă stabilire a situaţiei de fapt sau la incidenţa altor prevederi legale, precum şi având în vedere că soluţia dată recursului nu este rezultatul unei erori materiale, Înalta Curte constată că motivele formulate de contestatori nu atrag incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ., fiind sancţionată cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin.

Rezultă astfel că legiuitorul a reglementat contestaţia în anulare exclusiv pentru situaţiile de neanalizare a motivelor de casare, iar nu şi ca urmare a neanalizării excepţiilor procesuale privitoare la judecata recursului.

Contestatorii au susţinut că instanţele au omis să se pronunţe asupra excepţiilor invocate, precum şi că instanţa de recurs a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra motivelor de casare cu privire la următoarele aspecte: AVAB Bucureşti le-a vândut apartamentul, în mod ilegal, adjudecatarului D., nulitate absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 5 mai 2003, considerentele de respingere a contestaţiei la executare, soluţionată prin sentinţa nr. 84/2003

Analizând decizia atacată din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de recurs a reţinut următoarele: "În cuprinsul memoriului de recurs depus la 31 august 2020, recurenţii au supus dezbaterii o serie de critici fundamentate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.."

Instanţa învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 319 din 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Iaşi a mai reţinut că "Deşi memoriul de recurs relevă ample susţineri la adresa hotărârii de apel, prin care s-a păstrat soluţia primei instanţe, Înalta Curte va examina doar criticile ce au corespondent în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în concret aspectele vizând nepronunţarea instanţei asupra excepţiilor de nulitate absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 9 mai 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004, încadrabile în punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi cele prin care se contestă soluţia dată revendicării, subsumabile punctului 8 al aceluiaşi articol, deoarece se grefează pe aplicarea greşită a prevederilor art. 563 alin. (1) C. civ..

Parte din motive ce urmăresc realizarea unei cenzuri asupra situaţiei de fapt şi a probelor în cauză nu vor fi cercetate, deoarece această problematică nu intră în apanajul instanţei de recurs, îndrituită a exercita doar un control de legalitate a hotărârii recurate în limita dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

De asemenea, o parte din susţineri nu sunt susceptibile de a fi încadrate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care nu reflectă soluţia şi argumentele pronunţate de instanţa de apel, ci reprezintă critici la adresa hotărârii de primă instanţă - cele referitoare la necomunicarea înscrisurilor şi a cererii de repunere pe rol depuse între momentul închiderii dezbaterilor şi cel al pronunţării sentinţei, lipsa de analiză a excepţiilor de nulitate absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 9 mai 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004. Dispoziţiile art. 483 alin. (1) ale C. proc. civ. circumstanţiază obiectul recursului la hotărârile date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege, astfel că pe calea recursului poate fi criticată numai hotărârea din apel, nu şi ceea ce a devoluat prima instanţă, cum se argumentează în cererea de recurs."

Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a analizat motivele de recurs circumscrise limitelor judecăţii stabilite pentru recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 319 din 14 iulie 2020.

În acest sens, se constată că instanţa de recurs a analizat criticile relative la nulitatea absolută a procesului-verbal de licitaţie, încadrabile în punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., statuând că: "Dintr-o altă perspectivă, Curtea a constatat în mod corect că nulitatea absolută a celor două acte juridice nu poate fi tratată ca o excepţie de procedură, de ordine publică, în spiritul dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ. şi art. 1247 alin. (1) C. civ., cum sugerează recurenţii prin aspectele critice. În raport de poziţia procesuală a acestora, de reclamanţi, care au învestit instanţa de fond doar cu soluţionarea cererii de revendicare a imobilului, instanţa apreciază că nulitatea absolută, ce implică cercetarea unor condiţii de valabilitate ale respectivelor acte, putea fi dedusă judecăţii exclusiv în cadrul unui alt petit principal, distinct de revendicarea de faţă. Chiar partea recunoaşte, în debutul memoriului de recurs, că nu a solicitat şi constatarea nulităţii actelor printr-un capăt de cerere separat din raţiuni ce ţin de obligaţia achitării taxei judiciare de timbru. Mai mult decât atât, procesul-verbal de licitaţie nu a fost desfiinţat în procedurile judiciare iniţiate de reclamanţi în scopul verificării legalităţii acestuia, şi, de asemenea, nici contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.12.2004, prin care s-a transmis ulterior dreptul de proprietate asupra locuinţei.

În concluzie, în mod justificat Curtea de Apel nu a procedat la analiza excepţiilor şi, astfel, nu sunt întrunite cerinţele pentru existenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul încălcării dreptului la apărare al recurenţilor."

Totodată, examinând decizia contestată, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a analizat şi criticile încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă, prin decizia nr. 385 din 24 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a reţinut: "Nici critica relativă la aprecierea greşită a cerinţelor pentru exercitarea cu succes a acţiunii în revendicare nu poate fi primită în raport de titlurile înfăţişate pentru bunul în litigiu. Instanţele anterioare au dat eficienţă juridică, în compararea titlurilor, procesului-verbal de licitaţie nr. x/09.05.2003, act ce constituie titlu de proprietate al adjudecatarului D. prin adjudecarea imobilului în procedura de licitaţie publică organizată în cadrul executării silite. Reţine prezenta instanţă că procesul-verbal menţionat are efectul unui transfer al dreptului de proprietate de la reclamanţii A. şi B. către adjudecatarul D. şi reprezintă dovada proprietăţii pentru acesta din urmă, astfel că susţinerile pe acest aspect (că nu ar proba transmiterea proprietăţii imobilului către dobânditori) se vădesc a fi nefondate. Totodată, actul a făcut obiectul unor cercetări pe cale jurisdicţională, din punct de vedere al legalităţii în cadrul sentinţei comerciale nr. 84 din 14 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. x/2003 şi sentinţei civile nr. 103 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013, nefiind pronunţată o soluţie de anulare a acestuia.

Prin urmare, în cauză a operat o aplicare judicioasă a dispoziţiilor art. 563 alin. (1) C. civ., instanţele constatând că reclamanţii nu au îndeplinit condiţiile impuse de normă în sensul de a produce dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat pe calea revendicării, cât timp dreptul lor, consfinţit iniţial prin titlul de proprietate nr. x/24.09.1981, a fost pierdut prin vânzarea bunului la licitaţie publică. Astfel, motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce conturează critica în discuţie este găsit ca neîntemeiat."

În contextul celor anterior expuse, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatori s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte nu poate determina redeschiderea unui proces soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatori nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A., B. împotriva deciziei nr. 385 din 24 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.