Compensatory rights for ethnic persecution: validity of witness testimony proving refugee displacement from Bessarabia under Law 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the respondent pension institution, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment that reinstated the claimant’s status as a beneficiary of Law no. 189/2000 for the period from 1941 to March 6, 1945, and ordered the issuance of a new administrative decision granting the corresponding rights effective from March 1, 2003. The dispute concerned a challenge to an administrative decision that rejected the claimant's application for compensatory rights under the law, based on the claimant’s residence in Bessarabia and subsequent displacement following the evacuation of the territory in 1941. The court determined that the administrative rejection was unjustified because the claimant’s refugee status was adequately proven through witness declarations, satisfying the legal requirement for proving ethnic persecution via involuntary relocation or "stramutare" during the specified historical period, as defined by Article 1(c) of Law no. 189/2000 and the evidentiary standards in Government Order no. 105/1999 and Government Emergency Ordinance no. 127/2002.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 1 din Legea nr. 189/2000; Compensatory rights for ethnic persecution: validity of witness testimony proving refugee displacement from Bessarabia under Law 189/2000: Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de drepturi compensatorii, cetățeanul român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin aceea că a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 decembrie 2003, reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 8273/7302 din 3 octombrie 2003, prin care i s-a respins în mod nejustificat, cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 431 din 3 martie 2004, a admis acțiunea reclamantului. A anulat hotărârea nr. 8673/7302 din 3 octombrie 2003, emisă de pârâtă. A obligat Casa de Pensii a municipiului București, să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1941 - 6 martie 1945 și să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu 1 martie 2003.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că declarațiile martorilor T.V. și T.G. fac dovada refugierii reclamantului, din Basarabia, începând cu anul 1941.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ. și susținând, în esență, că se impune respingerea cererii reclamantului, întrucât nu s-a făcut dovada persecuției invocate, în raport cu probele administrate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de drepturi compensatorii, cetățeanul român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin aceea că a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Totodată, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv declarație de martori, în sensul art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002.
În speța de față, din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantul s-a născut la 29 august 1918 în Soroca - URSS, fiind fiul lui M. și E., iar din declarațiile martorilor T.V. și T.G., autentificate sub nr. 1102 din 29 ianuarie 2003 și nr. 907 din 27 ianuarie 2003, reiese că după evacuarea Basarabiei de către autoritățile române, din 1941, C.I. nu s-a mai întors în localitatea de domiciliu.
Astfel că declarațiile martorilor precizați anterior fac dovada strămutării reclamantului, din anul 1941, ca urmare a refugierilor de persoane de pe teritoriul Basarabiei, ocupată de URSS în perioada 1940 - iunie 1941.
Cum strămutarea, respectiv refugierea din localitatea de domiciliu, este o modalitate de persecuție etnică care operează pe toată perioada refugiului, instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și a aplicat prevederile Legii nr. 189/2000.
Așa fiind, recursul declarat de pârât este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 431 din 3 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.