Cassation inadmissible: BAAR recovery action qualifies as insurance matter under Art. 483(2) CCP

Deliberând, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la 23 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a formulat acţiune în regres, în contradictoriu cu pârâtul A., prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună restituirea sumei de 1.988.088,52 RON, reprezentând despăgubiri achitate cu titlu de daune morale, precum şi dobânzile penalizatoare aferente acestor despăgubiri.

Prin sentinţa civilă nr. 787 din 22 noiembrie 2021, Tribunalului Cluj, secţia civilă a admis excepţia insuficientei timbrări şi a anulat, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect acţiune în regres.

Prin decizia civilă nr. 126/A din 17 martie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul declarat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinţei civile nr. 787 din 09 decembrie 2021 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pe care a anulat-o în întregime; a respins excepţia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, în primă instanţă, în rejudecare:

Prin sentinţa civilă nr. 520 din 03 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată; a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), în contradictoriu cu pârâtul A., şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.463.044,9 RON cu titlu despăgubiri achitate de reclamant către B., reprezentând rentă în perioada 21.10.2017 - 21.09.2019, către C., cu titlu de daune morale, către D., cu titlu de daune morale, către E., cu titlu de daune morale, către F., cu titlu de daune morale, către G., cu titlu de daune morale, către H., cu titlu de daune morale, către I., cu titlu de daune morale, către J., cu titlu de daune morale, către K., cu titlu de daune morale, către L., mandatar pentru B., M. şi N. cu titlu de daune morale; a obligat pârâtul la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume de la data de 19 aprilie 2019 şi până la achitarea integrală a debitului; a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 18.235,49 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale reprezentate de taxă de timbru; a obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtului a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale reprezentate de onorariu avocaţial; a compensat cheltuielile de judecată în limitele celei mai mici şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 17.735,49 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale reprezentate de taxă de timbru.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în apel:

Prin decizia civilă nr. 15A din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 520 din 03 octombrie 2022 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul A. ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 27 martie 2023, sub nr. x/2021*, şi repartizat computerizat aleatoriu spre soluţionare completului nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării în limitele casării a cererii de apel formulată de pârât, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate, iar în urma rejudecării, admiterea în integralitate a cererii de apel formulate de pârât, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Totodată, în temeiul art. 519 C. proc. civ., a formulat şi o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ., prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă în cazul în care, înainte de soluţionarea cauzei şi implicit rămânerea definitivă a hotărârii, prin care cererea precedentă este anulată sau respinsă, reclamantul introduce o nou cerere de chemare în judecată?".

În raport de prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei, fără a fi evocate şi analizate motivele de casare.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La 31 mai 2023, prin poştă electronică, intimatul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, expunând şi argumente cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.

La 22 iunie 2023, prin poştă, recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant al semnatarului întâmpinării, cu consecinţa respingerii întâmpinării ca fiind formulată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant convenţional al părţii adverse, în raport de art. 490 alin. (2) teza a II-a coroborat cu art. 84 alin. (1) şi art. 85 alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare, ca nefondate.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 22 mai 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 24 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată, Înalta Curte a pus în discuţie din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Prima instanţă a fost învestită cu o acţiune în regres împotriva persoanei responsabile de producerea unui eveniment rutier, subsecvent achitării de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a unor despăgubiri reprezentând acoperirea daunelor materiale şi morale victimelor evenimentului rutier, constituite ca părţi civile în procesul penal, al căror cuantum a fost determinat de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării litigiului ce a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2011 al Curţii de Apel Cluj.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de protecţie a victimelor străzii, art. 251 din Legea nr. 32/2000, art. 1349, art. 1357, art. 1359, art. 1381 şi art. 1385 C. civ.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Cluj, respectiv 23 aprilie 2021: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din Codul de de procedură civilă: "Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Drept urmare, începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Prezentul proces a început la data de 23 aprilie 2021, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Înalta Curte apreciază că, faţă de cadrul procesual trasat prin cererea de chemare în judecată, în ceea ce priveşte obiectul, pârâtul, cauza şi temeiurile de drept invocate, acţiunea dedusă judecăţii se circumscrie materiei asigurărilor, individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în sensul exceptării de la exercitarea căii de atac a recursului.

Din această perspectivă, recurentul a formulat note scrise, subsecvent puterii în discuţie din oficiu a excepţiei inadmisibilităţii, prin care a arătat că recursul este admisibil, întrucât: a) cererea este întemeiată pe prevederile C. civ., regulile privitoare la regresul intimatului-reclamant fiind de asemenea guvernate de legea civilă de drept comun; b) în cauză, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu a intervenit în cauza penală în virtutea unui contract de asigurare, ci în virtutea poziţiei sale legale de garant, prevăzută de Norma din anul 2008 privind acest Fond; c) în cauză, însăşi Curtea de Apel Cluj a apreciat a fi admisibil recursul, iar în primul dosar civil, nr. x/2019, recursul nu a fost respins ca inadmisibil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceste susţineri urmează a fi înlăturate, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce priveşte Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, prin art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor s-a prevăzut că:

(1) Toţi asigurătorii autorizaţi să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (clasa 10 de la lit. B) din anexa nr. 1, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului) trebuie să constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, denumit în continuare Fond.

(2) Fondul se constituie ca asociaţie, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, în conformitate cu prevederile legale referitoare la asociaţii şi fundaţii, ale prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.

(10) Fondul se constituie în scopul:

a) de a furniza informaţii persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM);

b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă:- vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare.

Norma din 2008 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, act normativ la care s-a raportat şi recurentul, prevedea că Fondul de protecţie a victimelor străzii, denumit în continuare Fond, este constituit de asigurătorii care au dreptul, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, să practice pe teritoriul României asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, prevăzută în clasa 10 de la lit. B) - Asigurări generale din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului, asigurare denumită în continuare asigurare R.C.A., indiferent de forma de organizare şi de statul în care s-au constituit (art. 1 alin. (1).

Potrivit art. 3 din această normă, (1) Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării.

(2) Dacă autorul accidentului rămâne neidentificat, Fondul acordă despăgubiri numai pentru vătămări corporale sau decese. În cazul în care, în urma accidentului cu autor neidentificat, s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, Fondul acordă despăgubiri şi pentru daunele materiale produse în accidentul respectiv. (…)

(3) Dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese.

(4) Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despăgubire, fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului. Totuşi, Fondul va notifica persoanelor obligate la despăgubire faptul că a fost avizat pentru soluţionarea cazului de daună şi, în măsura în care acestea au despăgubit efectiv persoanele păgubite pentru prejudiciile suferite înainte de finalizarea procedurii de soluţionare a dosarului, Fondul îşi va înceta intervenţia.

Ulterior prin Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare s-a prevăzut, la art. 1 alin. (2), pct. 16, că fondul naţional de protecţie este o asociaţie, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, în conformitate cu prevederile legale referitoare la asociaţii şi fundaţii, constituită din toate societăţile autorizate să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în România fiind denumit Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, denumit în continuare FPVS.

În prezent, materia care interesează prezentul litigiu este reglementată prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

La art. 2 pct. 6 din această lege este definită entitatea legală având calitatea de intimat-reclamant în prezenta cauză, după cum urmează: BAAR - asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi care îndeplineşte atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum şi alte atribuţii conferite prin lege.

Potrivit art. 32 din această lege,

(1) BAAR se constituie ca asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule.

(2) BAAR are următoarele atribuţii:

a) de birou naţional auto;

b) de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33;

c) de centru de informare, în conformitate cu prevederile art. 34;

d) de organism de compensare, în conformitate cu prevederile art. 35;

e) de a asigura dezvoltarea şi administrarea bazei de date privind evidenţa contractelor RCA (…)

(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor şi de organism de compensare, BAAR îşi constituie o structură proprie denumită Fondul naţional de protecţie, prin contribuţia tuturor membrilor, proporţional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde. Disponibilul Fondului naţional de protecţie, nivelurile contribuţiilor pentru BAAR şi ale taxei de administrare a bazei de date se stabilesc prin reglementări ale A.S.F. la propunerea BAAR, astfel încât BAAR să îşi poată îndeplini în orice moment atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor şi de organism de compensare.

Potrivit art. 33 din lege,

(1) În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiţii:

a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces;

b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri doar pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces; se acordă despăgubiri şi pentru daune materiale cu aplicarea unei franşize de 500 de euro în echivalent RON la cursul comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului;

c) în situaţia producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, conform art. 6 alin. (6). (…)

(3) Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să îşi recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii şi nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA. (…)

(5) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum şi persoanele care pot beneficia de despăgubiri şi condiţiile de intervenţie ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului. (…)

(7) BAAR nu poate plăti despăgubiri pentru prejudiciile cauzate într-un singur accident care să depăşească limitele de răspundere ale asigurătorului RCA prevăzute de legislaţia în vigoare la data producerii accidentului în România sau de legislaţia în vigoare a celorlalte state pe teritoriul cărora s-a produs accidentul, din care va fi dedusă, după caz, franşiza prevăzută prin lege.

Rezultă din cele ce preced că BAAR este, cum îi arată şi numele, un organism ai cărui membri sunt societăţile de asigurare care au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule. În prezenta cauză, interesează funcţia BAAR de organism de compensare a victimelor unor accidente produse de autovehicule care fie nu erau asigurate RCA, desi asigurarea era obligatorie, fie au rămas neidentificate.

Regulile şi limitele aplicabile acestei funcţii de garanţie pentru victime sunt în esenţă cele aplicabile oricărui asigurător RCA, fiind vorba despre dreptul comun al răspunderii civile delictuale şi, în completare, regulile specifice edictate în materia răspunderii civile auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Că activitatea şi funcţiunile BAAR nu pot fi disociate de materia asigurărilor RCA rezultă şi din întreaga reglementare a Legii nr. 132/2017, al cărei art. 1 dispune în mod explicit că această lege reglementează:

a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA;

b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligaţia să încheie contracte RCA şi excepţiile de la această obligaţie, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligaţiile asiguratului, obligaţiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite şi excluderile, elementele privind stabilirea şi plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor şi asigurătorilor;

c) organizarea şi funcţionarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR.

Ar fi prin urmare eronat în drept să se aprecieze că numai litigiile decurgând dintr-un contract de asigurare RCA ar fi subsumate materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu şi cele decurgând din lipsa unei astfel de asigurări obligatorii, situaţie în care BAAR preia, în virtutea legii, funcţiunile care în mod normal ar fi revenit asigurătorului RCA al vehicului care a produs pagubele. Materia asigurărilor include în mod limpede şi situaţia în care calitatea procesuală pasivă aparţine BAAR, în lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, ca şi acţiunile subsecvente în regres, indiferent dacă acestea sunt exercitate de asigurătorul RCA, în cazurile prevăzute de lege, sau de BAAR.

De altfel, textul C. proc. civ. nu se referă la litigiile decurgând din contracte de asigurare, ci face trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenţia evidentă de a cuprinde şi litigii care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule şi tramvaie. Raţiunea legiuitorului – al cărui drept de apreciere în ceea ce priveşte edictarea regulilor de admisibilitate a căilor de atac rezultă din art. 125 alin. (2) din Constituţie – constă în aceea că aceste litigii ridică probleme preponderente de ordin factual, iar stabilirea elementelor răspunderii şi îndeosebi cuantificarea prejudiciilor materiale şi morale implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanţelor de fond (prima instanţă şi cea de apel).

Aşa fiind, litigiul de faţă este subsumat materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., şi aceasta chiar dacă nu rezultă dintr-un contract de asigurare, ci din funcţia de garant acordată de lege BAAR, ca organism de compensare a victimelor şi chiar dacă regulile de drept material aplicabile sunt, în mare măsură, regulile de drept comun privitoare la răspunderea civilă delictuală şi, în speţă, şi la acţiunea în regres; cu prioritate în cauză se aplică însă normele speciale edictate pentru materia asigurărilor RCA, din care rezultă atât obligaţia de dezdăunare a BAAR, cât şi dreptul de regres al acestui organism; regulile de drept comun sunt aplicabile în completare, în măsura în care normele speciale nu derogă de la ele.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia în dosarul civil nr. x/2019, recursul nu a fost respins ca inadmisibil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea observă că această susţinere este incompletă – în cauză, recursul a fost constatat nul prin decizia nr. 1226/8.06.2021 a acestei instanţe (Cas., s. I civ.), fără a fi făcute aprecieri cu privire la admisibilitate. Instanţa de recurs era în drept să aprecieze care excepţie are prioritate, ceea ce a şi făcut, fără ca pronunţarea prioritară asupra nulităţii recursului să implice o statuare asupra admisibilităţii căii de atac.

În concluzie, se reţine că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, respectiv în art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Acelaşi principiu este reglementat şi prin prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în vigoare la data începerii procesului, potrivit cărora: "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale". Aceste prevederi se regăsesc şi în cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în vigoare la data soluţionării prezentei căi de atac.

În acelaşi sens, alin. (2) al art. 457 C. proc. civ. arată că: "Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Câtă vreme prezentul proces a început la data de 23 aprilie 2021, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din acelaşi act normativ, decizia civilă nr. 15/A din 18 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, fiind pronunţată într-o cerere referitoare la materia asigurărilor, conform celor ce preced, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În consecinţă, analiza criticilor deduse judecăţii recursului şi a celorlalte incidente grefate pe aceste critici nu se mai impune, faţă de dispoziţiile art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora: "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare."

Pentru aceste considerente, dând eficienţă textelor de lege evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 15/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 15/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2023.