Inadmissibility of civil nullity action for forced auction acts due to exclusive enforcement complaint remedy

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă la data de 13.10.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Cabinet de Avocat B. şi C., să se constate nulitatea absolută a publicaţiei de vânzare nr. 289/01.09.2011 şi a procesului-verbal de licitaţie nr. x/03.10.2011 întocmite de BEJ D. şi E. şi desfiinţarea lor, cu restitutio in integrum, în sensul că nu a avut loc nicio vânzare la licitaţie a bunurilor ce fac obiectul celor două acte, respectiv a imobilului F. – teren curţi construcţii, în suprafaţă de 656.604,04 mp, şi clădirilor: magazie – 51,76 mp, atelier mecanic – 263,06 mp, WC – 10 mp, garaj – 30 mp, coteţ beton – 19 mp, WC – 32,25 mp, grajd – 16,25 mp, birouri – 131,81 mp, cantină – 251,79 mp, cabină cântar – 8,75 mp, cramă – 777,5 mp, dormitoare – 341,75 mp, spălător – 14,25 mp, dormitoare – 226,5 mp, cabină – 6,25 mp, şopron – 233,75 mp, imobile înscrise în cartea funciară nr. x a oraşului Panciu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. C. proc. civ., art. 1254 coroborat cu art. 1325 şi art. 1648 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul C. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia autorităţii de lucru judecată şi pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul Cabinet de Avocat B. a solicitat anularea cererii de chemare în judecată pentru neplata taxei judiciare de timbru, respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, respingerea acţiunii, ca lipsită de interes, respectiv ca nefondată.

La termenul de judecată din data de 16.12.2022, pârâtul Cabinet de Avocat B. a depus la dosar un înscris, prin care a invocat excepţia prescripţiei extinctive.

La termenul de judecată din data de 20.01.2022, instanţa a respins, ca neîntemeiate, excepţiile netimbrării cererii, lipsei de interes a acţiunii şi prescripţiei extinctive, invocate de pârâtul Cabinet de Avocat B., prin întâmpinare; a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul C., prin întâmpinare, şi a calificat ca fiind apărări de fond excepţiile inadmisibilităţii cererii, invocate prin întâmpinările depuse la dosar de către pârâţii Cabinet de Avocat B. şi C., pentru motivele consemnate în praticaua încheierii de şedinţă de la acel termen de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa nr. 29/26.01.2022, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a respins acţiunea, ca inadmisibilă; a obligat reclamanta la plata, către pârâtul C., a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu redus de avocat.

3. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 122/A/16.06.2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei şi a încheierii din 22.12.2021; a schimbat în tot încheierea menţionată şi, în consecinţă, a admis cererea de recuzare formulată de reclamantă în ceea ce o priveşte pe doamna judecător G.; a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare; a stabilit termen de judecată la data de 14.09.2022, cu citarea părţilor.

Prin decizia nr. 161/A/19.09.2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins acţiunea, ca inadmisibilă; a obligat reclamanta la plata, către pârâtul C. a sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator H., arătând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1325 C. civ. atunci când a apreciat că ar exista o altă cale de atac împotriva celor două acte de executare silită atacate, respectiv contestaţia la executare, conform art. 500-519 C. proc. civ.

Recurenta apreciază că acest raţionament este greşit, întrucât respectivele acte de executare silită nu pot fi anulate în cadrul contestaţiei la executare pentru că anularea expertizei evaluatorii s-a realizat mult mai târziu decât restul executării silite, dosarul de executare fiind încetat prin Actul de adjudecare, nu se mai poate contesta în acea procedură, acel dosar execuţional fiind rămas fără obiect.

Mai arată recurenta că nu putea formula o contestaţie la executare în termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., asa cum susţine instanţa de apel la pag. 14 din decizia atacată, pentru motivele invocate în prezenta acţiune, deoarece nulitatea expertizei a fost constatată în dosarul penal cu 9 ani mai târziu faţă de momentul comunicării celor două acte de executare.

În acest sens, recurenta apreciază că instanţa de apel se află într-o eroare de interpretare a dispoziţiilor legale, deoarece, expertiza nu are valoarea juridică a unei probe administrate în faza de executare silită, executorul neavând atribuită puterea legală de administrare de probe.

În speţă, expertiza este un act juridic, prin care se stabileşte valoarea unui imobil, care reprezintă preţul de plecare într-o licitaţie publică, act ce nu poate fi atacat pe calea contestaţiei la executare, nefiind un act întocmit de executorul judecătoresc, de aceea motivele pentru care recurenta solicită constatarea nulităţii absolute a Publicaţiei de vânzare şi a Procesului-verbal de licitaţie excedează motivelor cuprinse în capitolul contestaţiei la executare şi se încadrează în motivele de drept comun ce atrag nulitatea absolută a actelor juridice, deoarece scopul întocmirii lor a fost unul ilicit şi ilegal, de a vinde un bun imobil la licitaţie pornind de la un preţ evaluat la jumătate din valoarea reală, pe de o parte, ducând la o îmbogăţire fără justă cauză a adjudecatarului, iar pe de altă parte, producând o pagubă semnificativă în patrimoniul debitoarei.

Faţă de susţinerile instanţei că recurenta ar fi putut ataca expertiza în cadrul contestaţiei la executare, există o apărare în plus, care a fost constatată chiar prin încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă şi irevocabilă prin încheierea din 21.10.2019 a Tribunalului Vrancea în dosarul penal nr. x/2018, respectiv că recurenta nu a fost citată la efectuarea expertizei (motiv pentru care a şi fost anulată), dar nici executorul nu i-a comunicat un exemplar, conform art. 411 alin. (3) C. proc. civ., având posibilitatea de a ataca acest act doar în dosarul penal în care a şi fost anulat.

Recurenta arată că instanţa de apel se contrazice în raţionament, menţionând că aceasta avea dreptul la apărări împotriva respectivei expertize, pe care recurenta le-a şi făcut în dosarul penal dar, în schimb, nu recunoaşte o încheiere penală definitivă şi efectele juridice pe care le are în circuitul civil.

Publicaţia de vânzare şi Procesul-verbal de licitaţie sunt acte juridice unilaterale, întocmite în baza unui preţ care nu mai exista în urma anulării expertizei evaluatorii, în dosarul penal, care, faţă de motivele invocate şi de momentul la care i s-a născut dreptul recurentei de a anula actele subsecvente expertizei, pot fi anulate pentru nelegalitate, conform art. 1246 C. civ., potrivit căruia "orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune", coroborat cu art. 1325 C. civ., potrivit căruia "dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale", iar lipsa unui preţ legal stabilit pentru licitaţie atrage nulitatea Publicaţiei de vânzare şi a Procesului-verbal de licitaţie.

Recurenta arată că a solicitat constatarea nulităţii absolute, întrucât dispoziţiile legale încălcate prin întocmirea Publicaţiei de vânzare şi a Procesului-verbal de licitaţie, fără să existe un preţ de plecare legal stabilit, încalcă norme speciale, de ordine publică, care garantează egalitatea de şanse la adjudecare, cât şi o executare silită legală.

Prin anularea actelor respective se va restabili legalitatea în circuitul civil şi se va putea ca bunul să revină în patrimoniul recurentei.

Motivele de nelegalitate invocate în acest dosar nu se încadrează în prevederile ce reglementează contestaţia la executare, întrucât nelegalitatea celor două acte pentru lipsa preţului provine dintr-un dosar penal, în care s-a anulat expertiza evaluatorie.

Recurenta solicită analizarea acestor acte din perspectiva motivelor şi temeiurilor de drept ce ţin de valabilitatea actului juridic în sine, pe dreptul comun.

Nulitatea expertizei evaluatorii atrage nulitatea celor două acte de executare, care au avut la baza întocmirii lor acea expertiză, dar şi în baza art. 1254 C. civ., care se coroborează cu dispoziţiile prevăzute de art. 1325 C. civ., text legal ce dă expresie principiului guvernator al efectelor nulităţii quod nullum est, nullum producit efectum.

Solicită admiterea recursului şi respingerea excepţiilor formulate de către intimaţi privind inadmisibilitatea acţiunii.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât C. a solicitat respingerea recursului şi a arătat că acţiunea de drept comun pentru constatarea nulităţii Publicaţiei de vânzare nr. 289/01.09.2011 şi a Procesului-verbal de licitaţie nr. x/03.10.2011 este inadmisibilă, aşa cum a reţinut în mod legal instanţa de apel, împotriva actelor de executare silită fiind deschisă numai calea contestaţiei la executare.

Reclamanta a solicitat constatarea nulităţii celor două acte de executare silită şi obligarea la restituirea imobilului pentru motivul că actele de executare menţionate au avut la bază raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul I., raport care a fost desfiinţat definitiv în dosarul penal nr. x/2018, prin încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă şi irevocabilă prin încheierea din 21.10.2019 a Tribunalului Vrancea.

În conformitate cu prevederile art. 399 C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Împotriva actelor de executare silită emise de către executorul judecătoresc într-un dosar de executare instrumentat conform dispoziţiilor C. proc. civ. de la 1865 este deschisă numai calea contestaţiei la executare, pe care, în cazul în care reclamanta s-ar fi considerat vătămată, ar fi trebuit să o promoveze în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de actul de executare pe care ar urmări să-l conteste.

În condiţiile în care legea are, pentru actele execuţionale (ca acte juridice unilaterale), prevederi speciale, adică art. 399 C. proc. civ. şi urm. privind contestaţia la executare, este evident că aceste acte nu pot fi examinate din perspectiva condiţiilor generale de validitate ale contractelor.

Contrar acestor prevederi legale clare, recurenta susţine în mod vădit eronat că actele de executare silită pot fi contestate pe calea dreptului comun.

Recurenta forţează interpretarea art. 1325 C. civ. şi extinde ipoteza normei în raport de situaţia ei concretă, ceea ce echivalează cu o adăugare la lege.

Cu toate acestea, recurenta omite să arate că lucrarea de evaluare a imobilului în cadrul executării silite s-a făcut cu înştiinţarea sa.

Curtea de Apel Galaţi a reţinut, în soluţiile pronunţate anterior, cu puterea lucrului judecat, că "actele de executare au fost comunicate în mod legal intimatei S.C. A., administratorul societăţii, J., semnând de primire, aşa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de urmărire penală şi cum rezultă din ordonanţele de clasare dispuse împotriva celorlalte persoane cercetate în dosar, inclusiv Somaţiile şi Notificările dispuse de către BEJ D." (pagina 9 din considerentele încheierii din 01.03.2018 a Judecătoriei Panciu, dosar penal nr. x/2017).

Despre stabilirea preţului imobilului urmărit recurenta a luat la cunoştinţă cu certitudine, odată cu comunicarea publicaţiei de vânzare, astfel că avea posibilitatea de a contesta publicaţia de vânzare şi modul de stabilire a preţului în cadrul procesual prevăzut de lege, respectiv în cadrul contestaţiei la executarea silită.

Raportul de evaluare efectuat în faza de executare silită, prealabil celor două acte de executare silită contestate în prezenta cauză, reprezintă un mijloc de probă ce putea fi invalidat în cadrul contestaţiei la executare şi chiar dacă s-ar accepta invalidarea probei respective, această împrejurare nu poate determina, în mod automat, invalidarea întregii proceduri de executare silită pe calea unei acţiuni de drept comun, atâta timp cât această executare silită nu a fost cenzurată pe calea prevăzută de dispoziţiile legale speciale privind contestaţia la executare.

Criticile recurentei-reclamante din cauza de faţă vizează aspecte care puteau face doar obiectul contestaţiilor la executare formulate împotriva actelor de executare, contestaţii care au fost însă promovate şi respinse, existând autoritate de lucru judecat cu privire la legalitatea actelor de executare silită.

Mai mult, legalitatea actelor de executare silită, inclusiv cu privire la modul de evaluare a bunurilor vândute la licitaţie de către executorul judecătoresc, a făcut obiectul analizei instanţelor de judecată şi după ce au fost pronunţate încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu şi încheierea din 21.10.2019 a Tribunalului Vrancea privind desfiinţarea raportului de evaluare (în dosarul nr. x/2018).

Astfel, la data de 19.12.2019, urmare a dezbaterilor din şedinţa publică din 19.11.2019, Tribunalul Vrancea, în cadrul deliberărilor, prin decizia nr. 81/2019 (dosar nr. x/2018), a recalificat contestaţia la titlu a reclamantei ca o contestaţie la executare şi a reţinut faptul că, în cadrul acestei contestaţii, s-a invocat inclusiv faptul că bunurile sechestrate nu au fost evaluate legal (considerentele de la paragraful 4, pagina 4 din decizie), precum şi pretinsa nelegalitate a publicaţiei de vânzare (considerentele de la paragraful 3, pagina 5 din decizie).

Tribunalul Vrancea, analizând contestaţia reclamantei, reţine că "preţul de adjudecare corect (...) este cel din procesul-verbal de licitaţie din 03.10.2011" şi că "se impune ca preţul menţionat în acesta să fie cel la care a fost adjudecat imobilul efectiv la data licitaţiei, fără ca valabilitatea actului să fie afectată" (considerentele din ultimul paragraf al paginii 6 din decizie).

În consecinţă, inclusiv cu privire la preţul la care a fost evaluat şi vândut silit imobilul (preţ care, pretinde în mod nelegal recurenta, "nu mai există în urma anulării expertizei"), dar şi cu privire la legalitatea actelor de executare silită, există autoritate de lucru judecat.

Nu este reală susţinerea recurentei că, prin respingerea, ca inadmisibilă, a acţiunii de faţă, desfiinţarea, conform art. 315 alin. (2) lit. d) şi art. 5491 din C. proc. pen., a înscrisului intitulat,Raport de evaluare a proprietăţii imobiliare", întocmit în timpul executării silite, ar rămâne fără efect juridic.

Din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (nu o infracţiune, pentru că procurorul a considerat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, încadrând-o la art. 181 din C. pen. din anul 1969) se naşte un raport de răspundere civilă delictuală între persoana vătămată şi persoana făptuitorului.

Prin urmare, ca urmare a soluţiei de clasare pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind incidente dispoziţiile art. 181 din C. pen. din anul 1969, şi a desfinţării raportului de evaluare, prin încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu, recurenta are deschisă o acţiune în răspundere civilă delictuală împotriva făptuitorului (cu privire la care s-a dat ordonanţa de netrimitere în judecată) pentru repararea eventualelor prejudicii.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Cabinet de Avocat B. a invocat excepţia de nulitate pentru neîncadrare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondat, şi judecata în lipsă.

În ce priveşte nulitatea recursului, intimatul a arătat că cererea de recurs este o copie fidelă a cererii de chemare în judecată, iar dispoziţiile art. 1325 C. civ. sunt invocate pur formal, nefiind făcută vreo referire la motivarea deciziei recurate ori la vreun aspect de nelegalitate al acesteia.

Pe fondul recursului, intimatul a arătat că recurenta face afirmaţii eronate şi contradictorii.

Iniţial (pag. 2 par. 1 din cererea de recurs) recurenta susţine că "nulitatea publicaţiei de vânzare şi a procesului-verbal de licitaţie nu se putea realiza în cadrul contestaţiei la executare, deoarece anularea expertizei evaluatorii s-a făcut mult mai târziu decât restul executării silite", pentru ca apoi să susţină (pag. 3 ultimul paragraf din cererea de recurs) că "motivele de nelegalitate invocate în acest dosar nu se încadrează în prevederile de la contestaţia la executare deoarece nelegalitatea celor două acte pentru lipsa preţului nu incumbă culpei executorului judecătoresc la întocmirea lor (...)".

Susţinerile sunt eronate, întrucât recurenta a formulat nu mai puţin de 6 contestaţii ce au făcut obiectul următoarelor dosare: nr. x/2013; nr. 2334/275/2018; nr. 1844/275/2020; nr. 3177/275/2013*; nr. 1437/275/2018; nr. 1316/275/2014.

Afirmaţiile sunt contradictorii, întrucât din acestea rezultă pe de o parte, că atâta vreme cât cele două acte atacate nu au fost desfiinţate în procedura de cameră preliminară recurenta nu a suferit vreo vătămare, deoarece, în opinia sa, motivele de nelegalitate invocate nu puteau face obiectul contestaţiei la executare, pe de altă parte, susţine că cele două acte au produs efecte juridice vătămătoare, care au dus la finalizarea vânzării prin actul de adjudecare.

Mai mult, din aceste susţineri rezultă fără putinţă de tăgadă că primind publicaţia de vânzare şi procesul-verbal de licitaţie (aşa cum în mod judicios s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat de către Curtea de Apel Galaţi prin încheierea din 23.06.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, depusă la dosarul de fond odată cu întâmpinarea), recurenta nu ar fi formulat contestaţie la executare, existând, astfel, prezumţia că a fost mulţumită de preţul stabilit de expert şi că nu a suferit vreo vătămare.

În cauză nu este incident principiul anulării actului subsecvent urmare a anulării actului iniţial/prevăzut de dispoziţiile art. 1254 alin. (2) C. civ., întrucât nu ne aflăm în ipoteza unui act juridic civil lovit de nulitate.

Raportul de expertiză este un act de procedură şi nu act juridic civil, iar, pe de altă parte, acesta nu este anulat, ci desfiinţat.

Încheierea de cameră preliminară din 27.05.2019, pronunţată de Judecătoria Panciu în dosarul penal nr. x/2018, este dată în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 5491 C. proc. pen. şi a avut ca obiect desfiinţarea unui înscris (instrumentum probationis).

Acest aspect rezultă cu claritate din dispozitivul hotărârii în care se menţionează: "admite în parte sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea (...) având ca obiect desfiinţare înscrisuri art. 315 lit. d) noul C. proc. pen..".

Aşa fiind, cererea a vizat desfiinţarea unui înscris şi nu anularea unui act juridic, chestiune ce ar ţine de judecata de fond a unei acţiuni civile, ce trebuie soluţionată doar într-un proces civil, cu respectarea garanţiilor procesuale, iar nu într-o procedură sumară înaintea instanţei penale-judecător de cameră preliminară.

Competenţa judecătorului de cameră preliminară în procedura de la art. 5491 C. proc. pen. este redusă numai la a constata că în faza de urmărire penală s-a demonstrat săvârşirea unui fals cu privire la un înscris, procedura nu se referă sub nici o formă la anularea de acte juridice (negotium iuris).

Procedura de sesizare a instanţei pentru desfiinţarea unui înscris priveşte constatarea inexistenţei însăşi a actului privit ca instrument doveditor (instrumentum), fără a exista un drept de acţiune în sens material, ci doar în sens procesual, pe când acţiunea în constatarea nulităţii absolute sau relative presupune verificarea condiţiilor de fond sau de formă pentru încheierea actului (negotium iuris), ceea ce imprimă caracterul material al acţiunii.

Or, în cadrul procesual fixat prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a solicitat desfiinţarea unor înscrisuri şi nu aplicarea regulilor de drept material privind nulitatea actelor juridice.

În acest sens este încheierea nr. 103/08.02.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele căreia se reţine "obiectul procedurii speciale fiind limitat, de către legiuitor la desfiinţarea înscrisului, nu poate fi interpretat în sensul că judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona cererea de anulare a unei convenţii în aceste condiţii, rămâne deschisă posibilitatea părţii interesate de a proba existenţa şi conţinutul manifestării de voinţă a donatarei A la încheierea contractului de donaţie prin orice mijloc de probă, potrivit legii civile. Iar, în acest sens, desfiinţarea unui înscris se diferenţiază de acţiunea în nulitate relativă sau absolută, aceasta din urmă având ca efect desfiinţarea actului juridic si a actelor subsecvente încheiate în baza lui, conform art. 1254 C. civ.."

Altfel spus, reclamanta solicită să se dea eficienţă principiului anulării actului subsecvent urmare a anulării actului iniţial, potrivit dispoziţiilor art. 1254 alin. (2) C. civ., în condiţiile în care raportul de evaluare nu este afectat de sancţiunea nulităţii, în sens de negotium iuris, acesta nefiind analizat din perspectiva îndeplinirii condiţiilor esenţiale de validitate a actului juridic civil, consimţământ, capacitate, obiect, cauză.

Decizia recurată este dată cu respectarea dispoziţiilor legale, împotriva actelor de executare silită fiind deschisă numai calea contestaţiei la executare.

Eronat recurenta califică expertiza, publicaţia de vânzare nr. 289/01.09.2011 şi procesul-verbal de licitaţie nr. x/03.10.2011, realizate în cadrul dosarului de executare silită nr. x/03.10.2011, de BEJA D. şi E., ca fiind acte juridice de drept material, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 1246, art. 1254, art. 1325 C. civ. referitoare la contracte.

Aceste înscrisuri sunt veritabile acte de procedură, realizate de participanţii la procesul civil (executorul judecătoresc şi expertul tehnic judiciar) în legătură cu activitatea lor procesuală.

Neregularitatea invocată de către recurentă se referă la nerespectarea, de către expertul tehnic judiciar, a dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ. din 1865, care reprezintă o normă de procedură ce reglementează convocarea părţilor la realizarea expertizei (dacă este nevoie de o lucrare la faţa locului), astfel că este necesar a se analiza regimul sancţionator al dispoziţiei pretins a fi încălcate, mijloacele prin care poate fi invocată neregularitatea, precum şi momentul până la care poate fi invocată.

Din conţinutul art. 399 şi urm. C. proc. civ. din 1865, rezultă că mijlocul procesual prin care poate fi invocată nulitatea pentru nerespectarea dispoziţiilor legale într-un dosar de executare silită este contestaţia la executare.

Chiar dacă sancţiunea ar fi constat în nulitatea absolută, aceasta trebuia invocată de instanţă sau de părţi în cadrul contestaţiei la executare.

Dacă nu a fost invocată în cadrul contestaţiei la executare şi nici în căile de atac formulate împotriva hotărârii date în contestaţia la executare, nulitatea se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată pe cale separată, aşa cum greşit a înţeles reclamanta să procedeze.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit cadrului factual stabilit de instanţa de prim control judiciar şi care nu poate fi reevaluat de către instanţa de recurs, bunurile recurentei au făcut obiectul executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 289/2011 al BEJA D. şi E..

În cadrul acestui dosar de executare a fost vândut la licitaţie imobilul compus din teren şi construcţii, situat în loc. Moviliţa, jud. Vrancea (astfel cum este descris în partea introductivă a prezentei decizii), pentru suma de 539.457 RON, conform procesului-verbal de licitaţie nr. x/03.10.2011 şi actului de adjudecare nr. 289/24.10.2011, emise de BEJA D. şi E., către intimatul-pârât C..

Prin acţiunea ce formează obiectul litigiului pendinte, recurenta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1254, art. 1325 şi art. 1648 C. civ., constatarea nulităţii absolute a publicaţiei de vânzare nr. 289/01.09.2011 şi a procesului-verbal de licitaţie nr. x/03.10.2011, întocmite de BEJA D. şi E., întrucât la baza stabilirii preţului de vânzare a stat un raport de evaluare desfiinţat definitiv prin încheierea de cameră preliminară din data de 27.05.2019 a Judecătoriei Panciu, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 (definitivă prin încheierea din data de 21.10.2019 a Tribunalului Vrancea).

Recurenta, debitoare în cadrul dosarului de executare menţionat, deşi a declanşat mai multe demersuri judiciare în contradictoriu cu intimatul-pârât C., nu a formulat contestaţie la executare împotriva actelor contestate în litigiul pendinte.

Date fiind aceste precizări, necesare în contextul analizării legalităţii soluţiei instanţei de apel, Înalta Curte va trece la examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs.

- Printr-o primă critică, recurenta invocă faptul că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1325 C. civ. atunci când a apreciat că ar exista o altă cale de atac împotriva celor două acte de executare silită atacate, respectiv contestaţia la executare.

Critica are caracter nefondat.

În materia executării silite, dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 (aplicabile în cauză în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012) stabilesc, cu valoare generală şi de regulă fundamentală în materia executării silite, că împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Prin urmare, legea consacră, ca regulă, caracterul exclusiv al contestaţiei la executare, necontrapunându-i alte căi legale de valorificare a unor cazuri de nelegalitate a executării silite şi neînţelegând să le deschidă părţilor un drept de opţiune între contestaţia la executare şi alte căi juridice.

Aceasta fiind regula, rezultă, totodată, şi că atunci când este permisă o derogare de la aceasta, legiuitorul trebuie să o prevadă în mod expres, indicând tipul particular de situaţie în care este îngăduită abaterea de la regulă.

În ce priveşte situaţia în care sunt supuse executării silite imobiliare bunuri, iar, cu ocazia procedurii de valorificare a acestora, sunt întocmite acte specifice de executare, precum cele contestate în prezenta cauză, nu există nicio prevedere legală care să permită invocarea nulităţii acestora prin intermediul unei alte căi judiciare decât cea a contestaţiei la executare, la care se referă art. 399 şi urm. C. proc. civ. de la 1865.

Astfel fiind, apare ca nefondat argumentul recurentei conform căruia pretinsa nulitate absolută de care ar fi lovite cele două acte contestate în prezenta cauză i-ar îngădui formularea unei acţiuni civile de drept comun, singura cale procedurală care îi era deschisă, pentru a obţine constatarea nulităţii absolute a acestora, iar, ca o consecinţă firească a efectelor nulităţii, inclusiv stabilirea caracterului nelegal al executării silite şi a revenirii în patrimoniul recurentei a bunului imobil adjudecat, fiind exclusiv aceea a contestaţiei la executare.

Nici aspectul că recurenta a înţeles să deducă, spre soluţionare o acţiune în constatarea nulităţii absolute a celor două acte contestate nu este în măsură să conducă la o altă concluzie, dată fiind distincţia între caracterul imprescriptibil al unei atare acţiuni şi problema inadmisibilităţii prezentului demers judiciar, cât timp aceasta din urmă vine să sancţioneze lipsa unei căi procedurale, distinct de stingerea dreptului la acţiune, cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de apel.

- Nici critica recurentei în sensul că nu putea formula contestaţie la executare în termenul prevăzut de art. 401 C. proc. civ. de la 1865 întrucât anularea raportului de expertiză a avut loc ulterior, la nouă ani de la data la care i-au fost comunicate respectivele acte de executare, nu poate fi primită.

Astfel cum în mod judicios a reţinut instanţa de prim control judiciar, recurenta, în măsura în care se considera vătămată de respectivele acte de executare, avea deschisă posibilitatea formulării unei contestaţii la executare, în care să invoce atât aspecte privitoare la preţul de începere a licitaţiei, cu administrarea de probe adecvate în acea procedură, cât şi orice alte vicii în legătură cu respectivele acte de executare.

Neprocedând astfel, recurenta a înţeles să renunţe la unicul mijloc procedural aflat la îndemâna sa pentru protecţia drepturilor sale în raport cu neregularităţile deduse judecăţii, care vizează, în principal, subevaluarea bunului.

Aşadar, existenţa soluţiei ulterioare de desfiinţare a raportului de expertiză, dispusă prin încheierea de cameră preliminară a Judecătoriei Panciu, nu poate constitui o cauză de "repunere în termen" a recurentei, cu privire la o cale procesuală pe care aceasta a înţeles în deplină cunoştinţă de cauză să nu o exercite în termenul prevăzut de lege, cât timp valoarea de circulaţie a bunului (astfel cum rezulta din înscrisul desfiinţat ulterior) era în mod rezonabil cunoscută de către aceasta, ca efect al luării la cunoştinţă de actele contestate în prezenta cauză, care includeau valoarea de 539.457 RON, stabilită prin raportul de expertiză.

În concluzie, faptul că recurenta nu a fost legal convocată la efectuarea raportului de expertiză, acesta fiind desfiinţat ulterior tocmai ca urmare a nerespectării prevederilor art. 21 lit. b) din O.G. nr. 2/2000, care dispun în acest sens, nu poate constitui un veritabil motiv de imposibilitate a părţii de a exercita unicul mijloc procedural aflat la îndemâna sa cu privire la cele două acte de executare întocmite ulterior raportului de expertiză şi care i-au fost aduse la cunoştină în mod corespunzător.

- Printr-o altă critică, recurenta invocă existenţa, în considerentele hotărârii recurate, a unei pretinse contradictorialităţi, determinată, în opinia acesteia, de faptul că, pe de o parte, se susţine că aceasta avea dreptul de a formula apărări împotriva expertizei, efectuate în cadrul dosarului penal, iar, pe de altă parte, că nu sunt recunoscute efectele juridice pe care le produce o încheiere penală definitivă.

Deşi neîncadrată, această critică este subsumabilă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinerea fiind, însă, nefondată.

Înalta Curte constată că prezenta critică înglobează, de fapt, o nemulţumire a recurentei cu privire la modul în care instanţa de apel a statuat asupra chestiunii litigioase examinate, iar nu contradictorialitatea considerentelor deciziei pronunţate, aspect care excede ipotezei enunţate de cazul de casare invocat.

Drept urmare, contrar afirmaţiei recurentei, decizia atacată nu conţine o motivare contradictorie, considerentele fiind clare şi în strânsă legătură unele cu altele, fiind, deci, posibilă exercitarea controlului de legalitate.

- Cât priveşte aspectul referitor la efectele încheierii de cameră preliminară a Judecătoriei Panciu, recurenta are în vedere aplicarea principiului nulităţii subsecvente a actelor contestate, în acord cu prevederile art. 1246, art. 1254 şi art. 1325 C. civ., tocmai ca urmare a pronunţării respectivei hotărâri judecătoreşti.

În dezvoltarea acesteia, recurenta a mai invocat şi faptul că actele contestate ar reprezenta, în realitate, acte juridice unilaterale, de drept comun, iar nu acte de procedură.

A mai arătat recurenta şi că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, lipseşte de efecte juridice soluţia dată prin încheierea Judecătoriei Panciu, prin aceea că nu restabileşte legalitatea în circuitul civil.

Criticile formulate au caracter nefondat.

Contrar afirmaţiilor recurentei, actele contestate în litigiul pendinte nu au natura unor acte juridice unilaterale, guvernate de dispoziţiile C. civ., ci reprezintă veritabile acte de executare silită întocmite de executorul judecătoresc, în exercitarea atribuţiilor conferite de lege, în procedura vânzării la licitaţie silită a bunurilor.

Prin urmare, în deplin acord cu soluţia instanţei de apel, se observă că acestea au un regim juridic distinct de cel al actelor juridice reglementate de dispoziţiile art. 1325 C. civ., asupra acestora fiind posibil un control de legalitate doar în condiţiile subsumate contestaţiei la executare.

Totodată, se observă că, în speţă, nu este aplicabil principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, reglementat de dispoziţiile art. 1254 C. civ., în privinţa celor două acte de executare contestate în litigiul pendinte, în raport cu soluţia instanţei penale, întrucât acestea nu constituie acte juridice subsecvente unui act juridic civil, ci reprezintă acte de executare silită, cenzurabile ca atare în procedura execuţională.

Or, după cum s-a statuat anterior, asemenea acte sunt guvernate exclusiv de dispoziţiile dreptului procedural, reprezentând manifestări ale organului de executare, în exercitarea prerogativelor legale ce îi revin, fiind nefondată susţinerea privitoare la caracterul subsecvent al acestora.

Calea procedurală de urmat în vederea contestării valabilităţii respectivelor acte de executare era, prin urmare, contestaţia la executare, iar nu o acţiune de drept comun în constatarea nulităţii absolute, dată fiind natura juridică a acestora.

În concluzie, instituirea unei asemenea proceduri speciale de contestare a unor acte de executare sau a însăşi executării silite, este justificată de intenţia legiuitorului de a ţine seama de particularităţile executării silite, precum şi de necesitatea de a asigura, prin intermediul instanţei de executare, atât un control concentrat cu precădere asupra executării silite, cât şi o mai bună protecţie a intereselor subiecţilor procedurii.

De aceea, se observă că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii atunci când a apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei este întemeiată, atât timp cât partea a avut la dispoziţie calea contestaţiei la executare pentru a invoca neregularităţile actelor contestate în litigiul pendinte, distinct de soluţia dispusă cu privire la raportul de expertiză.

Per a contrario, a considera altfel ar însemna a-i îngădui recurentei să substituie contestaţiei la executare, cu eludarea termenului de procedură prevăzut de art. 401 C. proc. civ. de la 1865, o altă cale procedurală (respectiv acţiunea civilă de drept comun) pentru a invalida executarea silită, aspect nepermis, din moment ce, în conformitate cu cele arătate anterior, ar însemna înlăturarea, contrar legii, a caracterului exclusiv al contestaţiei la executare în situaţii precum cea de natura celei din litigiul de faţă.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-reclamante şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON reprezentând onorariu de avocat, dovedite prin chitanţa nr. x/27.02.2023, depusă la dosar.

În schimb, cât priveşte solicitarea intimatului-pârât Cabinet de Avocat B. de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deşi intimatul-pârât a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator H., împotriva deciziei nr. 161/A din 19 septembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator H., împotriva deciziei nr. 161/A din 19 septembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatului-pârât C..

Respinge cererea intimatului-pârât Cabinet de Avocat B. de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.