Admissibility of constitutional unconstitutionality challenge regarding judicial stamp taxes and security deposit procedures in execution suspension disputes

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea din 19 iulie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a stabilit în sarcina recurentului-petent A. obligaţia de a face dovada achitării cauţiunii în cuantum de 106.700,6 euro aferentă soluţionării cererii de suspendare a executării deciziei nr. 588/10.05.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, formulată de aceeaşi parte. Instanţa a reţinut că valoarea cauţiunii a fost stabilită în raport de prevederile art. 403 alin. (4) C. proc. civ. şi valoarea litigiului (1.067.000,6 euro) precizată de recurent prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei.

La data de 31 iulie 2023, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov dosarul nr. x/2010, având ca obiect cererea prin care petenţii A. şi B. prin mandatar A. au solicitat reexaminarea cuantumului cauţiunii aferentă suspendării executării deciziei nr. 588/10.05.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2010.

În cuprinsul notelor şi concluziilor scrise transmise prin poşta electronică la 13 septembrie 2023, petenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, a prevederilor art. 39 alin. (2), art. 43 alin. (3) şi alin. (5), art. 44 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 403 din C. proc. civ. de la 1865 şi a art. 719 din Noul C. proc. civ.

2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, a prevederilor art. 39 alin. (2), art. 43 alin. (3) şi alin. (5), art. 44 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 403 din C. proc. civ. de la 1865 şi a art. 719 din Noul C. proc. civ.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 18 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă au declarat recurs petenţii A. şi B. prin mandatar A..

În motivare, recurenţii au învederat că nu a fost citată Curtea de Apel Braşov, că a fost interzis accesul la instanţă şi au fost încălcate prevederile art. 21 din Constituţie şi art. 6.1, art. 13 din CEDO.

Învederează recurenţii că instanţa de recurs nu a stabilit în sarcina părţilor obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru şi susţin că nu au motivat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma posibilităţii de a beneficia de ajutor public judiciar, astfel că aceste aspecte nu au legătură cu cererea dedusă judecăţii. Petenţii au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale faţă de lipsa reglementării căii de atac împotriva măsurii dispusă de instanţă privind stabilirea cauţiunii aferentă soluţionării cererii de suspendare a executării hotărârii, sens în care au invocat încălcarea prevederilor art. 6.1 şi art. 13 CEDO.

Faţă de motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi de considerentele hotărârii atacate, recurenţii arată că nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 51/2008.

4. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 septembrie 2023, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 3 şi a fost stabilit termen de judecată la data de 25 octombrie 2023.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că nu pot fi primite apărările recurenţilor privind necesitatea citării Curţii de Apel Braşov sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de obiectul dosarului şi de faptul că părţile acţiunii civile sunt reprezentate de persoanele fizice sau juridice între care există un litigiu cu privire la un drept subiectiv civil sau la o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii judecătoreşti ce se pronunţă în cauză.

Nefondate sunt şi susţinerile recurenţilor privind incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 întrucât sunt străine de obiectul cauzei aspectele reglementate de acest act normativ, ce stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.

Referitor la argumentele din memoriul de recurs, Înalta Curte constată că, în examinarea căii de atac, prezintă relevanţă Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în conformitate cu care: "24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."

În cadrul căii de atac prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa verifică, sub toate aspectele, legalitatea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate reglementate de alin. (1) - (3) ale aceluiaşi articol, calea de atac nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Analiza de conţinut a dispoziţiilor înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992 relevă împrejurarea că soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cade în sarcina instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1) - (3) din lege şi anume: dacă excepţia priveşte o lege sau o ordonanţă ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În acest context, Înalta Curte reţine că, în mod legal, s-a dispus prin încheierea recurată, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, a prevederilor art. 39 alin. (2), art. 43 alin. (3) şi alin. (5), art. 44 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 403 din C. proc. civ. de la 1865 şi a art. 719 din Noul C. proc. civ., în circumstanţele în care nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din această perspectivă, pentru stabilirea îndeplinirii condiţiei ce dă expresie cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei", se impune o analiză concretă a circumstanţelor speţei, prin evaluarea atât a aplicabilităţii textelor criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că obiectul cauzei, în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate de către recurenţii-petenţi, este reprezentat de cererea de reexaminare a cuantumului cauţiunii aferentă suspendării deciziei nr. 588/2022 a Tribunalului Braşov, formulată de aceleaşi părţi, iar prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale privind taxele judiciare de timbru (respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, a prevederilor art. 39 alin. (2), art. 43 alin. (3) şi alin. (5), art. 44 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013) şi a art. 403 din C. proc. civ. de la 1865 şi a art. 719 din Noul C. proc. civ.

În condiţiile în care recurenţii nu au invocat în cauză aspecte care să atragă incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013 (în ansamblu sau doar a prevederilor art. 39 alin. (2), art. 43 alin. (3) şi alin. (5), art. 44 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013), în mod corect s-a statuat de către curtea de apel că, în speţă, nu se pune problema interpretării sau aplicării acestui act normativ.

În acest sens, se impune a se menţiona şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.

Drept urmare, prefigurarea unei soluţii ce vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la taxa judiciară de timbru nu creează premisele aplicării directe a acestor norme în soluţionarea cererii ce vizează reexaminarea cauţiunii stabilită în vederea suspendării executării unei hotărâri.

Relativ la excepţia de neconstituţionalitate a art. 403 din C. proc. civ. de la 1865 şi a art. 719 din Noul C. proc. civ., se impune o analiză a interesului procesual al recurenţilor cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma argumentelor invocate şi a stadiului în care se află pricina, partea fiind cea care urmează a proba influenţa hotărâtoare a textului de lege pretins neconstituţional, asupra soluţiei procesului.

Înalta Curte constată că recurenţii din prezenta cauză au întemeiat, în drept, cererea de reexaminare dedusă judecăţii Curţii de Apel Braşov, pe dispoziţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 18 din Legea nr. 146/1997 (pagina 3 a cererii de reexaminare), or excepţia de neconstituţionalitate invocată de petenţi priveşte alte dispoziţii legale, respectiv art. 403 din C. proc. civ. de la 1865 şi art. 719 din Noul C. proc. civ.

Art. 403 alin. (1) C. proc. civ. reglementează posibilitatea instanţei de a suspenda executarea hotărârii, dacă se depune o cauţiune al cărei cuantum este fixat de instanţă (procentul de 10% -din valoarea obiectului cauzei- fiind stabilit de legiuitor). Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii ce ar putea da dovadă de rea credinţă.

Argumentele recurenţilor privind lipsa unei căi de atac împotriva măsurii dispuse de instanţă în sarcina părţii, respectiv de a achita cauţiune, nu îşi găsesc corespondent în temeiurile de drept invocate de aceleaşi părţi în susţinerea cererii de reexaminare.

De altfel, argumentul recurenţilor nu are natura unei critici de neconstituţionalitate, ci tinde la completarea dispoziţiilor legale prin reglementarea unei căi de atac, demers incompatibil cu procedura instituită de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Drept urmare, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, constând în existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea încheierii recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petenţii A. şi B. prin mandatar A..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petenţii A. şi B. prin mandatar A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenţii A. şi B. prin mandatar A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, cu privire la dezlegarea dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, a prevederilor art. 39 alin. (2), art. 43 alin. (3) şi alin. (5), art. 44 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 403 din C. proc. civ. de la 1865 şi a art. 719 din Noul C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.