Territorial competence for presidential orders on minors' domicile and maintenance: application of special Article 920 CPCC versus general Article 114 CPCC when the pending divorce case has not yet passed the preliminary stage
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Pitești Court, ordering that it retain competence to adjudicate the case, which had been pended following reciprocal declinations by the courts of A. and Pitești. The dispute concerned a procedural request filed via presidential order to provisionally establish the minors' domicile with the mother, compel child support payments, and substitute the father's consent for school enrollment, submitted pending a separate divorce action filed in Court A. The High Court held that although Article 920 of the Civil Procedure Code allows a divorce court to handle accessory requests via presidential order, this special norm applies only after the court has verified its competence over the main divorce action; since the divorce case in Court A was still in the preliminary procedural phase, the general exclusive territorial rule of Article 114, which vests competence in the court of the protected person's domicile, governed the case. Because evidence confirmed the minors resided with their mother in Pitești at the time of filing, the Pitești Court was determined to be the competent instance for the protective measures.
Legislator headnote
AI generatedart. 920 C. proc. civ, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, art. 997 C. proc. civ, art. 998 C. proc. civ, art. 114 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ; Territorial competence for presidential orders on minors' domicile and maintenance: application of special Article 920 CPCC versus general Article 114 CPCC when the pending divorce case has not yet passed the preliminary stage: and Pitești. The dispute concerned a procedural request filed via presidential order to provisionally establish the minors' domicile with the mother, compel child support payments, and substitute the father's consent for school enrollment, submitted pending a separate divorce action filed in Court A. The High Court held that although Article 920 of the Civil Procedure Code allows a divorce court to handle accessory requests via presidential order, this special norm applies only after the court has verified its competence over the main divorce action; since the divorce case in Court A was still in the preliminary procedural phase, the general exclusive territorial rule of Article 114, which vests competence in the court of the protected person's domicile, governed the case. Because evidence confirmed the minors resided with their mother in Pitești at the time of filing, the Pitești Court was determined to be the competent instance for the protective measures.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive for establishing the competent court in the resolution of the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023
Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei A., în data de 23 iunie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, pe cale de ordonanţă preşedinţială, cu caracter provizoriu până la soluţionarea acţiunii de divorţ, stabilirea domiciliului minorilor D. şi E. la mamă, la adresa de reşedinţă, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor de la data introducerii acţiunii şi până la majorat, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 997 şi urm. şi art. 920 C. proc. civ.
În data de 10 iunie 2023, reclamanta a formulat cerere de completare a acţiunii principale, prin care a solicitat şi suplinirea acordului pârâtului în vederea transferării minorilor la o şcoală din municipiul Piteşti, arătând că în prezent minorii locuiesc la mamă. A invocat prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, art. 920 şi art. 997 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1524/2023 din 13 iulie 2023, pronunţată de Judecătoria A., a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, că în raport cu art. 998 C. proc. civ., nu are relevanţă faptul că pe rolul Judecătoriei A. a fost înregistrată o acţiune de divorţ, deoarece competenţa teritorială pentru cererea de divorţ va fi analizată abia la primul termen de judecată.
Astfel, în stabilirea competenţei, această instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care conţin norme juridice cu caracter special, derogatoriu de la normele generale de competenţă teritorială. Dat fiind faptul că minorii au reşedinţa la mamă în municipiul Piteşti, această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale, în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Învestită prin declinare, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 4531/2023 din 6 septembrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei A., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, că sunt incidente dispoziţiile art. 920 coroborat cu art. 998 C. proc. civ., aceasta din urmă având caracter special şi stipulând că cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.
Din verificările efectuate în sistemul informatizat Ecris, instanţa a constatat că pe rolul Judecătoriei A. este înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect cererea de divorţ, care este anterior înregistrării prezentului dosar.
În dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei A., reclamanta B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., desfacerea căsătoriei, menţinerea numelui din timpul căsătoriei, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, stabilirea domiciliului minorilor la mamă şi plata pensiei de întreţinere. Astfel, norma procedurală incidentă în cauză sub aspectul instanţei judecătoreşti competente teritorial este cea din cuprinsul art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., cererea de divorţ cu accesoriile sale fiind de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În cauză, ultima locuinţă comună a soţilor a fost în A., judeţul Giurgiu, astfel cum reiese din susţinerile părţilor.
Coroborând dispoziţiile legale menţionate, instanţa a apreciat că dacă există un litigiu pe fond pendinte, cererea de ordonanţă preşedinţială se soluţionează de către instanţa sesizată cu judecarea litigiului respectiv, iar în aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială aparţine Judecătoriei A., instanţă competentă să soluţioneze cererea şi pe fondul dreptului, învestită deja cu soluţionarea cererii de divorţ dintre părţi.
S-a mai apreciat că nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ., din cuprinsul cărora reiese că norma de competenţă nu se aplică în cazul oricăror cereri date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă, ci exclusiv cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, respectiv cele prevăzute de Titlul III din Cartea I a C. civ., intitulat "Ocrotirea persoanei fizice".
În cauza de faţă, domiciliul minorilor nu a fost stabilit definitiv, situaţia domiciliului acestora fiind incertă în lipsa unei înţelegeri dintre părţi. Minorii au locuit în A. cu ambii părinţi, până când au plecat în luna iunie cu mama, la reşedinţa acesteia din municipiul Piteşti.
Faţă de art. 920 C. proc. civ., instanţa a reţinut că, în procedura divorţului, măsuri privind ocrotirea persoanei fizice care în mod obişnuit ar intra în competenţa instanţei de tutelă potrivit art. 114 C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale, în temeiul art. 920 C. proc. civ., normă specială care se va aplica cu prioritate faţă de norma generală consacrată prin art. 114 C. proc. civ.. Totodată, din cuprinsul art. 919 şi art. 920 C. proc. civ., reiese că procedura divorţului cuprinde şi norme privind cererile accesorii şi incidentale introduse pe calea ordonanţei preşedinţiale, iar aceste prevederi au caracter special, motiv pentru care vor fi aplicate prioritar faţă de art. 114 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria A. şi Judecătoria Piteşti, secţia civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competenţă fiind generată de constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la norma de drept incidentă în cauză.
Astfel, Judecătoria A. a făcut aplicarea art. 998 raportat la art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Piteşti, secţia civilă a reţinut incidenţa art. 998 raportat la art. 915 alin. (1) şi art. 920 C. proc. civ., faţă de existenţa pe rolul Judecătoriei A. a dosarului nr. x/2023, având ca obiect cererea de divorţ ce priveşte părţile din prezenta cauză.
Prin prezentul demers judiciar, s-a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, stabilirea domiciliului minorilor la mamă, cu caracter provizoriu, până la soluţionarea acţiunii de divorţ, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor şi suplinirea acordului tatălui pentru înscrierea minorilor la o unitate de învăţământ.
Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.
Astfel, în ceea ce priveşte ordonanţa preşedinţială, competenţa de soluţionare este aceeaşi cu cea determinată pentru soluţionarea cauzei pe fond, determinare care poate opera în abstract de către instanţa învestită în procedura ordonanţei preşedinţiale (în cazul în care nu este promovată şi o cerere pe calea dreptului comun, pe fondul dreptului) sau în concret (în cazul în care este înregistrată pe rolul instanţei cererea pe fondul dreptului), caz în care competenţa se stabileşte de instanţa învestită cu soluţionarea fondului dreptului.
În speţa supusă analizei, în ceea ce priveşte fondul dreptului dedus judecăţii prin prezenta ordonanţă preşedinţială, se reţine că pe rolul Judecătoriei A., cu privire la părţile din prezenta cauză, se află înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect divorţ.
Din relaţiile comunicate de Judecătoria A., aflate la dosarul instanţei supreme, rezultă că, la această dată, dosarul nr. x/2023 se află în procedura prealabilă, fiind dispusă comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât în data de 16 octombrie 2023, în vederea depunerii întâmpinării. Aşadar, în dosarul de divorţ nu a fost depăşit momentul verificării competenţei de soluţionare a cauzei de către instanţa învestită, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, existenţa dosarului de divorţ pe rolul Judecătoriei A. nu poate atrage, în favoarea acestei instanţe, competenţa de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale deduse judecăţii.
Din aceleaşi raţiuni, nu poate fi aplicabilă nici norma specială reglementată de art. 920 C. proc. civ., potrivit cu care "Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei".
Textul art. 920 C. proc. civ. reprezintă o normă specială în raport cu dispoziţiile cuprinse în art. 114 din acelaşi cod (potrivit cu care cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită), normă ce permite instanţei învestite cu soluţionarea cererii de divorţ să se pronunţe, pe calea ordonanţei preşedinţiale, asupra cererilor accesorii şi incidentale formulate în timpul procesului de divorţ.
Însă, pentru a fi incidentă norma specială de la art. 920 C. proc. civ. esenţial este ca instanţa învestită cu soluţionarea dosarului de divorţ să îşi fi verificat competenţa de soluţionare a cererii.
Or, cum în cauză dosarul de fond al Judecătoriei A. se află în procedura prealabilă şi raportat la măsurile ce se solicită a fi dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale, se reţine că, la stabilirea instanţei competente a soluţiona ordonanţa preşedinţială, devin incidente prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Aceste dispoziţii legale instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, având caracter de normă generală, de ordine publică, în raport cu dispoziţiile art. 920 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, în aplicarea acestor prevederi legale, interesează domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite la data sesizării instanţei de judecată, în speţă, la data de 23 iunie 2023.
Potrivit art. 92 alin. (1) C. civ. "Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic".
Astfel, se reţine că, potrivit susţinerilor ambelor părţi, părţile şi minorii au locuit în A. până cel mai târziu în data de 17 iunie 2023, când reclamanta s-a mutat cu copiii în municipiul Piteşti. La dosarul Judecătoriei A. se află un contract de intermediere imobiliară din data de 5 iunie 2023, încheiat de reclamantă cu o agenţie imobiliară în vederea închirierii unui apartament în municipiul Piteşti, situat la aceeaşi adresă unde reclamanta declară că are reşedinţa, respectiv în Str. x bl. 12A, jud. Argeş.
De asemenea, la dosarul Judecătoriei A. se află cererile de transfer ale minorilor, înregistrate la Şcoala gimnazială F. din Piteşti sub nr. x/22.06.2023 şi nr. y/22.06.2023.
În acest context factual, se reţine că, la data formulării ordonanţei preşedinţiale, domiciliul minorilor era în Piteşti, la mamă.
Totodată, se observă că prin sentinţa civilă nr. 4463/17.08.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2023, s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta B. şi s-a stabilit, cu titlu provizoiu, până la soluţionarea dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei A., locuinţa minorilor la mamă, a fost suplinit acordul pârâtului pentru înscrierea minorilor la o unitate de învăţământ şi a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor.
Din considerentele hotărârii anterior menţionate, rezultă că în dosarul respectiv a fost efectuată o anchetă socială, care a concluzionat că locuinţa reclamantei şi a minorilor este în municipiul Piteşti.
Prin urmare, cum în cauză domiciliul minorilor nu a fost stabilit pe cale judecătorească, iar din cele anterior arătate rezultă că minorii, la data demarării prezentului demers judiciar, locuiau, împreună cu mama acestora, în Piteşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Piteşti, ca instanţă în circumscripţia căreia îşi are domiciliul/reşedinţa persoana ocrotită.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.