Party expulsion upheld as appeal court's final ruling binds; appeal inadmissible for lack of remedy.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal brought by the defendant against the Court of Appeal decision of 15 December 2022, leaving that decision in force; the Court of Appeal had partially upheld the plaintiff’s challenge and annulled the National Ethics, Integrity and Arbitration Commission’s decision of 25 June 2021, which had confirmed the plaintiff’s expulsion from a political party. The dispute arose from a member’s challenge to his party expulsion, invoking violations of his rights of defense and opinion. The High Court held that, under Articles 18 and 21 of Law No. 14/2003 on political parties, as interpreted following Constitutional Court Decision No. 530/2013, such disputes are subject to first-instance jurisdiction of the tribunal and appeal to the court of appeal, whose decision is expressly final and not subject to further appeal under Article 634(1)(4) of the Civil Procedure Code; consequently, the appeal was an inadmissible remedy, violating the principle of legality of appeals under Article 457(1) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 192 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1253 C. civ, art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, art. 21 din Legea nr. 14/2003, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Party expulsion upheld as appeal court's final ruling binds; appeal inadmissible for lack of remedy: , au fost invocate dispoziţiile art. 190-art. 192 C. proc. civ., Statutul B. astfel cum a fost el modificat şi aprobat la 22.08.2020, Decizia CCR.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă la data de 06.07.2021 sub nr. x/2021, petentul A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 44/25.06.2021 emisă de intimata Comisia Naţională de Etică Integritate şi Arbitraj prin care s-a dispus confirmarea Hotărârii nr. 2/17.02.2021 şi a Hotărârii nr. 1 a Biroului Organizaţiei Locale Dobrosloveni cu privire la excluderea acestuia din cadrul B..
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 190-art. 192 C. proc. civ., Statutul B. astfel cum a fost el modificat şi aprobat la 22.08.2020, Decizia CCR.
2. Primul ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 694/18.11.2021, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă contestaţia, ca nefondată.
Prin decizia nr. 107/22.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost admis apelul reclamantului, a fost anulată sentinţa nr. 694/18.11.2021 şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt sub nr. x/2021*.
3. Al doilea ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 1390/17.06.2022, Tribunalul Olt, secţia I civilă a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 440/15.12.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 1390/17.06.2022, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a admis, în parte, contestaţia şi a anulat Hotărârea nr. 44/25.06.2021 emisă de Comisia Naţională de Etică, Integritate şi Arbitraj Bucureşti.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 440/15.12.2022 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Comisia Naţională de Etică, Integritate şi Arbitraj a B..
În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a arătat că instanţa de apel a aplicat eronat sancţiunea nulităţii virtuale prevăzută de art. 1253 C. civ., sens în care susţine că statutul partidului nu a fost adoptat în regim de putere publică, ci în regim de drept privat, potrivit voinţei proprii a unor persoane fizice, astfel încât nici actele juridice de punere în aplicare a dispoziţiilor acestui statut nu sunt emise în regim de putere publică, ci pentru protejarea intereselor unei asociaţii politice, iar persoanele care au decis asupra sancţiunii de excludere din partid nu au acţionat ca agenţi ai unei puteri publice.
Arată recurenta că instanţa de apel a oferit o interpretare a Legii nr. 14/2003 în contradicţie cu prevederile legale şi exclusiv în favoarea reclamantului, sens în care recurenta se prevalează de dispoziţiile art. 29 pct. 14, art. 32 din Statutul B..
În opinia recurentei, instanţa de apel a dat dovadă de un formalism excesiv şi a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal în ceea ce priveşte motivarea hotărârilor de excludere şi respectarea dreptului la apărare. Totodată, Curtea de Apel Craiova a interpretat greşit prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice prin raportare la Decizia nr. 530/2013 a Curţii Constituţionale.
Oportunitatea excluderii nu poate constitui un aspect pe care să se pronunţe o instanţă de judecată, iar în sarcina Comisiei Naţionale de Etică nu există obligaţia de a reaudia martori sau de a readministra probe.
Recurenta a concluzionat în sensul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor instanţei de judecată în ceea ce priveşte activitatea partidelor politice şi a sancţionat nerespectarea unor obligaţii care nu există.
5. Apărările formulate în cauză
La data de 13 aprilie 2023 intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât hotărârea este definitivă şi excepţia nulităţii recursului întrucât recurentul nu a indicat hotărârea atacată.
La data de 24 iulie 2023, recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de către intimatul-reclamant, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
La 23 octombrie 2023, intimatul-reclamant a depus note de şedinţă prin care a reiterat excepţiile invocate în cuprinsul întâmpinării, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, în condiţiile arătate, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamantul A. a dedus judecăţii cererea prin care a reclamat încălcarea drepturilor sale la apărare şi la opinie şi a solicitat anularea Hotărârii nr. 44/25.06.2021 emisă de intimata Comisia Naţională de Etică Integritate şi Arbitraj prin care s-a dispus confirmarea Hotărârii nr. 2/17.02.2021 şi a Hotărârii nr. 1 a Biroului Organizaţiei Locale Dobrosloveni cu privire la excluderea acestuia din cadrul B..
În ceea ce priveşte Legea partidelor politice nr. 14/2003, Înalta Curte constată că aceasta reglementează, la art. 18, competenţa Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cererii de înregistrare a unui partid politic, art. 21 alin. (2) din acelaşi act normativ stipulând că împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti se poate declara apel în termen de 5 zile de la comunicare, apelul urmând a fi analizat în şedinţă publică, de Curtea de Apel Bucureşti, în termen de cel mult 15 zile de la înregistrarea acestuia (alin. (3), hotărârea acestei din urmă instanţe fiind definitivă (alin. (4).
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, a fost declarată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 ("Dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului"), întrucât acestea încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, reţinându-se că cererea membrului de partid căruia i s-a aplicat sancţiunea excluderii din partid nu poate ajunge niciodată să fie examinată în mod efectiv de un judecător imparţial şi independent, liberul acces la justiţie fiind nu doar limitat, ci complet anihilat. Curtea a reţinut, totodată, că se încalcă şi plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, astfel cum aceasta este reglementată de art. 126 alin. (1) din Constituţie.
Ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr. 530/2013, litigiile care au ca obiect anularea hotărârilor de excludere a unor membri dintr-un partid revin, spre soluţionare, în virtutea prevederilor art. 18 şi art. 21 din Legea nr. 14/2003 şi aplicării principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), instanţelor de judecată de drept comun prevăzute în Legea nr. 14/2003, respectiv tribunalul, în primă instanţă şi curţii de apel, în calea de atac a apelului.
Regimul juridic al exercitării căilor de atac în această materie respectă, pentru argumente de analogie şi simetrie juridică, ierarhia instituită de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, cu menţiunea că instanţele de drept comun vor fi, conform art. 95 pct. 1 şi art. 107 C. proc. civ., cele din circumscripţia teritorială în care domiciliază sau îşi au sediul părţile.
Aplicând aceste considerente şi dispoziţii legale în speţă, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii a fost soluţionat în fond de Tribunalul Olt, iar în apel de Curtea de Apel Craiova.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 14/2003 şi reţinând că alin. (4) al acestui articol stabileşte caracterul definitiv al hotărârii pronunţate în apel, reiese că decizia nr. 440 din 15 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs.
Normele legale menţionate se coroborează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., conform cărora sunt hotărâri definitive, cele date în apel fără drept de recurs. Rezultă că deciziile definitive, date în soluţionarea apelului, nu pot fi supuse recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.
Raportat la argumentele expuse, urmează a se reţine şi că, potrivit principiului legalităţii căii de atac, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât în cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii reglementat prin art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi inserat în art. 129 din Constituţia României.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Comisia Naţională de Etică, Integritate şi Arbitraj a B. împotriva deciziei nr. 440 din 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Comisia Naţională de Etică, Integritate şi Arbitraj a B. împotriva deciziei nr. 440 din 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.