Scope of extraordinary appeal review regarding bad-faith construction and quantification of loss-of-use damages for unlawful land occupation

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Sectorului 5 Bucureşti şi Administraţia Domeniului Public Sector 5, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

1. obligarea acestora să ridice toate amenajările prin care au ocupat şi au transformat în loc de joacă pentru copii terenul situat în Bucureşti, Aleea x, identificat cu număr cadastral x, în suprafaţă de 1.799 mp, proprietatea reclamanţilor şi să îl aducă la starea iniţială;

2. obligarea pârâtului Primarul Sectorului 5 Bucureşti la plata sumei de 1.000 euro/lună în echivalent în RON la data plăţii, pentru perioada 06.10.2011-06.10.2014, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului intravilan menţionat anterior;

3. obligarea pârâtului Primarul Sectorului 5 Bucureşti la plata sumei de 1.000 euro/lună în echivalent RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa a terenului menţionat, începând cu 7 octombrie 2014 şi până la data la care reclamanţilor li se va restitui posesia şi folosinţa efectivă a terenului al cărui proprietari sunt, respectiv până la data eliberării şi aducerii terenului la starea iniţială.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555 şi următoarele, art. 1357 din C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, art. 44 alin. (1) teza a Ii-a şi art. 136 alin. (5) din Constituţia României.

La 11 februarie 2015 reclamanţii au formulat cerere modificatoare, prin care au arătat că înţeleg să formuleze cererea de chemare în judecată şi în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 5 Bucureşti, Administraţia Domeniului Public Sector 5 şi S.C. Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A., solicitând:

A. obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în litigiu, în temeiul art. 563 alin. (1) C. civ.

B. obligarea pârâţilor să desfiinţeze pe cheltuiala lor toate lucrările prin care au amenajat un loc de joacă pentru copii pe terenul în litigiu şi să-1 aducă la starea iniţială, în temeiul art. 582 alin. (1) lit. b) C. civ.

C. obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000 euro/lună în echivalent RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.10.2011-02.10.2014, în temeiul art. 582 alin. (2) coroborat cu art. 1357 şi urm. C. civ.

D. obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000 euro/lună în echivalent RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, începând cu data de 03.10.2014 şi până la data la care reclamanţilor li se va restitui posesia şi folosinţa efectivă a terenului, respectiv până la data eliberării terenului de lucrările existente în acest moment şi aducerii terenului la starea iniţială, în temeiul art. 582 alin. (2) coroborat cu art. 1357 şi urm. C. civ.

E. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 iulie 2015, în temeiul dispoziţiilor art. 200 C. proc. civ., instanţa a anulat capătul de cerere având ca obiect revendicare imobiliară, pentru neîndeplinirea obligaţiei de timbrare.

La 29 octombrie 2015 reclamanţii au depus o nouă cerere modificatoare, prin care au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună şi obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul situat în Bucureşti, Aleea x, identificat cu număr cadastral x, în suprafaţă de 1.799 m.p., în temeiul art. 563 alin. (1) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4122 din 26 mai 2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2034 din 16 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor privind primul capăt de cerere, astfel cum a fost modificată.

A respins cererea privind obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren situat în Bucureşti, Aleea x, în suprafaţă de 1799 mp, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 5 şi Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A., astfel cum a fost precizată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia civilă nr. 684 A din 10 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2034 din 16 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primarul Sectorului 5 şi Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A..

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Sectorului 5 Bucureşti.

A admis în parte cererea de chemare în judecată.

A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul situat în Bucureşti, Aleea x, înscris în cartea funciară nr. x a Sectorului 5 Bucureşti, identificat cu număr cadastral x, cu excepţia suprafeţei de 97 mp, situată în afara limitei cadastrate, ocupată cu alei şi trotuare asfaltate aferente căilor de acces auto şi Postului Trafo, astfel cum această suprafaţă a fost identificată în raportul de expertiză topografică întocmit de expert C..

A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor având ca obiect suprafaţa de 97 mp, situată în afara limitei cadastrate, ocupată cu alei şi trotuare asfaltate aferente căilor de acces auto şi Postului Trafo.

A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti să desfiinţeze pe cheltuiala sa toate lucrările de amenajare a unui loc de joacă pentru copii pe terenul identificat mai sus şi să aducă terenul la starea iniţială.

A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti să achite reclamanţilor suma de 84.594 euro, în RON, la cursul euro/leu publicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă aferentă perioadei 3 octombrie 2014-1 martie 2019.

A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti să achite reclamanţilor suma de 1.121,96 euro lunar, în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Naţională a României în ziua plăţii, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă, cu începere din 1 martie 2019 şi până la data la care reclamanţilor li se va restitui posesia şi folosinţa efectivă a terenului identificat mai sus, cu excepţia celor 97 mp indicaţi, teren eliberat de locul de joacă pentru copii şi adus în starea iniţială.

A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti să achite reclamantului A. suma de 68.990,73 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 37.576,81 RON contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate la prima instanţă, 5.450 RON onorarii expert achitate la prima instanţă, 3.000 RON onorariu avocat achitat la prima instanţă, 200 RON onorariu curator achitat la prima instanţă şi 22.763,92 RON contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate în apel.

A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti să achite reclamantei B. suma de 6.150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3.150 RON cu titlu de onorarii expert achitate la prima instanţă şi 3.000 RON onorariu avocat achitat la prima instanţă.

A păstrat din sentinţa civilă apelată doar soluţiile de respingere a acţiunii faţă de Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A..

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 684 A din 10 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti a declarat recurs, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că mod eronat a reţinut instanţa de apel că pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti s-ar afla în situaţia unui constructor de rea-credinţă pe terenul altuia, situaţie în care, potrivit dispoziţiilor art. 582 C. civ., proprietarul terenului are dreptul de a-l obliga pe constructor să desfiinţeze sau să ridice construcţiile, plantaţiile sau lucrările executate, pe cheltuiala sa, cu obligarea acestuia să-i plătească despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului.

A mai susţinut recurentul că, în contra susţinerilor reclamanţilor, astfel cum reiese din proba cu înscrisuri administrată atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, lucrările de amenajare/reamenajare a locului de joacă pe teren nu sunt realizate de pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti, ci de către fosta Administraţie a Domeniului Public Sector 5 Bucureşti - aceasta având atribuţii de amenajare a locurilor de joacă pe raza sectorului 5, motiv pentru care în cauze similare pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti a fost scos din cauză ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Nici pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti şi nici fosta instituţie cu personalitate juridică - Administraţia Domeniului Public Sector 5 Bucureşti nu au fost implicaţi, ca unităţi deţinătoare, în procesul de restituire în natură desfăşurat în baza Legii nr. 10/2001 şi nu au luat cunoştinţă de restituirea în natură de care au beneficiat persoanele care au vândut reclamanţilor terenul.

S-a mai susţinut că lucrările de amenajare a parcului au fost efectuate de Administraţia Domeniului Public Sector 5 Bucureşti anterior emiterii dispoziţiei de restituire în natură, ceea ce îi conferă calitatea de constructor de bună-credinţă, iar lucrările de dată mai recentă s-au realizat în scopul reamenajării parcului deja existent la data restituirii terenului în natură, Administraţia Domeniului Public Sector 5 Bucureşti conformându-se prevederilor H.C.G.M.B. nr. x ce dispun ca Primăria Sectorului 5 (prin Administraţia Domeniului Public Sector 5) să administreze şi să întreţină zonele verzi ale sectorului 5.

Autorităţile locale ale sectorului 5 au fost înştiinţate despre restituirea terenului la o dată ulterioară finalizării lucrărilor de amenajare a parcului, reclamanţii nefăcând dovada că dispoziţia de restituire în natură a fost comunicată Primarului Sectorului 5 sau ADP Sector 5, iar predarea acestuia nu s-a făcut de către aceşti pârâţi. Aceste aspecte conturează cu evidenţă buna-credinţă a constructorului la momentul efectuării lucrărilor.

Trebuia ca reclamanţii să dovedească fie încălcarea unor raporturi locative (care nu există între părţi), fie ocuparea prin delict a terenului de către pârâţi. Or, acest lucru nu s-a realizat şi, mai mult decât atât, nu poate fi vorba despre amenajarea parcului cu rea-credinţă întrucât lucrările au fost începute şi finalizate cu mult timp înainte de restituirea în natură a terenului.

În ce priveşte capătul de cerere referitor la acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, stabilirea cuantumului acestora nu se poate raporta decât la noţiunea de "prejudiciu cert" - a cărui existenţă este neîndoielnică şi a cărui întindere poate fi sigur stabilită, prin raportare la dispoziţiile art. 1349 C. civ., ce impun întrunirea cumulativă a existenţei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.

Astfel, a arătat recurentul că, în contra susţinerilor reclamanţilor, prejudiciul nu poate fi prezumat în condiţiile în care nu s-a făcut dovada intenţiei de a închiria terenul respectiv sau dovada vreunei solicitări din partea unor terţi privitoare la intenţia de a închiria de la reclamanţi întreaga suprafaţă a terenului.

Probatoriul administrat în cauză (expertiza tehnică specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, întocmită de expert D.) nu a avut la bază o documentaţie certă a preţului chiriei în perioada evaluată, constând în contracte de închiriere având ca obiect teren similar zonei evaluate, ci s-a raportat la surse/informaţii neconforme cu valoarea reală a închirierii unui mp de teren în zona respectivă, ceea ce a condus la o supraestimare a terenului evaluat, nefiind utilizate documente din care să rezulte un preţ real, corect, corespunzător pentru un mp pentru un teren similar celui evaluat.

În concret, prejudiciul pretins nu numai că nu este unul cert, dar mai mult decât atât, cuantumul lui este unul absolut nejustificat, supraevaluat. Raportat la împrejurările speţei, regulile de evaluare a întinderii prejudiciului ar fi trebuit să asigure o apreciere echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care le pretinde, or, prin raportare la cele anterior expuse rezultă caracterul exorbitant al cuantumului despăgubirilor, nefundamentate şi nedovedite.

În acelaşi sens este şi criteriul general evocat de CEDO - despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea efectiv adusă, având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Recurentul a mai susţinut că reclamanţii ar fi trebuit să probeze şi legătura de cauzalitate dintre elementele necesare atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv să dovedească săvârşirea cu vinovăţie a faptei, să cuantifice şi să probeze prejudiciul suferit - numai în aceste condiţii instanţa ar fi putut să acorde un prejudiciu.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate, arătând, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 1349 C. civ., iar criticile referitoare la modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriului nu pot constitui motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac.

Intimata-pârâtă Amenajare Edilitară Sector 5 S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că, prin raportare la criticile formulate, decizia instanţei de apel dobândeşte caracter definitiv sub aspectul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive. Totodată, a menţionat că în cuprinsul cererii de recurs au fost expuse critici privind situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, chestiuni de fond nesusceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Procedura desfăşurată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 4 mai 2023, recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen la 12 octombrie 2023, ulterior preschimbat la 18 octombrie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Astfel, cu titlu prealabil, se reţine că recursul este o cale extraordinară de atac pusă la dispoziţia părţii interesate numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 488 C. proc. civ., ce vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, sens în care controlul judiciar se poate exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speţă, fără a antrena o devoluţiune a cauzei şi, prin urmare, fără posibilitatea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele de fond.

Având în vedere aceste elemente caracteristice ale recursului, instanţa învestită cu soluţionarea acestuia nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv, şi doar în limita criticilor aduse hotărârii recurate invocate de recurent prin motivele de recurs, aspectele necriticate dobândind autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, întrucât instanţa de recurs nu a fost învestită cu o cale de atac devolutivă, raportarea se va face la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond şi numai în măsura în care aceasta este necesară pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Astfel, se reţine că prin cererea de recurs a fost invocat un singur motiv de nelegalitate, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui temei legal, hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reglementarea de referinţă având în vedere situaţiile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată, deşi a analizat textele de lege incidente speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Pe calea recursului de faţă, prevalându-se de motivul de casare anterior enunţat, recurentul-pârât a invocat nelegalitatea deciziei atacate prin prisma încălcării şi aplicării eronate a normelor legale în materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1349 C. civ., în sensul că nu este îndeplinită condiţia prejudiciului întrucât acesta nu are caracter cert. În susţinerea acestui motiv de recurs se arată că prejudiciul solicitat de reclamanţii intimaţi pentru lipsa de folosinţă a terenului a fost prezumat în condiţiile în care nu s-a făcut dovada intenţiei de a închiria terenul respectiv sau dovada vreunei solicitări din partea unor terţi privitoare la intenţia de a închiria întreaga suprafaţă în discuţie. Totodată, sub aspectul cuantificării prejudiciului, se susţine că acesta este subordonat aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care îl pretinde.

Potrivit dispoziţiilor art. 1349 C. civ. "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar conform prevederilor art. 1357 din acelaşi act normativ "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

Din conţinutul normativ al prevederilor legale anterior anunţate rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului faptei ilicite.

Deşi recurentul-pârât a susţinut că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia prejudiciului pentru atragerea răspunderii sale civile delictuale, Înalta Curte constată că, prima categorie de argumente redate în cuprinsul cererii de recurs(respectiv cele vizând prezumarea prejudiciului) se referă la chestiuni de temeinicie vizând nedovedirea prejudiciului imputat, prin care se tinde la o reapreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii şi nu au în vedere o interpretare a normei legale evocate. Se reţine astfel, că o atare evaluare excedează motivului de casare invocat, iar în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., susţinerile nici nu pot fi încadrate într-un alt motiv de casare dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, aşa cum s-a arătat, vizează aspecte de temeinicie a hotărârii recurate şi nu de legalitate a sa.

În legătură cu întinderea prejudiciului(cuantificarea acestuia în susţinerea recurentului), Înalta Curte reţine că prejudiciul creat reclamanţilor intimaţi constă în lipsirea acestora de exerciţiul concret al atributului folosinţei dreptului de proprietate care presupune exercitarea de către titularul său a unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea sa, din punct de vedere fizic sau economic, direct şi nemijlocit, prin putere proprie şi în interes propriu sau a consimţi ca stăpânirea să fie exercitată în numele şi în interesul lui, de către o altă persoană.

Potrivit art. 1385 C. civ. "(1)Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.(4) Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei."

Din reglementarea anterior enunţată, Înalta Curte reţine că principiul general în materia întinderii reparaţiei în cazul răspunderii civile delictuale este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită. Aceasta înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Beneficiul nerealizat de către un proprietar ca urmare a ocupării imobilului său de către o altă persoană este reprezentat, de regulă, de chiria pe care acesta ar fi putut-o obţine prin închirierea imobilului pe piaţa liberă. Aşadar, este vorba despre închirierea terenului care, în lipsa ocupării lui cu lucrările aferente locului de joacă, ar fi fost liber. Or, valoarea chiriei terenului pe piaţa liberă a şi fost avută în vedere la efectuarea expertizei tehnice evaluatorii întocmită în cauză la concluziile căreia s-a raportat curtea de apel atunci când a stabilit întinderea reparaţiei cuvenită reclamanţilor.

Prin urmare, raportat la aceste constatări, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut evaluarea prejudiciului în mod legal prin raportare la dispoziţia normativă anterior precizată.

În fine, Înalta Curte mai reţine că susţinerile din cererea de recurs legate de statuările instanţei de apel potrivit cărora Primarul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti s-ar afla în situaţia unui constructor de rea-credinţă, că lucrările de amenajare/reamenajare a locului de joacă pe teren nu sunt realizate de pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti, ci de către fosta Administraţie a Domeniului Public Sector 5 Bucureşti şi aceasta s-ar afla în situaţia unui constructor de bună-credinţă ori că reclamanţii ar fi trebuit să probeze şi legătura de cauzalitate dintre elementele necesare atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv să dovedească săvârşirea cu vinovăţie a faptei, nu constituie critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel de natură să fie supuse cenzurii în recurs, în sensul dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti împotriva deciziei nr. 684 A din 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2023.