Extraordinary Appeal Dismissed: Contractual Settlements Bar Claim for Appreciated Market Value in Concession Termination

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 05 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta U.A.T. Municipiul Moineşti, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 309,106 euro plus majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de legislaţia în materia creanţelor bugetare - calculate de la data exigibilităţii sumei pretinse reprezentând contravaloarea unor locuinţe vândute de pârâtă chiriaşilor săi - în condiţiile în care respectivele imobile se aflau de drept în proprietatea subscrisei reclamante şi trebuiau predate conform stipulaţiilor din contractele de concesiune nr. x/29.12.1992, nr. y/01.06.1993 şi nr. 7/01.06.1993 încheiate între administraţia publică a Oraşului Moineşti şi A.-B..

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 30 alin. (1), art. 32 alin. (1) şi art. 33 C. proc. civ., art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 raportat la art. 969-970, art. 1073-1075 şi art. 1082 din vechiul C. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1216 din 02 septembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată de reclamanta U.A.T. Municipiul Moineşti, prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., în parte, şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 309.106 euro cu titlu de despăgubiri civile.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 858A din 03 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1216 din 02 septembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a schimbat sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta pârâtă a sumei de 19.185,185 RON reprezentând cheltuieli de judecată-taxă judiciară de timbru şi onorariu expert aferent raportului efectuat în faţa primei instanţe.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 858A din 03 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamanta U.A.T. Municipiul Moineşti, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 05 februarie 2020, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 22 martie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a menţionat că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului; casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei la instanţa de apel sau reţinerea acesteia spre o nouă judecata a apelului şi, în rejudecare, menţinerea sentinţei civile nr. 1216 din 06 septembrie 2021 a Tribunalul Bucureşti, invocând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu trimitere la situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, a susţinut că, din considerentele deciziei atacate, rezultă faptul că instanţa de apel a analizat doar criticile formulate de apelanta-pârâtă, fără a expune o opinie în sensul admiterii sau respingerii argumentelor expuse în întâmpinarea formulată cu privire la apelul formulat în cauză, ţinând cont că litigiul a fost declanşat în urma conduitei contractuale a pârâtei A. S.A., care, deşi, a beneficiat timp de 25 ani de folosinţa terenurilor şi a construcţiilor edificate pe acestea, nu a manifestat până la sfârşit buna-credinţă în executarea obligaţiilor asumate.

A menţionat că instanţa de apel a făcut o greşită apreciere şi cu privire la raportul întocmit în aprilie 2018 de către S.C. C. S.R.L., prin care s-au evaluat în mod corect cele 35 apartamente şi nu 33, cum a pretins S.C. D. S.R.L., al cărei raport a fost avut în vedere de către instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, deşi nu prezintă garanţia că a fost efectuat cu respectarea tuturor regulilor care se impun în materie.

Or, cauza acestei inadvertenţe, relevată pe parcursul procesului, rezultă din inadvertenţele referitoare la numărul apartamentelor vândute, aspect neavut în vedere de către instanţa de apel.

A menţionat că părţile, atunci când au semnat cele două tranzacţii, au consimţit cu privire la împrejurarea că acestea reprezintă o soluţie impusă de necesitatea deblocării situaţiei create prin imposibilitatea închiderii dosarelor de concesiune din cauza neexecutării obligaţiei de către concesionar, actualmente intimata-apelantă A. S.A.

Prin urmare, stingerea obligaţiei de plată prin echivalent urmează a se produce atunci când în patrimoniul recurentei va intra suma reprezentând contravaloarea actuală a apartamentelor, iar nu cea din anul 2018.

Totodată, a precizat că în condiţiile în care de la data stabilirii contravalorii celor 32 apartamente de către S.C. C. S.R.L., preţ care a stat la baza celor consimţite de părţi prin cele două tranzacţii, au trecut cinci ani, este evident că preţul de piaţă al apartamentelor a crescut, sens în care instanţa de fond, în mod corect, s-a raportat la valoarea din anul 2021 a acestora, iar nu la cea din anul 2018.

Nu în ultimul rând, este de reţinut faptul că prin cele două tranzacţii, la pct. 4, ambele părţi au înţeles şi consimţit că renunţă la însuşi dreptul de a pretinde celeilalte părţi orice sumă de bani cu titlu de cheltuieli, cum ar fi: onorariu de avocat, onorariu de expert, fiecare parte suportându-şi toate cheltuielile efectuate sau angajate în legătură cu executarea prestaţiilor dintre părţi rezultate din sau în legătură cu obiectul concesiunii şi al tranzacţiei. Prin urmare, în condiţiile în care tranzacţiile dintre părţi prevăd contrariul, acordarea de către instanţa de apel a cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-apelante reprezintă o aplicare greşită a legii.

Concluzionând, a considerat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că prejudiciul cauzat recurentei, prin neîndeplinirea obligaţiei de predare a apartamentelor, a fost acoperit în integralitate.

Pentru ca această constatare să fie reală, intimata-apelantă aflată în culpă contractuală ar trebui să completeze suma achitată în baza tranzacţiilor cu diferenţa până la valoarea actuală a celor 32 apartamente, în condiţiile în care instanţa de fond nu a acordat dobânzi la suma pretinsă în acţiune.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 05 iunie 2023, în termen legal, intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare, solicitând, în principal, să se constate nul recursul, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, cu privire la excepţia nulităţii recursului, a arătat că cererea de recurs, astfel cum a fost formulată de recurenta-reclamantă, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, ci reprezintă o expunere a nemulţumirilor legate de hotărârea pronunţată de către instanţa de apel, o reluare a argumentelor expuse în cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi concluziile scrise, astfel că nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanţei învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Ca atare, prin reluarea argumentelor şi a criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamanta doreşte să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

În acest context, a relevat faptul că recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a arătat în cuprinsul cererii de recurs care ar fi criticile ce pot fi încadrate în acest motiv de casare, sub aspectul neconformităţii deciziei atacate cu dispoziţiile legale, care sunt motivele contradictorii care ar fi dus la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ţinând cont că pentru a putea fi analizată în mod efectiv incidenţa motivelor de casare consacrate de dispoziţiile legale invocate, trebuie indicate, pe de o parte, normele de drept material încălcate, iar pe de altă parte, argumentele pentru care, prin raţionamentul sau, instanţa de apel a încălcat sau aplicat în mod greşit aceste norme, însă aplicarea greşită a normelor de drept material nu este invocat în sensul menţionat, criticile aduse deciziei atacate reprezentând fie critici de netemeinicie, fie simple nemulţumiri ale recurentei-reclamante, împrejurare ca atrage incidenţa dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la caracterul nefondat al recursului, a subliniat că soluţia de respingere a capătului de cerere accesoriu pronunţată de prima instanţă, nu a fost criticată prin motivele de apel, astfel că nu mai poate face obiectul cererii de recurs.

Raportându-se la criticile deduse judecăţii recursului a arătat că instanţa de apel a avut în vedere, la soluţionarea cererii de apel, raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul E., expert numit de către instanţă, luând ca dată de referinţă 18 octombrie 2018.

În mod legal, instanţa de apel a avut în vedere că litigiul a fost stins între părţi prin semnarea Tranzacţiei nr. 533 la data de 08 ianuarie 2019 (124/10.01.2019 - nr. de înregistrare la A.) şi a Tranzacţiei nr. 25304 la data de 21 august 2019 (4509/21.08.2019 - nr. de înregistrare la A.) şi plata sumelor stabilite în cursul anului 2019, negocierea dintre părţi demarând la sfârşitul anului 2017 şi începutul anului 2018, când a expirat termenul de concesiune.

În consecinţă, prejudiciul s-a produs în patrimoniul recurentei-reclamante în cursul anului 2018, la expirarea termenului stipulat în contractele de concesiune, acest prejudiciu fiind recuperat, cu excepţia pretenţiilor stabilite expres în cadrul tranzacţiilor, respectiv suma de 297.986 euro aferentă apartamentelor ce fac obiectul contractelor de concesiune nr. x şi 7 (prima tranzacţie) şi suma de 11.120 euro aferentă apartamentelor ce fac obiectul contractului de concesiune nr. x (cea de a doua tranzacţie).

Astfel, data naşterii dreptului în patrimoniul recurentei-reclamante este data expirării contractelor de concesiune (2018), iar obligaţia de predare a fost executată de intimată prin echivalent prin plata sumei de 1.005.623 euro (tranzacţia nr. 533/08.01.2019) şi 350.888 euro.

Sumele stabilite prin cele două tranzacţii au fost plătite de către intimată în RON la cursul euro B.N.R. din ziua plăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute la pct. 13 din Tranzacţia nr. 533/08.01.2019 şi pct. II din Tranzacţia x/21.08.2019, sume rezultate din rapoartele de evaluare efecuate pentru intimată.

Aşadar, obligaţiile asumate prin contractele de concesiune semnate de părţi au fost stinse prin cele două tranzacţii şi, tot prin tranzacţii, s-a acceptat posibilitatea ca pentru diferenţa de bani rezultată dintre rapoartele de evaluare efectuate de D., pentru pârâtă, şi de C. S.R.L., pentru reclamantă, să se adreseze instanţei de judecată.

Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat plata sumei de 309.106 euro reprezentând diferenţa dintre rapoartele de evaluare efectuate pentru părţi, suma pe care pârâta, în mod justificat, nu a plătit-o, necontestând tranzacţiile încheiate între părţi.

Astfel, în mod corect, instanţa de apel a avut în vedere că data a naşterii dreptului în patrimoniul recurentei- reclamante reprezintă data expirării concesiunii (2018), fiind astfel lipsită de relevanţă valoarea de piaţă a apartamentelor la data de 20 aprilie 2021, de vreme ce obligaţia de predare a fost executată prin echivalent, în acord cu dispoziţiile art. 1530 C. civ., prejudiciul fiind stins, cu excepţia pretenţiilor menţionate expres în tranzacţii.

În mod corect şi legal instanţa de apel nu s-a raportat la valoarea rezultată din raportul de expertiză incluzând TVA, întrucât această taxă nu este inclusă în valoarea de circulaţie a bunului, fiind un impozit indirect suportat de consumatorul final al bunului/serviciului respectiv, însă, în cauză, nu a intervenit o tranzacţie care să fie supusă acestui impozit.

În mod corect şi legal, după analizarea tuturor probatoriilor administrate în cauză, inclusiv a raportului de evaluare efectuat de expert E., instanţa de apel a apreciat că prejudiciul suferit de către recurenta-reclamantă este inferior valorii stabilite prin raportul de exeprtiză judiciară, întrucât expertul E. a inclus în valoarea totală şi apartamentul edificat în baza contractului de concesiune nr. x, care a fost predat în natură recurentei-reclamante, din aceasta rezultând diferenţa de 35.531 euro, plătită în plus de către intimată.

Cu privire la cererea accesorie, prin care reclamanta a solicitat majorări de întârziere ca fiind daune-interese moratorii aferente intervalului de timp dintre data întocmirii raportului de evaluare imobiliară de către S.C. C. S.R.L. şi data plaţii efective a sumei de 309.106 euro pretinsă în primul capăt de cerere, calculată prin aplicarea procentului dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României, la respectiva suma, având în vedere că acest capăt de cerere este o cerere accesorie, depinzând de modul de soluţionare a primului capăt de cerere, este corectă respingerea lui, ca neîntemeiat de către instanţa de fond, soluţie ce a rămas definitivă, prin neatacarea cu apel.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat, având în vedere că prin decizia atacată, instanţa de apel a obligat recurenta-reclamanta la plata sumei de 19.185,185 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în raport de dipoziţiile art. 453 C. proc. civ., reprezentând onorariu expert în sumă de 1.000 RON, şi taxă de timbru achitată de pârâtă în apel în sumă de 9.185,185 RON.

Clauza inserată la pct. 4 din tranzacţii, la care a făcut trimitere recurenta, se referă la cheltuielile pe care părţile le-ar fi făcut în legătura cu executarea prestaţiilor dintre părţi rezultate din sau în legătură cu obiectul concesiunii şi al tranzacţiilor, fără a avea în vedere şi cheltuielile efectuate în legătură cu litigiile care se pot naşte între părţi şi care au ca obiect contractele de concesiune sau tranzacţiile încheiate.

De altfel, chiar reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluţionarea litigiului în fond şi apel, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin întâmpinarea formulate în cauză, depunând la dosar dovezi în acest sens.

La data de 23 iunie 2023, în termen legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-părâtă, iar pe fondul recursului, a reiterat solicitarea de admitere a căii de atac, casarea deciziei atacate şi, în rejudecarca fondului, admiterea acţiunii reclamantei.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 05 februarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţilel itigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prinrezoluţia din data de 09 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor la data de 24 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.A, prin întâmpinare, se reţine că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, sancţiunea priveşte calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puţin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate la adresa hotărârii recurate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs formulată de reclamanta U.A.T. Municipiul Moineşti, din perspectiva respectării exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi în cuprinsul acesteia se regăsesc, în majoritate, referiri ample la situaţia de fapt, materialul probator administrat şi la modul în care instanţa de apel a interpretat sau ar fi trebuit să interpreteze probele, aspecte care, în mod evident nu pot face obiect de analiză pentru instanţa învestită cu soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac, totuşi, există şi unele critici de nelegalitate care pot fi circumscrise cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele cărora poate fi exercitat controlul de legalitate al deciziei atacate. Ca urmare, excepţia nulităţii recursului va fi respinsă, ca nefondată, aceasta fiind incidentă numai în situaţia în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, ipoteză care nu se verifică în speţa de faţă.

Pe de altă parte, după cum rezultă şi din cele ce preced, majoritatea criticilor care privesc fondul raportului juridic dedus judecăţii nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci critici de netemeinicie, după cum rezultă cu evidenţă din cuprinsul motivelor de recurs.

Astfel, recurenta este nemulţumită în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea convenţiilor încheiate între părţi, respectiv a celor două tranzacţii, criticând stabilirea momentului prin raportare la care s-a determinat ipoteticul prejudiciu, prin raportare la valoarea apartamentelor care urmau să fie restituite prin echivalent.

Totuşi, cu ocazia enunţării acestor critici, recurenta omite să indice instanţei de recurs care norme sau principii legale au fost încălcate, lipsind raţionamentul care să releve că, în drept, instanţa de apel a interpretat ori aplicat greşit regulile de drept material pentru a ajunge la concluzia inexistenţei prejuidiciului.

Invocarea pertinentă a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune enunţarea regulilor de drept cu privire la care recurentul apreciază că au fost încălcate, interpretarea corectă a acestor reguli de drept şi discordanţa acestei interpretări cu ceea ce a făcut instanţa a cărei hotărâre se atacă; totodată, va argumenta caracterul cauzal al încălcării sau aplicării greşite a regulilor de drept respective asupra soluţiei pro­nunţate, precum şi modul în care, în aprecierea recurentului, principiile şi regu­lile de drept invocate trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii.

Toate aceste elemente lipsesc în cauză, simpla trimitere la conţinutul întâmpinării depuse în apel nefiind de natură a suplini cerinţa motivării explicite a recursului, care presupune enunţarea cazului de casare şi dezvoltarea unor critici apte a fi subsumate acestuia. De asemenea, deşi recurenta a încercat să complinească carenţele motivării recursului prin răspunsul la întâmpinare, trebuie observat că acest act de procedură este depus după termenul de motivare a recursului rezultat din dispoziţiile art. 487 C. proc. civ., recurenta fiind astfel decăzută din dreptul de a completa motivele de recurs.

Curtea mai constată că prin Noul C. proc. civ. au fost abrogate dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, interpretarea vădit eronată a unor clauze contractuale neechivoce nemaifiind astfel cenzurabilă în recurs, sub rezerva unor ipoteze care nu sunt întrunite în prezenta cauză. Astfel, recurenta nu a invocat şi nici demonstrat încălcarea regulilor legale privitoare la interpretarea ori calificarea juridică a convenţiilor şi nici a normelor supletive care completează contractul părţilor.

Aşa fiind, interpretarea tranzacţiilor încheiate între părţi şi aprecierea prejudiciului prin raportare la clauzele contractelor încheiate reprezintă chestiuni de fapt, lăsate la suverana apreciere a ultimei instanţe de fond (cea de apel) şi care sunt sustrase controlului de legalitate în recurs.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a mai pretins neanalizarea de către instanţa de apel a susţinerilor sale expuse în cadrul întâmpinării, deşi o atare examinare s-ar fi impus în contextul declanşării prezentului litigiu urmare a conduitei contractuale a pârâtei manifestate prin lipsa bunei-credinţe în executarea obligaţiilor asumate.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că reglementarea motivului de nelegalitate invocat se referă exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept substanţial care guvernează fondul raportului juridic litigios.

În acest context, deşi s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă face trimitere la conţinutul întâmpinării pretins a fi omis în analiză de către instanţa de apel, însă nu circumstanţiază în niciun mod critica, în sensul identificării explicite a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa de apel încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material. Totodată, aceste critici nu pot fi subsumate nici altor cazuri de casare, în speţă celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind invocată şi demonstrată în concret o nemotivare cu privire la o chestiune litigioasă cu caracter hotărâtor în cauză.

Din parcurgerea criticilor circumscrise aceluiaşi motiv de casare al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea remarcă faptul că recurenta-pârâtă a pretins nelegalitatea deciziei atacate prin prisma aprecierii greşite a acoperirii integrale a prejudiciului constând în neîndeplinirea obligaţiei de predare a apartamentelor.

În argumentarea acestei afirmaţii, partea a făcut trimitere atât la raportul întocmit de S.C. C. S.R.L., cât şi la cel întocmit de S.C. D. S.R.L., menţionând că inadvertenţa numărului apartamentelor evaluate are drept cauză transformarea încăperilor de la mansardă în două apartamente, de către chiriaşi, care au dobândit în urma vânzării cele 10 apartamente situate pe str. x, în blocurile nr. 20 (4JV1) şi nr. 6M, construite pe terenul concesionat în baza contractului nr. x/29.12.1991, aspect pe care instanţa de apel nu l-a reţinut.

Înalta Curte constată că prin aceste critici, recurenta-pârâtă nu supune atenţiei aplicarea greşită ori ignorarea vreunei norme legale, ci readuce în discuţie chestiuni ce ţin de modalitatea în care instanţa de judecată a acordat valoare probatorie rapoartelor de expertiză tehnică judiciară evaluatorie în cadrul analizei îndeplinirii condiţiilor legale ce conferă dreptul reclamantei la repararea integrală a prejudiciului, aspect lăsat de legiuitor în marja de apreciere a probelor conferită judecătorului de art. 264 C. proc. civ., care, însă, depăşesc sfera de analiză a motivului de nelegalitate invocat, prestabilit de lege.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudinea de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate şi la schimbarea situaţiei de fapt pe deplin stabilite în baza acestora.

Nu poate fi primită nici critica ce susţine o pretinsă nelegalitate a deciziei recurate în ceea ce priveşte greşita acordare a cheltuielilor de judecată în condiţiile în care tranzacţiile dintre părţi prevăd contrariul, critică susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fundamentul juridic al cheltuielilor de judecată este reprezentat de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., din conţinutul cărora rezultă în mod expres că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este determinat de atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, astfel că fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Aşadar, natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii, fiind vorba despre o aplicaţie particulară a răspunderii civile.

Or, din perspectiva art. 453 C. proc. civ., în condiţiile în care apelul pârâtei A. S.A. a fost admis, este certă îndeplinirea ipotezei textului de lege, aceea a căderii reclamantei în pretenţii, iar instanţa de apel, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în raport de reformarea hotărârii primei instanţe, a obligat-o pe intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 19.185,185 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, sumă compusă din 9.185,185 RON - taxă judicară de timbru şi 1.000 RON - onorariu expert, fiind irelevante sub acest aspect circumstanţele invocate prin cererea de recurs.

Astfel, inserarea clauzei la pct. 4 din Capitolul III. Preîntâmpinarea litigiilor în cuprinsul celor 2 tranzacţii, la care a făcut trimitere recurenta-reclamantă, prin care părţile au prevăzut în mod expres că renunţă la dreptul de a pretinde celeilalte părţi orice sumă cu titlu de cheltuieli, cu excepţia celor efectuate sau angajate în legătură cu prestaţiile rezultate din sau în legătură obiectul concesiunii şi al tranzacţiilor, poate fi valorificată exclusiv în cadrul raporturile juridice obligaţionale stabilite între părţi şi priveşte chestiunile litigioase asupra cărora părţile nu au tranzacţionat şi care au făcut obiectul pretinsului litigiu.

Din această perspectivă, prevederile art. III pct. 4 din tranzacţiile încheiate trebuie coroborate cu pct. I din cadrul aceluiaşi articol, clauză prin care părţile au rezervat expres dreptul reclamantei de a introduce acţiune în justiţie pentru diferenţa dintre valoarea de piaţă rezultată din cele două rapoarte de evaluare; de vreme ce asupra acestei diferenţe părţile nu au tranzacţionat, nu se poate interpreta clauza referitoare la cheltuieli ca referindu-se şi la cheltuielile de judecată făcute în procesul ulterior.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.A.T. Municipiul Moineşti, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 858A din 03 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.A.T. Municipiul Moineşti, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 858A din 03 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2023.