Conflict of jurisdiction in execution proceedings: territorial competence of execution court when debtor is a judicial body and optional jurisdiction under Article 127 CPC not invoked

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în data de 14.09.2023, sub nr. x/2023, contestatorul Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimata A. a solicitat: suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 52/2020, în temeiul art. 719 alin. (7) C. proc. civ. şi art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 22/2002; suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 52/2020, în temeiul art. 719 alin. (1)-(6) C. proc. civ. şi art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002; anularea Publicaţiei de vânzare nr. 1 emise de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2020 şi a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul amintit.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti:

Prin sentinţa nr. 7759/15.09.2023 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

În motivare, instanţa a arătat că în conformitate cu prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., forma în vigoare la data de 28.07.2020 când a pornit executarea, competenţa de soluţionare a cererii de suspendare provizorie revine, ca instanţa de executare, judecătoriei în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, contestator fiind Tribunalul Bucureşti, devin incidente dispoziţiile speciale, derogatorii de la norma generală, regăsite în art. 127 şi alin. (2)1 C. proc. civ. care stipulează un caz de competenţă facultativă de ordine publică.

Cum Tribunalul Bucureşti are calitatea de contestator, fiind instanţă ierarhic superioară Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu instanţa de executare, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

II. Hotărârea Judecătoriei Ploieşti:

Prin sentinţa nr. 5236 pronunţată la data de 25 septembrie 2023 în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Instanţa a reţinut că în cauză devin incidente considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, potrivit cărora instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare este judecătoria care a încuviinţat executarea silită.

În plus, chiar şi dacă dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. ar fi aplicabile, acestea ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competenţă a unei alte instanţe aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., a fost determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speţă, nu au fost invocate aceste dispoziţii legale la momentul sesizării Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti cu cererea de încuviinţare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea acestei instanţe, aceasta a dobândit calitatea de instanţă de executare.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 14339 din data de 3 octombrie 2023, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte instanţa de executare în raport de domiciliul debitorului, iar nu în funcţie de instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca instanţa de executare să fie stabilită în raport de instanţa care a soluţionat cererea de încuviinţare a executării ar fi trebuit să reglementeze expres această situaţie.

Împrejurarea că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a încuviinţat executarea nu este suficientă pentru a se considera că are calitatea de instanţă de executare, iar decizia RIL nr. 20/2021 instituie o prorogare de competenţă cu privire la toţi debitorii menţionaţi în titlul executoriu, prorogare ce are însă în vedere o instanţă competentă. Altfel spus, nu va opera prorogarea dacă instanţa iniţial sesizată nu era ea însăşi competentă.

A mai reţinut că modificarea art. 651 alin. (1) C. proc. civ. intervenit după publicarea deciziei RIL nr. 20/2021, care a vizat doar existenţa pluralităţii de debitori, astfel cum este reglementată de art. 112 C. proc. civ.., dar nu putea să dea o dezlegare şi pentru modalitatea de stabilire a competenţei în raport de calitatea de creditor sau debitor astfel cum este reglementată de art. 127 C. proc. civ., întrucât nu exista această situaţie premisă la data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, constatând că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti este instanţă inferioară în arondarea debitorului Tribunalul Bucureşti, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor derogatorii şi de ordine publică prevăzute la art. 127 alin. (2)1 rap. la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., iar Judecătoria Ploieşti a devenit instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie cererea denumită "contestaţie la executare" prin care contestatorul Tribunalul Bucureşti a solicitat suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 52/2020 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite ce face obiectul aceluiaşi dosar de executare, anularea Publicaţiei de vânzare nr. 1 emise de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2020 şi a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul de executare.

Potrivit dispoziţiilor art. 719 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea, suspendarea putându-se solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată.

În completare, art. 719 alin. (7) C. proc. civ. prevede că, dacă există urgenţă şi dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauţiunea, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, încheierea nefiind supusă niciunei căi de atac.

Din analiza textelor de lege anterior menţionate, rezultă că atât suspendarea executării silite, cât şi suspendarea provizorie a acesteia, chiar dacă sunt solicitate prin cereri separate, se soluţionează de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare, având în vedere caracterul incidental al acestor cereri faţă de acţiunea principală reprezentată de contestaţia la executare.

Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.: "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, în acord cu prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a altor incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Prin Decizia nr. 27/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., instanţa învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să îşi verifice competenţa potrivit dispoziţiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluţioneze cauza pe fond, trebuie să pronunţe o soluţie de declinare a competenţei în favoarea instanţei de executare.

Astfel, având în vedere că cererea de suspendare provizorie a executării silite are caracter dublu incidental, atât faţă de cererea de suspendare a executării până la soluţionarea contestaţiei la executare, cât şi faţă de contestaţia la executare, cererea de suspendare provizorie a executării silite se judecă de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.

Totodată, în contextul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, prin care a fost stabilită instanţa competentă material să soluţioneze contestaţia la executare, respectarea dezlegării date prin această decizie impune instanţei învestite cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite obligaţia de a-şi verifica competenţa pentru a se asigura respectarea principiului unicităţii instanţei de executare.

În prezenta cauză, prin încheierea din 18 august 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a încuviinţat executarea silită a debitorilor Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti în dosarul de executare nr. 52/2020 al B., până la realizarea dreptului creditorului A..

Conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe (Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti) a fost generat de aprecierea diferită a acestora asupra caracterului normelor de competenţă prevăzute de dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., ce reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, raportat la circumstanţele factuale concrete ale litigiului, ce relevă că debitor (contestator în prezenta cauză) este o instanţă de judecată.

Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competenţa facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2)1 Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

În cauză, petentul Biroul Executorului Judecătoresc B. nu a înţeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviinţare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, care era instanţă inferioară Tribunalului Bucureşti.

Normele art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanţă, din oficiu, prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată din oficiu şi nici de către reclamant, ci numai de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competenţă a unei alte instanţe, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speţă, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziţii legale la momentul sesizării Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanţă de executare.

Potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, se impune ca una şi aceeaşi instanţă să soluţioneze atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2023.