Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of the seized court for airline compensation claim due to unchallenged private-order territorial competence

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea – secţia I civilă, în data de 16 martie 2023, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B., la plata sumei de 400 euro, reprezentând compensaţie întârziere zbor, precum şi a dobânzii legale, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată, arătând că pasagerul a achiziţionat bilete de transport aerian pentru cursa operată de compania pârâtă, pentru zborul x/01.08.2022, pe ruta Cluj-Napoca-Larnaca, care a fost anulat. A mai învederat că între părţi a intervenit o cesiune de creanţă, prin care cedentul le-a cesionat toate drepturile şi accesoriile izvorâte din dreptul de a percepe compensaţia datorată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522 din C. civ., precum si jurisprudenta relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14).

Prin sentinţa civilă nr. 6943 din 14 iulie 2023, pronunţată de Judecătoria Buftea – secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, este instituită o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Astfel, conform biletelor de transport aerian anexate, s-a stabilit că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Cluj-Napoca, Romania, iar ca punct de sosire Aeroportul din Larnaca, Cipru.

În consecinţă, această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în a cărei circumscripţie se află locul de plecare a avionului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 9367/CC/2023 din 4 septembrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, că în privinţa cererii deduse judecăţii este competentă să o soluţioneze instanţa de la sediul pârâtului, aşa cum cum rezultă din coroborarea art. 107 alin. (1) raportat la art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Totuşi, trebuie observat că este vorba despre o competenţă de ordine privată, iar nu de ordine publică, dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. stipulând în sensul că necompetenţa teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare. Or, pârâta nu a invocat necompetenţa teritorială prin întâmpinare, iar instanţa nu avea posibilitatea să o invoce din oficiu, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Buftea, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale precitate şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indicată în cuprinsul hotărârii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Buftea şi Judecătoria Cluj-Napoca şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la caracterul normei de competenţă reprezentată de dispoziţiile din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, coroborate cu cele din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91.

Astfel, Judecătoria Buftea a reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, Regulamentul instituie o competenţă exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului, în timp ce Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că Regulamentul se aplică pasagerilor, nu şi cesionarilor de creanţe, iar în cauză competenţa teritorială este de ordine privată, în considerarea protejării intereselor persoanei prejudiciate, motiv pentru care prima instanţă sesizată nu putea, în lipsa unei invocări din partea pârâtei, să ridice din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială.

Înalta Curte reţine, cu titlu prealabil, că dispoziţiile din cuprinsul Regulamentului nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, care a abrogat Regulamentul (CE) nr. 44/2001, au relevanţă doar din perspectiva competenţei internaţionale, însă odată stabilită competenţa instanţelor române, instanţa naţională competentă teritorial se stabileşte potrivit normelor dreptului intern.

Or, în cauză, prima instanţă sesizată, respectiv Judecătoria Buftea, a invocat din oficiu doar excepţia necompetenţei sale teritoriale, apreciind implicit că instanţelor române le revine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

În continuare, se reţine că litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea cu valoare redusă, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 1026-1033 C. proc. civ., privind obligarea pârâtei B. la plata sumei de 400 euro, echivalent în RON, reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului operat de aceasta.

Potrivit art. 1028 C. proc. civ., competenţa materială de a soluţiona cererea de valoare redusă în primă instanţă aparţine judecătoriei, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Se constată faptul că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, la alin. (1) pct. 6 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie este locul de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.

În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţă necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

Astfel, fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Aşadar, rezultă că şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

Cum în speţă pârâta nu a formulat întâmpinare, conform dispoziţiilor art. 1029 alin. (4) C. proc. civ., prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea, ţinând cont de alegerea făcută de reclamantă, soluţionarea cauzei rămâne în competenţa instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, în favoarea acesteia operând o prorogare de competenţă, astfel că o eventuală necompetenţă teritorială s-a acoperit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.